LECTURA LUNII

„Cât suporți adevărul? Sfaturi terapeutice despre suflet și relații”

Cred că mulți dintre noi preoții și preotesele înțelegem cât de importantă este arta discernământului, atunci când avem înaintea noastră situații care ne cer să hotărâm cu alții sau să încercăm să ajutăm pe alții. Am în vedere Taina Mărturisirii, dar și multe din dialogurile la care participăm și ni se cere părerea. A înțelege o problemă până în partea ei cea mai ascunsă, presupune capacitatea de a privi străpungător, de a ne da seama de necunoscutele care nu se văd, dar există, de a fi conștienți chiar mai mult decât este conștient cel care are necazul, și așa să încercăm să-i indicăm soluții posibile.

Dar maturitatea gândirii și a trăirii se vădește mai întâi în viața personală, și apoi cu referire la ceilalți. Cu alte cuvinte, buna așezare din viața duhovnicească se răsfrânge și în celelalte segmente ale menirii noastre vocaționale, și ambele merg mână în mână. Vrând nevrând, se cade să recunoaștem, că formarea unei persoane constă în trăirea de experiențe și în problematizarea lor; pe de o parte avem cina pe care o luăm cu niște prieteni, pe de altă parte sunt informațiile cu care eu mă îmbogățesc din dialogul cu ei. Pe de o parte este bcuria mersului la munte, pe de altă parte este capacitatea de a mă minuna de măreția creației, de a pricepe câte ceva din geologia pietrei, din relief, din modul formării și deveniri în timp al planetei. Așadar, experiența devine fructoasă în măsura în care suntem ajutați să înțelegem cât mai profund din complexitatea unui fenomen, care este de nebăgat în seamă la o primă aruncare de ochi.

Am scris Introducerea de mai sus, întrucât cartea pe care v-o prezintăm în continuare are un vădit profil psihologic. Autorul Grigoris Vasiliadis s-a format ca psiholog la universități de stat din Grecia, Olanda și Marea Britanie și profesează ca psihoterapeut la Atena. A fost cadru didactic, este doctor în psihologie, membru al mai multor asociații și autor de cărți.

Volumul în sine este redactat sub forma unor cugetări de mărimi diferite, unele fiind de câteva rânduri, iar altele de câteva pagini. În ele se găsesc reflecții ale autorului creștin ortdox, care scrie ținând cont și de latura duhovnicească a personalității sale. De exemplu, când scrie despre „Entuziasmul lui Dumnezeu”, el subliniază că „starea firească a omului întru cunoaștere este entuziasmul. Etimologia cuvântului arată modul legăturii sentimentului cu sufletul profund ( Enthousiasmos (entuziasm) – en Thoes (întru Dumnezeu) – de la verbul Theoa alerga, a mă grăbi să ajut)”. Altfel spus, cuvântul Dumnezeu se poate traduce prin Cel care se grăbește să ajute. „Omul cu adevărat bucuros nu poate decât să devină întru Dumnezeu. Bucuria adâncă, conștientă și indestructibilă este convingerea și credința că nu ești singur și neajutorat fiindcă știi că Dumnezeu este cu tine”[1].

Sfaturile sale se pot constitui în idei practice la predici, la seminarii, sau la mărturisit; iată unul dintre ele: „În cel pe care-l vezi ca vrăjmaș al tău locuiește cel mai tainic și mai vindecător fragment al tău: cel care dorește să te transforme și să te umple de dimensiunea unificatoare a încă unui paradis inaccesibil”[2]. O constatare tulburătoare este următoarea: „Nu poți pierde pe cineva pe care l-ai iubit, pentru că-l porți în tine; ceea ce porți în tine cu iubire, trăiește”[3]. Un alt aforism: „Ceea ce-ți iese din gură te caracterizează și te judecă. Năravurile tale și ceea ce te face să ... aluneci în somnul conștiinței. De asemenea, ceea ce înghiți imperceptibil sau ceea ce scuipi inconștient. Însă nu exclusiv ceea ce bagi în gură”[4].

Față de raportarea noastră la aproapele, el spune că „dacă faci din celălalt prioritatea ta, tu vei deveni prioritatea lui Dumnezeu. Și crede-mă, bucuria ta va fi atunci de nedescris și va fi imposibil s-o ridici pe umeri. Va trebui s-o împarți cu ceilalți”[5].

Autorul are și câteva sfaturi practice legate de participarea creștinului la cea mai importantă slujbă: „La sfânta Liturghie intri necondiționat, dar totdeauna cu condiții severe. Poate participa la ea orice om botezat care vrea, dar nu trebuie să participe cum vrea. Trebuie ca omul să participe la aceasta cu sete cumplită și nemângâiată. Lipsit de certitudini, aproape cu deznădejde. Fără să se bazeze pe ceea ce are în el, pe ceea ce crede că este ...”[6].

Cu referire la educarea copiilor, Grigoris Vasiliadis, spune: „Este preferabil să făurești copii puternici, decât să repari adulți deficitari. Pentru a se întâmpla asta e nevoie să te privești ca părinte și să prelucrezi o mare parte a măștilor tale umbroase, cu care ai învățat de ani întregi, inconștient, să conviețuiești. Acest lucru nu este deloc ușor și lipsit de efort. Părinții care, cu ajutorul psihoterapiei profunzimii, se întorc cu bunăvoință la copilul din interiorul lor pentru a-l cunoaște, a-l simți și a-l depăși, pot, nu în mod înăbușitor, ci eliberator, să îmbrățișeze copilul lor natural ... Și îmbrățișându-l astfel, să-l ajute să devină om normal”.[7]

Din cele scrise înțelegem că această carte poate constitui un mijloc de apropiere de Biserică a intelectualilor sau a acelor creștini care caută păreri, dovezi sau abordări ale fenomenului religios și din partea altor discipline. Deci, ea poate fi prezentată oamenilor și ca un rod al interdisciplinarității, cu atât mai mult cu cât, astăzi, Theologia se cere să fie înțeleasă din cât mai multe puncte de vedere.

Fiind compusă din meditații scurte care se pot citi ușor în fiecare zi, fără a se ține cont prea mult de cele spuse anterior, cartea, într-un mesaj principal, este o invitație la cunoașterea de sine, care pe cât de temeinică este, pe atât de înțelepți ne conturează ca și persoane în relație sinceră cu noi și ceilalți.

Vă îmbrățișăm respectuos!

 

Părintele Cristian Prilipceanu

 



[1]Grigoris Vasiliadis, Cât suporți adevărul? Sfaturi terapeutice despre suflet și relații, Traducere din limba greacă: Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, Galați, 2018, p. 15.

[2]Ibidem, p. 79.

[3]Ibidem, p. 68.

[4]Ibidem, p. 282.

[5]Ibidem, 282.

[6]Ibidem, p. 113-114.

[7]Ibidem, p. 53. Așadar, autorul întărește multe din descoperirile din cadrul neuroștiinților care scot la suprafață adevăruri de felul următor: „lipsa afecțiunii din copilărie se vădește mai târziu în apariția bolilor a aparatelor interne, a deficitului de comunicare, etc.”.

 

 

 

Cerca

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    La Cattedrale

    construimcatedrala.ro

    I giovani ortodossi

    Nepsis

    NEPSIS

     

    Reportaje EORI

     
     

    Vi consigliamo

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

     

     

    Numero totale di visitatori

    11810837