19. 03. 1997

trecerea la Domnul a mărturisitorului

VIRGIL MAXIM

( 22 ani de detenție)

Virgil Maxim s-a născut în data de 4 decembrie 1922, în județul Prahova. El a fost arestat în data de 1 noiembrie 1942. În acea perioadă membrii Frățiilor de Cruce erau urmăriți și arestați. Virgil Maxim, fiind încă elev, nu a fost scutit de arestare, împreună cu șefii Frățiilor de Cruce din Buzău și Mizil. În ziua de 18 noiembrie, Virgil Maxim era încă în arest, anchetele continuând fără încetare.

Mai înainte de a ajunge în închisoare, încă în anchetă fiind, Virgil Maxim avea să-și spună, în taină: "Temnița îmi va da prilejul să mă întâlnesc cu mine, cel pe care trebuia să-l cunosc cu adevărat." În data de 1 decembrie 1942, Virgil Maxim a fost dus la închisoarea Ploiești.

Mai apoi, după proces, în noaptea zilei de 9 decembrie 1942, cu lanțuri la picioare, legați câte doi, vreo 40 de deținuți de drept comun, printre care și Virgil Maxim, se îndrepatau spre închisoarea Aiud. Având ocazia să fugă din arest, pe când erau în gară, Virgil Maxim și celălalt înlănțuit s-au întors în grup, având să fie numiți "proști". Despre acest moment, Virgil avea să spună: "Prostia noastră era că nu fugeam de suferință. Noi ne predam în chip conștient, ca să nu lipsim de pe altarul de ispășire, pentru păcatele noastre și ale neamului."

În iarna anului 1945 a fost luată hotărârea ca închisorile să se întrețină de unele singure, prin munca deținuților; astfel, au luat naștere coloniile de muncă. Rânduiala era următoarea: închisorile puneau la dispoziție muncitorii și hrana, iar proprietarii terenurilor ofereau semințele de semănat și cazarea; la sfârșit, recolta se împărțea pe jumătate. În primăvara anului 1946, Virgil Maxim, împreună cu mulți alții, avea să fie trimis în coloniile de muncă din Unirea, Ciuguzel și Galda de Jos.

De-a lungul multor ani de închisoare, Virgil Maxim a reușit să dobândească o autentică și profundă cunoaștere teologică; cunoștea extrem de bine scrierile și gândirea Sfinților Părinti ai Bisericii.

Vorbind despre Virgil Maxim, părintele Liviu Brânzaș, în cartea sa, numită "Raza din catacombă", va mărturisi următoarele: "Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuți deținuți din închisori; este din categoria celor pentru care închisoarea aceasta nesfârșită a devenit mediu de înălțare pe cele mai înalte culmi de trăire religioasă. El avea un program spiritual foarte intens; în plus, era preocupat să-i înlocuiască pe alți camarazi, la muncile din celulă socotite mai grele sau degradante.

Tot părintele Liviu Brânzaș, în prefața volumului "Poeme isihaste", semnat de Virgil Maxim, mărturisea următoarele: "Când l-am cunoscut la închisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temniță grea și mai avea în față multă suferință de îndurat. Toată tinerețea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgotă ce părea fără de sfârșit. Celula închisorii a fost pentru el o veritabilă chilie de mănăstire, în care, sufletul său, aspirând spre culmi, s-a transfigurat în duhul lui Hristos. Datorită condițiilor istorice, acest om, cu o puternică vocație mistică și teologică, a rămas un laic. În alte circumstanțe ar fi devenit, cu siguranță, un mare slujitor al Altarului."

În primăvara anului 1965, Virgil Maxim se va căsători cu o fată din localitatea vecină, din Grădiștea, în vârstă de 35 de ani, pe când el avea vreo 43 de ani. După oficierea slujbei de Cununie, el avea să îi spună miresei: "Lângă mine s-ar putea să ai de suferit. Crucea vieții va trebui să o purtăm împreună. Să nu te lași amăgită că acum sunt profesor, fiindcă mâine s-ar putea să fiu trimis să scot haznale." La rândul ei, mireasa va spune: "Chiar dacă va trebui să ajung la vaci, voi fi împreună cu tine și nu te voi părăsi! Ne-om împăca, așa cum te împaci cu sufletul tău."

În data de 12 ianuarie 1968, Dumnezeu a dăruit celor doi o fiică, pe care au botezat-o în numele Sfintei Tatiana Romana, prăznuită în acea zi. Abia în anul 1970, pe când avea 48 de ani, Virgil Maxim a putut să își termine studiile, luând bacalaureatul.

În noaptea zilei dintre 30 septembrie și 1 octombrie 1992, soția lui avea să treacă la cele veșnice, în urma unui stop cardiac, după ce, mai înainte, el visase acest lucru. Virgil Maxim a trecut la cele veșnice în ziua de 19 martie 1997, lăsând ca un fel de testament cuvintele: "Nouă Dumnezeu ne-a dat răbdare; voi să cereți să vă dea îndurare."

Era un băiat vesel, în ciuda celor pătimite, cu un adânc spirit religios (ar fi vrut să se călugărească) și cu simț poetic (compunând și el poezii duhovnicești).

Poemele compuse de Virgil Maxim au fost adunate în volumul "Poeme isihaste", volum publicat după anul 1989. Părintele Liviu Brânzaș, cel care a prefațat volumul, avea să spună: "Poezia care se trimite acum publicului românesc este o mărturisire de credință, scrisă pe zidurile închisorii cu sângele tinereții sale. Sufletele tinere, însetate de adevăr și măreție, se vor purifica și ilumina prin ea. Cititorule, când te vei împărtăși din potirul mistic al acestor poeme ale credinței, poate vei simți în adâcul sufletului un impuls tainic de a îngenunchea. Nu te sfii s-o faci, căci poezia lui Virgil Maxim este o rugăciune profundă, rostită pe Golgota unei tinereți martirizate!"

 

                                      surse: www.crestinortodox.ro; www.fericiticeiprigoniti.net

    Consemnează: pr. Costică Totolici - Centrul de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul

 

 

 

 

Căutare

5 X 1000

Catedrala Neamului

construimcatedrala.ro

Tinerii ortodocși

Nepsis

Vă Recomandăm

 

 

 

 

 
 

Vizitatori pe site

Avem 6512 vizitatori și nici un membru online

Numărul total de vizitatori

9607001