Preoteasa Sorina (Dobrotchi) a trecut la cele veșnice

Cu părintească durere, aducem la cunoștință că, în după-masa aceasta (18.09.2018), Preoteasa Sorina (Dobrotchi), soția Părintelui Ivan (Dobrotchi), de la Parohia “Sf. Mc. Acachie” din Catanzaro-Crotone (Protopopiatul Misionar Calabria), a adormit în Domnul, la vârsta de doar 36 de ani, în urma unei grele suferințe.

În aceste momente de încercare pentru Familia Preotesei Sorina și, în mod special, pentru Părintele Ivan, rămas singur pentru a-i îngriji și a-i crește pe cei trei fii ai lor (Elisei - 6 ani, Spiridon - aproape 5 ani, și Damian - 4 ani), îi îndemnăm pe toți clericii, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Italiei să o pomenim cu toții pe Preoteasa Sorina și să cerem pentru sufletul ei iertarea păcatelor celor de voie și celor fără de voie și veșnică odihnă, acolo unde toți Sfinții se odihnesc, iar Familiei îndoliate să ne rugăm să-i dăruiască Dumnezeu mila și mângâierea Sa.

Întru fericită adormire, veșnică odihnă dă, Doamne, sufletului adormitei roabei lui Dumnezeu, Sorina, Preoteasa, și îi fă ei veșnica pomenire.

 

VEȘNICA EI POMENIRE!

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Cerca

Instagram

    5 X 1000

    La Cattedrale

    construimcatedrala.ro

    Reportaje EORI

    I giovani ortodossi

    Nepsis

    NEPSIS

     

    Vi consigliamo

    Numero totale di visitatori

    10932138