ÎNCEPUTUL SLOVEI Z

 

Pentru Avva Zinon

 

     1. Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan: să nu locuieşti în loc numit, nici să şezi cu un om ce are nume mare, nici să pui temelie a-ţi zidi ţie chilie cândva.

 

     2. Se spunea pentru avva Zinon, că întâi nu voia să ia de la cineva ceva. Şi pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiţi, căci nu lua. Şi alţii veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare şi nu avea ce să le dea lor şi se duceau şi ei scârbiţi... Zice bătrânul: ce să fac? Căci şi cei ce aduc se scârbesc şi cei ce vor să ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, să iau şi oricine va cere, să-i dau. Şi să făcând, se odihnea şi pe toţi îi împăca.

 

     3. S-a dus un frate egiptean în Siria la avva Zinon şi prihănea gândurile sale înaintea bătrânului. Iar el minunându-se, a zis: egiptenii ascund faptele bune care le au, iar neajunsurile care nu le au, pe acestea pururea le prihănesc. Iar sirienii şi elinii, faptele bune care nu le au, zic că le au, iar neajunsurile care le au, le ascund.

 

     4. Au venit iste fraţi la el şi l-au întrebat, zicând: ce înţelegere are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov: şi cerul nu este curat înaintea Lui? Şi răspunzând bătrânul, a zis lor: au lăsat fraţii păcatele lor şi cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis: şi cerul nu este curat.

 

     5. Spuneau părinţii pentru avva Zinon, că şezând în Schetia, a ieşit noaptea din chilia sa, spre lunca şi rătăcindu-se, a făcut trei zile şi trei nopţi umblând şi ostenindu-se. Leşinând a căzut să moară. Şi iată un copil a statut înaintea lui, având o pâine şi un vas cu apa. Şi îi zicea lui: scoală, mănâncă! Iar el sculându-se, s-a rugat, socotind că este năluca. Iar el a zis lui: bine ai făcut. Şi iarăşi s-a rugat a doua oara şi a treia oara. Şi îi zicea lui: bine ai făcut. Deci, sculându-se bătrânul a luat şi a mâncat. Şi după aceea a zis lui: cât ai umblat, atât eşti departe de chilia ta; ci scoală-te şi vino după mine! Şi îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrânul: intra, fa-ne nouă rugăciune. Şi intrând bătrânul acela s-a făcut nevăzut.

 

     6. Altădată acelaşi avva Zinon, umblând în Palestina şi odihnindu-se, a şezut aproape de o pepenărie să mănânce. Şi i-a zis lui gândul: ia-ţi ţie un castravete şi mănâncă că ce este? Iar el răspunzând, a zis gândului: hoţii în munca merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poţi suferi munca. (1) Şi sculându-se, a statut în arşiţa cinci zile. şi prăjindu-se pe sine, a zis: nu pot suferi munca. Şi a zis gândului: dacă nu poţi, nu fura şi mânca!

 

(1) în alte cărţi se zice: şi a început a se bate pe sine. Apoi zice gândului: de nu poţi suferi (şi celelalte).

 

     7. Zis-a avva Zinon: cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, şi-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin aceasta isprăvi, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl asculta pe el.

 

     8. Spuneau părinţii că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Şi auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Şi rugându-se ei, au şezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. şi a zis bătrânului: roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc! Zis-a lui bătrânul: pentru ce? Iar el răspunzând, a zis: căci inima mea ca arzându-se este şi nu ştiu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam şi niciodată să nu mi s-a făcut. Zis-a lui bătrânul: în sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum şi mănâncă la ceasul al nouălea! Şi orice faci, întru ascuns fa. Şi cum a început să facă, cu necaz a aşteptat ceasul al noulea, şi ziceau cei ce-l ştiau pe el, că postitorul s-a îndrăcit şi venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui: aceasta cale este după Dumnezeu.

 

     9. Doi fraţi locuind deosebi, mergeau unul către altul. Şi a zis unul dintr-înşii celuilalt: voiesc să mă duc la avva Zinon şi să-i spun lui un gând. A zis şi celalalt: şi eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi împreună. Şi luându-i pe fiecare deosebi şi-au spus gândurile lor şi unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi bătrânul i-a zis lui: mergi, nu te slabi pe tine şi nu grăi de rău pe cineva şi nu te lenevi de rugăciunea ta! Şi ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt spunându-i gândul sau către bătrân, a adaus moale şi cu nebăgare de seama: roagă-te pentru mine! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Şi a zis unul dintr-înşii: când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voieşti să-l spui lui? Iar acela i-a zis: da, i-am spus! A întrebat acela: oare te-ai folosit după ce i-ai spus? Răspuns-a fratele: da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu! Iar celalalt a zis: eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simţit vreo uşurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: şi cum te-ai rugat bătrânului? Răspuns-a acela: i-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând! Iar el a zis: eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Şi prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învăţându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinţi pentru gânduri cu osteneala şi din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. şi atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturiseşte cu nebăgare de seama, sau ispiteşte, nu se foloseşte, ci se şi osândeşte.

 

     10. Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: odată - zice - călătorind noi cu un bătrân sfânt, fiind şi alt fraţi împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Şi neştiind unde mergem ne-am aflat în semănaturi şi am călcat puţin din semănaturi. Iar plugarul simţind, că s-a întâmplat de lucra acolo, a început a ne ocara şi a zice cu mânie: voi călugări sunteţi? Voi va temeţi de Dumnezeu? De aveaţi frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceaţi aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfântul acela bătrân: pentru Domnul nimeni să nu grăiască! Şi se ruga plugarului cu blândeţe, zicând: bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am greşit! Iar acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea şi smerenia bătrânului, alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: iartă-mă pentru Domnul şi ia-mă cu voi! Şi adăuga fericitul Serghie: iată blândeţea şi bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să facă! Şi a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu pe care îl voieşte Dumnezeu, mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor.

 

     11. Odată ne-am dus la unul din părinţi şi l-am întrebat pe el zicând: de va avea cineva vreun gând şi se vede pe sine biruit; şi de multe ori citind cele ce au zis părinţii pentru un gând ca acela, se ispiteşte să facă acelea şi nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a veşti vreunuia din părinţi gândul, sau a se sârgui singur să uneltească acelea care a citit şi a se îndestula cu ştiinţa sa? Răspuns-a bătrânul: că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească şi să nu se nădăjduiască întru sine. Ca nu poate cineva să-şi ajute luişi şi mai vârtos de a fi cuprins de patimi. Ca mie, tânăr fiind, mi s-a întâmplat una ca aceasta. Ca aveam patima sufletească şi mă biruiam de dânsa. Şi auzind pentru avva Zinon, că pe mulţi care se aflau să i-a vindecat, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicând că de vreme ce ştii ce trebuie să faci, fa cum citeşti şi nu te mai duce şi supăra pe bătrânul.

Deci când mă porneam să mă duc şi să-i vorbesc lui, războiul se uşura de la mine cu meşteşugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce mă plecam să nu merg, iarăşi mă stăpâneam de patimă. Şi aceasta a meşteşugit vrăjmaşul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc bătrânului. Iar da multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui gândul şi nu mă lăsa vrăjmaşul, aducând ruşine în inima mea şi zicând: de vreme ce ştii cum trebuie să te vindeci, ce trebuinţă este a spune cuiva? Căci porţi grijă de sine; ştii cum au zis părinţii. Şi acestea, zice, îmi aducea pizmaşul, ca să nu arăt doctorului patima şi să mă vindec. Iar bătrânul mă cunoştea că am gânduri, dar nu mă vădea, aşteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Şi mă învăţa pentru viaţă cea dreapta şi mă slobozea. Iar mai pe urma plângând, am zis întru sine: până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduieşti? Alţii vin de departe la bătrânul şi iau lecuire, iar tu nu te ruşinezi, şi având doctorul aproape, nu vrei să te tămăduieşti? Şi aprinzându-mă cu inima, m-am sculat şi întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul şi nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu a-mi mărturisi gândurile mele. Şi mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni. Deci bătrânul mă învăţa după obicei pentru mântuirea sufletului şi cum ar putea cineva să se curăţească de cugetele cele spurcate. Iar eu iarăşi ruşinându-mă şi nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc şi sculându-se bătrânul, făcu rugăciune şi mă petrecea mergând înaintea mea, până la uşa cea de afară. Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun bătrânului sau să nu spun, şi cu încetul păşind, mergeam după dânsul; iar bătrânul întorcându-se şi văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă loveşte în piept încetişor şi îmi zice: ce ai? Om sunt şi eu. Şi dacă mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea şi am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi şi zicând: miluieşte-mă! Iar el mi-a zis: ce ai? Şi i-am zis lui: nu ştii ce am? Şi mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai. Iar eu cu mare ruşine de abia mi-am mărturisit patima mea. Şi mi-a zis: dar de ce atâta vreme te ruşinezi a spune? Au nu sunt şi eu om? Însă voieşti să-ţi spun şi eu ceea ce ştiu? Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri şi venind aici nu le mărturiseşti? Iar eu mărturisind şi căzând şi rugându-mă, am grăit lui: miluieşte-mă pentru Dumnezeu şi mă învaţă, ce să fac! Şi mi-a zis: du-te şi nu te lenevi în rugăciunea ta şi nu cleveti pe nimeni! Iar eu mergând la chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos şi cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost supărat de patima aceea. Deci trecând un an, mi-a venit un gând ca acesta: nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrânul? Şi aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând a-l ispiti şi luându-l în laturi, i-am făcut metanie, zicând: roagă-te pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ţi l-am mărturisit oarecând! Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui şi tăcând puţin, mi-a zis: scoală-te, ai credinţa către mine! Iar eu auzind acestea, voiam să mă înghită pământul de ruşine şi sculându-mă, nu puteam căuta asupra bătrânului, şi mirându-mă şi spăimântându-mă, am plecat la chilia mea.

  

Pentru avva Zaharia

 

     1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Şi a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.

 

     2. A venit odată avva Moise să scoată apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.

 

     3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

 

     4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrator, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău!

 

     5. Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând: ce vezi? Şi i-a zis: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a zis lui: sa, fiule; taci! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Isidor, căutând la cer a zis: veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile împărăţiei cerurilor. 

 

Pentru avva Zosima

 

     1. Povestit-a fericitul Zosima că odată a şezut puţina vreme în lavra lui avva Gherasim şi avea acolo pe unul iubit. Deci într-o zi şezând noi şi grăind pentru folos, a venit pomenire de cuvântul acela care a zis avva Pimen, că cel ce se prihăneşte pe sine în tot locul afla odihnă. Asemenea şi de cuvântul care a zis avva muntelui Nitriei. Că întrebat fiind: ce ai aflat mai mult în calea aceasta, părinte, el a răspuns: a se prihăni şi a se defăima pe sine totdeauna. Pe care cuvânt l-a şi adeverit cel ce l-a întrebat, zicând: altă cale nu este, fără numai aceasta. Deci pomenind noi de acestea, ziceam între noi minunându-ne, câtă putere au cuvintele sfinţilor. Cu adevărat, orice au grăit, din lucru şi din adevăr au grăit, precum a zis marele Antonie. Şi pentru aceasta sunt puternice, pentru că s-au grăit de cei ce erau în lucruri, precum porunceşte un înţelept zicând: pe cuvintele tale să le adevereze viaţa. Acestea vorbind noi între noi, a zis acela: şi eu am încercat cu lucrul aceste cuvinte şi odihna care se face prin lucrarea lor. Ca odată aveam în lavra aceasta iubit cu adevărat pe un diacon care nu ştiu de unde a luat prepus asupra mea pentru un lucru care îi aducea lui scârba. Deci a început a se purta către mine cu posomorâre. Iar eu văzându-l pe el posomorât asupra mea, l-am întrebat că să ştiu pricina scârbei. Iar el mi-a zis: lucrul acesta l-ai făcut şi pentru aceasta sunt mâhnit asupra ta. Iar eu neştiind în sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea acela că am făcut, îl încredinţam că n-am nicidecum ştire de lucrul acela. Iar el nu se pleca, ci mi-a zis: iartă-mă, nu cred! Deci, ducându-mă la chilie, mă încercam pe mine mai cu deadinsul, de am făcut un lucru ca acesta şi nu aflam. După aceea l-am văzut pe el ţinând sfântul potir şi împărtăşind pe fraţi şi l-am încredinţat pe el cu aceasta, zicând: nu mă ştiu să fi făcut ceea ce zici. Şi nici să nu s-a plecat. Deci iar venindu-mi întru sine şi aducându-mi aminte de cuvintele acestea ale sfinţilor părinţi şi crezându-le cu adevărat, am întors puţin gândul; şi am zis întru sine: diaconul cu adevărat mă iubeşte şi în dragoste pornindu-se, mi-a arătat ceea ce avea inima lui pentru mine, ca să mă trezesc şi să nu mai fac acest lucru. Însă, ticăloase suflete, de vreme ce zici că nu ai făcut acest lucru, adu-ţi aminte de celelalte rele care ai făcut şi nu le ţii minte şi socoteşte, că, precum cele ce ai făcut ieri şi alaltăieri le-ai uitat, să şi acest lucru, l-ai făcut şi l-ai uitat. Deci, din gândul acesta mi-am plecat inima sa, cum că cu adevărat l-am făcut şi l-am uitat, ca şi pe cele mai dinainte. Apoi am început să mulţumesc lui Dumnezeu şi diaconului că printr-însul m-am învrednicit să-mi cunosc greşeala şi să mă pocăiesc pentru dânsa. Deci sculându-mă cu astfel de gânduri, m-am dus la chilia diaconului, ca să-i fac lui metanie şi să cer iertăciune, precum şi să-i mulţumesc. Şi stând lângă uşa, am bătut într-însa. Şi acela deschizând şi văzându-mă, mi-a pus îndată întâi el metanie, zicându-mi: iartă-mă, că de draci am fost batjocorit, bănuindu-te pentru lucrul acela! Căci cu adevărat m-a încredinţat Dumnezeu, că tu cu nimic nu eşti părtaş la acest lucru, nici nu ştii câtuşi de puţin pentru el. Dar începând şi eu să răspund pentru acesta şi să-l încredinţez, acela mi-a tăiat cuvântul zicând: nu este trebuinţă! Deci a adăugat fericitul Zosima zicând: iată smerenia cea adevărată, cum a arătat-o pe ea inima celui ce o iubeşte! Căci nu numai că nu s-a smintit asupra diaconului, una, că a presupus pentru dânsul ceea ce nu ştia şi fără de cuvânt s-a scârbit asupra lui iar alta, că nu a primit încredinţările lui, care în aşa fel erau că puteau să plece şi pe un vrăjmaş, şi cu cât mai vârtos pe un prieten adevărat. Nu numai dar pentru aceasta nu s-a smintit, precum am zis, ci şi asupra să şi-a luat greşeala care n-a făcut-o, socotind cuvântul aceluia mai vrednic de credinţa decât inima să şi nu numai atâta dar s-a ispitit a se pocăi înaintea lui, şi-i mulţumea că printr‑însul s-a izbăvit de păcatul pe care nicidecum nu-l ştia.

 

     2. Povestit-a fericitul Zosima, că era un bătrân care locuia aproape de o mănăstire şi era foarte bun şi blând. Pentru aceea şi acei din mănăstire îl iubeau mult şi îl cinsteau. Aproape de bătrânul locuia şi un frate. Deci, într-una din zile lipsind el, fratele îndemnându-se de vrăjmaşul, s-a dus şi a deschis chilia bătrânului şi intrând a luat toate vasele lui şi cărţile şi s-a dus. Iar după puţin întorcându-se bătrânul, cum a văzut chilia lui deschisa şi intrând şi neaflând vasele sale, s-a dus către fratele să-i spună lui ceea ce s-a întâmplat. Dar stând afară de chilia aceluia şi strigând pe fratele, cum şi-a văzut vasele sale puse în mijlocul chiliei, căci fratele încă nu le strânsese şi nevrând să-l vădească, sau să-l ruşineze, pricinuind o treaba de nevoie, că adică îl supăra pântecele, s-a dat în laturi de la chilia fratelui până ce va ridica vasele din mijloc. Apoi întorcându-se, a început a grăi fratelui pentru alt lucru, nepomenind nimic de chilie, sau de vasele care le-a pierdut. Iar după vreo câteva zile s-au dovedit vasele bătrânului. Şi luându-l pe fratele oarecari cunoscuţi ai bătrânului, l-au pus în temniţă, neştiind bătrânul. Iar bătrânul auzind de fratele că este în temniţă şi neştiind pricina pentru care fusese băgat în temniţă, mergând către egumenul mănăstirii din apropiere, unde era cinstit de toţi fraţii pentru faptele lui bune, i-a zis lui: fii bun şi-mi dă puţine ouă şi puţine pâini! Iar egumenul i-a zis: au doară a venit la tine cineva, avvo? Iar bătrânul a răspuns: da! Deci, poruncind egumenul, i s‑au dat câte a voit. Şi luând bătrânul, pâinile şi ouăle, s-a dus la temniţa unde era fratele şi a intrat la dânsul. Iar el văzând pe bătrânul, a alergat şi a căzut la picioarele lui zicând: iartă-mă! Căci pentru tine sunt aici fiindcă ţi-am furat vasele. Şi iată cartea ta este la cutare, iar haina ta este la cutare. Şi pe rând le număra pe toate. Iar bătrânul zise către el: Să fie încredinţată inima intrat . aici şi nici nu ştiu ta, fiule, că nu pentru acestea am intrat aici şi nici nu ştiu că pentru mine ai intrat aici. Ci auzind că eşti băgat în temniţă, iar pricina pentru ce neştiind şi mâhnindu-mă pentru a te supăra, am venit să-ţi fac mângâiere. Şi iată ouăle şi pâinile, pe care le-am adus pentru tine. Dar de vreme ce m-am înştiinţat că pentru mine eşti ţinut aici, voi face totul până ce cu ajutorul lui Dumnezeu, te voi scoate din temniţă. Şi mergând, s-a rugat unora din cei slăviţi ai lumii, căci era cunoscut şi acestora bătrânul pentru fapta lui bună şi trimiţând aceia, au scos pe fratele din temniţă.

 

     3. Zicea avva Zosima că mergând el în Sfânta Cetate (Ierusalimul) a venit la dânsul oarecare iubitor de Hristos şi i-a zis: avvo, am un frate şezător împreună cu mine şi din ispita vicleanului am avut prigonire între noi. Apoi eu pocăindu-mă, acela nu voieşte să se împace cu mine. Pleacă-te dar, pentru Domnul şi-i vorbeşte lui cele pentru pace. Iar el cum a auzit, îndată a chemat pe fratele acela şi i-a grăit lui cele ce se cuveneau pentru pace şi unire. Iar el întâi se părea că se pleacă, apoi socotind i-a zis: nu pot să mă împac cu el, pentru că m-am jurat pe Cruce, că de acum să fiu neîmpăcat cu el. Iar egumenul zâmbind, i-a zis lui: jurământul tău, frate, are acest fel de putere, că şi cum ai fi zis: mă jur pe Crucea Ta, Hristoase, că nu voi păzi poruncile Tale, că voi face voia vrăjmaşului Tău diavol! Deci, o frate, nu numai eşti dator să faci să stea mânia cea rea, ci şi să te pocăieşti şi să te căieşti pentru dânsa şi să-ţi prihăneşti obrăznicia ta, ca să nu te mai răpeşti de dânsa. Ca şi Irod de se caia şi nu ar fi întărit jurământul sau, nu ar fi făcut acea cumplita ucidere, tăind pe Mergătorul înainte al lui Hristos. Deci, fratele umilindu-se pentru aceasta, s-a pocăit înaintea fratelui sau şi a lui avva Zosima şi să cu darul lui Dumnezeu s-au unit iarăşi întru dragoste.

 

     4. Povestit-a (+) fericitul Zosima pentru un bătrân, zicând: fiind eu într-o mănăstire din Tir, a venit la noi un bătrân îmbunătăţit. Apoi citind noi la cuvintele bătrânilor - după cum era obiceiul întotdeauna - am venit la povestirea bătrânului aceluia, asupra căruia venind tâlharii, i-au luat toate lucrurile lui şi s-au dus, lăsând un săcuşor pe care luându-l bătrânul a alergat după dânşii, strigând: fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră! Iar ei minunându-se de nerăutatea lui, au întors iarăşi înapoi toate câte le luaseră din chilia lui. Deci, citind noi aceasta povestire, mi-a zis bătrânul care venise la noi: acest cuvânt foarte m-a folosit. Iar eu rugându-l să-mi spună ce folos a aflat dintr-însul, el a zis: oarecând petrecând eu în locurile cele de pe lângă Iordan, am citit povestirea aceasta. Şi minunându-mă de bătrânul pentru nerăutatea şi blândeţea lui, ziceam către Dumnezeu: Doamne, Cel ce m-ai învrednicit să vin în chipul acestor sfinţi bătrâni, învredniceşte-mă să umblu şi pe urmele lor şi să călătoresc pe aceeaşi cale pe care au călătorit ei, povăţuindu-se de darul Tău. Acestea rugându-mă la Dumnezeu şi având întru mine această dorinţă, trecând două zile, cum şedeam în chilie am simţit pe unii că au venit la chilie, care şi stând la uşa au bătut. Iar eu cunoscând că sunt tâlhari, am zis întru mine: mulţumesc lui Dumnezeu! Iată vreme să arăt roada dorinţei! Şi deci deschizând, i-am primit pe ei cu blândeţe şi aprinzând lumina, am început a le arăta lor lucrurile zicând către ei: nu va tulburaţi. Cred Domnului că nu voi ascunde nimic de la voi. Iar ei mi‑au zis: ai aur? Şi am răspuns lor: da, am trei bani şi am deschis vasul înaintea lor şi luându-i pe aceia, şi toate lucrurile, s-au dus cu pace. Iar eu, - zicea fericitul Zosima - glumind, am zis către bătrânul: ce a urmat după aceea? Oare s-au întors ca şi cei de la bătrânul cel mai dinainte de noi? Şi a răspuns îndată: să nu sloboadă Dumnezeu. Căci nici n-am voit aceasta, ca să întoarcă ce au luat. Vedeţi dar - zis-a Zosima - ce sporire lui şi slava către Dumnezeu i-a dat dorinţa şi gătirea lui. Ca nu numai nu s-a mâhnit pentru luarea tuturor lucrurilor care avea, dar s-a şi bucurat ca şi cum s-a învrednicit de un lucru cu adevărat prea mare.

 

(+) Aceasta povestire se afla şi în Limonariu, însă cu oarecare deosebire

ÎNCEPUTUL SLOVEI E

 

Pentru sfântul Epifanie, episcopul Ciprului

 

      1. Povestit-a sfântul Epifanie, episcopul Ciprului, că în vremea fericitului Atanasie cel Mare, iste pasări zburând împrejurul capiştei lui Serapid, strigau neîncetat: cras! Cras! Şi venind elinii la fericitul Atanasie, au strigat: răule bătrâne spune-ne nouă, ce strigă păsările? Şi răspunzând a zis: păsările strigă: cras, cras! Iar cuvântul acesta: cras, cras, în limba avsonenilor însemnează mâine. Şi adaugă că mâine vor vedea slava lui Dumnezeu. Şi după aceea s-a vestit moartea împăratului Iulian. Şi aceasta făcându-se, s-au adunat ei şi strigau asupra lui Serapid zicând: dacă nu îl voiai pe el, pentru ce luai darurile lui?

 

      2. Acesta a povestit, că în cetatea Alexandriei era un vizitiu, care era feciorul unei maici ce se numea Maria. Acesta la alergarea de cai ce se făcea, a căzut, apoi sculându-se a întrecut pe cel ce l-a surpat şi a biruit. Şi norodul a strigat: fiul Mariei a căzut şi s-a sculat şi a biruit. Încă grăindu-se acest glas, a venit vestea în norod pentru capiştea lui Serapid, că marele Teofil suindu-se, a surpat idolul lui Serapid şi a stăpânit capiştea.

 

      3. S-a vestit fericitului Epifanie, episcopul Ciprului de la avva mănăstirii, pe care o avea în Palestina, aşa: cu rugăciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osârdie citim şi ceasul întâi şi al treilea şi al şaselea şi al noulea şi vecernia. Iar el prihănindu-i, le-a arătat lor zicând: arătaţi sunteţi că va leneviţi în celelalte ceasuri ale zilei, petrecând deşerţi la rugăciune. Ca trebuie călugăria cea adevărată neîncetat să aibă rugăciunea şi cântarea psalmilor în inima sa.

 

      4. A trimis odată sfântul Epifanie către avva Ilarion, rugându-l pe el şi zicând: vino să ne vedem mai înainte de a ne duce din trup. Şi mergând el, s-au bucurat unul cu altul. Dar mâncând ei, s-a adus o pasare. Şi luând episcopul, a dat lui avva Ilarion şi a zis bătrânul: iartă-mă, că de când am luat schima, nu am mâncat junghiat. Şi i-a zis lui episcopul: iar eu de când am luat schima, nu am lăsat pe cineva să adoarmă având ceva asupra mea, nici eu nu am adormit având ceva asupra cuiva. Şi a zis lui bătrânul: iartă-mă, că petrecerea ta este mai mare decât a mea.

 

      5. Acestaşi zicea: dacă Melchisedec, chipul lui Hristos, a binecuvântat pe Avraam, rădăcina iudeilor, cu mult mai vârtos însuşi adevărul Hristos binecuvintează şi sfinţeşte pe toţi ce cred în El.

 

      6. Acestaşi zicea: cananeanca strigă şi se ascultă. Şi femeia căreia îi curgea sânge, tace şi se fericeşte iar fariseul strigă şi se osândeşte; vameşul nici nu deschide gura şi se ascultă.

 

      7. Acestaşi zicea: proorocul David întru fără de vreme se ruga; în miezul nopţii se scula, înainte de zori se cucerea, în zori sta de faţa, dimineaţa se ruga, seara şi la amiaza. Şi pentru aceasta zicea: de şapte ori în zi Te-am lăudat!

 

      8. Zis-a iarăşi: de nevoie este câştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobândească. Ca şi singură vederea cărţilor mai pregetători către păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicam.

 

      9. Zis-a iarăşi: mare întărire spre a nu păcătui, este citirea Scripturilor.

 

      10. Zis-a iarăşi: mare prăpastie şi adânca groapa este neştiinţa Scripturilor.

 

      11. Zis-a iarăşi: mare vânzare a mântuirii este a nu şti nici una din dumnezeieştile legi.

 

      12. Acestaşi zicea: greşelile drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar ale păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cânta David: pune, Doamne, straja gurii mele şi uşa de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi: zis-am, păzi-voi caile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!

 

      13. Acestaşi a fost întrebat: pentru ce sunt zece poruncile legii, iar fericirile nouă? Şi a zis: cele zece porunci sunt întocmai la număr cu rănile egiptenilor, iar numărul fericirilor este chip de întreita Treime!

 

      14. S-a întrebat acestaşi: de este de ajuns un drept să îmblânzească pe Dumnezeu. Şi i-a zis: aşa este. Ca El a zis: cercaţi unul să facă judecata şi dreptate şi milostiv voi fi către popor!

 

      15. Acestaşi a zis: Dumnezeu, celor păcătoşi, de se vor pocăi, iartă şi capetele, precum păcătoasei şi tâlharului şi vameşului iar de la cei drepţi cere dobânzi. Şi aceasta este ceea ce zicea apostolilor: că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor.

 

      16. Zicea încă şi aceasta: Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere: pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.

 

      17. Adăuga încă şi aceasta: omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuinţa înmulţirii şi dând înapoi, mulţumeşte cu adevărat, dar da înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-se, răsplăteşte înaintea îngerilor şi a arhanghelilor şi a drepţilor!

 

Pentru sfântul Efrem

 

      1. Copil era avva Efrem şi a văzut vis, adică vedenie, ca, a răsărit via pe limba lui şi a crescut şi a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte roditoare. Şi veneau toate păsările cerului şi mâncau din rodul viei. Şi pe cât mâncau, se înmulţea rodul ei.

 

      2. Altădată iarăşi a văzut unul din sfinţi, în vedenie, o ceata de îngeri pogorându-se din cer cu porunca lui Dumnezeu, având în mâini o carte, adică un tom scris dinlăuntru şi din afară şi ziceau unii către alţii: cui se cuvine să se dea aceasta? Şi unii ziceau :acestuia, iar alţii: altuia. Dar au răspuns şi au zis: cu adevărat sfinţi sunt şi drepţi. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui Efrem. Şi a văzut bătrânul că lui Efrem au dat ei cartea. Şi sculându-se dimineaţa, au auzit pe Efrem că întocmai ca un izvor izvorăşte din gura lui şi alcătuieşte. Şi au cunoscut, că de la Duhul Sfânt sunt cele ce ieşeau prin buzele lui Efrem.

 

      3. Altădată iarăşi, trecând Efrem, din îndemnare oarecare a venit o păcătoasa, cu măgulire să-l tragă spre împreunăre urâtă, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Şi a zis ei: vino după mine! Şi apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei: în locul acesta vino precum ai voit. Iar aceea văzând norodul, a zis lui: cum putem aceasta să facem, atâta norod stând şi nu ne ruşinam? Iar el a zis către dânsa: dacă de oameni ne ruşinam, cu mult mai vârtos trebuie să ne ruşinam de Dumnezeu, care vădeşte cele ascunse ale întunericului. Iar ea ruşinându-se, s-a dus fără de ispravă.

 

Pentru mireanul Evharist

 

      1. Doi din părinţi s-au rugat lui Dumnezeu, ca să-i încredinţeze pe ei, la care măsura au ajuns. Şi le-au venit lor glas zicând: în cutare sat al Egiptului este un mirean anume Evharist şi femeia lui se numeşte Maria. Încă nu aţi venit voi la masurile acestora. Şi sculându-se cei doi bătrâni, au mers în satul acela şi întrebând, au aflat chilia lui şi pe femeia lui şi i-au zis ei: unde este bărbatul tău? Iar ea a zis: păstor este şi paste oile. Şi i-a băgat pe ei în chilie. Iar după ce s-a făcut seara, a venit Evharist cu oile şi văzând pe bătrâni, le-a gătit lor masa şi a adus apa să le spele picioarele lor. Şi i-au zis lui bătrânii: nu vom gusta ceva, de nu ne vei veşti noua lucrarea ta. Şi Evharist cu smerenie a zis: eu sunt păstor şi aceasta este femeia mea. Iar bătrânii au statut rugându-l pe el şi nu a vrut el să le spună. Şi au zis lui bătrânii: Dumnezeu ne-a trimis pe noi la tine. Iar cum a auzit cuvântul acesta s-a temut şi a zis lor: iată oile acestea le avem de la părinţii noştri şi orice spor va da Domnul să dobândim dintr-însele, facem în trei părţi: o parte săracilor şi o parte pentru iubirea şi primirea de străini şi a treia parte pentru trebuinţa noastră. Şi de când am luat pe femeia mea, nu m-am spurcat nici eu, nici ea, ci fecioara este şi fiecare din noi deosebi se culca, iar noaptea purtam saci şi ziua hainele noastre. Până acum nimeni din oameni acestea nu le-a ştiut. Şi auzind s-au minunat şi s-au dus slăvind pe Dumnezeu.

 

Pentru Evloghie Preotul

 

      1. Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot şi pustnic mare, postind din doua în doua zile, iar de mai multe ori şi toată săptămâna petrecând, mâncând numai pâine şi sare, se slăvea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nădăjduind să vadă ceva mai multă asprime de viaţă la dânsul. Şi primindu-l pe el bătrânul cu bucurie, orice a avut a pus ca să facă mângâiere şi i-au zis lui ucenicii lui Evloghie: nu mănâncă preotul afară de pâine şi sare; iar avva Iosif tăcând mânca. Şi petrecând trei zile, nu i-au auzit pe ei cântând sau rugându-se, că era ascunsa lucrarea lor. Şi au ieşit nefolosindu-se Evloghie cu ucenicul sau. Iar după iconomie s-a făcut negură şi rătăcindu-se s-au întors la bătrânul. şi mai înainte de a bate ei în uşa, i-au auzit pe ei cântând şi stăruind el mult, mai pe urma au bătut în uşa. Iar aceia, tăcând din cântarea de psalmi, i-au primit cu bucurie. Şi pentru arşiţa, au turnat ucenicii lui Evloghie apa în vas şi i-au dat lui. Şi era apa amestecata cu de mare şi de râu şi nu a putut să o bea. Şi venind întru sine a căzut înaintea bătrânului, voind să ştie petrecerea lor, zicând: avvo, ce este aceasta, că întâi nu cântaţi, ci acum, după ce ne-am dus noi. Şi vasul de apă, acum luându-l, am aflat apa sărată. Zis-a bătrânul: fratele este nebun şi după amăgire o au amestecat cu apa de mare. Iar Evloghie îl ruga pe bătrânul, voind să ştie adevărul. Şi i-a zis lui bătrânul: acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau fraţii totdeauna. Şi l-a învăţat pe el deosebirea socotelilor şi a tăiat de la el toate cele omeneşti. Şi s-a făcut iconomicos şi pogorâtor. Şi după aceea mânca toate cele ce i se puneau înainte. şi s-a învăţat şi el să lucreze în ascuns. Şi a zis bătrânului: negreşit, într-adevăr este lucrarea voastră.

 

Pentru avva Evprepie

 

      1. Zis-a avva Evprepie: având întru tine că este Dumnezeu credincios şi puternic, crede întru Dânsul şi te vei împărtăşi de cele ale Lui. Iar de defăimezi, nu crezi. Şi toţi credem că toate sunt Lui cu putinţa, dar şi întru lucrurile tale crede Lui, că şi întru tine face minuni.

 

      2. Acestaşi prădându-se, ajuta împreună prădătorilor. Iar după ce au încărcat ei cele dinăuntru şi-au lăsat toiagul lor şi îndată ce l-a văzut avva Evprepie, s-a mâhnit şi luându-l alerga înapoia lor, vrând să li-l dea. Iar aceia nevrând să-l primească, ci temându-se să nu li se întâmple ceva, întâlnind el pe unii, care mergeau pe aceeaşi cale, îi poftea să le dea lor acel toiag.

 

      3. A zis avva Evprepie: cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteala şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fîindcă ne-am izbăvit de griji.

 

      4. Un frate a întrebat pe avva Evprepie pentru viaţă. Şi a zis bătrânul: iarbă mănâncă, cu iarbă te îmbracă, pe iarbă te culcă (adică toate le defaimă), iar inima câştig-o de fier.

 

      5. Un frate a întrebat pe acest bătrân, zicând: cum vine frica lui Dumnezeu în suflet? Şi a zis bătrânul: de va veni omul smerenie şi neagoniseala şi neosândire, vine la el frica lui Dumnezeu.

 

      6. Acestaşi a zis: să petreacă cu tine pururea frica lui Dumnezeu şi smerenia şi lipsa de bucate şi plânsul.

 

      7. La începutul sau avva Evprepie a mers la un bătrân şi a zis lui: avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc! Iar el i-a zis: de voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba, iar el pentru cuvântul acesta umilindu-se, a pus metanie, zicând: cu adevărat multe cărţi am citit şi acest fel de învăţătura nu am cunoscut. Şi mult folosindu-se, s-a dus.

 

Pentru avva Eladie

 

      1. Povesteau părinţii pentru avva Eladie, că au făcut douăzeci de ani la chilii şi a nu ridicat cândva ochii în sus să vadă streaşina bisericii.

 

      2. Se povestea pentru acestaşi avva Eladie, că pâine şi sare mânca. Deci, când au venit Pastile, zicea: fraţii pâine şi sare mănâncă, iar eu trebuia să fac puţina osteneală pentru Paşti. Şi fiindcă în celelalte zile mănânc şezând jos, acum, că este Paşti, voi face osteneala şi voi mânca stând în picioare.

 

Pentru avva Evagrie

 

      1. Zis-a avva Evagrie: când eşti în chilie, strânge-ţi gândul tău, adu-ţi aminte de ziua morţii, vezi atunci murirea trupului, pune în minte nevoia! Ia osteneala, defaimă deşertăciunea lumii, ca să poţi totdeauna să petreci în dragostea liniştii şi să nu slăbeşti! Adu-ţi aminte şi de aşezarea cea acum în iad; gândeşte cum sunt acolo sufletele, în care cumplita tăcere, în care amar suspin şi în cât de mare frica şi înfiorare şi aşteptare! Socoteşte chinuirea cea neîncetata, lacrima cea sufletească şi fără de sfârşit! Ci şi de Ziua Învierii adu-ţi aminte şi de starea înaintea lui Dumnezeu! Gândeşte la judecata cea înfricoşată şi groaznica! Pune în mijloc cele ce se păstrează păcătoşilor, ruşinea cea înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor şi a arhanghelilor şi a tuturor oamenilor, muncile, focul cel veşnic, viermele cel neadormit, tartarul, întunericul, scrâşnirea dinţilor, fricile şi pedepsele! Pune încă în mijloc şi bunătăţile cele ce se păstrează drepţilor, îndrăzneala cea înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Hristosului Lui, a îngerilor, şi a arhanghelilor şi a toată mulţimea sfinţilor, împărăţia cerurilor şi a darurilor ei, bucuria şi desfătarea ei! Pomenirea acestora amândurora adu-o la tine! Şi pentru judecata păcătoşilor lăcrimează, plângi, temându-te ca nu cumva şi tu să fii întru acestea! Iar pentru cele ce se păstrează drepţilor, bucura-te şi te veseleşte! Şi pe acestea te sârguieşte să le dobândeşti, iar de acelea să te înstrăinezi. Caută să nu uiţi cândva, măcar înăuntru, în chilia ta fiind, măcar afară undeva, pomenirea acestora, că măcar prin aceasta să scapi de gândurile cele spurcate şi vătămătoare!

 

      2. Zis-a iarăşi: taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se spurce mintea ta şi va turbura chipul liniştirii.(Dula 2)

 

      3. Zis-a iarăşi: mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este şi a cânta fără răspândire.

 

      4. Zis-a iarăşi: du-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta şi nu uita judecata cea veşnica şi nu va fi greşeala în sufletul au.

 

      5. Zis-a iarăşi: ridica ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.(Antonie, 7)

 

      6. Zis-a iarăşi: grăia unul din părinţi că hrana cea mai uscata şi deopotrivă, înjugata fiind cu dragostea, degrabă baga pe monah în limanul nepătimirii.

 

      7. S-a făcut odată sobor la chilii pentru un lucru şi a grăit avva Evagrie. Zis-a lui preotul: ştim, avvo, că de erai în tara ta, poate şi episcop vrei să fii şi cap multora, iar acum că un străin şezi aici. Iar el umilindu-se, nu s-a tulburat, ci clătinând cu capul, a zis lui: adevărat este, părinte! Însă odată am grăit, iar a doua nu voi mai adăuga.(Iov 39)

Pentru avva Evdemon

 

      1. A zis avva Evdemon pentru avva Pafnutie, părintele Schetiei, că s-a pogorât acolo un tânăr şi nu l-au lăsat să petreacă acolo, zicând: în vremea mea chip de femeie nu voi lăsa să petreacă în Schetia pentru războiul vrăjmaşului.

ÎNCEPUTUL SLOVEI G

 

Pentru avva Grigorie Teologul

 

      1. Zis-a avva Grigorie, că aceste trei lucruri cere Dumnezeul de la tot omul, care are Sfântul Botez, adică: “Credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limba şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie, de la trup”.

 

      2. Zis-a iarăşi: “Toată viaţă omului o zi este la cei ce pătimesc de dorinţă”.

 

Pentru avva Ghelasie

 

      1. Au zis unii pentru avva Ghelasie, că avea o carte în membrane (piei subţiri, sau pergamente, care serveau în vechime în loc de hârtie), al cărei preţ era de optsprezece bani. Şi era scrisă într-însa toată Scriptura cea veche şi cea noua şi se afla pusă în biserică, că oricare din fraţi va voi, să o citească. Şi venind un frate străin, cum a văzut-o pe ea, a poftit‑o şi furându-o, a ieşit. Iar bătrânul nu a alergat după dânsul, că să-l prindă, măcar că a priceput. Deci, mergând acela în cetate, căuta să o vândă şi găsind pe cel ce voia să o cumpere cerea preţul de şaisprezece bani. Iar cel ce vrea să o cumpere, îi zicea lui: “Dă-mi-o să o cerc şi să îţi voi da preţul ei”. Deci, a dat-o lui. Iar el luând-o, a dus-o la avva Ghelasie, să o cerce, spunându-i suma preţului cerut de cel ce o vindea. Şi i-a zis bătrânul: “Cumpăr-o, că este bună şi face preţul care l-ai spus!” Şi venind omul, a spus celui ce o vindea, altele şi nu cele ce a zis bătrânul, zicând: “Iată am arătat-o lui avva Ghelasie şi mi-a zis că este scumpa şi nu face preţul care l-ai zis”. Acela auzind, i-a zis lui: “Nimic altceva nu ţi-a zis bătrânul?” Zis-a lui: “Nu!” Atunci a zis: “Nu mai voiesc să vând”. Şi umilindu-se, a venit la bătrânul, pocăindu-se şi rugându-l pe el să o primească. Iar bătrânul nu voia să o ia. Atunci i-a zis lui fratele: “De nu o vei lua, nu am odihnă”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă nu te odihneşti, iată o primesc”. Şi a rămas fratele acela acolo până la sfârşitul lui, fiindcă s-a folosit de lucrarea bătrânului.

 

      2. Acestui avva Ghelasie i-a rămas o chilie de la oarecarele bătrân, care era şi el monah, împrejurul Nicopolei având locuinţa. Şi aceasta chilie avea şi livada. Deci un lucrator oarecare al lui Vacat, celui mai mare peste Nicopole, cel din Palestina, fiind rudenie bătrânului celui pristăvit, a venit către Vacat şi-l ruga să ia livada aceea, Ca i se părea că după lege la el trebuia să se pogoare. Iar el fiind răpitor, se cumpănea cu mâinile sale să ia livada, iar Ghelasie nevrând să dea mirenilor chilia călugăreasca, nu vrea să o lase pe dânsa să o ia. Deci, pândind Vacat dobitoacele lui avva Ghelasie, care aduceau măsline de la livada aceea şi luând măslinele cu mâinile sale, cu de-a sila le-a adus la casa să şi de-abia mai târziu, cu ocara le-a lăsat dobitoacele împreună cu oamenii lor. Iar fericitul bătrân roada adică nici cât de puţina nu a luat, iar livada nu a lăsat-o să o ia pentru pricina cea mai sus zisă, de unde s-a aprins Vacat. Şi fiindcă şi alte pricini îl trăgeau pe el, căci era iubitor de judecăţi, a mers la Constantinopol călătorind pe jos.

      Deci, venind el la Antiohia, când acolo că un luminator mare strălucea sfântul Simeon şi auzind de dânsul, că era mai presus de om, a dorit, ca un creştin, să vadă pe sfântul; iar văzându-l pe dânsul de pe stâlp sfântul Simeon, că îndată a intrat în mănăstire, îl întreba pe el: “De unde vii şi unde mergi?” Iar el a zis: “De la Palestina sunt şi merg la Constantinopol”. Iar sfântul iarăşi a zis către el: “Şi pentru care trebuinţă?” I-a răspuns Vacat: “Pentru multe trebuinţe şi nădăjduiesc, cu rugăciunile sfinţiei tale să mă întorc şi să mă închin sfintelor tale urme”. Şi i-a zis sfântul Simeon: “Nu voieşti să spui, deznădăjduite omule că mergi asupra omului lui Dumnezeu? Dar nu-ţi va fi calea cu bine şi nici casa ta nu o vei mai vedea; iar de vei asculta sfatul meu, să te întorci de aici şi să te pocăieşti, către dânsul, dacă cu viaţă vei ajunge la loc”. Deci, îndată cuprinzându-se de friguri şi punându-se în năsălie de cei ce erau cu dânsul, mergea după cuvântul sfântului Simeon, să ajungă la loc şi să se pocăiască înaintea părintelui Ghelasie, dar ajungând până la Virit s-a săvârşit şi n-a mai văzut casa sa, după proorocirea sfântului.

      Acestea şi fiul lui care tot cu acelaşi nume, adică Vacat, era numit, a spus după moartea tatălui sau, multor bărbaţi vrednici de credinţa.

 

      3. Încă şi aceasta au povestit-o mulţi din ucenicii lui, ca, oarecând fiind adus lor un peste, pe acesta prăjindu-l bucătarul, l-a adus la chelar, iar sosind chelarului o trebuinţă de nevoie, a ieşit din chelărie lăsând pestele jos într-un vas, poruncind unui copil mic al fericitului Ghelasie, să-l păzească un ceas până se va întoarce. Iar copilul lăcomindu-se s-a apucat să mănânce pestele fără de nici o sfiala. Deci, intrând chelarul şi aflându-l mâncând, mâniindu-se pe copil, care şedea jos, l-a împins cu piciorul fără de socoteala, iar din oarecare lucrare diavoleasca, fiind lovit peste inima leşinând, a murit. Iar chelarul, fiind cuprins de frica, l-a pus pe aşternutul său şi acoperindu-l a purces de a căzut la picioarele lui avva Ghelasie; vestindu-i ce s-a întâmplat. El a poruncit ca nimănui să nu spună altuia, poruncindu-i şi aceasta, ca dacă se va face seara, şi se vor aşeza toţi, să-l duca pe el în altar, şi să-l pună înaintea jertfelnicului şi să iasă de acolo. Şi venind bătrânul în altar, a statut la rugăciune. Şi în vremea cântării celei de noaptea, adunându-se fraţii, a ieşit bătrânul şi copilul urmând după dânsul, neştiind nimenea afară de el şi de chelar, până la sfârşitul lui.

 

      4. Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci şi de alţii mulţi, care adesea, ori se duceau la dânsul, cum că în vremea Soborului celui a toată lumea din Calcedon, Teodosie care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând înaintea episcopilor celor ce vreau să se întoarcă la ale lor biserici – căci şi acela era în Constantinopol, fiind gonit de la patria sa, că cel ce se bucura pururea de tulburări – a mers, zic, până la avva Ghelasie, la mănăstirea lui, spunându-i de Soborul cel din Calcedon, cum ca a intrat dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind să răpească pe sfântul întru ajutorul viclenirii şi a dezbinării sale. Iar el din aşezarea omului aceluia şi din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut vicleşugul socotelii lui şi nu numai că n-a fost răpit cu depărtarea lui de la dreapta credinţa, ca cei de atunci mai toţi, ci precum se cade l-a ocărât şi l-a gonit. Ca aducând la mijloc pe copilul pe care l-a înviat din morţi, zicea cu un chip cinstit şi cu bună rânduiala: “De voieşti a grăi pentru credinţa ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, şi-ţi va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine”. Ruşinându-se, dar dintr-acestea şi mergând la Sfânta Cetate, răpeşte tot cinul călugăresc, cu chip de râvna dumnezeiasca; răpeşte încă şi pe împărăteasa, fiind ea atunci acolo; şi aşa având ajutor, apuca cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai întâi cu ucideri, apucându-l pe acesta şi alte fărădelegi şi nedreptăţi făcând, care şi până acum mulţi le pomenesc. Atunci dar dacă l-au apucat şi pofta şi-a dobândit, apucând mai înainte şi scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce şi pe avva Ghelasie şi porunceşte lui cu îngrozire şi cu străşnicie să intre în altar. Iar după ce a intrat, îi zice: “Anatematiseşte pe Iuvenalie”. Iar el nesperiindu-se nicicât de puţin, i-a zis: “Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu ştiu, decât pe Iuvenalie”. Înfricoşându-se de aceea Teodosie, ca să nu se asemene şi alţii la râvna lui cea cu dreapta credinţa, porunceşte să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui şi strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici să nu se apleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit şi arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus; deci au slobozit nevătămat pe mucenic, care cât despre sine, s-a făcut lui Hristos ardere de tot.

 

      5. Povestesc unii pentru el, că în tinereţile sale vieţuia viaţă cea fără de avere. Deci erau întru aceea vreme şi alţii mulţi prin aceleaşi locuri iubind o viaţă ca aceea, intre care şi un bătrân oarecare foarte prost şi nestrângător, petrecând într-o chilie până la moarte, măcar că a avut ucenici la bătrâneţile sale. Acesta împreună cu cei ce erau cu el s-a nevoit să păzească, ca să nu aibă doua haine nici să poarte grija de ziua de mâine până la moarte. Deci, când s-a întâmplat lui avva Ghelasie din pronie dumnezeiasca, a aşeza viaţă de obşte şi îi aducea multe, a dobândit încă şi cele de trebuinţă vieţii celei de obşte, aducându-i dobitoace multe şi boi. Ca, Cel ce a ajutat dumnezeiescului Pahomie dintru-ntâi a aşeza viaţă de obşte şi acestuia i-a ajutat la toată tocmirea mănăstirii. Deci, în acestea văzându-l cel mai sus numit bătrân şi având dragoste curată către dânsul, i-a zis: “Mă tem, avvo Ghelasie, ca nu cumva să se lege mintea ta către sate şi către alta avere a mănăstirii”. Iar el i-a răspuns: “Este legată mai vârtos mintea ta la undreaua cu care lucrezi, decât cugetul lui Ghelasie la averile acelea”.

 

      6. Se spunea pentru avva Ghelasie, că de multe ori fiind tulburat de gânduri, ca să se duca înăuntrul pustiei, iar mai de pe urma dacă a văzut că nu poate să se împotrivească, a început a ispiti gândul său, de poate să şadă în pustie şi sculându-se, umbla pe afară de chilie, nici pâine mâncând, ci verdeţuri, nici intrând sub acoperemânt, şi zicând întru sine: “Cei ce sunt în pustie, acestea toate nu le au”. Şi petrecând să trei zile, a ostenit şi a certat gândul cel ce îl tulbura pe el, cu mustrare, zicând: “Dacă nu poţi să faci lucrurile ce trebuie în pustie, şezi în chilia ta, cu răbdare plângând păcatele tale, iar nu umbla din loc în loc. Că pretutindeni ochiul lui Dumnezeu vede lucrurile omeneşti”.

  

Pentru avva Gherontie

 

      A zis avva Gherontie cel al pietrei că mulţi supărându-se pe poftele trupeşti, neapropiindu-se de trupuri, cu mintea au curvit. Şi trupurile păzindu-şi-le fecioreşti, cu sufletele curvesc. Pentru aceasta bine este, o iubiţilor, să facă fiecare ceea ce este scris şi cu toată păzirea să-şi păzească inima să (Pilde IV, 23).

ÎNCEPUTUL SLOVEI D

 

Pentru avva Daniel

 

      1. Se spunea pentru avva Daniel, cum că venind barbarii în Schetia, au fugit părinţii. Şi a zis bătrânul: “Dacă nu poarta grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc”. Şi a trecut prin mijlocul barbarilor şi nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine: “Iată a purtat grijă de mine Dumnezeu şi nu am murit. Fă dar şi tu ceea ce este al omului şi fugi ca părinţii”.

      2. Un frate a rugat pe avva Daniel, zicând: “Dă-mi o porunca şi o voi păzi pe ea”. Şi a zis lui: “Niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachina şi să mănânci cu ea şi cu aceasta vei scăpa puţin de dracul desfrânării”.

      3. A zis avva Daniel, că în Babilon o fata a unuia din cei mai mari avea drac. Şi tatăl ei avea un călugăr iubit, şi acela i-a zis lui: “Nimeni nu poate să tămăduiască pe fiica ta, fără numai sihastrii aceia, pe care îi ştiu şi de îi vei ruga pe ei, nu vor voi să facă aceasta pentru smerenie. Ci aceasta să facem: când vor veni în târg, faceţi-vă că voiţi să cumpăraţi vase. Şi când vor veni să ia preţul lor, să zicem lor să facă rugăciune şi cred că se va tămădui”. Ieşind ei în târg, au aflat pe un ucenic al bătrânilor, şezând ca să vândă vasele lui. Şi l-au luat pe el împreună cu coşniţele, cum că ia preţul lor. Şi când a venit călugărul în casa, a venit şi îndrăcita şi i-a dat o palma, iar el a întors şi cealaltă fata, după porunca Domnului. Şi muncit fiind dracul, a strigat zicând: “O, silă! Porunca lui Iisus mă scoate”. Şi îndată s-a curăţit fata. Şi după ce au venit bătrânii, le-a povestit lor ceea ce s-a făcut. Şi au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis: “Obicei are mândria diavolului, să cada prin smerenia poruncii lui Hristos”.

      5. Călătorea odinioară avva Daniel şi avva Ammoi. Şi a zis avva Ammoi: “Când vom şedea şi noi la chilie, părinte?” Zis-a avva Daniel lui: “Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie şi iarăşi Dumnezeu este în afară de chilie”.

      6. A povestit avva Daniel, cum că aflându-se în Schetia avva Arsenie, era acolo un călugăr care fura vasele bătrânilor şi l-a luat pe el avva Arsenie la chilia să, vrând să-l folosească şi pe bătrâni să-i odihnească. Şi-i zicea lui: “Ori ce vei voi, eu îţi voi da, numai nu fura”. Şi i-a dat lui aur şi bani şi haine şi toată trebuinţă lui. Iar el ducându-se, iarăşi fura. Deci bătrânii văzând că nu a încetat, l-au gonit zicând: “De se va afla vreun frate care să aibă vreo neputinţă de neajungere, trebuie să-l suferi. Iar de fură şi după sfătuire nu încetează goniţi-l pe el. Că şi pe sufletul lui vătăma şi pe toţi care sunt în locul acela îi tulbura”.

      7. A povestit avva Daniel faranitul, că a zis părintele nostru avva Arsenie pentru un schetiot, că era mare cu faptele, dar simplu la credinţă şi greşea pentru prostimea lui şi zicea că nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, pâinea care o luam, ci închipuire. (Vezi pentru aceasta la Teologhicon al Sf. Ioan Damaschinul foaia 343)

      Şi au auzit doi bătrâni, că zisese acest cuvânt şi ştiindu-l că este mare la viaţă, au socotit că din nerăutate şi prostime zice. Şi au venit la el şi i‑au zis lui: “Avvo, cuvânt de necrezut am auzit pentru oarecare, cum că zice că pâinea cu care ne împărtăşim, nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este închipuire”. Zis-a bătrânul: “Eu sunt cel ce am zis aceasta”. Iar ei îl rugau, zicând: “Nu ţine aşa, avvo, ci precum a învăţat Biserica cea sobornicească. Căci noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevărat şi paharul este însuşi Sângele lui Hristos cu adevărat şi nu e închipuire. Ci precum întru început ţărână luând din pământ, a zidit pe om după chipul Sau şi nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dumnezeu, deşi este neînţeles chipul, aşa şi pâinea, pentru care a zis, că Trupul Meu este, să credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos”. Iar bătrânul a zis: “De nu mă voi încredinţa din lucru, nu am vestire în chip desăvârşit”. Iar ei au răspuns: “Să ne rugam lui Dumnezeu toată săptămâna pentru taina aceasta şi credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă”. Iar bătrânul cu bucurie a primit cuvântul şi se ruga lui Dumnezeu şi el zicând: “Doamne, Tu ştii că nu din răutate sunt necredincios, ci că să nu mă înşel întru neştiinţa. Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase!” Mergând încă şi bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu şi ei zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, descopere bătrânului taina aceasta, că să creadă şi să nu-şi piardă osteneala sa!” Şi Dumnezeu a ascultat amândouă părţile. Şi împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminica la biserică şi au stat împreună numai ei câteştrei pe o rogojina, iar în mijloc era bătrânul. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă se arata numai la câteşitrei ca un prunc şi când întindea mana preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţile mici. Şi când s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrânului carne cu sânge. Şi văzând, s-a înfricoşat şi a strigat zicând: “Cred Doamne, că pâinea este Trupul Tău şi paharul este Sângele Tău!” Şi îndată s-a făcut carnea cea din mana lui pâine după taina. Şi s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Şi i-au zis lui bătrânii: “Dumnezeu ştie firea omeneasca, că nu poate să mănânce carne crudă şi pentru aceasta a prefăcut Trupul Său în pâine şi Sângele Său în vin, la cei ce primesc cu credinţă”. Şi au mulţumit ei lui Dumnezeu pentru bătrânul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Şi s-au dus câteştrei cu bucurie la chiliile lor.

      8. Încă şi alt frate cu aceleaşi gânduri luptându-se să pentru Sfintele Taine, ca şi cel mai sus zis bătrân, îndoindu-se şi necrezând, de ceilalţi fraţi s-a luat la slujba şi povestea, că a văzut unele ca acestea, fiindcă fraţii cei ce îl luaseră pe el, se rugau cu deadinsul, ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor, să lepede gândurile necredinţei. Deci după ce s-a sfârşit slujba, le-a povestit lor fratele zicând: “După ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperemântul bisericii deschis şi cerul văzându-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părţile. Apoi după ce s-au adus Darurile şi s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se şi peste dumnezeieştile Daruri foc pogorându-se şi după foc mulţime de îngeri, şi în mijlocul lor un Prunc şi alte doua fete a căror frumuseţe nu este cu putinţă a spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul. Şi îngerii aceia stau împrejurul mesei, iar Pruncul şedea pe masă. şi după ce s-au apropiat preoţii să frângă pâinile punerii înainte, am văzut cele doua minunate fete că s-au apropiat şi au ţinut mâinile şi picioarele Pruncului şi cu cuţitul pe care îl ţineau, au junghiat pe Prunc şi Sângele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucatele Trupul Lui şi L-au pus pe pâini. Şi îndată s-au făcut pâinile Trup. Şi când s-au apropiat fraţii să se împărtăşească, mi s-a dat mie trup curat şi neputând să mă împărtăşesc cu el, plângeam. Şi am auzit glas grăindu-mi în urechile mele: « Omule, pentru ce nu te împărtăşeşti? Nu este aceasta ceea ce ai cerut? » Şi eu am zis: « Milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup ». Şi iarăşi glasul a zis: « Cunoaşte, dar, că de putea omul să se împărtăşească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum şi tu ai aflat, dar nu poate să mănânce trup şi pentru aceasta Domnul Dumnezeul nostru a rânduit pâini ale puterii înainte. Deci, de ai crezut, împărtăşeşte-te şi tu! » Iar eu am zis: « Cred, Doamne! » Şi aceasta zicând eu, s-a făcut îndată Trupul pe care îl aveam în mâna mea, pâine. Şi mulţumind lui Dumnezeu, m-am împărtăşit. Iar după ce s-a sfârşit sfânta slujba cea de taina, am văzut de asemenea, acoperământul bisericii deschis şi pe dumnezeieştile şi cereştile puteri iarăşi la ceruri înălţându-se”. Acestea auzindu-le fraţii de la fratele cel ce le povestea şi umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus multumindu-I şi slavindu-L pe El.

      9. Acestaşi avva Daniel a povestit pentru alt bătrân mare ce şedea în părţile cele de jos ale Egiptului, că zicea întru prostime că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi s-a vestit fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei pentru dânsul. Şi a trimis la el, dar ştiind că este făcător de minuni bătrânul şi orice cere de la Dumnezeu, i se descopere lui şi cum că întru prostime a zis cuvântul acesta, a întrebuinţat acest fel de înţelepciune, zicând: “Avvo, rogu-te, fiindcă gândul îmi zice, că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi alt gând îmi zice, că nu, ci om este şi arhiereu al lui Dumnezeu. Deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere aceasta şi să cunoaştem adevărul”. Iar bătrânul îndrăznind la petrecerea sa, a zis: “Dă-mi trei zile şi eu voi veşti ce este”. Deci mergând, se ruga lui Dumnezeu pentru cuvântul acesta şi venind după trei zile a zis fericitului Chiril, că om este Melchisedec. Şi i-a zis lui arhiepiscopul: “Cum ştii, avvo?” Iar el a zis: “Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, aşa câte unul trecând înaintea mea de la Adam până la Melchisedec. Şi îngerul mi-a zis că acesta este Melchisedec, şi să cred că aşa este”. Deci, ducându-se singur propovăduia că om este Melchisedec şi foarte s-a bucurat fericitul Chiril.

      10. S-a suit odată avva Daniel cel de la Schetia cu ucenicul său în Tebaida cea de sus la pomenirea lui avva Apollo şi au ieşit părinţii spre întâmpinarea lui ca la şapte stadii, fiind la număr ca cinci mii. Şi era cu putinţă a-i vedea pe nisip întinşi pe pântece, ca în rânduiala de îngeri, care cu frica primesc pe Hristos; că unii hainele le aşterneau pe cale înaintea lui, iar alţii pământul îl udau cu lacrimile. Şi ieşind arhimandritul s-a închinat de şapte ori înaintea fetei bătrânului şi sărutându-se intre dânşii, au şezut şi i s-au rugat să audă cuvânt de la dânsul, că nu degrabă vorbea cuiva. Deci după ce a şezut afară de mănăstire, pe nisip, că nu îi încăpea biserica, zis-a avva Daniel, ucenicul său: “De voiţi să va mântuiţi, iubiţi neagoniseala şi tăcerea, că de aceste doua fapte bune toată viaţă călugărilor atârnă”. Şi ucenicul lui a dat unuia din fraţi scrisoarea şi a tălmăcit-o egipteneşte. Şi după ce s-a citit părinţilor, au plâns toţi şi petreceau pe bătrânul plângând; căci nimeni nu îndrăznea să-i zică: “Fă milostenie”. Şi venind la Ermupoli, a zis ucenicului Său: “Du-te, bate în poarta mănăstirii aceleia şi spune că aici sunt!” Că era acolo mănăstire de femei, care se zicea a lui avva Ieremia, în care locuiau ca trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Şi i-a zis lui portăriţa cu glas subţire: “Mântuieşte-te! Bine ai venit! Ce porunceşti?” El a zis ei: “Cheamă-mi pe maica arhimandrită, căci voi să vorbesc”. Iar ea a zis: “Nu se întâlneşte cu nimeni niciodată, ci spune-mi, ce porunceşti şi îi voi spune”. Iar el a zis: “Spune-i, că un călugăr va să-i vorbească”. Iar ea mergând i-a spus. Iar igumena venind i-a zis: “Ce porunceşti?” Şi a zis fratele: “Ca să faceţi milostenie să dorm aici cu un bătrân, căci este seara şi nu cumva să ne mănânce fiarele”. I-a zis lui maica: “De folos vă este vouă să fiţi mâncaţi de fiarele cele dinafară, iar nu de cele dinlăuntru, că aici bărbat niciodată nu intră”. I-a zis fratele: “Avva Daniel este, cel al Schetiei”. Iar ea auzind, a deschis porţile şi a ieşit alergând, asemenea şi tot soborul şi îmbroboditurile lor le-au aşternut de la poarta până jos, unde era bătrânul, tăvălindu-se la picioarele lui şi sărutând urmele picioarelor lui. Şi intrând ei înăuntru în mănăstire, a adus stareţa lighean şi l-a umplut cu apa căldişoară şi cu buruieni şi a pus pe surori doua cete şi a spălat ea picioarele bătrânului şi ale ucenicului lui şi luând un pahar, lua din lighean şi turna pe capetele surorilor şi apoi a turnat în sânul ei şi pe cap. Şi putea să le vadă cineva pe, toate ca pe iste pietre neclintite, fără de grai, căci tot răspunsul lor cu semn se făcea. Zis-a dar bătrânul, stareţei: “Pe noi ne au la evlavie, sau aşa sunt totdeauna surorile?” Iar ea a zis: “Totdeauna aşa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru dânsele!” Iar una din ele, zăcea în mijlocul curţii dormind, rupta şi zdrenţuroasă. Şi a zis bătrânul: “Cine este aceasta care doarme aici?” Şi a zis una din surori: “Este beţiva şi ce să-i facem, nu ştim, că a o scoate din mănăstire ne temem de osânda şi de o vom lăsa, sminteşte surorile”. Zis-a bătrânul ucenicului sau: “Ia ligheanul şi-l arunca deasupra ei”. Iar el făcând aşa, s-a sculat sora ca dintr-o beţie. Deci a zis stareţa: “Stăpâne, totdeauna aşa este”. Şi luând pe bătrân, au intrat în trapeza şi au făcut cina surorilor, zicând: “Blagosloveşte pe roabele tale, ca înaintea ta să guste!” Iar el le-a blagoslovit şi numai ea şi cea de a doua după dânsa au şezut cu ei. Şi bătrânului i-au pus un vas, care avea verdeţuri muiate şi crude şi curmale şi apa, iar ucenicului linte calda şi puţina pâine şi vin amestecat. Iar surorile au pus bucate multe: peste şi vin din destul şi au mâncat foarte bine şi nimeni nu a grăit. Iar după ce s-au sculat ei, zis-a bătrânul, stareţei: “Ce este ce ai făcut că noi trebuie să mâncam bine şi voi aţi mâncat cele bune?” I-a răspuns lui aceea: “Tu călugăr eşti, şi hrană de călugăr ţi-am pus şi ucenicul tău ucenic de călugăr este şi hrana de ucenic i-am pus; iar noi. începătoare suntem şi hrana de începătoare am mâncat”. I-a zis bătrânul: “Pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit”. Şi mergând ei să se odihnească, zis-a bătrânul ucenicului sau: “Du-te de vezi unde doarme beţiva aceea. care zăcea în mijlocul curţii”. Şi s-a dus de a văzut şi a venit de i-a spus lui, că la sfârşitul ieşitorilor (W.C.). A răspuns bătrânul: “Priveghează cu mine în noaptea aceasta”. Şi după ce au adormit toate surorile, a luai bătrânul pe ucenicul sau şi s-a pogorât pe din dos şi a văzut pe beţiva că s-a sculat şi şi-a întins mâinile sale la cer şi lacrimile ei ca pârâul şi metaniile le făcea până la pământ şi când simţea că vine vreo sora la ieşitori, se arunca pe sine jos horaind. Deci a zis bătrânul, ucenicului sau: “Cheamă-mi pe stareţa încetişor!” Şi mergând a chemat‑o pe ea şi pe a doua după dânsa şi toată noaptea priveau cele ce făcea. Iar stareţa plângea zicând: “Zvon s-a făcut pentru dânsa intre surori şi a cunoscut ea şi s-a dus binişor când dormea bătrânul şi i-a furat toiagul şi pieptarul şi a deschis uşa mănăstirii şi a scris un bileţel şi l-a pus pe încuietoarea uşii, zicând: « Rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am greşit, şi apoi s-a făcut nevăzută ». Şi după ce s-a făcut ziua, au căutat-o şi n-au găsit-o; şi s-au dus la poarta şi au găsit uşa deschisa şi pităcelul pe dânsa. Şi s-a făcut plângere mare în mănăstire şi a zis bătrânul: “Eu pentru dânsa am venit aici, că acest fel de beţivi iubeşte Dumnezeu”. Şi toate se mărturiseau bătrânului; spunând ce i-au făcut ei. Şi făcând bătrânul rugăciune, s-au dus amândoi la chiliile lor, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce ştie singur, câţi robi ascunşi are.

      11. A povestit avva Daniel, preotul Schetiei, zicând: “Când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatra, care din tânăra vârsta aceasta lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa să şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arata omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazda împreună şi cu alt fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimântă milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia sufletului. Şi întorcându‑mă la Schetia şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m‑am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuiala, ca să poată să facă bine şi altora mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: « Daniele, ce ai? » Şi i-am zis lui: « Cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie, pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora ». Iar el a zis: « Nu, că se va vătăma, iar acum bine se afla; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui ». Iar eu iarăşi am zis: « Mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt ». Răspuns-a acela: « Am zis ţie, că acum bine se află ». Iar eu am zis către el: « Din mâinile mele cere sufletul lui! » Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi am văzut un copil şezând pe sfânta piatra, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţa: « Acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie? » Iar ei au răspuns: « Aşa, cu adevărat, stăpâne! » Şi iarăşi a zis copilul: « Spuneţi-i lui că am să cer chezăşia ». Iar eu am zis: « Aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! » Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieşind la lucrul sau şi lovind în piatra, aude un sunet desert şi săpând găseşte o peştera plina de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: « Ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o tara afară, unde nimeni nu mă cunoaşte ». Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de carat pietre, a carat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţina vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casa mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatra. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: « Oare unde este Evloghie? » Şi după puţin îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi, am zis în sine-mi: « Vai mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! » Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seara adânca şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazda. Deci mă scol şi întreb pe o bătrâna şi îi zic ei: « Bunico, dă-mi trei pesmeţi să mănânc, că nu am mâncat astăzi ». Iar ea ducându‑se, mi‑a adus puţină fiertura şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: « Avva, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugăreasca cere linişte ». Şi altele oarecare. Şi am zis ei: « Ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? » Iar ea mi-a zis: « Deşi îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schetia! » Şi i-am zis ei: « Nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? » Şi mi-a zis: « O, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi ». Iar eu acestea auzind, am zis întru sine‑mi: « Eu am făcut uciderea aceasta ». Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus în Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poarta, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fala şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: « Miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarece deosebi! » Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, încât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: « Să mergem la Schetia şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie! » Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie din Alexandria pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârba şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: « Nu vei merge, ci vei plini chezăşia ». Iar eu, de frica, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: « Să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu ». Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: « Iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: « Miluieşte-mă, stăpâna lumii! » Iar ea întorcându-se către mine, a zis: « Ce voieşti? » Am zis: « Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat ». Şi mi-a zis mie: « Eu mă voi ruga pentru tine ». Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: « Să nu mai faci lucrul acesta ». Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: « Nu stăpâne, iartă-mă! » Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: « Mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi ». Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de aceasta chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schetia, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin m-am înştiinţat, că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul sau iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela. Iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seara, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: « Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate! » Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masă. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: « Cum te afli, avvo Evloghie? » Iar el a zis: « Roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, în mâini nimic! » Iar eu am zis către el: « O, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! » Iar el a zis: « Pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? » Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând de-ajuns, a zis: « Roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez! » Iar eu am zis: « Cu adevărat, fiule, să nu îngăduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia ». Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de aceasta lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia”.

      12. Ne-a povestit nouă avva Paladie, că intrând odată în Alexandria împreună cu avva Daniel pentru o trebuinţa oarecare, au întâlnit pe un tânăr ieşind din baie, că se scăldase. Şi văzându-l pe el bătrânul, a suspinat şi mi-a zis mie: vezi pe acest frate, are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul. Ci să mergem după el, ca să vedem unde petrece. Şi mergând pe urma lui, am intrat după el. Şi luându-l bătrânul deosebi, i-a zis: o frate, tânăr fiind şi sănătos, nu ţi se cuvine să te scalzi; căci să fii încredinţat, fiule, că pe mulţi' sminteşti, nu numai pe mireni ci şi pe călugări. Răspuns-a acela bătrânului: de as plăcea încă oamenilor, nu as fi sluga a lui Hristos. Ci scris este: nu judecăţi şi nu veţi fi judecaţi. Atunci i-a pus lui bătrânul metanie, zicând: iartă-mă pentru Domnul, căci ca un om am greşit. Şi am ieşit de la dânsul. Şi i-am zis bătrânului: nu cumva este neputincios fratele, şi atunci nu se va osândi? Iar bătrânul suspinând şi lăcrimând, a zis: să te încredinţeze pe tine adevărul, frate, mai mult decât cincizeci de draci am văzut înconjurându-l pe el şi turnând peste el noroi şi o arăpoaica şezând pe umerii lui şi sărutându-l pe el şi alta arăpoaica înaintea lui jucând şi neruşinare învăţându-l şi pe draci împrejurul lui mergând şi bucurându-se de el, iar pe sfântul înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurăţenia. Şi mărturisesc ceea ce se zice şi însăşi hainele lui, care sunt de capra şi moi şi îndoite la fir, încă şi a petrece el aşa fără de ruşine în mijlocul acestei cetăţi, întru care şi cei ce au îmbătrânit întru nevoinţe intrând pentru trebi neapărate, se sârguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească. Apoi şi alta: de nu era el iubitor de sine şi iubitor de dezmierdări şi iubitor de desfrânare, nu s-ar fi dezgolit fără de ruşine în baie şi pe alţii asemenea goi i-ar fi privit, când sfinţii părinţii noştri Antonie şi Pahomie, Amon şi Serapion şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, au legiuit, că nimeni din călugări fără de mare boală şi nevoie să nu se dezgolească pe sine. Că şi chiar pentru oarecare trebuinţe de nevoie vrând să treacă râuri şi nefiind luntre, nu sufereau să se golească, pentru că se cucereau de sfântul înger, care urma după dânşii şi de soarele care lumina, deşi nu îi vedea vreun om, ci se rugau lui Dumnezeu şi treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul de oameni şi atotputernicul Dumnezeu pe cea dreapta a lor şi plina de evlavie cerere, gata o primea şi preaslăvit o împlinea şi cu lucru o săvârşea. Acestea spunându-mi bătrânul, s-a astâmpărat. Iar după ce ne-am întors noi la Schetia, nu au trecut multe zile şi venind fraţii de la Alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (ca avea şi hirotonie), care şedea la biserică Sfântului Isidor, cel ce cu puţin mai înainte venise de la Constantinopol, (şi era acesta pentru care zisese bătrânul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie şi prinzându-se de slugile lui şi de vecini, i s-au tăiat cele doua boaşe ale lui împreună cu mădularul trupului şi după taiere mai trăind trei zile, a murit, făcându-se ocara şi ruşine tuturor călugărilor. Iar eu auzind, sculându-mă, m-am dus la avva Daniel şi i-am povestit lui cele ce s-au întâmplat. Şi auzind bătrânul a lăcrimat şi a zis: pedeapsa celui mândru este căderea. Şi însemnează bătrânul cu aceasta, că de nu bolea acela cu mândria şi ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pătimit una ca asta, prin care şi ceilalţi mândri se vor pedepsi, de nu se vor învăţa prin căderea aceluia, să fuga de o prăpastie ca aceasta.

      13. Au povestit ucenicii lui avva Evloghie, cum că trimiţându-ne bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul mâinilor, ne da porunci ca să nu facem mai mult de trei zile. Iar de veţi face mai mult de trei zile, nevinovat sunt de păcatul vostru, zicea el. Iar noi l-am întrebat pe el: cum călugării prin cetăţi şi prin sate cu mirenii petrecând, ziua şi noaptea nu se vatămă? Iar el a zis: credeţi-mă fiilor, că după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci şi opt de ani neieşind din Schetia şi după acela m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie împreună cu avva Daniel pentru o trebuinţa. Şi intrând în cetate, am văzut mulţi călugări şi vedeam că pe unii din ei corbii îi loveau peste obraz, iar pe alţii femei goale îi îmbrăţişau şi la ureche le vorbeau; iar înaintea altora, goi fiind ei, copii jucau şi cu baliga de om îi mânjau, iar pe unii îi vedeam că ţineau cuţite şi trupuri de oameni tăiau şi dădeau călugărilor să mănânce. Şi am înţeles că fiecare din călugări în ce patima era căzut, acest fel de draci avea care urmau după dânsul şi le vorbea în minte. Pentru aceasta, fraţilor, eu nu voiesc să zăboviţi niciodată în cetate, că nu de acest fel de gânduri, iar mai vârtos de draci, să va supăraţi.

      14. S-a suit odată avva Daniel de la Schetia la Terenut, iar pe cale a intrat într-o capişte să doarmă. Şi erau acolo idoli vechi ai elinilor şi luând unul, l-a pus ca un copac sub capul sau. Iar demonii (dracii), văzând îndrăzneala lui şi voind să-l înfricoşeze, strigau către o femeie, pe nume chemând-o şi zicând: cutare, vino cu noi la baie! Iar alt demon ascultând, răspundea ca din idolul cel ce era sub capul bătrânului şi zicea: străin am deasupra mea şi nu pot veni! Dar bătrânul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicând: du-te întru întuneric, dacă nu poţi şi auzind demonii au strigat toţi cu glas mare zicând: ne-ai biruit pe noi! Şi au fugit ruşinaţi.

      15. Zicea avva Daniel pentru avva Dula, că întâi a şezut în viaţă de obşte patruzeci de ani, apoi la Schetia s-a liniştit şi intre părinţii cei mai mari s-a socotit. Deci acesta spunea, că în multe feluri cercând, a aflat că cei ce petrec în viaţă de obşte, mai mult şi mai degrab decât cei ce se liniştesc, sporesc în lucrarea faptelor bune, de vor avea şi întrebuinţă supunerea din inima curată. Ca un frate era într-o viaţă de obşte cu chipul prost şi defăimat mai mult decât toţi cei ce erau într-însa, iar cu mintea mare şi cinstit. Acesta ocărându-se şi defăimându-se de toţi, iar de multe ori şi bătându-se cu nedreptate, răbda vitejeşte nezicând nimănui nimic; iar altul din fraţii cei ce erau acolo, îndemnat fiind de diavolul, a furat sfintele vase cele din Biserică, tăinuindu-se de toţi. Apoi cercetare făcându-se pentru cele furate, toţi la fratele acela care se defăima pe sine au lipit vina şi pe acesta l-au osândit din presupus că a furat cele sfinte. Iar de vreme ce acela zicea că nu are ştiinţă câtuşi de puţin de lucrul acela, cu îndemnarea igumenului, i-au luat chipul cel călugăresc de la dânsul şi punându-l în fiare, l-au dat iconomului lavrei spre cercetare. Acesta, după ce şi cu vine de bou l-a bătut de ajuns şi alte pedepse i-a dat, fiindcă nimic nu avea acela ce să mărturisească, ci dimpotrivă punea înainte neştiinţa faptei aceleia, l-a trimis la dregătorul locului, ca să-l pedepsească mai mult. Iar acela feluri de munci arătând asupra lui şi cu foc trupul arzându-i şi cu nemâncare de multe zile şi cu închisoare întunecoasă şi înecăcioasă pedepsindu-l, după ce deopotrivă a aflat tăgăduindu-se furtişagul de cele sfinte, cu voia igumenului şi a fraţilor l-a osândit la moarte, după cum orânduieşte pravila, că pedeapsa furtişagului de cele sfinte este moartea. Şi deci a fost dus să i se taie capul. Iar fratele cel ce furase cele sfinte, văzând şi pătimind cu sufletul, venind la avva a zis: m-am înştiinţat că s-au aflat vasele cele sfinte, pentru aceasta grăbeşte să nu i se taie capul fratelui. Iar el vesteşte dregătorului şi slobozindu-se fratele, a venit în viaţă cea de obşte. Şi mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, dându-şi sufletul în vremea când se ruga şi căzuse în genunchi. Deci venind toţi cei din mănăstire şi aflând trupul lui aşa stând spre pocăinţa (adică în genunchi), l-au luat pe el şi l-au dus în biserică, până când să se aşeze acolo! Şi lovindu-se în toaca, s-a adunat toată lavra şi toţi alergau la trupul acela, fiecare voind pentru blagoslovenie să ia vreo parte din haine, sau din par. Iar avva temându-se ca nu cumva să se rupă şi trupul, l-a băgat în altar şi l-au încuiat cu lacăt aşteptând să vina şi avva al lavrei. Iar după puţin venind şi acela şi aprinzând toţi foc şi punând tămâie, căutau trupul să-l scoată din altar şi sileau pe proistosul mănăstirii să deschidă degrabă. Iar acela deschizând şi intrând înăuntru cu alt mulţi, hainele şi încălţămintele răposatului le-au aflat, iar trupul nu era nicăieri. Deci au început toţi să slăvească pe Dumnezeu şi să strige unii către alţii cu lacrimi şi să zică: vedeţi, fraţilor, ce fel de daruri ne pricinuieşte nouă îndelunga-răbdarea şi smerenia! să ne nevoim dar şi noi să suferim ispita şi defăimare pentru Domnul şi vom fi slăviţi şi cinstiţi şi împreună cu El în veci vom împăraţi.

Pentru avva Dula

      1. A zis avva Dula: “De ne sileşte pe noi vrăjmaşul să lăsam liniştea, să nu-l ascultam pe el, că nu este nimic asemenea ca ea şi ca postirea, spre ajutor asupra lui. Pentru că ascuţită vedere dau ele ochilor celor dinlăuntru”.

      2. A zis iarăşi: “Taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra mintii tale şi va tulbura chipul liniştirii”.

Pentru avva Dioscor

      1. Povesteau părinţii pentru avva Dioscor, episcopul Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte şi în tot anul punea început de o viaţă, zicând: în anul acesta să nu mă întâlnesc cu cineva, sau să nu vorbesc, sau să nu mănânc fiertura, sau să nu mănânc poame, sau verdeţuri. Şi la toată lucrarea aşa făcea şi după ce săvârşea una, lua alta şi aceasta făcea în toţi anii.

      2. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând: mă tulbura gândurile şi nu mă lăsa să mă grijesc de păcatele mele şi mă fac să iau aminte la neajunsurile fratelui. Şi i-a spus lui bătrânul avva Dioscor, că era în chilie, plângându-şi păcatele sale, iar ucenicul lui şedea în alta chilie. Deci când mergea la bătrânul, îl găsea pe el plângând şi îi zicea lui: părinte , de ce plângi? Iar bătrânul zicea: păcatele mele îmi plâng. Deci, îi zicea lui ucenicul: nu ai păcate, părinte! Şi a răspuns bătrânul: cu adevărat, fiule de mă voi lăsa să văd păcatele mele, nu sunt de-ajuns alt trei, sau patru, să le plângă.

      3. A zis avva Dioscor: de ne vom îmbrăca cu îmbrăcămintea cea cereasca, nu ne vom afla goi. Iar de nu ne vom afla purtând îmbrăcămintea aceea, ce vom face, fraţilor? Ca avem să auzim şi noi glasul acela care zice: arunca-l pe el întru întunericul cel dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Multă ruşine va fi nouă, dacă atâta vreme purtând noi chipul acesta, ne vom afla în ceasul de nevoie neavând îmbrăcămintea cea de nunta. O, ce căinţă va să ne urmeze! O, ce întuneric va să cada asupra noastră înaintea părinţilor şi a fraţilor noştri, care ne vor vedea pe noi muncindu-ne de demonii cei înfricoşători!

B, b - Vita

 

 

Pentru Vasile cel Mare

 

      Spunea unul din bătrâni, că Sfântul Vasile mergând la o viaţă de obşte, după cuviincioasa învăţătura, a zis egumenului: “Ai vreun frate aici care să aibă ascultare?” Iar el a zis lui: “Toţi robii tai sunt şi se sârguiesc să se mântuiască, stăpâne”. Iarăşi a zis lui: “Ai cu adevărat vreunul care să aibă ascultare?” Iar acela i-a adus lui un frate. Şi l-a întrebuinţat pe el marele Vasile slujitor la masă. Iar după ce a gustat, i-a dat lui de s-a spălat. Şi i-a zis sfântul Vasile: “Vino să-ţi dau şi eu să te speli!” Iar el a primit, turnând sfântul apa. Şi i-a zis lui: “Când voi intra în biserică, vino să te fac diacon!” Şi după ce s-a făcut aceasta, l-a făcut preot şi l-a luat cu sine la episcopie pentru ascultarea lui.

 

 

Pentru avva Visarion

 

      1. Zicea avva Dula, ucenicul lui avva Visarion: “Călătorind noi odată pe ţărmurile marii, am însetat”. Şi am zis lui avva Visarion: “Avvo, foarte îmi este sete”. Şi făcând rugăciune bătrânul, mi-a zis: “Bea din mare”. Şi s-a îndulcit apa şi am băut, dar eu am luat şi în vas, nu cumva mai încolo să-mi fie sete. Şi văzând bătrânul, mi-a zis: “Pentru ce ai luat în vas?” I-am zis lui: “Iartă-mă, ca nu cumva mai încolo să însetez”. Şi a zis bătrânul: “Dumnezeu aici şi pretutindenea Dumnezeu”.

 

      2. Altădată având trebuinţă a făcut rugăciune şi a trecut râul Hrisoroa pedestru şi a mers de cea parte. Iar eu minunându-mă, am pus metanie lui, zicând: “Cum îţi simţeai picioarele, când umblai pe apă?” Şi a zis bătrânul: “Până la glezne simţeam apa, iar cealaltă era tare”.

 

      3. Altădată iarăşi mergând noi la un bătrân, a venit soarele să apună. Şi rugându-se bătrânul, a zis: “Mă rog ţie, Doamne, să stea soarele, până ce voi ajunge la robul tău!” Şi s-a făcut aşa.

 

      4. Altădată, iarăşi am venit la chilia lui şi l-am aflat pe el stând la rugăciune şi mâinile lui erau întinse spre cer. Şi a petrecut patrusprezece zile, aceasta făcând. Şi după aceea m-a chemat pe mine şi mi-a zis: “Vino după mine!” Şi ieşind ne-am dus în pustie. Şi însetând, am zis: “Avvo, îmi este sete”. Şi luând bătrânul cojocul meu, s-a depărtat ca o zvârlitura de piatra şi făcând rugăciune, mi l-a adus plin de apa. Şi umblând, am venit deasupra unei peşteri. Şi intrând înăuntru, am aflat un frate şezând şi lucrând funie de coşniţe şi necăutând în sus la noi, nici închinându-se, nici vrând să ia cuvânt cu noi. Şi mi-a zis bătrânul: “Să mergem de aici, poate nu are vestire bătrânul să vorbească cu noi”. Şi ne-am dus la Lico, până ce am ajuns la avva Ioan şi închinându-ne lui, am făcut rugăciune. Apoi au şezut ei să vorbească pentru vedenia care a văzut-o el. Şi a zis avva Visarion: “A ieşit poruncă să se surpe capiştile idolilor”. Şi s-a făcut să şi s-au surpat. Iar când ne-am întors noi, am venit iarăşi la peştera aceea, unde am văzut pe fratele acela. Şi mi-a zis bătrânul: “Să intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu să vorbească cu noi!” Şi cum am intrat, l-am aflat pe el săvârşit. Şi mi-a zis mie bătrânul: “Vino, frate, să strângem trupul, lui! Că pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici”. Şi strângându-l noi, ca să-l îngropăm, am aflat că a fost femeie cu firea. Şi s-a minunat bătrânul şi a zis: “Iată cum şi femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetăţi petrecem cu neorânduială”. Şi proslăvind pe Dumnezeu, pe apărătorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.

 

      5. A venit odată un îndrăcit la Schetia şi s-a făcut rugăciune pentru dânsul în biserică şi nu ieşea dracul, că era aspru. Şi au zis clericii: “Ce să facem dracului acestuia? Nimeni nu poate să-l scoată, fără numai avva Visarion. Şi de îl vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci aceasta să facem: iată, vine dimineaţa mai înainte de toţi la biserică. Să facem pe cel ce pătimeşte să şadă în locul lui şi, când va intra, să stăm la rugăciune şi să-i zicem lui: « Deşteaptă şi pe fratele, avvo! »” Şi au făcut aşa. Şi venind bătrânul dimineaţa, au stătut ei la rugăciune, şi i-au zis: “Deşteaptă şi pe fratele!” Şi îi zice lui: “Scoală-te, ieşi afară!” Şi îndată a ieşit dracul dintr-însul şi s-a vindecat în ceasul acela.

 

      6. Zis-a avva Visarion: “Patruzeci de zile şi nopţi am petrecut în mărăcini, stând, nici dormind”.

 

      7. Un frate greşind, s-a despărţit de la biserică de către preot. Iar avva Visarion sculându-se, a ieşit împreună cu el, zicând că şi el este păcătos.

 

      8. Acestaşi avva Visarion a zis: “Patruzeci de ani nu m-am culcat pe coastele mele, ci şezând, sau stând, dormeam”.

 

      9. Acestaşi a zis: “Când eşti în pace şi nu ai alta lupta, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străina intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lăsa să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim”.

 

      10. Un frate locuind împreună cu alt fraţi, a întrebat pe avva Visarion: “Ce voi face?” I-a zis lui bătrânul: “Taci şi nu te număra pe tine cu ceilalţi”.

 

      11. Avva Visarion, murind, zicea că trebuie să fie călugărul ca Heruvimii şi Serafimii, tot ochi.

 

      12. Au povestit ucenicii lui avva Visarion pentru viaţa lui: “Că a fost, ca una din păsările cele din văzduh sau din peşti, sau din jivinele cele de pe uscat, fără tulburare şi fără grija de casă, nici pofta de vreun loc n-a stăpânit sufletul lui, nici săturare de bucate, nici agonisire de avere, nici puterea de cărţi, ci cu totul s-a arătat desăvârşit, slobod de patimile trupului, cu nădejdea celor viitoare hrănindu-se şi cu întărirea credinţei şi sprijinindu-se, răbda ca un rob aici şi acolo, în ger şi în golătate petrecând, de văpaia soarelui arzându-se, fără de acoperemânt fiind totdeauna. Trăind prin prăpăstiile pustiilor, ca un rătăcit şi prin lăţimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umblând. Iar de s-ar fi întâmplat să vina la vreun loc, unde îşi au călugării viaţă cea de obşte, afară de uşă şezând, plângea. Şi ca unul ce s-ar fi aruncat afară de mare din vreo spargere de corabie, se văieta. Apoi, ieşind vreunul din fraţi de-l găsea şezând ca pe un cerşetor din săracii cei din lume jalnic îl întreba, zicând: Ce plângi, omule? De ai trebuinţă de ceva din cele de nevoie, din câte ne este nouă cu putinţă, vei lua, numai intră înăuntru de mănâncă cu noi la masă, ca să dobândeşti mângâiere. Iar el răspunde, că nu poate să rămână sub acoperământ, până ce nu va afla avuţia casei sale zicând că a pierdut multa bogăţie pentru multe feluri de pricini. Că şi în tâlhari de mare am căzut, zicea el, şi spargere de corabie am pătimit şi din neamul meu cel bun am căzut, necinstit din cinstit făcându-mă. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrând şi luând pâine, îi da zicând: ia aceasta, părinte, iar celelalte: moşie şi neam şi bogăţia care ai zis, ţi le va da Dumnezeu. Iar el încă mai mult jelindu-se, striga zicând: nu ştiu, de voi putea afla cele ce am pierdut. Ci mai multă bucurie îmi va fi mie, primejduindu-mă pururea în fiecare zi spre moarte, neavând odihna de necazurile mele cele fără număr. Că mi se cade des umblând, rătă­cindu‑mă să săvârşesc alergarea mea”.

 

Pentru avva Veniamin

 

      1. Se povestea pentru avva Veniamin, că dacă ne-am pogorât de la secere la Schetia, ne-au adus nouă de la Alexandria, dar, câte un vas de untdelemn lipit cu ipsos la gură. Şi dacă a venit iarăşi vremea secerişului, orice prisosea, fraţii aduceau la biserică. Iar eu vasul meu nu l-am destupat, ci cu undreaua găurindu-l, am gustat puţin; şi avea inima mea, cum că mare lucru am făcut. Şi dacă au adus fraţii vasele lor astupate la gură cu ipsos, iar al meu era găurit, m-am aflat de ruşine, ca şi cum as fi curvit.

 

      2. Zis-a avva Veniamin, preotul chiliilor, că ne-am dus în Schetia la un bătrân şi am voit să-i dam puţintel untdelemn. Şi ne zice nouă: “Iată unde şade vasul cel mic, care mi l-aţi adus mai înainte cu trei ani; cum l‑aţi pus, aşa a rămas”. Şi auzind noi, ne-am minunat de petrecerea bătrânului.

 

      3. Acestaşi a zis, că ne-am dus la alt bătrân şi ne-a oprit pe noi la el să mâncam şi punându-ne nouă ulei de rafane (seminţe de ridichi), am zis lui: “Părinte, pune-ne nouă puţin ulei mai bun!” Iar el auzind şi-a făcut cruce, zicând: “De este alt ulei, afară de acesta, nu ştiu eu”.

 

      4. Avva Veniamin, când avea să moară, a zis fiilor săi: “Acestea faceţi şi puteţi şi va mântuiţi. Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat va rugaţi, pentru toate mulţumiţi!”

 

      5. Acestaşi a zis: “Pe calea cea împărătească să umblaţi şi milele să număraţi şi să nu defăimaţi!”

 

 

Pentru avva Viare

 

      A întrebat oarecine pe avva Viare, zicând: “Ce să fac, ca să mă mântuiesc?” A răspuns lui bătrânul: “Mergi şi fa pântecele tai mai mic şi lucrarea mâinilor tale puţină şi nu te tulbura în chilia ta şi te vei mântui”.

 

 

Pentru avva Victor

 

      Un frate a venit către avva Victor, cel ce petrecea întru tăcere în lavra lui, zicând: “Ce să fac părinte, pentru că mă biruieşte lenevirea?” Zis-a lui bătrânul: “Aceasta boala, fiule, este sufletească. Că precum celui bolnav de ochi, din cumplita durere, i se pare că vede lumina, iar celui sănătos i se pare că vede puţin, aşa şi cel slab la suflet, din puţintica trândăvie se slăveşte, parându-i că este mare lenevirea, iar cel sănătos cu sufletul, întru ispite se bucura mai mult”.

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10922517