Poezii și sfaturi duhovnicești ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, Hozevitul

Semnul Sfintei Cruci

„Semnul Crucii este nouă
Scutul cel mântuitor
Care depărtează răul
Şi ne dă la toate spor.

Deci să facem cum se cade
Creştinescul nostru semn,
Căci vrăjmaşii fug atuncia
Ca de prea cinstitul lemn.

Iar acei ce bat în cobză
Şi pe Cruce o îngână
Au sămânţa necredinţii
Şi pecete rea la mână!

N-au evlavie în suflet
Nici ruşine la obraz
Plecăciune nu pot face
Că-i boierul pe grumaz!

Domnul cerurile pleacă
Pentru neamul omenesc
Iar la El să-şi plece capul
Mulţi creştini nu se silesc.

El întinde sus pe cruce
Mâinile dumnezeieşti
Tu măcar a face semnul
Omule nu te sileşti.

El ne mântuie creştine
Săvârşindu-se pe lemn
Iară tu socoţi ruşine
Ca să faci al Crucii semn!”

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p. 43

                                 

 

 

 

     La ușa milostivirii

(Cântare de rugăciune către
Maica Domnului, glasul 5)

„Prea Sfântă Maică şi Fecioară
Nădejdea sufletului meu
Tu eşti a mea mijlocitoare
La milostivul Dumnezeu!

De n-ar avea la ceruri lumea
Rudenie de pe pământ
Atunci ar fi pustie viaţa
Asemenea unui mormânt!

De nu erai tu primăvară
A veacului înţelenit
Ar fi rămas de-a pururi iarnă
Şi soarele n-ar fi zâmbit.

De n-ai fi revărsat tu zorii
Peste pământul adormit
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi rămas fără sfârşit.

Iar astăzi, Prea Curată Maică,
Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu te vei ruga fierbinte
Ne părăseşte Fiul Tău!

Trimite-i semn de pocăinţă
Norodului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă
Pe sufletul cel rătăcit!

Dezleagă, Prea Curată Maică,
Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare
Creştinilor năpăstuiţi! ”

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p.130

 

 

 

 

Îndemn frățesc,

„Fii pribegi ai Țării mele
Necăjiţi între străini,
Nu uitaţi menirea voastră
De Români şi de Creştini.

Legea noastră creştinească
Şi pământul românesc
S-au păstrat cu multe jertfe
Care nu se pomenesc.

În prigoanele păgâne
Şi-n vârtejul cel barbar
Sângele curgea şuroaie
Pe al Patriei Altar.

Câţi nu mor pentru credinţă
Apărând acest pământ,
Ori prin aspră nevoinţă,
Ştie numai Domnul Sfânt.

Că furtuna cea de veacuri
A cumplitului necaz
Nu-i lasă pe vii să şteargă
Lacrima de pe obraz.

Cărturari n-au fost pe-atuncea
Ca să scrie viaţa lor
Au în schimb în „Cartea Vieţii”
Numele nemuritor. ”

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p.214

 

 

Glasul păsărelelor,

„O, Români, din ţări streine,
Voi pribegi fiind ca noi,
Aţi scăpat de grea ruşine
Şi de groaznice nevoi!

Ţară voastră cea frumoasă,
Şi-a schimbat acuma sorţii,
Căci potrivnicii din casă
I-au croit veşmântul morţii!

Nistrul azi şi Tisa plânge
Şi Carpaţii plâng duios,
Revărsând pârâu de sânge
Către Dunăre, în jos!

Oltul sună versul jalnic
Dintre munţii ardeleni,
Iar Prutul plânge Doina,
Prin Moldova, pân-la Reni!

Toate apele năvalnic
Se unesc apoi în cor,
Şi sunând un cântec jalnic
Plâng durerea Ţării lor!

Iară Dunărea, devale,
Strânge dorul de hotar
Şi umplându-se de jale,
Spune Mării, cu amar!”

August, 1952,
Un Sihastru din Valea Iordanului
.214

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p.212

 

Cugetare umilită - Rugăciune

„Miluieşte-mă Stăpâne,
După mare mila Ta
Şi mă spală cu-ndurare
De fărădelegea mea!

Eu cunosc fărădelegea
Şi păcatul mi-i ştiut,
Căci întru fărădelege
Şi-n păcate m-am născut.

Bunătăţile din lume
Sus la cer nu trebuiesc
Tu vrei „inimă smerită”
De la neamul omenesc.

Jertfa cea bine primită
Este „duhul umilit”
Şi cu „inima înfrântă”,
După cum cântă David.

Darul Tău binevoieşte
Întru oamenii smeriţi
Şi din rândul lor îţi place
Să alegi pe cei „sfinţiţi”.

Mântuirea sufletească
Tu voeşti a se lucra
Cu necaz şi suferinţă,
„Jugul nostru”: Crucea Ta!

Iar prinosul cel de lacrimi
Şi sudoarea se socot,
Întru cel de sus jertfelnic
Ca o „ardere de tot”. ”

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p.79-80

 

 Cuvinte din Pateric pentru vremea postului

Despre Paza Limbii

 

„Un frate a întrebat pe oarecare din Sfinţii Bătrâni zicând: Iată mi se întâmplă să văd pe cineva făcând oarecare lucru şi eu spun aceasta la altul, fără să judec în inima mea pe acela. Oare nu este asta clevetire ?

Şi i-a răspuns Bătrânul:

„Dacă vorbeşti cu patimă, ca şi cum ai avea ceva asupra lui, atunci este clevetire. Iar de nu este în inima ta nici o pornire rea, adică nici o simţire pătimaşă, atunci eşti fără de păcat. Însă chiar dacă nu este vorba ta cu gând de clevetire, dar ca să nu răssară răul, mai bine este a tăcea”.

 

„Un bătrân oarecare şedea în Siria, aproape de Antiohia. Acesta avea un frate gata spre a judeca, când vedea pe un frate greşind. Deci de multe ori îl învăţa pe dânsul zicând:

„Cu adevărat, fiule, te înşeli şi îţi pierzi în zadar sufletul tău. Căci nimeni nu ştie ce este în inima omului, fără numai duhul care este întru dânsul. Pentru că de multe ori sunt unii care săvârşesc cele rele înaintea oamenilor, iar în taină se pocăiesc lui Dumnezeu.

Noi vedem adică păcatele lor, iar faptele cele bune şi pocăinţa lor, numai Dumnezeu le ştie. Pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, nicidecum să nu-l judeci sau să-l cleveteşti pe el, căci numai Unul Dumnezeu este Judecătorul. Tot omul care judecă pe altul, este ca un „anticrist” adică ca un potrivnic lui Dumnezeu, devreme ce i-a răpit dregătoria şi stăpânirea, făcându-se el judecător mai înainte decât dânsul” (că spune la Sf. Evanghlie, că Tatăl cel ceresc toată judecata a dat-o Fiului).

 

Povestit-a un bătrân:

„Şezând eu odinioară la pustie, a venit un frate de la chinovie pentru cercetare. Deci îl întrebam eu cum se mai află părinţii şi îmi zice fratele: bine cu rugăciunile tale.

Apoi l-am întrebat despre un frate, care avea nume rău şi mi-a zis: „Crede-mă, părinte, încă nu s-a izbăvit de acel nume” (adică tot mai păcătuieşte). Iar eu (zice bătrânul) cum am auzit aceasta, am zis: „Uf!”. Şi îndată ce am zis aceasta, mi-a venit somn şi m-am făcut întru uimire. Se făcea că mă aflu înaintea Sfântului loc al Căpăţânii (adică la Sfânta Golgota). Şi am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos răstignit între doi tâlhari. Atunci eu m-am pornit să mă închin. Şi dacă am mers până aproape, a poruncit Domnul către Sfinţii Îngeri care erau lângă El, zicând: „Scoateţi-l afară că Antihrist este (adică potrivnicul meu este), căci mai înainte de a judeca Eu, a judecat el pe fratele său!”

Deci fiind eu gonit de acolo, am voit să ies şi mi s-a apucat haina (un fel de mantie scurtă) în uşa care s-a închis degrabă, iar eu lăsând-o acolo, am ieşit şi îndată m-am deşteptat.

Socotind eu în minte cele ce am văzut, am zis către fratele ce venise: „Rea este ziua aceasta pentru mine!” iar el m-a întrebat: „Pentru ce părinte?” Atunci i-am povestit lui cele ce am văzut şi i-am zis:

Haina aceea pe care o purtam pe deasupra, era acoperământul lui Dumnezeu, care era peste mine, şi m-am lipsit de ea. După aceea a zis bătrânul: am făcut şapte ani rătăcindu-mă prin pustii, nici pâine gustând, nici sub acoperământ întrând şi nici cu oamenii vorbind, până ce l-am văzut iarăşi pe Domnul la Sfânta Golgota, şezând şi poruncind să mi se dea haina. Acela a fost semnul iertării”.

 

Zis-a ava Iperehie:

„Omul ce nu-şi stăpâneşte limba în vremea mâniei, unul ca acesta nici patimile nu le va stăpâni.

Mai bine este a mânca din carne şi a bea vin, decât a mânca din carnea fraţilor prin clevetire.

Că precum şarpele odinioară şoptind a scos pe Eva din rai, tot asemenea cu şarpele este şi cel care cleveteşte (adică vorbeşte de rău pe cineva) pentru că şi sufletul celui care aude se pierde şi cel care cleveteşte nu se mântuieşte.

 

A întrebat ava Longhin pe ava Luchie pentru trei lucruri zicând: „Voiesc să mă înstrăinez”. Şi i-a zis bătrânul:

„De nu vei stăpâni limba, nu eşti străin, ori unde vei merge. Deci şi aici unde eşti, stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin”.

A mai întrebat iarăşi pe bătrân: „Voiesc să postesc”.

Iar bătrânul i-a zis: „Sf. Prooroc Isaia spune, că de vei încovoia grumazul tău ca pe un lanţ şi ca pe un belciug, nici aşa nu se va chema primit postul tău. Ci mai vârtos străpâneşte-ţi limba şi gândurile cele rele”.

Atunci l-a întrebat iarăşi: „Voiesc să fug de oameni”.

Deci i-a răspuns bătrânul: „De nu vei isprăvi mai întâi acestea de care ţi-am spus, fiind împreună cu oamenii, atunci nici a-i deosebi nu poţi”. ”

 
 

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 255-256

 

Căutare

5 X 1000

Catedrala Neamului

construimcatedrala.ro

Tinerii ortodocși

Nepsis

Vă Recomandăm

 

 

 

 

 
 

Vizitatori pe site

Avem 4801 vizitatori și nici un membru online

Numărul total de vizitatori

9226743