A, a - alfa

 

 

Pentru avva Antonie

 

      1. Sfântul avva Antonie, şezând odată în deşert, a fost cuprins de acedie şi de o mare întunecare de gânduri. Şi zicea către Dumnezeu: “Doamne, vreau să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile. Ce voi face în necazul meu? Cum mă voi mântui?” Şi, sculându-se puţin, a ieşit afară, şi a văzut pe cineva ca pe sine şezând şi lucrând, apoi sculându­se de la lucru şi rugându­se, apoi iarăşi şezând şi împletind funia, apoi iarăşi sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea şi încredinţarea lui Antonie. Şi a auzit pe înger zicând-i: “Fă aşa şi te vei mântui”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie şi îndrăzneală; şi făcând aşa se mântuia.

 

      2. [Cronie, preotul Nitriei, ne-a istorisit nouă că] Fericitul Antonie povestea: “Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. Şi am văzut un mare uriaş, care ajungea până la nori. Era negru şi avea mâinile întinse până la cer şi sub el se afla un lac având măsura mării. Şi am văzut suflete zburând ca nişte păsări. Şi cele ce zburau deasupra mâinilor şi capului uriaşului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Şi ajunse la mine un glas care zicea: « Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele drepţilor care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului şi ţinerii de minte a răului »”.

 

      3. Zis-a avva Antonie: “Părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei înşişi, şi, făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi, ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi înşine, îndată începem a vindeca pe alţii; şi, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), şi auzim de la Domnul: « Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuţi » (Lc. 4, 23)”.

 

      4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: “Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alţii prea îmbătrânesc? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi? Şi cum cei nedrepţi sunt bogaţi, iar cei drepţi săraci?” Şi a venit lui un glas zicând: “Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăţi ale lui Dumnezeu şi nu-ţi este ţie de folos a le şti”.

 

      5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: “Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?” Şi răspunzând bătrânul, a zis lui: “Cele ce­ţi porun­cesc ţie, păzeşte­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte­le şi te vei mântui”.

 

      6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: “Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greşeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă”.

 

      7. Tot acesta a zis: “Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărăţia ceru­ri­lor. Căci s-a zis: « Ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască»”.

 

      8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: “Ce să fac?”. Zis-a lui bătrânul: “Să nu te încrezi în dreptatea ta, să nu-ţi pară rău pentru lucru trecut şi să-ţi înfrânezi limba şi pântecele”.

 

      9. Zis-a avva Antonie: “Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: « Oare cine poate să le treacă pe acestea? ». Şi am auzit glas zicându-mi: « Smerenia! »”.

 

      10. Zis-a iarăşi: “Sunt unii care şi-au topit trupurile lor în asceză şi, pentru că n-au avut dreaptă socotinţă, departe de Dumnezeu s-au făcut”.

 

      11. Zis-a iarăşi: “De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim”.

 

      12. Zis-a iarăşi: “Precum peştii, rămânând mult timp pe uscat mor, aşa şi mona­hii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria liniştii (isihiei). Trebuie deci ca, precum peştele către mare, aşa şi noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru”.

 

      13. Zis-a iarăşi: “Cel ce şade în pustie şi se linişteşte (trăieşte în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire şi de vedere; şi numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii”.

 

      14. S-au dus nişte fraţi la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, apariţiile) pe care le vedeau şi să se înveţe de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Şi aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: “Cum a murit măgăruşul pe cale?” Au zis lui: “De unde ştii, avvo?” Iar el le-a zis lor: “Dracii mi-au arătat”. Şi ei au zis lui: “Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, apariţii) şi de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înşelăm?” Şi i-a încredinţat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

 

      15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii; şi s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinţeze pe el că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui: “Pune săgeata în arcul tău şi întinde-l”. Şi a făcut aşa. Şi bătrânul i-a zis lui: “Întinde-l încă puţin”. Şi a întins. Şi iarăşi i-a zis: “Întinde-l şi mai mult”. Şi a zis vânătorul: “De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge”. Zis-a lui bătrânul: “Aşa şi la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe fraţi peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte puţin şi câteodată, a ne pogorî fraţilor”. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar fraţii, întărindu-se, au mers la locul lor.

 

      16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe nişte bătrâni călătorind şi slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit şi au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înştiinţat de aceasta pe avva Antonie. Şi a zis lor: “Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăţi, care, însă, nu ştiu de va ajunge în port”. Şi, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: “De ce plângi, avvo?” Iar bătrânul a zis: “Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeţi până la el şi vedeţi ceea ce s-a făcut”. Deci s-au dus ucenicii şi l-au aflat pe monah şezând pe rogojină şi plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: “Ziceţi bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile şi nădăjduiesc că voi da răspuns”. Şi după cinci zile a murit.

 

      17. Un monah a fost lăudat de fraţi către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea. Şi, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: “Eşti asemenea unui oraş, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari”.

 

      18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: “Roagă-te pentru mine!” Zis-a lui bătrânul: “Nici eu nu te miluiesc, şi nici Dumnezeu, dacă tu însuţi nu‑ţi vei da silinţa şi nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te”.

 

      19. Au mers odată nişte bătrâni la avva Antonie, şi avva Iosif cu dânşii. Şi vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, şi, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Şi fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: “N-ai aflat încă”. Mai pe urmă de toţi, a zis către avva Iosif: “Tu cum zici că este cuvântul acesta?” Răspuns-a: “Nu ştiu”. Atunci a zis avva Antonie: “Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu ştiu.”

 

      20. S-au dus nişte fraţi de la Schetia la avva Antonie şi, intrând într‑o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care şi el voia să meargă; iar fraţii nu-l cunoşteau. Şi şezând în corabie, grăiau cuvinte de‑ale Părinţilor şi din Scripturi şi pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunşi în port, au aflat că şi bătrânul merge la avva Antonie. Şi după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: “Bună însoţire aţi avut în bătrânul acesta”. A zis şi bătrânului: “Buni fraţi ai aflat cu tine, avvo”. Răspuns-a bătrânul: “Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are uşă, şi cel ce voieşte intră în grajd şi dezleagă măgarul”. Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le şi grăiesc.

 

      21. S-au dus nişte fraţi la avva Antonie şi i-au zis: “Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?” Zis-a lor bătrânul: “Aţi auzit Scriptura? Îndeajuns vă este”. Iar ei i-au zis: “Voim să auzim şi de la tine, părinte”. Atunci le-a zis bătrânul: “Evanghelia zice: « de te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: “Nu putem face aceasta”. Zis-a lor bătrânul: “De nu puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiţi (răbdaţi)”. Zis-au lui: “Nici aceasta nu putem”. Zis-a bătrânul: “Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul celei primite”. Şi au zis ei: “Nici aceasta nu putem”. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: “Fă-le lor puţină fiertură, că sunt neputincioşi”. Iar către ei a zis: “Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuinţă”.

 

      22. Un frate, care s-a lepădat de lume şi a împărţit averile sale săra­cilor, ţinând puţine pentru sine, a mers la avva Antonie. Şi, despre acestea cercetând-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: “De voieşti să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, şi pune-o împrejurul tru­pu­lui tău gol şi apoi vino aici”. Şi făcând fratele aşa, câinii şi păsările îi rupeau (sfâşiau) trupul. Şi, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâşiat, sfântul Antonie i-a zis: “Cei ce se leapădă de lume şi voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâşiaţi de dracii care-i luptă”.

 

      23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Şi, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Şi rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăşi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: “N-au voit să mă primească, părinte”. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: “O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura şi cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiţi să le aruncaţi în mare”. Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

 

      24. A zis avva Antonie: “Socotesc că trupul are o mişcare firească, care-i este înnăscută, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimaşă mişcare. Este încă şi o altă mişcare, ce stă în a hrăni şi a încălzi trupul cu mâncări şi cu băuturi, din care căldura sângelui deşteaptă (trezeşte, întărâtă) trupul spre lucrare. Pentru aceasta şi zice Apostolul: « Nu vă îmbătaţi cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Şi iarăşi Domnul în Evanghelie, porunceşte ucenicilor Săi: « Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăţ şi beţie » (Lc. 21, 34). Este încă şi o altă mişcare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăşia şi zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a şti, că trei sunt mişcările trupeşti: una firească, alta din neluarea aminte a hranei şi a treia de la draci”.

 

      25. Zis-a iarăşi: “Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci ştie că sunt slabi şi nu le pot purta”.

 

      26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: “Este în oraş oarecine asemenea ţie, doctor de profesie, care din prisosinţa lui dă celor ce au trebuinţă şi în toate zilele cântă « Sfinte Dumnezeule » cu îngerii”.

 

      27. A zis iarăşi: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

 

      28. Au venit nişte fraţi la avva Antonie şi au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj) din Levitic. Deci a ieşit bătrânul în pustie şi a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, ştiindu-i obiceiurile. Şi, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: “Dumne­zeule, trimite pe Moise ca să mă înveţe cuvântul acesta!” Şi a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvân­tului n-am înţeles-o”.

 

      29. Trei părinţi aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fieca­re an. Şi doi îl întrebau pentru gândurile lor şi pentru mântuirea sufle­tu­lui, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: “Iată, de atâta timp vii aici şi nimic nu mă întrebi!” Şi răspunzând fratele i-a zis: “Destul îmi este şi numai să te văd, părinte”.

 

      30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinţi. Şi i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i‑i arăta: “Unde este avva Antonie?” Iar acela i-a zis: “În locul unde este Dumnezeu, acolo este el”.

 

      31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare şi scu­lându­se a mers la avva Antonie. Şi au venit fraţii de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) şi să-l ia (dobândească), şi au început să-i zică: “Aşa ai făcut”. Iar el se apăra zicând: “Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar, după întâm­plare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, şi a spus o pildă ca aceasta: “Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi şi venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Şi a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: “Iată un om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete”. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Şi, îndemnaţi (încurajaţi) de Părinţi, l-au luat pe frate la mănăstire.

 

      32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum şi cele ce aveau să vină.

 

      33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constanţiu ca să meargă la Constantinopol; şi cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: “Oare dator sunt să merg?” “De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie”.

 

      34. Zis-a avva Antonie: “Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci « dragostea scoate afară frica »”.

 

      35. Acelaşi a zis: “Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ţi aduci aminte de cel ce « omoară şi face viu » (I Regi 2, 6). Să urâţi lumea şi toate cele ce sunt într-însa. Să urâţi toată odihna trupească. Lepădaţi-vă de viaţa aceasta, ca să vieţuiţi lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte, ce aţi făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecăţii: să flămânziţi, să însetaţi, să umblaţi în haine sărace, să privegheaţi, să va tânguiţi, să plângeţi, să suspinaţi cu inima voastră; să vă încercaţi de sunteţi vrednici de Dumnezeu; să defăimaţi trupul, ca să vă mântuiţi sufletele voastre”.

 

      36. A mers oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei şi după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: “Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii şi voiesc unii dintr-înşii să-şi zidească chilii departe, ca să se liniştească, cât porunceşti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?” Iar el a zis: “Să gustăm la ceasul al nouălea şi să ieşim să mergem prin pustie şi să cercetăm cu luare aminte locul”. Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el (Amun): “Să facem rugăciune şi să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la aceştia, după ce vor gusta mica lor bucăţică de pâine la ceasul al nouălea, aşa să vie şi cei ce se duc de aici, acelaşi lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alţii”. Şi era depărtarea douăsprezece semne.

 

      37. Zis-a avva Antonie: “Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Aşa şi noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar”.

 

      38. Zis-a iarăşi: “Supunerea cu înfrânare supune fiarele”.

 

      39. Zis-a iarăşi: “Ştiu monahi care, după multe osteneli, au căzut şi întru ieşire din minţi au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor şi amăgindu-se nu au înţeles porunca celui ce a zis: « Întreabă pe tatăl tău şi îţi va da de ştire » (Deut., 32, 7)”.

 

      40. Zis-a iarăşi: “De este cu putinţă, monahul este dator şi câţi paşi face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să greşească întru acestea”.


Pentru avva Arsenie

 

      1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dum­nezeu zicând: “Doamne, îndrumează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui”. Şi i-a venit glas zicându-i: “Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui”.

 

      2. Acesta, după ce s-a dus la viaţă pustnicească, iarăşi s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Şi a auzit glas zicându-i: “Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii”.

 

      3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Şi venind cei ce slujeau lui şi stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu şi zicând: “Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început”.

 

      4. Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot aşa nici în Biserică nimeni nu purta mai dispreţuite (de nimica) decât dânsul.

 

      5. A zis un oarecare fericitului Arsenie: “Cum noi din atât învăţă­tură şi înţelepciune nimic nu avem, iar aceşti ţărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?” Zis-a avva Arsenie lui: “Noi din învăţătura lumii nimic nu avem, iar aceşti ţărani egipteni din ostenelile lor şi-au dobândit faptele bune”.

 

      6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atâta învăţă­tură latinească şi elinească având, întrebi pe acest ţăran pentru gândurile tale?” Iar el a zis către dânsul: “Învăţătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui ţăran încă nu l-am învăţat”.

 

      7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie şi l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând puţintel, i-a răspuns: “Şi dacă vă voi spune un cuvânt, îl veţi păzi?” Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Şi le-a zis lor bătrânul: “Oriunde veţi auzi că este Arsenie, să nu vă apropiaţi”.

 

      8. Altădată, vrând iarăşi arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să ştie de-i va deschide uşa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând: “De vei veni, îţi voi deschide; şi de îţi voi deschide ţie, tuturor voi deschide; şi atunci nu voi mai şedea aici”. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis: “Dacă mă duc ca să-l alung pe el, atunci nu mă voi mai duce”.

 

      9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul: “Pe cât îţi este cu putinţă, sârguieşte-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi vei birui patimile cele dinafară”.

 

      10. Zis-a iarăşi: “De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; şi de‑L vom ţine pe El, va rămâne cu noi”.

 

      11. Zis-a oarecine către avva Arsenie: “Mă năcăjesc gândurile, zicându‑mi: « Nu poţi să posteşti, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi; căci şi acest lucru este dragoste. »”. Iar bătrânul, ştiind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: “Mergi, mănâncă, bea, dormi şi nu lucra; numai de la chilie nu te depărta”. Căci ştia că răbdarea în chilie îl aduce pe monah la rânduiala lui.

 

      12. Zicea avva Arsenie: “Monahul străin în ţară străină să nu se ames­tece în nimic şi atunci va avea odihnă”.

 

      13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: “Pentru ce fugi de noi?” Zis-a lui bătrânul: “Dumnezeu ştie că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Cele de sus, mii şi zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu şi să vin cu oamenii”.

 

      14. Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind şi când voia să doarmă dimineaţa pentru nevoia firii, zicea somnului: “Vino, rob rău”. Şi aţipea puţin şezând şi îndată se scula.

 

      15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este monahului să doarmă un ceas, de este nevoitor.

 

      16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schetia puţine smochine uscate şi, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând: “M-aţi despărţit [de restul fraţilor] nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraţilor şi de care nu am fost vrednic să mă împăr­tăşesc". Şi au auzit toţi şi s-au folosit de smerenia bătrânului. Şi mergând preotul, i‑a dus lui smochinele, şi l-au adus pe el la biserică cu bucurie.

 

      17. Spunea avva Daniel: “Atâţia ani a petrecut cu noi şi numai un coş de pâiniţe îi făceam pe an; şi când mergeam la el, din acelea mâncam”.

 

      18. Spunea iarăşi pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia frunzele de curmal, şi‑atunci numai adăuga la cea veche. Că împletea fâşii şi le cosea până la ceasul al şaselea. Şi l‑au rugat bătrânii, zicând: “De ce nu schimbi apa de pe frunze, că miroase greu?” Şi le‑a zis lor: “În locul miro­de­niilor şi aromatelor, de care m‑am bucurat în lume, trebuie să sufăr acest miros”.

 

      19. Se zicea iarăşi că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: “Aduceţi-mi”. Şi gusta o singură dată puţin din toate, mulţumind lui Dumnezeu.

 

      20. S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia şi avea nevoie de o cămaşă de in. Şi neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie şi a zis: “Mulţumescu‑Ţi Ţie, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milos­te­nie pentru numele Tău”.

 

      21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci şi două de mile [de Schetia] şi nu ieşea degrabă; căci alţii îi făceau slujba. Şi când s-a pustiit Schetia, a ieşit plângând şi zicând: “A pierdut lumea Roma şi călugării Schetia”.

 

      22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând: “Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere? Că am văzut pe un frate care avea puţine verdeţuri şi pe care le smulgea”. Şi a zis avva Arsenie: “Sigur că este bine, însă după aşezarea omului; că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăşi le va sădi”.

 

      23. Povestit-a avva Daniel, ucenicul lui avva Arsenie, zicând: “M-am aflat odată aproape de avva Alexandru şi l-a apucat pe el o durere şi din pricina acelei dureri s-a întins cu faţa în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie ca să vorbească cu el; şi l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui: “Cine era mireanul acela pe care l-am văzut aici?” Şi i-a zis avva Alexandru: “Unde l-ai văzut?” Şi a zis: “Când mă coboram din munte, am căutat aici spre peşteră şi am văzut pe cineva întins cu faţa în sus”. Şi i-a făcut lui metanie, zicând: “Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere”. Şi i-a zis lui bătrânul: “A, tu ai fost? Bine. Eu am socotit că este vreun mirean, şi pentru aceasta te-am întrebat”.

 

      24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru: “După ce vei despica smicelele tale, vino să guşti cu mine; iar de-ţi vor veni străini, mănâncă cu ei”. Ori, avva Alexandru lucra egal şi cu luare-aminte. Şi sosind ceasul, încă mai avea smicele, şi voind să păzească cuvântul bătrânului, a stat să termine smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, târziu, după ce a terminat, s‑a dus. Şi i-a zis lui bătrânul: “Ai avut străini?” Iar el a răspuns: “Nu!” Şi i-a zis lui iarăşi: “Dar cum nu ai venit?” Iar el a zis: “Pentru că mi-ai spus: « după ce vei despica smicelele tale, vino ». De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit, fiindcă nu terminasem”. Şi s-a minunat bătrânul de acrivia lui şi i-a zis: “Mai devreme să dezlegi [postul de fiecare zi], aşa încât şi pravila să ţi-o faci şi apa să ţi-o bei. Iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău”.

 

      25. A mers odată avva Arsenie într-un loc, şi era acolo trestie şi se mişca din cauza vântului. Şi a întrebat bătrânul pe fraţi: “Ce este sunetul acesta?” Iar fraţii i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânşii: “Cu adevărat, de va şedea cineva în linişte [isihie] şi va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeaşi linişte; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora”.

 

      26. Spunea avva Daniel, că oarecari fraţi vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: “Cu acest prilej să-l vedem şi pe avva Arsenie”. Şi a intrat avva Alexandru şi a zis bătrânului: “Nişte fraţi venind de la Ale­xan­­dria, voiesc să te vadă”. Zis-a bătrânul: “Înştiinţează-te de la dânşii, pentru care pricină au venit”. Şi înştiinţându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Şi el a zis: “Cu adevărat, nu vor vedea faţa lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor”. Odihneşte-i pe ei şi-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.

 

      27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia şi s-a uitat pe fereastră şi a văzut pe bătrânul peste tot ca focul (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Şi cum a bătut, a ieşit bătrânul şi văzând pe fratele ca şi spăimântat, i-a zis lui: “Este multă vreme de când baţi? Nu cumva ai văzut ceva?” Şi i-a răspuns lui fratele: “Nu!” Şi după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

 

      28. Şezând odată avva Arsenie la Canop, a venit de la Roma o fecioară de familie senatorială, bogată foarte şi temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă. Şi fiind primită de arhiepiscopul Teofil, l-a rugat ca să-l înduplece pe bătrânul să o primească. Şi venind [arhiepiscopul] la el, l-a rugat zicând: “Cutare fecioară, din familie senatorială, a venit de la Roma şi voieşte să te vadă”. Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu ea. Deci, după ce i-a vestit aceasta, ea a poruncit să i se pregătească dobitoacele, zicând: “Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea. Că nu om am venit să văd – căci sunt şi în cetatea noastră mulţi oameni; ci prooroc am venit să văd”. Şi după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrânul petrecând afară din chilie, cu oarecare lucrare; şi văzându-l, a căzut la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie. Şi a luat seama de-aproape la dânsa zicând: “Dacă faţa mea vrei s-o vezi, iat-o, priveşte‑o!” Iar ea de ruşine n-a căutat la faţa lui. Şi i-a zis bătrânul: “N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu ştii că eşti femeie şi nu ţi se cade să ieşi niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la Roma şi să zici către celelalte femei: « Am văzut pe Arsenie », şi să se facă marea drum de femei, care să vină la mine?” Iar ea a zis: “De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine şi mă pomeneşte totdeauna!” Iar el răspunzând a zis: “Mă rog lui Dumnezeu, ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea”. Şi acestea auzind, a ieşit tulburată. Şi dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri. Şi a vestit ferici­tului Teofil arhiepiscopul că e bolnavă. Şi venind la ea, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: “O, de n-aş mai fi venit aici! Că am zis bătrânului: « Pomeneşte‑mă pe mine », şi el a zis: « Mă rog lui Dumne­zeu, ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea ». Şi iată, eu mor de mâhnire”. Şi i-a zis ei arhiepiscopul: “Au nu ştii că eşti femeie şi prin femei vrăjmaşul îi luptă pe sfinţi? Pentru aceasta a zis bătrânul aşa; că pentru sufletul tău se roagă totdeauna”. Şi aşa s-a mângâiat sufletul ei şi s-a dus cu bucurie la ale sale.

 

      29. Povestit-a avva Daniel pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistrat, aducându-i testamentul unui senator, rudă a lui, care îi lăsa foarte multă moştenire. Şi luându-l, a vrut să îl rupă. Şi a căzut magis­tratul la picioarele lui, zicând: “Rogu-te, nu îl rupe, că mi se ia capul”. Şi i-a zis avva Arsenie: “Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit”. Şi l-a trimis înapoi, nimic primind.

 

      30. Se spunea iarăşi pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica, lăsa soarele înapoia lui şi întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăşi strălucea soarele înaintea feţei lui. Şi atunci şedea.

 

      31. Se zicea pentru avva Arsenie şi pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.

 

      32. Şezând odată avva Arsenie în părţile cele de jos şi supărându-se acolo, a socotit să lase chilia. Şi neluând nimic din ea, aşa s-a dus către ucenicii săi faraniţi Alexandru şi Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: “Scoală-te şi mergi cu corabia pe râu în sus”. Şi a făcut aşa. Şi lui Zoil i‑a zis: “Vino cu mine până la râu şi îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, şi apoi ia şi tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!” Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Şi aşa s-au despărţit unii de alţii. Deci bătrânul s-a pogorât în părţile Alexandriei şi s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: “Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul şi pentru aceasta s-a despărţit de noi?” Şi n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoşit bătrânul a zis: “Mă voi duce la Părinţii mei”. Şi aşa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra, unde erau slujitorii lui. Şi fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s‑a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: “De eşti călugăr, du-te la munte!” Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: “Arsenie, de eşti călugăr, du-te la munte!” Şi numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru şi Zoil. Şi căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat şi bătrânul jos, şi au plâns câteştrei. Şi a zis bătrânul: “Nu aţi auzit că m-am îmbolnăvit?” Şi i-au zis lui: “Ba da”. Şi a zis bătrânul: “Şi pentru ce nu aţi venit să mă vedeţi?” Şi i-a zis lui avva Alexandru: “Despărţirea ta de noi nu a fost înţeleasă şi mulţi nu s-au folosit, zicând: « De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărţit de dânşii »”. Zis-a lor: “Iarăşi dar vor zice oamenii: « Nu a aflat porumbiţa odihnă picioarelor sale şi s-a întors la Noe în corabie » (Fac. 8, 9)”. Şi aşa s-au mângâiat. Şi a rămas cu ei până la sfârşitul său.

 

      33. Zis-a avva Daniel: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul – deşi poate chiar el era – că şezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: « Vino şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor ». Şi sculându‑se, a ieşit; şi l-a dus într-un loc, şi i-a arătat un etiopian tăind lemne şi făcând o povară mare. Şi se căznea acela să o ridice, dar nu putea; şi în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne şi adăoga peste povară. Şi a făcut aceasta vreme îndelungată.

      “Şi mergând puţin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac şi scoţând apă din el şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăşi în lac.

      “Şi i-a zis lui iarăşi: « Vino să-ţi arăt altul ». Şi a văzut un templu şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva celuilalt; şi voiau să intre pe uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul. Şi nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. « Aceşti oameni – i-a zis vocea – sunt cei care poartă jugul dreptăţii cu mândrie, şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei înşişi şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta şi rămân afară de împă­răţia lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Şi omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădeşte şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar »”.

 

      34. Tot acesta a povestit că odată au venit nişte părinţi de la Alexandria ca să-l vadă pe avva Arsenie. Şi unul dintre dânşii era unchiul bătrânului arhiepiscop al Alexandriei Timotei – de i se zicea «cel Sărac» –, şi avea cu el pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav şi nu a voit să-i întâlnească, ca să nu mai vină şi alţii şi prea mult să-l supere – era atunci la Petra Troiei. Iar ei s-au întors mâhniţi. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor, şi venind [Arsenie], a petrecut prin părţile cele de jos. Şi auzind aceia, iarăşi au venit să-l vadă şi el i-a primit cu bucurie. Şi i-a zis lui fratele care era cu ei: “Nu ştii, avvo, că noi am venit şi la Troia să te vedem şi nu ne-ai primit?” Şi i-a zis lui bătrânul: “Voi aţi gustat pâine şi aţi băut apă, iar eu, fiule, cu adevărat, nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am şezut jos, chinuindu‑mă pe mine până când m-am înştiinţat că aţi ajuns la locul vostru; căci şi voi pentru mine v-aţi ostenit. Însă iertaţi-mă, fraţilor”. Şi mângâindu-se ei, s-au dus.

 

      35. Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie şi i-a zis: “Odihneşte pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine şi să-ţi fie bine”.

 

      36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s‑a dus preotul şi l-a adus la biserică şi l-a pus pe aşternut cu o pernă mică la capul lui. Şi iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el Şi văzându‑l pe aşternut şi perna sub capul lui, s-a smintit zicând: “Acesta este avva Arsenie? Şi pe acestea este culcat?” Şi luându-l preotul deoparte, i-a zis: “Ce lucru ai avut la satul tău?” Iar el a zis: “Am fost cioban”. “Cum dar – a mai întrebat el – petreceai viaţa ta?” Iar el a zis: “Cu multă osteneală petreceam”. Şi i-a zis lui iarăşi: “Dar acum cum petreci la chilie?” Iar el a zis: “Mai mult mă odihnesc”. Şi atunci i-a zis: “Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăraţilor şi mii de robi încinşi cu brâuri de aur şi cu brăţări, şi îmbrăcaţi cu haine de mătase stăteau înaintea lui; şi covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n‑are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihneşti, iar acesta pătimeşte necaz”. Iar el auzind acestea, s-a umilit şi a pus metanie zicând: “Iartă‑mă, avvo, că am greşit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă”. Şi folosindu‑se bătrânul, s-a dus.

 

      37. A venit un părinte la avva Arsenie şi, bătând în uşă, bătrânul i-a deschis, socotind că este slujitorul său. Şi dacă a văzut că este altul, s‑a aruncat cu faţa la pământ. Iar acela i-a zis lui: “Scoală, avvo, ca să mă închin ţie”. Şi i-a zis bătrânul lui: “Nu mă scol, de nu te vei duce”. Şi mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.

 

      38. Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâl­nească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: “Odihneşte-te puţintel, frate, şi-l vei vedea”. Iar el a zis: “Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el”. Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui. Şi bătând în uşă, au intrat amândoi şi închinându-se bătrânului, au şezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: “Eu mă duc, rugaţi-vă pentru mine!” Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: “Vin şi eu cu tine”. Şi au ieşit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: “Ia-mă şi la avva Moise cel din tâlhari”. Şi venind ei la acela, i-a primit cu bucurie şi, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Şi i-a zis fratele cel ce-i ducea: “Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) şi la egiptean (Moise); care dintr‑aceştia doi ţi-a plăcut?” Iar el, răspun­zând, a zis: “Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut”. Şi auzind unul din părinţi acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: “Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrăţişează pentru numele Tău”. Şi, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu şi a văzut în una pe avva Arsenie şi pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu linişte (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise şi îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.

 

      39. Zicea avva Daniel: “Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând: « Să nu va îngrijiţi să faceţi dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi‑am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc »”.

 

      40. Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Şi le‑a zis lor: “Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricoşător, de veţi da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: “Şi ce vom face, că nu ştim să-l îngropăm?” Şi le-a zis lor bătrânul: “Nu ştiţi să legaţi o funie de piciorul meu şi să mă trageţi la munte?”

      Şi acesta era cuvântul bătrânului: “Arsenie, pentru ce ai ieşit [din lume]? De multe ori m‑am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată”. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut fraţii plângând şi i-au zis: “Într-adevăr şi tu te temi, părinte?” Şi le‑a zis lor: “Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr”. Şi aşa a adormit [întru Domnul].

 

      41. Se mai spunea că în toată vremea vieţii sale, când şedea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Şi auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: “Fericit eşti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputinţă a nu plânge”.

 

      42. Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Şi când venea la biserică câteodată, şedea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă faţa lui, nici el să caute la altul. Şi era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviinţat la trup, dar uscăţiv. Şi avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Şi era lung, dar se gârbovise de bătrâneţe. Şi a murit în vârsta de nouăzeci şi cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte al fiilor lui, Arcadie şi Onorie. Şi acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului şi trei ani în Canopul Alexandriei şi ceilalţi doi i-a petrecut iarăşi în Troin şi acolo a adormit, săvârşindu-şi călătoria cu pace şi cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţa. Şi mi-a lăsat mie haina lui cea de piele şi vesmântul cel alb de par şi încălţămintele cele de coaja de finic. Şi eu nevrednicul – zice avva Daniel – le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

 

      43. Povestit-a iarăşi avva Daniel pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părinţii mei, adică pe avva Alexandru şi pe Zoil şi smerindu‑se pe sine, a zis: “Fiindcă dracii se luptă cu mine şi nu ştiu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniţi-vă cu mine şi păziţi-mă, dacă dormitez la priveghere”. Şi au şezut unul de-a dreapta lui şi altul de-a stânga, de cu seara, păstrând tăcere. “Şi spuneau părinţii mei – zice avva Daniel – că noi am adormit şi nu ne-am sculat şi nu l-am simţit pe el, dacă dormitează. Şi către dimineaţa – Dumnezeu ştie, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit – a suflat trei suflaturi şi îndată s-a sculat, zicând: « Am dormit cu adevărat? » Iar noi am răspuns: « Nu ştim! ».”

 

      44. Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie şi mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Şi l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se liniştesc şi cu nimeni nu se întâlnesc. Şi le-a zis lor bătrânul: “Când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defăimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă! Aşa şi cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi”.


Pentru avva Agaton

 

      1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: “Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?” Zis-a lui bătrânul: “În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii”. Zis-a avva Macarie lui: “Şi ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: “Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică”. Zis-a avva Macarie lui: “Aşa de cumplită este îndrăzneala?” Şi a zis avva Agaton: “Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător”.

 

      2. Zis-a avva Agaton: “Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru”.

 

      3. Zis-a iarăşi: “Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună”.

 

      4. Zis-a iarăşi: “Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut”.

 

      5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i‑au zis lui: “Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, aşa este”. Şi i-au zis lui: “Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăşi: “Tu eşti Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Şi l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

 

      6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: “Sculaţi-vă, să mergem de aici”. Iar ei s-au tulburat, zicând: “Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: « Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! »”. Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: “Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: « Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat ». Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut”. Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

 

      7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

 

      8. A fost întrebat avva Agaton: “Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: « Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca » (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti”.

 

      9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: “Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?” Zis-a lor: “Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă”.

 

      10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

 

      11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: “Părinte, porunceşte să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: “Tu l-ai pus acolo?” Şi a răspuns fratele: “Nu!” Şi a zis bătrânul: “Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?”

 

      12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: “Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: “Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: “Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?” Şi l-a trimis să-l duca de unde l-a luat.

 

      13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: “M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război”. Şi a zis lui bătrânul: “De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul”.

 

      14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: “Nu aţi pus pricina la buna rânduială”. Iar ei i-au zis lui: “Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?” Iar el a răspuns: “Fiu al omului. Căci este scris: « De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor » (Ps. 57, 1)”.

 

      15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.

 

      16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

 

      17. Acelaşi avva Agaton a zis: “Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii”.

 

      18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: “Agathoane, să nu faci tu aceasta!” Şi aşa se liniştea gândul lui.

 

      19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

 

      20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: “Cum petreci în chilia ta?” Iar el a zis: “Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi”. Şi i-a zis lui: “Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare”. Zis-a şi celuilalt: “Tu cum petreci?” Iar el a zis: “Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc”. Şi i-a zis lui bătrânul: “Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi”.

 

      21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i‑a răspuns aceluia: “Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă”.

 

      22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: “Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: “Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?” Zis‑a avva Agaton: “Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?” (Rom. 7, 33-34).

 

      23. Zis-a avva Agaton: “De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine”.

 

      24. Zis-a iarăşi: “Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu”.

 

      25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: “Au noi ştim ce este dragostea?” Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

 

      26. Zicea avva Agaton: “De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită”.

 

      27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

 

      28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: “Fratele Alexandru nu face nimic”. Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: “Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri”. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: “Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.

 

      29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Şi le-a răspuns lor: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis lui: “Şi tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis lui: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

 

      30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: “Unde te duci?” Şi i‑a răspuns avva Agaton: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: “Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Într-atâta”. Şi-i zicea iarăşi: “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Într-atâta”. Şi-i zicea: “Cumpăra-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” Şi i-a răspuns lui: “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: “Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ”. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.


Pentru avva Ammona

 

      1. Un frate a întrebat pe avva Ammona, zicând: “Spune-mi un cuvânt, ca să mă mântuiesc!” Şi i-a răspuns bătrânul: “Mergi şi-ţi fă gândul tău, precum fac făcătorii de rele, care sunt în temniţă. Că aceia întreabă pururea pe oameni: « Unde este stăpânitorul şi când va veni ». Şi din acea aşteptare plâng. Aşa şi călugărul: trebuie să ia aminte totdeauna şi să-şi mustre sufletul său zicând: « Vai mie! » Cum am să stau înainte la judecata lui Hristos? Şi cum am să-i dau Lui răspuns? Dacă aşa vei cugeta totdeauna, poţi să te mântuieşti”.

 

      2. Spuneau unii pentru avva Ammona, că şi vasilisc (şarpe veninos) a omorât. Căci ducându-se în pustie ca să scoată apa din fântâna şi văzând un vasilisc, s-a pus cu faţa în jos, zicând: “Doamne, sau eu am a muri, sau acesta!” Şi îndată a crăpat vasiliscul, cu puterea lui Hristos.

 

      3. Zis-a avva Ammona: “Patrusprezece ani am făcut în Schetia, rugându-mă lui Dumnezeu noaptea şi ziua, ca să-mi dăruiască să biruiesc mânia”.

 

      4. Povestit-a unul din părinţi că era la chilii un bătrân ostenitor purtând rogojina şi mergând, s-a dus la avva Ammona. Şi l-a văzut pe el bătrânul purtând rogojina şi i-a zis lui: “Aceasta nimic nu te foloseşte”. Şi l‑a întrebat pe el bătrânul, zicând: “Trei gânduri mă supăra: sau să merg în pustietăţi, sau să mă duc în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaşte, sau să mă închid în chilie şi cu nimeni să nu mă întâlnesc, mâncând după două ore”. Zis-a avva Ammona lui: “Nici una dintr-acestea trei nu-ţi este de folos să faci; ci mai vârtos şezi în chilia ta şi mănâncă puţin în fiecare zi şi ai totdeauna cuvântul vameşului în inima ta. Şi aşa poţi să te mântuieşti”.

 

      5. Unor fraţi li s-a întâmplat o scârba la locul lor şi vrând să-l părăsească s-au dus la avva Ammona. Şi iată, bătrânul mergea cu corabia pe apa şi văzându-I umblând pe marginea râului, a zis corăbierilor: “Scoateţi-mă la uscat!” Şi chemând pe fraţi, le-a zis lor: “Eu sunt Ammona, la care voiţi să mergeţi”. Şi mângâindu-le inimile lor, i-a făcut de s-au întors înapoi de unde ieşiseră. Că nu avea pricina vătămare de suflet, ci scârbă omenească.

 

      6. Venit-a odată avva Ammona să treacă un râu şi a găsit o corabie dregându-se şi a şezut lângă dânsa. Şi iată alta corabie (luntre) a venit şi a trecut pe oamenii care erau acolo. Şi i-au zis lui: “Vino şi tu avvo şi treci la noi”. Iar el le-a zis lor: “De nu voi trece cu corabia cea de obşte, în alta nu mă sui”. Şi avea o legătura de smicele şi şedea împletind funie şi iarăşi despletind-o, până ce s-a dres corabia, aşa a trecut. Deci i-au făcut fraţii metanie, zicând: “Pentru ce ai făcut aceasta?” Şi le-a zis lor bătrânul: “Ca nu totdeauna grăbindu-mă gândul, să umblu”. Ci şi aceasta este pilda, ca să umblam în calea lui Dumnezeu, cu orânduiala.

 

      7. A purces odată avva Ammona să meargă la avva Antonie şi a pierdut drumul. Şi şezând, a adormit puţin. Şi sculându-se din somn, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: “Mă rog Ţie, Doamne Dumnezeul meu, să nu pierzi zidirea Ta”. Şi i s-a arătat lui ca o mână de om atârnând din cer, aratându-I drumul, până când a venit şi a statut deasupra peşterii lui avva Antonie.

 

      8. Acestui avva Ammona i-a proorocit avva Antonie, zicând: “O să sporeşti întru frica lui Dumnezeu”. Şi scoţându-l afară din chilie, i-a arătat o piatra şi i-a zis: “Ocărăşte piatra aceasta şi o bate”. Iar el a făcut aşa. Şi i-a zis avva Antonie: “Nu cumva a grăit piatra?” Iar el a zis: “Nu”. Şi i-a zis iarăşi avva Antonie: “Aşa şi tu, o să ajungi această măsură”. Ceea ce s-a şi făcut, căci a sporit avva Ammona atâta, încât din multă bunătate nu mai cunoştea ce este răutatea. Şi aşa făcându-se el episcop, au adus la el o fecioara având în pântece şi i-au zis lui: “Cutare au făcut lucrul acesta, dă-le for canon, adică pedeapsa pentru păcat!” Iar el, făcând semnul crucii pe pântecele ei, a poruncit să i se dea sase perechi de cearşafuri, zicând: “Nu cumva mergând, să nască şi va muri, sau ea sau pruncul şi nu va afla cele de îngropare?” Iar pârâşii ei i-au zis lui: “De ce ai făcut aceasta? Dă-le canon!” Iar el a zis lor: “Vedeţi, fraţilor, că aproape este de moarte şi ce pot eu să fac?” Şi a slobozit-o pe ea şi n-a îndrăznit bătrânul să osândească pe nimeni.

 

      9. Se spunea pentru dânsul, că au venit unii la el să se judece; iar bătrânul se făcea nebun. Şi iată, o femeie zicea către vecina ei: “Acest bătrân este nebun”. Şi a auzit-o pe ea bătrânul şi chemând-o, îi zice: “Câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câştig nebunia aceasta şi pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea? Nu!”

 

      10. A venit odată avva Ammona să guste ceva într-un loc şi era acolo unul care avea nume rău. Şi s-a întâmplat de a venit o femeie şi a intrat în chilia fratelui celui ce avea nume rău. Deci, aflând cei ce locuiau în locul acela s-au tulburat şi s-au adunat ca să-i gonească pe el din chilie. Şi cunoscând că episcopul Ammona este în locul acela, venind l-au rugat să meargă împreună cu dânşii. Şi înţelegând fratele, luând femeia, a ascuns-o într-un chiup mare. Şi până să vina norodul, a văzut avva Ammona ceea ce se făcuse şi pentru Dumnezeu a acoperit lucrul. Şi intrând, a şezut deasupra chiupului şi a poruncit să se caute toată chilia. Deci, după ce au căutat şi nu au aflat pe femeie, a zis avva Ammona: “Ce este aceasta? Dumnezeu să va ierte!” Şi rugându-se, a făcut pe toţi să se duca şi apucând de mana pe frate, i-a zis: “Ia aminte de tine, frate!” Şi aceasta zicând, s-a dus.

 

      11. A fost întrebat avva Ammona: “Care este calea cea strâmtă şi îngustă?” Şi răspunzând, a zis: “Calea strâmtă şi îngustă aceasta este, să‑şi silească cineva gândurile sale şi să-şi taie voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce s-a zis de apostoli: « Iată noi am lăsat toate şi am venit după Tine » (Mat. XIX, 27)”.


Pentru avva Ahila

 

      1. S-au dus odată trei bătrâni la avva Ahila şi unul dintr-înşii avea nume rău. Şi i-a zis unul din bătrâni: “Avvo, fă-mi o mreajă (plasă)!” Iar el a zis: “Nu-ţi fac”. Şi celalalt i-a zis: “Fă milostenie, ca să-ţi avem pomenirea ta în mănăstire!” Iar el a zis: “N-am vreme”. Îi zice lui celălalt, care avea numele cel rău: “Fă-mi mie o mreajă, avvo, ca s-o am din mâinile tale!” Iar el răspunzând îndată, i-a zis: “Îţi voi face”. Şi i-au zis lui: “Pentru ce acestuia i-ai zis ca-i vei face?” Le-a zis lor bătrânul: “V‑am zis vouă că nu vă fac şi nu v-aţi mâhnit, fiindcă n-am vreme. Iar aces­tuia de nu-i voi face, va zice: « Pentru păcatul meu auzind bătrânul nu a voit să-mi facă » – şi îndată tăiem aţa. Deci cu aceasta am ridicat sufle­tul lui, « ca să nu fie copleşit de mâhniciune unul ca acesta » (II Cor. 2, 7)”.

 

      2. Zis-a avva Vitimie: “Pogorându-mă eu odată la Schetia mi-au dat unii puţină miere, ca să le dau bătrânilor şi am bătut în uşa chiliei lui avva Ahila ca să-i dau lui. Iar el a zis: « Cu adevărat, frate, nu mi-ar fi fost voia să-mi baţi acum în uşa, chiar de ar fi fost mană. Dar nici la altă chilie nu te mai duce ». Deci m-am dus la chilia mea şi le-am dus la biserică”.

 

      3. A venit odată avva Ahila la chilia lui avva Isaia în Schetia şi l-a găsit mâncând; acesta pusese sare şi apa într-un castron şi văzându-l bătrânul că a ascuns castronul după funii, i-a zis: “Spune-mi ce mănânci?” Iar el a zis: “Iartă-mă avvo, că tăiam smicele şi m-am suit pe arşiţa şi-am pus în gura mea pâine cu sare; că mi s-a uscat gâtlejul de arşiţa şi nu se pogora pâinea. Pentru aceasta am fost silit de am pus puţina apă peste sare, ca aşa să pot gusta. Deci, iartă-mă!” Şi a zis bătrânul: “Veniţi de vedeţi pe Isaia, că mănâncă zeamă în Schetia. Dacă vrei să mănânci zeamă, du-te în Egipt”.

 

      4. A venit unul din bătrâni la avva Ahila şi l-a văzut pe el scuipând sânge din gura lui şi l-a întrebat: “Ce este aceasta părinte?” Răspuns-a bătrânul: “Este cuvântul fratelui care m-a mâhnit şi m-a silit să nu-l vestesc lui şi m-am rugat lui Dumnezeu ca să-l ridice de la mine. Şi s-a făcut cuvântul lui ca sângele în gura mea şi l-am scuipat jos şi m-am liniştit şi mâhniciunea am uitat-o”.

 

      5. Zicea avva Ammoi: “Ne-am dus eu şi avva Vitimie la avva Ahila şi l-am auzit citind cuvântul acesta: « Nu te teme Iacove, a te pogori în Egipt » (Fac. 46, 3). Şi mult a stătut citind cuvântul acesta. Şi bătând noi, ne-a deschis şi ne-a întrebat de unde suntem. Şi temându-ne să zicem că suntem de la Chilii, am zis că suntem de la muntele Nitriei. Şi ne-a zis: « Ce să vă fac, dacă sunteţi de departe ». Şi ne-a băgat înăuntru. Şi l-am găsit că lucra noaptea multă împletitura pentru coşniţe. Şi l-am rugat să ne spună vreun cuvânt. Iar el a zis: « Eu de aseară până acum am împletit douăzeci de stânjeni; şi într-adevăr, n-am trebuinţă de dânşii; dar nu cumva să se mânie Dumnezeu şi să mă învinuiască, zicând, că deşi putând să lucrez, nu am lucrat, pentru aceasta mă ostenesc şi lucrez din toată puterea mea ». Şi folosindu-ne, ne-am dus”.


Pentru avva Ammoi

 

      1. Se spunea pentru avva Ammoi, că atunci când se ducea la biserică, nu lăsa pe ucenicul său să umble aproape de el, ci de departe. Şi de venea să-l întrebe pentru gânduri, după ce-i spunea, îndată îl gonea, zicând: “Nu cumva vorbind noi pentru folos, să cadă vreo vorbă străină. Pentru aceasta nu te las aproape de mine”.

 

      2. Se spunea iarăşi pentru avva Ammoi, că era bolnav pe pat mulţi ani şi niciodată n-a lăsat gândul său să ia aminte la chilia cea mai dinăuntru, să vadă ce are. Ca multe îi aduceau lui pentru boala. Şi când intra şi ieşea Ioan, ucenicul lui, el îşi închidea ochii, ca să nu vadă ce face, căci îl ştia că este călugăr credincios.

 

      3. Zis-a avva Pimen, că un frate a venit la avva Ammoi cerând de la dânsul vreun cuvânt. Şi rămânând cu dânsul şapte zile, nu i-a răspuns lui bătrânul. Dar petrecându-l, i-a zis lui: “Ia aminte de sine-ţi, că mie acum păcatele mi s-au făcut zid întunecat între mine şi Dumnezeu”.

 

      4. Se spunea pentru avva Ammoi, că a făcut cincizeci de masuri de grâu pentru trebuinţa să şi le-a pus la soare. Şi mai înainte de a se usca bine, a văzut în locul acela un lucru care nu-i folosea lui. Şi a zis ucenicilor săi: “Să ne ducem de aici”. Iar ei foarte s-au mâhnit. Şi văzându-i pe ei mâhniţi, le-a zis lor: “Vă mâhniţi pentru pâini? Cu adevărat eu am văzut pe oarecari că au fugit şi au lăsat firizile văruite împreună cu cărţi de membrane şi n-au închis nici uşile, ci s-au dus lăsându-le deschise”.


Pentru avva Ammun Nitriotul

 

      1. Avva Ammun nitriotul s-a dus la avva Antonie şi i-a zis lui: “Văd că eu mai multă osteneală am şi cum de numele tău s-a mărit între oameni mai mult decât al meu?” Zis-a lui avva Antonie: “Pentru că eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine”.

 

      2. Acelaşi avva Ammun s-a dus la avva Pimen şi i-a zis lui: “Când mă duc la chilia aproapelui, sau când el vine la mine pentru vreo trebuinţă, ne sfiim să vorbim unul cu altul, ca nu cumva să se ivească vreo vorba străină”. Şi i-a zis lui bătrânul: “Bine faci, căci tinereţea are trebuinţă de păzire”. Zis-a avva Ammun iarăşi: “Bătrânii sporind în fapta bună nu aveau în dânşii altceva, sau străin în gura ca să vorbească aceea”. Şi iarăşi a întrebat: “Deci, dacă va fi nevoie ca să vorbesc cu aproapele, voieşti să vorbesc din Scripturi sau din cuvintele bătrânilor?” Zis-a bătrânul: “Dacă nu poţi să taci mai bine este să vorbeşti din cuvintele bătrânilor şi nu din Scriptura, căci nu mică primejdie este”.

 

      3. Un frate a venit de la Schetia la avva Ammun şi i-a zis: “Mă trimite părintele meu la slujba şi mă tem de desfrânare”. I-a zis lui bătrânul: “Ori în ce ceas îţi va veni ispita, zi aşa: Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă!” Deci în una din zile o fată a încuiat uşa după dânsul. Iar el strigând cu glas mare, a zis: “Dumnezeul puterilor pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă!” Şi în data s-a aflat pe calea către Schetia.


Pentru avva Anuv

 

      1. Povestit-a avva Ioan, că avva Anuv şi avva Pimen şi ceilalţi fraţi ai lor, dintr-un pântece fiind şi făcându-se călugări în Schetia, când au venit mazachiii şi au pustiit Schetia întâi s-au dus de acolo şi au venit la un loc ce se chema Terenut până îşi vor lua seama cum trebuie să rămână. Şi au rămas acolo într-o capişte (templu idolesc) veche câteva zile. Şi a zis avva Anuv, care era mai mare decât ceilalţi, către avva Pimen: “Fă milostenie tu şi fraţii tăi, fiecare să se liniştească deosebi şi să nu ne întâlnim unii cu alţii săptămâna aceasta”. Şi a zis avva Pimen: “Cum voieşti, facem”. Şi au făcut aşa. Şi era un idol de piatra, în acea capişte şi se scula avva Anuv în toate dimineţile şi arunca cu pietre în obrazul idolului şi în toate serile zicea lui: “Iartă-mă!” Şi a împlinit săptămâna făcând aşa. Iar sâmbăta s-au întâlnit unii cu alţii şi a zis avva Pimen, lui avva Anuv: “Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta, că aruncai cu pietre în obrazul idolului şi după aceea îi făceai lui metanie. Spune-mi dar, un om credincios face aceasta?” Răspuns-a bătrânul: “Aceasta pentru voi am făcut. Când m-aţi văzut c-am aruncat cu pietre în obrazul idolului, nu cumva a grăit ori s-a mâniat?” Răspuns-a avva Pimen: “Nu”. Iarăşi a întrebat bătrânul: “Dar când îi făceam metanie, nu cumva s-a tulburat şi a zis: « Nu te iert? »”. Zis-a avva Pimen: “Nu”. Şi a zis bătrânul: “Şi noi, fraţilor, suntem şapte fraţi; de voiţi să petrecem împreună, să ne facem ca idolul acesta care, de se va ocărî sau se va slavi, nu se tulbura. Iară de nu voiţi să va faceţi aşa iată patru porţi sunt în capiştea aceasta; fiecare din voi, unde va voi, să meargă". Şi auzind fraţii, s-au aruncat pe sine jos, zicându-i lui: “Cum voieşti, părinte, aşa facem şi ascultam cum ne vei zice nouă”. Şi a zis avva Pimen: “Am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Şi a pus el iconom pe unul din noi. Şi tot ce ne punea nouă, mâncam şi era cu neputinţă să zică vreunul din noi: adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncam. Şi am petrecut toată vremea noastră întru odihna şi pace”.

 

      2. Zis-a avva Anuv: “De când s-a chemat numele lui Hristos peste mine, nu a ieşit minciuna din gura mea”.

 

Pentru avva Avraam

 

      1. Se spunea despre un bătrân, că a făcut cincizeci de ani, nici pâine mâncând, nici vin bând degrab şi zicea că a omorât desfrânarea şi iubirea de argint şi slava deşartă. Şi a venit la el avva Avraam, auzind că a spus acest cuvânt. Şi i-a zis lui: “Tu ai spus cuvântul acesta?” A răspuns bătrânul: “Da”. Şi i-a zis Avraam: “Iată, intra în chilia ta, şi găseşti pe rogojina ta o femeie; poţi să socoteşti că nu este femeie?” Răspuns-a bătrânul: “Nu, dar mă lupt cu gândul să nu mă ating de ea”. Atunci a zis Avraam: “Iată, n-ai omorât patima, ci este vie; dar este legată. Iarăşi, când umbli pe drum, vezi piatra şi hârburi, iar în mijlocul acestora, aur; poate mintea să socotească pe acesta ca pe acelea?” Zis-a bătrânul: “Nu, dar mă lupt cu gândul să nu-l iau pe el”. Şi a zis Avraam: “Iată este vie patima, dar este legată”. Mai departe, zice iarăşi avva Avraam: “Iată, auzi despre doi fraţi, ca unul te iubeşte, iar altul te urăşte şi te vorbeşte de rău. De-or veni la tine, îi ai deopotrivă pe amândoi?” Răspuns-a bătrânul: “Nu, dar mă lupt cu gândul să fac bine celui ce mă urăşte ca şi celui ce mă iubeşte”. Zis-a avva Avraam lui: “Apoi iată că sunt vii patimile, dar sunt numai legate de sfinţi”.

 

      2. Un frate a întrebat pe avva Avraam, zicând: “De mi se va întâmpla să mănânc de multe ori, ce este?” Şi răspunzând bătrânul a zis: “Ce grăieşti, frate? Atâta mănânci, sau socoteşti că ai venit la arie?”

 

      3. Spunea avva Avraam pentru unul de la Schetia, că era scriitor şi nu mânca pâine. Deci a venit la el un frate, rugându-se să-i scrie o carte. Deci bătrânul avându-şi mintea să la privire, a scris trecând stihuri şi n-a pus soroace (pauze). Iar fratele lui luând şi vrând să pună soroace, a găsit nişte cuvinte sărite şi i-a zis bătrânului: “Avvo, sunt iste stihuri lăsate”. I‑a zis bătrânul: “Du-te întâi de fă cele scrise şi apoi vei veni şi-ţi voi scrie şi celelalte!”

 

Pentru avva Ari

 

A mers avva Avraam la avva Ari. Şi şezând ei, a venit un frate la bătrânul şi i-a zis lui: “Spune-mi, ce voi face că să mă mântuiesc?” Iar el i-a zis: “Du-te, petreci anul acesta mâncând seara pâine şi sare şi vino iarăşi şi-ţi voi grăi!” Şi ducându-se a făcut aşa. Şi după ce s-a împlinit anul, a venit iarăşi fratele la avva Ari şi s-a aflat atunci şi avva Avraam acolo. Şi a zis iarăşi bătrânul fratelui: “Du-te, posteşte şi întru acest an, mâncând din două în două zile”. Şi după ce s-a dus fratele, a zis avva Avraam lui avva Ari: “Pentru ce grăieşti tuturor fraţilor cu cumpăna uşoara, iar acestui frate îi pui sarcini grele?” I-a zis bătrânul: “Fraţii, precum vin căutând, să se şi duc; iar acesta pentru Dumnezeu vine, să asculte cuvânt. Căci este lucrător şi orice voi zice lui, cu sârguinţă face. Pentru aceasta şi eu îi grăiesc lui, cuvântul lui Dumnezeu”.

 

Pentru avva Alonie

 

      1. Zis-a avva Alonie: “De nu va zice omul întru inima să că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă”.

 

      2. Zis-a iarăşi: “De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinţa mea, n-as fi putut să dobândesc faptele bune”.

 

      3. Zis-a iarăşi: “De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască”.

 

      4. Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: “Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?” Şi i-a răspuns lui avva Alonie: “De nu vei minţi, multe păcate ai să faci”. Iar el a zis: “Cum vine aceasta?” Şi i-a răspuns bătrânul: “Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată dregătorul îl caută pe el şi te întreabă zicând: « Înaintea ta s-a făcut uciderea? ». De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El ştie toate".

 

Pentru avva Apfi

 

      Povestitu-s-a pentru episcopul Oxirinhului, anume avva Apfi, că în vremea când era călugăr, multe petreceri aspre făcea. Iar după ce s-a făcut episcop voia să uneltească (încerce) aceeaşi petrecere aspra şi în lume, dar n-a putut. Şi s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicând: “Nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine darul?” Şi i s-a desco­perit lui că nu. Atunci erai singur în pustie şi nefiind om, Dumnezeu îţi ajuta; iar acum eşti în lume şi oamenii îţi ajută ţie.

 

Pentru avva Apollo

 

      1. Era un bătrân la chilii, anume Apollo. Şi de venea cineva să-l ceara la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicând: “Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plata sufletului”.

 

      2. Se spunea pentru oarecarele avva Apollo de la Schetia, că era ţăran păstor de oi. Şi văzând în ţarina o femeie că avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, a zis: “Voiesc să văd cum stă pruncul în pântecele ei”. Şi despicând-o pe ea, a văzut pruncul. Şi îndată l-a lovit pe el inima şi umilindu-se, a venit la Schetia şi a vestit părinţilor ceea ce a făcut. Şi i-a auzit pe dânşii cântând: “Zilele anilor noştri întru dânşii şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Şi ce este mai mult decât aceştia, osteneala şi durere (Psalm 89, 10 şi 11)”. Şi a zis lor: “Sunt de patruzeci de ani şi o rugăciune n-am făcut şi acum de voi trăi alt patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu, ca să-mi ierte păcatele mele”. Deci, nici un lucru de mâini nu făcea ci totdeauna se ruga, zicând: “Am greşit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curăţeşte-mă!” Şi i s-a făcut lui rugăciunea aceasta întru cugetare ziua şi noaptea. Şi era un frate petrecând cu el şi l-a auzit zicând: “Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, Doamne. Lasă-mă ca să mă odihnesc puţin”. Şi i s-a făcut lui încredinţare, că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele lui şi al femeii, iar pentru copil nu s-a încredinţat. Şi i-a zis lui unul din bătrâni: “Şi păcatul copilului ţi l-a iertat Dumnezeu, dar te lăsa în durere, că este de folos sufletului tău”.

 

      3. Acestaşi a zis pentru primirea fraţilor: “Trebuie să ne închinăm fraţilor celor ce vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. Căci se zice că dacă ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău. Şi aceasta de la Avraam am luat-o. (Facere 18, 2) Şi când îi primiţi, să-i siliţi spre odihnă, că şi aceasta de la Lot am învăţat, care a primit pe îngeri (Facere 19, 2.)”.

 

Pentru avva Andrei

 

      Zicea avva Andrei: “Trebuiesc călugărului acestea trei: străinătatea, sărăcia, şi tăcerea întru răbdare”.

 

Pentru avva Aio

 

      Se spunea pentru un bătrân de la Tebaida, anume avva Antian, că multe petreceri a făcut în tinereţile sale şi la bătrâneţe s-a bolnăvit şi a orbit şi pentru boala lui multă mângâiere îi făceau fraţii şi îi puneau în gură. Şi au întrebat pe avva Aio pentru aceasta, adică ce va fi dintr‑aceasta mângâiere? Şi le-a răspuns lor: “Zic vouă că de va voi inima lui şi se va pogori cu dulceaţa, chiar de va mânca o curmală, Dumnezeu o va ridica din osteneala lui. Iar de nu, păzeşte osteneala lui întreaga, că nevrând este silit şi aceia îşi au plata”.

 

Pentru avva Ammonata

 

      A venit odată un boier la Pelusiu şi vroia să ceara dajdie de la călugări, ca şi de la mireni. Şi s-au adunat toţi fraţii la avva Ammonata pentru aceasta şi au rânduit pe oarecari din părinţi să meargă la împăratul şi le-a zis lor avva Ammonata: “Nu este trebuinţă de supărare aceasta, ci mai vârtos liniştiţi-vă în chiliile voastre şi postiţi doua săptămâni şi cu darul lui Hristos eu singur voi face acest lucru”. Şi s-au dus fraţii la chiliile lor, iar bătrânul s-a liniştit în chilia sa. Deci, după ce s-au împlinit patrusprezece zile, s-au mâhnit fraţii asupra bătrânului, că nu l-au văzut pe el dus undeva, zicând că a lăsat treaba lor în părăsire. Iar în a cincisprezecea zi s-au adunat fraţii, după făgăduinţa. Iar bătrânul a venit la dânşii având hrisovul pecetluit de împăratul. Şi văzând fraţii, s-au uimit, zicând: “Când l-ai adus pe acesta, avvo?” Şi le-a zis lor bătrânul: “Credeţi-mă, fraţilor, că într-aceasta noapte m-am dus la împăratul şi a scris hrisovul acesta. Şi venind la Alexandria, l-am iscălit pentru boier şi aşa am venit la voi”. Şi auzind, s-au înfricoşat şi i-au făcut metanie. Şi aşa s-a săvârşit trebuinţa lor şi nu i-au mai supărat boierul.

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11780680