ZILELE LIMBII ROMÂNE ÎN EPISCOPIA ITALIEI

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în perioada 31 august – 8 septembrie, se desfășoară în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cea de a III-a ediție a Festivalului ZILELE LIMBII ROMÂNE.  Debutul acestuia coincide cu sărbătoarea Ziua Limbii Române, susținută în România pe data de 31 august, în urma unei hotărâri legislative adoptată de Parlamentul României în anul 2013.

În cadrul festivalului, se vor organiza în parohiile din întreg cuprinsul eparhiei, programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

Scopul declarat al festivalului este conservarea și promovarea valorilor românești, prin cultivarea limbii române autentice, ca fundament al identității naționale. In cadrul manifestărilor, un loc important îl ocupă premierea participanților la concursul de creație literară, Slovă Românească, ajuns la a III-a ediție. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe site-ul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar creațiile vor fi publicate atât în revista  de informare şi spiritualitate ortodoxă, editată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Apostolia, precum și în alte reviste literare din țară.

Fie ca simțirea și rostirea în patria limbii române, să ne însoțească mereu, cu bucuria înnoită a căutătorului, să cutezăm, convinși de prezent și conștienți de viitor, a spune cu elan, într-un glas, la ceas aniversar:

 

La Mulți Ani,  Limba Română,

oriunde te-ai afla!