B, b - Vita

 

 

Pentru Vasile cel Mare

 

      Spunea unul din bătrâni, că Sfântul Vasile mergând la o viaţă de obşte, după cuviincioasa învăţătura, a zis egumenului: “Ai vreun frate aici care să aibă ascultare?” Iar el a zis lui: “Toţi robii tai sunt şi se sârguiesc să se mântuiască, stăpâne”. Iarăşi a zis lui: “Ai cu adevărat vreunul care să aibă ascultare?” Iar acela i-a adus lui un frate. Şi l-a întrebuinţat pe el marele Vasile slujitor la masă. Iar după ce a gustat, i-a dat lui de s-a spălat. Şi i-a zis sfântul Vasile: “Vino să-ţi dau şi eu să te speli!” Iar el a primit, turnând sfântul apa. Şi i-a zis lui: “Când voi intra în biserică, vino să te fac diacon!” Şi după ce s-a făcut aceasta, l-a făcut preot şi l-a luat cu sine la episcopie pentru ascultarea lui.

 

 

Pentru avva Visarion

 

      1. Zicea avva Dula, ucenicul lui avva Visarion: “Călătorind noi odată pe ţărmurile marii, am însetat”. Şi am zis lui avva Visarion: “Avvo, foarte îmi este sete”. Şi făcând rugăciune bătrânul, mi-a zis: “Bea din mare”. Şi s-a îndulcit apa şi am băut, dar eu am luat şi în vas, nu cumva mai încolo să-mi fie sete. Şi văzând bătrânul, mi-a zis: “Pentru ce ai luat în vas?” I-am zis lui: “Iartă-mă, ca nu cumva mai încolo să însetez”. Şi a zis bătrânul: “Dumnezeu aici şi pretutindenea Dumnezeu”.

 

      2. Altădată având trebuinţă a făcut rugăciune şi a trecut râul Hrisoroa pedestru şi a mers de cea parte. Iar eu minunându-mă, am pus metanie lui, zicând: “Cum îţi simţeai picioarele, când umblai pe apă?” Şi a zis bătrânul: “Până la glezne simţeam apa, iar cealaltă era tare”.

 

      3. Altădată iarăşi mergând noi la un bătrân, a venit soarele să apună. Şi rugându-se bătrânul, a zis: “Mă rog ţie, Doamne, să stea soarele, până ce voi ajunge la robul tău!” Şi s-a făcut aşa.

 

      4. Altădată, iarăşi am venit la chilia lui şi l-am aflat pe el stând la rugăciune şi mâinile lui erau întinse spre cer. Şi a petrecut patrusprezece zile, aceasta făcând. Şi după aceea m-a chemat pe mine şi mi-a zis: “Vino după mine!” Şi ieşind ne-am dus în pustie. Şi însetând, am zis: “Avvo, îmi este sete”. Şi luând bătrânul cojocul meu, s-a depărtat ca o zvârlitura de piatra şi făcând rugăciune, mi l-a adus plin de apa. Şi umblând, am venit deasupra unei peşteri. Şi intrând înăuntru, am aflat un frate şezând şi lucrând funie de coşniţe şi necăutând în sus la noi, nici închinându-se, nici vrând să ia cuvânt cu noi. Şi mi-a zis bătrânul: “Să mergem de aici, poate nu are vestire bătrânul să vorbească cu noi”. Şi ne-am dus la Lico, până ce am ajuns la avva Ioan şi închinându-ne lui, am făcut rugăciune. Apoi au şezut ei să vorbească pentru vedenia care a văzut-o el. Şi a zis avva Visarion: “A ieşit poruncă să se surpe capiştile idolilor”. Şi s-a făcut să şi s-au surpat. Iar când ne-am întors noi, am venit iarăşi la peştera aceea, unde am văzut pe fratele acela. Şi mi-a zis bătrânul: “Să intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu să vorbească cu noi!” Şi cum am intrat, l-am aflat pe el săvârşit. Şi mi-a zis mie bătrânul: “Vino, frate, să strângem trupul, lui! Că pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici”. Şi strângându-l noi, ca să-l îngropăm, am aflat că a fost femeie cu firea. Şi s-a minunat bătrânul şi a zis: “Iată cum şi femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetăţi petrecem cu neorânduială”. Şi proslăvind pe Dumnezeu, pe apărătorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.

 

      5. A venit odată un îndrăcit la Schetia şi s-a făcut rugăciune pentru dânsul în biserică şi nu ieşea dracul, că era aspru. Şi au zis clericii: “Ce să facem dracului acestuia? Nimeni nu poate să-l scoată, fără numai avva Visarion. Şi de îl vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci aceasta să facem: iată, vine dimineaţa mai înainte de toţi la biserică. Să facem pe cel ce pătimeşte să şadă în locul lui şi, când va intra, să stăm la rugăciune şi să-i zicem lui: « Deşteaptă şi pe fratele, avvo! »” Şi au făcut aşa. Şi venind bătrânul dimineaţa, au stătut ei la rugăciune, şi i-au zis: “Deşteaptă şi pe fratele!” Şi îi zice lui: “Scoală-te, ieşi afară!” Şi îndată a ieşit dracul dintr-însul şi s-a vindecat în ceasul acela.

 

      6. Zis-a avva Visarion: “Patruzeci de zile şi nopţi am petrecut în mărăcini, stând, nici dormind”.

 

      7. Un frate greşind, s-a despărţit de la biserică de către preot. Iar avva Visarion sculându-se, a ieşit împreună cu el, zicând că şi el este păcătos.

 

      8. Acestaşi avva Visarion a zis: “Patruzeci de ani nu m-am culcat pe coastele mele, ci şezând, sau stând, dormeam”.

 

      9. Acestaşi a zis: “Când eşti în pace şi nu ai alta lupta, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străina intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lăsa să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim”.

 

      10. Un frate locuind împreună cu alt fraţi, a întrebat pe avva Visarion: “Ce voi face?” I-a zis lui bătrânul: “Taci şi nu te număra pe tine cu ceilalţi”.

 

      11. Avva Visarion, murind, zicea că trebuie să fie călugărul ca Heruvimii şi Serafimii, tot ochi.

 

      12. Au povestit ucenicii lui avva Visarion pentru viaţa lui: “Că a fost, ca una din păsările cele din văzduh sau din peşti, sau din jivinele cele de pe uscat, fără tulburare şi fără grija de casă, nici pofta de vreun loc n-a stăpânit sufletul lui, nici săturare de bucate, nici agonisire de avere, nici puterea de cărţi, ci cu totul s-a arătat desăvârşit, slobod de patimile trupului, cu nădejdea celor viitoare hrănindu-se şi cu întărirea credinţei şi sprijinindu-se, răbda ca un rob aici şi acolo, în ger şi în golătate petrecând, de văpaia soarelui arzându-se, fără de acoperemânt fiind totdeauna. Trăind prin prăpăstiile pustiilor, ca un rătăcit şi prin lăţimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umblând. Iar de s-ar fi întâmplat să vina la vreun loc, unde îşi au călugării viaţă cea de obşte, afară de uşă şezând, plângea. Şi ca unul ce s-ar fi aruncat afară de mare din vreo spargere de corabie, se văieta. Apoi, ieşind vreunul din fraţi de-l găsea şezând ca pe un cerşetor din săracii cei din lume jalnic îl întreba, zicând: Ce plângi, omule? De ai trebuinţă de ceva din cele de nevoie, din câte ne este nouă cu putinţă, vei lua, numai intră înăuntru de mănâncă cu noi la masă, ca să dobândeşti mângâiere. Iar el răspunde, că nu poate să rămână sub acoperământ, până ce nu va afla avuţia casei sale zicând că a pierdut multa bogăţie pentru multe feluri de pricini. Că şi în tâlhari de mare am căzut, zicea el, şi spargere de corabie am pătimit şi din neamul meu cel bun am căzut, necinstit din cinstit făcându-mă. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrând şi luând pâine, îi da zicând: ia aceasta, părinte, iar celelalte: moşie şi neam şi bogăţia care ai zis, ţi le va da Dumnezeu. Iar el încă mai mult jelindu-se, striga zicând: nu ştiu, de voi putea afla cele ce am pierdut. Ci mai multă bucurie îmi va fi mie, primejduindu-mă pururea în fiecare zi spre moarte, neavând odihna de necazurile mele cele fără număr. Că mi se cade des umblând, rătă­cindu‑mă să săvârşesc alergarea mea”.

 

Pentru avva Veniamin

 

      1. Se povestea pentru avva Veniamin, că dacă ne-am pogorât de la secere la Schetia, ne-au adus nouă de la Alexandria, dar, câte un vas de untdelemn lipit cu ipsos la gură. Şi dacă a venit iarăşi vremea secerişului, orice prisosea, fraţii aduceau la biserică. Iar eu vasul meu nu l-am destupat, ci cu undreaua găurindu-l, am gustat puţin; şi avea inima mea, cum că mare lucru am făcut. Şi dacă au adus fraţii vasele lor astupate la gură cu ipsos, iar al meu era găurit, m-am aflat de ruşine, ca şi cum as fi curvit.

 

      2. Zis-a avva Veniamin, preotul chiliilor, că ne-am dus în Schetia la un bătrân şi am voit să-i dam puţintel untdelemn. Şi ne zice nouă: “Iată unde şade vasul cel mic, care mi l-aţi adus mai înainte cu trei ani; cum l‑aţi pus, aşa a rămas”. Şi auzind noi, ne-am minunat de petrecerea bătrânului.

 

      3. Acestaşi a zis, că ne-am dus la alt bătrân şi ne-a oprit pe noi la el să mâncam şi punându-ne nouă ulei de rafane (seminţe de ridichi), am zis lui: “Părinte, pune-ne nouă puţin ulei mai bun!” Iar el auzind şi-a făcut cruce, zicând: “De este alt ulei, afară de acesta, nu ştiu eu”.

 

      4. Avva Veniamin, când avea să moară, a zis fiilor săi: “Acestea faceţi şi puteţi şi va mântuiţi. Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat va rugaţi, pentru toate mulţumiţi!”

 

      5. Acestaşi a zis: “Pe calea cea împărătească să umblaţi şi milele să număraţi şi să nu defăimaţi!”

 

 

Pentru avva Viare

 

      A întrebat oarecine pe avva Viare, zicând: “Ce să fac, ca să mă mântuiesc?” A răspuns lui bătrânul: “Mergi şi fa pântecele tai mai mic şi lucrarea mâinilor tale puţină şi nu te tulbura în chilia ta şi te vei mântui”.

 

 

Pentru avva Victor

 

      Un frate a venit către avva Victor, cel ce petrecea întru tăcere în lavra lui, zicând: “Ce să fac părinte, pentru că mă biruieşte lenevirea?” Zis-a lui bătrânul: “Aceasta boala, fiule, este sufletească. Că precum celui bolnav de ochi, din cumplita durere, i se pare că vede lumina, iar celui sănătos i se pare că vede puţin, aşa şi cel slab la suflet, din puţintica trândăvie se slăveşte, parându-i că este mare lenevirea, iar cel sănătos cu sufletul, întru ispite se bucura mai mult”.

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11780697