Pentru Părintele Ioan Iovan, viața pământească a fost o continuă dragoste și slujire a Mântuitorului Iisus Hristos, o continuă chemare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o continuă comuniune cu sfinții, o continuă jertfă, o continuă liturghie și dăruire din iubire pentru readucerea neamului românesc la „Viața în Hristos”. 

Un izvor de har, un izvor de dragoste, un izvor bogat în darurile sfinților părinți din a căror viață se inspira și cărora se confesa la rugăciune în nesfârșite ceasuri de mistuire tainică, Părintele Ioan a mărturisit cu demnitate îndepărtarea formalismului și trăirea Dumnezeieștii Sfinte Liturghii prin împărtășirea mai deasă cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului Isus Hristos.  A trăit pentru Dumnezeu și semeni, într-o profundă smerită cugetare pe care o ascundea. Nu a avut și nu și-a dorit vreodată bunuri materiale. Casa sa a fost Biserica mânăstirii și celula închisorii pe care a transformată în biserică, iar familia, măicuțele celor două mânăstiri și toți românii pe care i-a cunoscut și i-a cuprins în inima sa și se aflau permanent în mintea și rugăciunile sale.  

Despre Părintele Ioan Iovan, când era în căutarea slujirii lui Dumnezeu, tânărul teolog Silviu Corneliu Iovan, arătându-i calea monahală, duhovnicul său, Părintele Arsenie Boca a spus că „ este un munte care va crește”. Este de mare folos, pentru viața noastră duhovnicească, să ne însușim darul de lumină pe care l-a adus ortodoxiei noastre. Nu putem înțelege totul despre „muntele”- Părintele Ioan Iovan, decât dacă ne des-pătimim și începem să devenim ai lui Hristos, dar, privind la viața, lucrarea și mărturisirea lui, constatăm că Părintele este unul dintre munții hristoforici ai României și bine este pentru noi, să fim pe cărarea acestui „munte”, care ne îndreaptă spre viața veșnică cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

 

 preotul Silviu State

 

 

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan (26iunie1922-17 mai 2008), vrednic mărturisitor și slujitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea neamului românesc.

Sfaturi preluate din interviurile Părintelui Ioan Iovan de la www.ioaniovan.ro

 „Când te apropii de Euharistie, principiul este să crezi în prezența reală a Trupului și a Sângelui Domnului în Ea și că ești păcătos. Și trebuie să fi luptat în tot felul împotriva păcatelor și pentru curățirea de ele. Adică să nu vii ca unul ce te împaci, cu nepăsare, cu starea de păcătos.”

"Eu personal mă rog lui Dumnezeu să îmi dea boală, să mă strângă, decât să mă îndoiesc de dulceaţa euharistică, de iertarea Lui, de mila Lui, de bunătatea Lui, de judecata Lui, de raiul Lui şi de iadul Lui. Când Doamne m-oi îndoi, ia-mă, pedepseşte-mă! Căci mai uşor se intră în împărăţia Lui Dumnezeu cu o boală, cu o suferinţă, decât păcătos şi sănătos şi frumos şi tare şi bogat. "

 „-Nu există o fațetă a binelui divin și al folosului divin, pe care să nu-l exercite Sfânta Euharistie. ”

„-Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi. ”

„-Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie!” 

„-Rostul Sfintei Liturghii, ...este întreit: aducerea, sfinţirea şi împărtăşirea... cu Hristos. Dar în sensul mai divin, rostul este îndumnezeirea.”

„- Răspunsul meu este: Continua Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: "Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte" – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru.”

„-Dacă El, Hristos este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El! La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii.”

"La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie. Măreţia lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu mai multă pregătire, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotament. Creştinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu preţul vieţii, pentru El. "

"Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte."

"Ce ne pasă nouă că ne judecă cineva când noi suntem alături de Dumnezeu, când noi am aflat credinţa cea adevărată, am luat duhul cel ceresc, am primit pe Dumnezeu, îl avem în noi, busola busolelor, lanternă a lanternelor! "

"Cu conştiinţa să nu te întinezi, să nu te pătezi, să nu te faci vânzător de suflet şi de oameni, atunci tot răzbeşti cu ajutorul lui Dumnezeu şi Doamne!, scumpă este mulţumirea sufletească. Aţi văzut când citiţi acolo, în Acatistul Domnului: «Iisuse, veselia conştiinţei!» Nu este o mai mare veselie decât conştiinţa curată, care nu te acuză!"Bucuria mea în temniţă a fost Sfânta Liturghie"

"Nu pot și nu vreau să uit închisoarea. Acolo am trăit cele mai înălțătoare momente spirituale din viața mea. Acolo m-am născut a doua oară și Dumnezeu mi-a dat să trăiesc nenumărate minuni, să-i cunosc puterea.”