Ziua Mondială a Oceanelor | Cuvinte ale Patriarhului Daniel despre ocrotirea mediului înconjurător

Ziua Mondială a Oceanelor a fost fixată cu rolul de a reaminti importanța pe care o au oceanele lumii în ceea ce privește existența umană și mediul în care trăim. Din păcate, influența omului asupra oceanelor și mărilor este de multe ori nefastă și cu impact negativ.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a atras atenţia în repetate rânduri asupra modului în care administrăm creația lui Dumnezeu: Vocația noastră este de a conserva mediul înconjurător ca administratori și nu ca proprietari ai creației.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Oceanelor, 8 iunie 2017, redăm îndemnuri ale Întâistătătorului Bisericii noastre de a proteja apele, oceanele şi întreaga creaţie, ca daruri primite de la Dumnezeu.

Întreaga creaţie, întreaga făptură, este făcută pentru sfinţire, pentru binecuvântare. De aceea, noi, cei care suntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi, trebuie să ne comportăm în lume binecuvântând şi sfinţind locul în care trăim şi având o grijă deosebită pentru creaţia lui Dumnezeu: să nu o urâţim, să nu o profanăm, să nu o distrugem, să nu distrugem frumuseţea pământului, să nu distrugem frumuseţea râurilor, să nu poluăm apele mării şi ale oceanelor.

Preafericirea Sa a amintit că poluarea este un păcat făcut de omul lacom și iresponsabil.

Multele noastre păcate care sunt o poluare a sufletului determină adesea şi o poluare a creaţiei. Este o legătură între sufletul păcătos şi natura profanată de omul lacom de înavuţire şi care nu este responsabil pentru darurile primite de la Dumnezeu ca să le cultive şi să le transmită şi generaţiilor viitoare.

Conform Părintelui Patriarh, creștinul trebuie să respecte mediul și să contribuie la îmbunătățirea și sfințirea locului în care trăiește.

De aceea, sfinţirea caselor, sfinţirea grădinilor şi sfinţirea lumii pe care a creat-o Dumnezeu ne cheamă la multă responsabilitate. Să binecuvântăm darurile primite de la Dumnezeu şi să-I mulţumim! a îndemnat Patriarhul Daniel.

 

sursă: basilica.ro

 

 

 

 

 

 

Căutare

5 X 1000

Catedrala Neamului

construimcatedrala.ro

Tinerii ortodocși

Nepsis

Vă Recomandăm

 

 

 

 

 
 

Vizitatori pe site

Avem 4148 vizitatori și nici un membru online

Numărul total de vizitatori

9259453