14 martie 2005

trecerea la Domnul a mărturisitorului

PREOT GHEORGHE OPRIŞ

(5 ani de detenție, din care 3 ani de “reeducare” la Piteşti şi Gerla şi

2 ani de “prelungire” – muncă forțată la Bicaz)

S-a născut la 14 februarie 1927 în Dridif, judeţul Făgăraş. După ce a urmat Liceul „Radu Negru” din Făgăraş, s-a înscris la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu. În timpul sesiunii de examene din vara lui 1948, din anul I, la 9 iunie, alături de alţi colegi, a fost arestat de Siguranţa comunistă din Sibiu. În timpul anchetei penale a fost mutat la Penitenciarul din Braşov, după care, prin Sentinţa nr. 33/ februarie 1949, a fost judecat şi condamnat într-un lot de tineri de Tribunalul Militar Braşov la trei ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

Tânărul student Gheorghe Opriş cunoaşte calvarul închisorilor trecând prin <<moara dracilor>> care erau stăpâni la Jilava, Braşov, Piteşti, Canal-Capul Midia. Stăpâni cu sâmbrie şi slujbaşi în acelaşi timp ideologilor lor roşii: Macarenko, Pavlov, Ana Pauker, Zeller, Dulgheru, Sepeanu, Nicolski, l-au avut ca instructor-demon pe Eugen Ţurcanu. Scapă cu viaţă ca prin minune de la Infernul Reeducării Piteşti, dar ajunge la cel de la Gherla. Despre acest ultim popas al măcinării avea să scrie în volumul său de memorii: „Drumul Golgotei”, următoarele: „Omul îşi dorea moartea, dar ea nu venea. Iar chinul de a te dezbrăca de demnitatea de om, de a-ţi omorî conştiinţa, era de nesuportat.” (Bacău, 2008, p. 61)

La Penitenciarul Piteşti a cunoscut acţiunea de „demascare şi reeducare” iniţiată şi susţinută cu cele mai groaznice metode de către Eugen Ţurcanu şi acoliţii lui. A fost supus la torturi groaznice, după cum povesteşte în amintirile sale: „Se stinsese lumina, nu era curent. M-au bătut pe întuneric. Se dădea, se dădea pe nevăzute. M-au bătut unde nimereau, până nu au mai putut. A doua zi, oglindindu-mă în gamelă să-mi văd chipul, nu l-am mai recunoscut. Mi-a spus peste ani un prieten: «multe feţe desfigurate am văzut, dar ca a lui Opriş nu am mai văzut». «Să scoţi tot putregaiul din tine», urla Țurcanu, şi «veţi muri când vrem noi, nu când vreţi voi!». În acest cuptor de iad, singura şi ultima nădejde era în ocrotirea cerului. Mă rugam mereu cu putere, cu deznădejde, şi Dumnezeu nu m-a lăsat”.

În aprilie 1950, alături de alţi studenţi, a fost trimis la canal, însă pentru puţin timp, deoarece avea să fie întors la Piteşti. Ulterior, în acelaşi an, împreună cu alţi studenţi, a fost mutat la Penitenciarul Gherla în scopul continuării „reeducării”, sub îndrumarea lui Popa Ţanu. Deşi expirase termenul de detenţie, în iulie 1951 a fost „trecut la reţinuţi”. Mai apoi, prin Decizia MSS nr. 377/1951, a primit o detenţie administrativă în colonie de muncă pentru o perioadă de 24 luni, începând cu 30 august 1951. A fost transferat la şantierul hidrocentralei de la Bicaz. A fost eliberat la 29 ianuarie 1953 şi trimis, pentru o scurtă perioadă de timp, în domiciliu obligatoriu (D.O.).

Întărirea credinţei, adâncirea crezului demnităţii, înălţarea harică toarse în caierul suferinţei din închisori au promovat în planul devenirii transcedentale, transformarea sufletească a creştinilor mistici-luptători, care la capătul ispăşirii, al izbânzii şi-au înnobilat destinul prin slujirea lui Dumnezeu şi a Patriei ca preoţi de mir sau monahi, precum, mărturisitorii: Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Constantin Voicescu, Vasile Pătraşcu, Mihai Lungeanu, Arsenie Papacioc, Alexandru Munteanu, Nectarie Ciolacu, Liviu Brânzaş, Vasile Rebreanu, Ilarion Argatu, Lepădatu, etc. (Fabian Seiche-Martiri şi mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România. Ed. Agaton, Făgăraş,2010, p. 395)

Studentul Gheorghe Opriş a confirmat prin propria experienţă a pătimirii, că suferinţa întăreşte credinţa, păstrează echilibrul,înalţă morala: „A ieşit din temniţă, consemnează un alt mare pătimitor creştin Nicolae Purcărea, cu sufletul nealterat, integru, curat şi călit, hotărât să-şi urmeze destinul, misiunea pe care o are de îndeplinit spre preoţie.” (Revista „Permanenţe”, Februarie, 2007)

În toamna aceluiaşi an (1953) a fost reprimit la Institutul Teologic din Sibiu, cu dreptul de a-şi susţine examenele din anul I. Cu sprijinul unor profesori din institut reuşeşte ca în iunie 1955 să susţină examenul de licenţă. După căsătoria cu fiica unui fost deţinut politic (naş i-a fost preotul Hariton Eşan, un alt fost deţinut politic), la 6 august 1956, Gheorghe Opriş a fost hirotonit pe seama Parohiei Merghindeal, judeţul Sibiu, unde a păstorit timp de 12 ani. Deoarece avea antecedente penale politice şi era suspectat de legături cu luptătorii din munţi (fusese coleg de liceu cu Ion Gavrilă Ogoranu), în mod periodic, preotul Opriş a cunoscut percheziţii şi reţineri operate de organele de Securitate. Aşa s-a întâmplat în noiembrie 1958, când, alături de întreaga familie şi localnici (precum mama lui Ion Gavrilă), era reţinut în vederea instalării tehnicii de ascultare a convorbirilor. În anii 1961-1962, încă mai era urmărit informativ în problema grupului de rezistenţă anticomunistă din munţii Făgăraşului. În 1967 s-a transferat la Parohia Rupea, pentru ca din 1975, la reînfiinţarea protopopiatului, să primească această funcţie bisericească.

A fost protopop timp de 18 ani, în 1998 ieşind la pensie. A trecut la Domnul la 14 martie 2005.

 

 

sursa

http://fericiticeiprigoniti.net/calendar/

http://ziarullumina.ro/studentul-teolog-gheorghe-opris-din-dridif-fagaras-in-temnita-comunista-118965.html

http://armoniiculturale.ro/2015/02/14/luceferi-ai-ortodoxiei-pr-gheorghe-opris/       

consemnează pr. Constantin Totolici - Centrul de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguu

 

 

 

Căutare

5 X 1000

Catedrala Neamului

construimcatedrala.ro

Tinerii ortodocși

Nepsis

Vă Recomandăm

 

 

 

 

 
 

Vizitatori pe site

Avem 4813 vizitatori și nici un membru online

Numărul total de vizitatori

9226759