ÎNCEPUTUL SLOVEI D

 

Pentru avva Daniel

 

      1. Se spunea pentru avva Daniel, cum că venind barbarii în Schetia, au fugit părinţii. Şi a zis bătrânul: “Dacă nu poarta grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc”. Şi a trecut prin mijlocul barbarilor şi nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine: “Iată a purtat grijă de mine Dumnezeu şi nu am murit. Fă dar şi tu ceea ce este al omului şi fugi ca părinţii”.

      2. Un frate a rugat pe avva Daniel, zicând: “Dă-mi o porunca şi o voi păzi pe ea”. Şi a zis lui: “Niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachina şi să mănânci cu ea şi cu aceasta vei scăpa puţin de dracul desfrânării”.

      3. A zis avva Daniel, că în Babilon o fata a unuia din cei mai mari avea drac. Şi tatăl ei avea un călugăr iubit, şi acela i-a zis lui: “Nimeni nu poate să tămăduiască pe fiica ta, fără numai sihastrii aceia, pe care îi ştiu şi de îi vei ruga pe ei, nu vor voi să facă aceasta pentru smerenie. Ci aceasta să facem: când vor veni în târg, faceţi-vă că voiţi să cumpăraţi vase. Şi când vor veni să ia preţul lor, să zicem lor să facă rugăciune şi cred că se va tămădui”. Ieşind ei în târg, au aflat pe un ucenic al bătrânilor, şezând ca să vândă vasele lui. Şi l-au luat pe el împreună cu coşniţele, cum că ia preţul lor. Şi când a venit călugărul în casa, a venit şi îndrăcita şi i-a dat o palma, iar el a întors şi cealaltă fata, după porunca Domnului. Şi muncit fiind dracul, a strigat zicând: “O, silă! Porunca lui Iisus mă scoate”. Şi îndată s-a curăţit fata. Şi după ce au venit bătrânii, le-a povestit lor ceea ce s-a făcut. Şi au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis: “Obicei are mândria diavolului, să cada prin smerenia poruncii lui Hristos”.

      5. Călătorea odinioară avva Daniel şi avva Ammoi. Şi a zis avva Ammoi: “Când vom şedea şi noi la chilie, părinte?” Zis-a avva Daniel lui: “Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este în chilie şi iarăşi Dumnezeu este în afară de chilie”.

      6. A povestit avva Daniel, cum că aflându-se în Schetia avva Arsenie, era acolo un călugăr care fura vasele bătrânilor şi l-a luat pe el avva Arsenie la chilia să, vrând să-l folosească şi pe bătrâni să-i odihnească. Şi-i zicea lui: “Ori ce vei voi, eu îţi voi da, numai nu fura”. Şi i-a dat lui aur şi bani şi haine şi toată trebuinţă lui. Iar el ducându-se, iarăşi fura. Deci bătrânii văzând că nu a încetat, l-au gonit zicând: “De se va afla vreun frate care să aibă vreo neputinţă de neajungere, trebuie să-l suferi. Iar de fură şi după sfătuire nu încetează goniţi-l pe el. Că şi pe sufletul lui vătăma şi pe toţi care sunt în locul acela îi tulbura”.

      7. A povestit avva Daniel faranitul, că a zis părintele nostru avva Arsenie pentru un schetiot, că era mare cu faptele, dar simplu la credinţă şi greşea pentru prostimea lui şi zicea că nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, pâinea care o luam, ci închipuire. (Vezi pentru aceasta la Teologhicon al Sf. Ioan Damaschinul foaia 343)

      Şi au auzit doi bătrâni, că zisese acest cuvânt şi ştiindu-l că este mare la viaţă, au socotit că din nerăutate şi prostime zice. Şi au venit la el şi i‑au zis lui: “Avvo, cuvânt de necrezut am auzit pentru oarecare, cum că zice că pâinea cu care ne împărtăşim, nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este închipuire”. Zis-a bătrânul: “Eu sunt cel ce am zis aceasta”. Iar ei îl rugau, zicând: “Nu ţine aşa, avvo, ci precum a învăţat Biserica cea sobornicească. Căci noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevărat şi paharul este însuşi Sângele lui Hristos cu adevărat şi nu e închipuire. Ci precum întru început ţărână luând din pământ, a zidit pe om după chipul Sau şi nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dumnezeu, deşi este neînţeles chipul, aşa şi pâinea, pentru care a zis, că Trupul Meu este, să credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos”. Iar bătrânul a zis: “De nu mă voi încredinţa din lucru, nu am vestire în chip desăvârşit”. Iar ei au răspuns: “Să ne rugam lui Dumnezeu toată săptămâna pentru taina aceasta şi credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă”. Iar bătrânul cu bucurie a primit cuvântul şi se ruga lui Dumnezeu şi el zicând: “Doamne, Tu ştii că nu din răutate sunt necredincios, ci că să nu mă înşel întru neştiinţa. Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase!” Mergând încă şi bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu şi ei zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, descopere bătrânului taina aceasta, că să creadă şi să nu-şi piardă osteneala sa!” Şi Dumnezeu a ascultat amândouă părţile. Şi împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminica la biserică şi au stat împreună numai ei câteştrei pe o rogojina, iar în mijloc era bătrânul. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă se arata numai la câteşitrei ca un prunc şi când întindea mana preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţile mici. Şi când s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrânului carne cu sânge. Şi văzând, s-a înfricoşat şi a strigat zicând: “Cred Doamne, că pâinea este Trupul Tău şi paharul este Sângele Tău!” Şi îndată s-a făcut carnea cea din mana lui pâine după taina. Şi s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Şi i-au zis lui bătrânii: “Dumnezeu ştie firea omeneasca, că nu poate să mănânce carne crudă şi pentru aceasta a prefăcut Trupul Său în pâine şi Sângele Său în vin, la cei ce primesc cu credinţă”. Şi au mulţumit ei lui Dumnezeu pentru bătrânul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Şi s-au dus câteştrei cu bucurie la chiliile lor.

      8. Încă şi alt frate cu aceleaşi gânduri luptându-se să pentru Sfintele Taine, ca şi cel mai sus zis bătrân, îndoindu-se şi necrezând, de ceilalţi fraţi s-a luat la slujba şi povestea, că a văzut unele ca acestea, fiindcă fraţii cei ce îl luaseră pe el, se rugau cu deadinsul, ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor, să lepede gândurile necredinţei. Deci după ce s-a sfârşit slujba, le-a povestit lor fratele zicând: “După ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperemântul bisericii deschis şi cerul văzându-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părţile. Apoi după ce s-au adus Darurile şi s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se şi peste dumnezeieştile Daruri foc pogorându-se şi după foc mulţime de îngeri, şi în mijlocul lor un Prunc şi alte doua fete a căror frumuseţe nu este cu putinţă a spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul. Şi îngerii aceia stau împrejurul mesei, iar Pruncul şedea pe masă. şi după ce s-au apropiat preoţii să frângă pâinile punerii înainte, am văzut cele doua minunate fete că s-au apropiat şi au ţinut mâinile şi picioarele Pruncului şi cu cuţitul pe care îl ţineau, au junghiat pe Prunc şi Sângele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucatele Trupul Lui şi L-au pus pe pâini. Şi îndată s-au făcut pâinile Trup. Şi când s-au apropiat fraţii să se împărtăşească, mi s-a dat mie trup curat şi neputând să mă împărtăşesc cu el, plângeam. Şi am auzit glas grăindu-mi în urechile mele: « Omule, pentru ce nu te împărtăşeşti? Nu este aceasta ceea ce ai cerut? » Şi eu am zis: « Milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup ». Şi iarăşi glasul a zis: « Cunoaşte, dar, că de putea omul să se împărtăşească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum şi tu ai aflat, dar nu poate să mănânce trup şi pentru aceasta Domnul Dumnezeul nostru a rânduit pâini ale puterii înainte. Deci, de ai crezut, împărtăşeşte-te şi tu! » Iar eu am zis: « Cred, Doamne! » Şi aceasta zicând eu, s-a făcut îndată Trupul pe care îl aveam în mâna mea, pâine. Şi mulţumind lui Dumnezeu, m-am împărtăşit. Iar după ce s-a sfârşit sfânta slujba cea de taina, am văzut de asemenea, acoperământul bisericii deschis şi pe dumnezeieştile şi cereştile puteri iarăşi la ceruri înălţându-se”. Acestea auzindu-le fraţii de la fratele cel ce le povestea şi umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus multumindu-I şi slavindu-L pe El.

      9. Acestaşi avva Daniel a povestit pentru alt bătrân mare ce şedea în părţile cele de jos ale Egiptului, că zicea întru prostime că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi s-a vestit fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei pentru dânsul. Şi a trimis la el, dar ştiind că este făcător de minuni bătrânul şi orice cere de la Dumnezeu, i se descopere lui şi cum că întru prostime a zis cuvântul acesta, a întrebuinţat acest fel de înţelepciune, zicând: “Avvo, rogu-te, fiindcă gândul îmi zice, că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi alt gând îmi zice, că nu, ci om este şi arhiereu al lui Dumnezeu. Deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere aceasta şi să cunoaştem adevărul”. Iar bătrânul îndrăznind la petrecerea sa, a zis: “Dă-mi trei zile şi eu voi veşti ce este”. Deci mergând, se ruga lui Dumnezeu pentru cuvântul acesta şi venind după trei zile a zis fericitului Chiril, că om este Melchisedec. Şi i-a zis lui arhiepiscopul: “Cum ştii, avvo?” Iar el a zis: “Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, aşa câte unul trecând înaintea mea de la Adam până la Melchisedec. Şi îngerul mi-a zis că acesta este Melchisedec, şi să cred că aşa este”. Deci, ducându-se singur propovăduia că om este Melchisedec şi foarte s-a bucurat fericitul Chiril.

      10. S-a suit odată avva Daniel cel de la Schetia cu ucenicul său în Tebaida cea de sus la pomenirea lui avva Apollo şi au ieşit părinţii spre întâmpinarea lui ca la şapte stadii, fiind la număr ca cinci mii. Şi era cu putinţă a-i vedea pe nisip întinşi pe pântece, ca în rânduiala de îngeri, care cu frica primesc pe Hristos; că unii hainele le aşterneau pe cale înaintea lui, iar alţii pământul îl udau cu lacrimile. Şi ieşind arhimandritul s-a închinat de şapte ori înaintea fetei bătrânului şi sărutându-se intre dânşii, au şezut şi i s-au rugat să audă cuvânt de la dânsul, că nu degrabă vorbea cuiva. Deci după ce a şezut afară de mănăstire, pe nisip, că nu îi încăpea biserica, zis-a avva Daniel, ucenicul său: “De voiţi să va mântuiţi, iubiţi neagoniseala şi tăcerea, că de aceste doua fapte bune toată viaţă călugărilor atârnă”. Şi ucenicul lui a dat unuia din fraţi scrisoarea şi a tălmăcit-o egipteneşte. Şi după ce s-a citit părinţilor, au plâns toţi şi petreceau pe bătrânul plângând; căci nimeni nu îndrăznea să-i zică: “Fă milostenie”. Şi venind la Ermupoli, a zis ucenicului Său: “Du-te, bate în poarta mănăstirii aceleia şi spune că aici sunt!” Că era acolo mănăstire de femei, care se zicea a lui avva Ieremia, în care locuiau ca trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Şi i-a zis lui portăriţa cu glas subţire: “Mântuieşte-te! Bine ai venit! Ce porunceşti?” El a zis ei: “Cheamă-mi pe maica arhimandrită, căci voi să vorbesc”. Iar ea a zis: “Nu se întâlneşte cu nimeni niciodată, ci spune-mi, ce porunceşti şi îi voi spune”. Iar el a zis: “Spune-i, că un călugăr va să-i vorbească”. Iar ea mergând i-a spus. Iar igumena venind i-a zis: “Ce porunceşti?” Şi a zis fratele: “Ca să faceţi milostenie să dorm aici cu un bătrân, căci este seara şi nu cumva să ne mănânce fiarele”. I-a zis lui maica: “De folos vă este vouă să fiţi mâncaţi de fiarele cele dinafară, iar nu de cele dinlăuntru, că aici bărbat niciodată nu intră”. I-a zis fratele: “Avva Daniel este, cel al Schetiei”. Iar ea auzind, a deschis porţile şi a ieşit alergând, asemenea şi tot soborul şi îmbroboditurile lor le-au aşternut de la poarta până jos, unde era bătrânul, tăvălindu-se la picioarele lui şi sărutând urmele picioarelor lui. Şi intrând ei înăuntru în mănăstire, a adus stareţa lighean şi l-a umplut cu apa căldişoară şi cu buruieni şi a pus pe surori doua cete şi a spălat ea picioarele bătrânului şi ale ucenicului lui şi luând un pahar, lua din lighean şi turna pe capetele surorilor şi apoi a turnat în sânul ei şi pe cap. Şi putea să le vadă cineva pe, toate ca pe iste pietre neclintite, fără de grai, căci tot răspunsul lor cu semn se făcea. Zis-a dar bătrânul, stareţei: “Pe noi ne au la evlavie, sau aşa sunt totdeauna surorile?” Iar ea a zis: “Totdeauna aşa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru dânsele!” Iar una din ele, zăcea în mijlocul curţii dormind, rupta şi zdrenţuroasă. Şi a zis bătrânul: “Cine este aceasta care doarme aici?” Şi a zis una din surori: “Este beţiva şi ce să-i facem, nu ştim, că a o scoate din mănăstire ne temem de osânda şi de o vom lăsa, sminteşte surorile”. Zis-a bătrânul ucenicului sau: “Ia ligheanul şi-l arunca deasupra ei”. Iar el făcând aşa, s-a sculat sora ca dintr-o beţie. Deci a zis stareţa: “Stăpâne, totdeauna aşa este”. Şi luând pe bătrân, au intrat în trapeza şi au făcut cina surorilor, zicând: “Blagosloveşte pe roabele tale, ca înaintea ta să guste!” Iar el le-a blagoslovit şi numai ea şi cea de a doua după dânsa au şezut cu ei. Şi bătrânului i-au pus un vas, care avea verdeţuri muiate şi crude şi curmale şi apa, iar ucenicului linte calda şi puţina pâine şi vin amestecat. Iar surorile au pus bucate multe: peste şi vin din destul şi au mâncat foarte bine şi nimeni nu a grăit. Iar după ce s-au sculat ei, zis-a bătrânul, stareţei: “Ce este ce ai făcut că noi trebuie să mâncam bine şi voi aţi mâncat cele bune?” I-a răspuns lui aceea: “Tu călugăr eşti, şi hrană de călugăr ţi-am pus şi ucenicul tău ucenic de călugăr este şi hrana de ucenic i-am pus; iar noi. începătoare suntem şi hrana de începătoare am mâncat”. I-a zis bătrânul: “Pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit”. Şi mergând ei să se odihnească, zis-a bătrânul ucenicului sau: “Du-te de vezi unde doarme beţiva aceea. care zăcea în mijlocul curţii”. Şi s-a dus de a văzut şi a venit de i-a spus lui, că la sfârşitul ieşitorilor (W.C.). A răspuns bătrânul: “Priveghează cu mine în noaptea aceasta”. Şi după ce au adormit toate surorile, a luai bătrânul pe ucenicul sau şi s-a pogorât pe din dos şi a văzut pe beţiva că s-a sculat şi şi-a întins mâinile sale la cer şi lacrimile ei ca pârâul şi metaniile le făcea până la pământ şi când simţea că vine vreo sora la ieşitori, se arunca pe sine jos horaind. Deci a zis bătrânul, ucenicului sau: “Cheamă-mi pe stareţa încetişor!” Şi mergând a chemat‑o pe ea şi pe a doua după dânsa şi toată noaptea priveau cele ce făcea. Iar stareţa plângea zicând: “Zvon s-a făcut pentru dânsa intre surori şi a cunoscut ea şi s-a dus binişor când dormea bătrânul şi i-a furat toiagul şi pieptarul şi a deschis uşa mănăstirii şi a scris un bileţel şi l-a pus pe încuietoarea uşii, zicând: « Rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am greşit, şi apoi s-a făcut nevăzută ». Şi după ce s-a făcut ziua, au căutat-o şi n-au găsit-o; şi s-au dus la poarta şi au găsit uşa deschisa şi pităcelul pe dânsa. Şi s-a făcut plângere mare în mănăstire şi a zis bătrânul: “Eu pentru dânsa am venit aici, că acest fel de beţivi iubeşte Dumnezeu”. Şi toate se mărturiseau bătrânului; spunând ce i-au făcut ei. Şi făcând bătrânul rugăciune, s-au dus amândoi la chiliile lor, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce ştie singur, câţi robi ascunşi are.

      11. A povestit avva Daniel, preotul Schetiei, zicând: “Când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatra, care din tânăra vârsta aceasta lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa să şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arata omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazda împreună şi cu alt fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimântă milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia sufletului. Şi întorcându‑mă la Schetia şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m‑am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuiala, ca să poată să facă bine şi altora mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: « Daniele, ce ai? » Şi i-am zis lui: « Cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie, pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora ». Iar el a zis: « Nu, că se va vătăma, iar acum bine se afla; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui ». Iar eu iarăşi am zis: « Mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt ». Răspuns-a acela: « Am zis ţie, că acum bine se află ». Iar eu am zis către el: « Din mâinile mele cere sufletul lui! » Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi am văzut un copil şezând pe sfânta piatra, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţa: « Acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie? » Iar ei au răspuns: « Aşa, cu adevărat, stăpâne! » Şi iarăşi a zis copilul: « Spuneţi-i lui că am să cer chezăşia ». Iar eu am zis: « Aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! » Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieşind la lucrul sau şi lovind în piatra, aude un sunet desert şi săpând găseşte o peştera plina de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: « Ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o tara afară, unde nimeni nu mă cunoaşte ». Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de carat pietre, a carat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţina vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casa mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatra. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: « Oare unde este Evloghie? » Şi după puţin îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi, am zis în sine-mi: « Vai mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! » Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seara adânca şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazda. Deci mă scol şi întreb pe o bătrâna şi îi zic ei: « Bunico, dă-mi trei pesmeţi să mănânc, că nu am mâncat astăzi ». Iar ea ducându‑se, mi‑a adus puţină fiertura şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: « Avva, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugăreasca cere linişte ». Şi altele oarecare. Şi am zis ei: « Ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? » Iar ea mi-a zis: « Deşi îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schetia! » Şi i-am zis ei: « Nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? » Şi mi-a zis: « O, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi ». Iar eu acestea auzind, am zis întru sine‑mi: « Eu am făcut uciderea aceasta ». Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus în Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poarta, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fala şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: « Miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarece deosebi! » Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, încât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: « Să mergem la Schetia şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie! » Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie din Alexandria pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârba şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: « Nu vei merge, ci vei plini chezăşia ». Iar eu, de frica, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: « Să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu ». Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: « Iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: « Miluieşte-mă, stăpâna lumii! » Iar ea întorcându-se către mine, a zis: « Ce voieşti? » Am zis: « Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat ». Şi mi-a zis mie: « Eu mă voi ruga pentru tine ». Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: « Să nu mai faci lucrul acesta ». Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: « Nu stăpâne, iartă-mă! » Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: « Mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi ». Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de aceasta chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schetia, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin m-am înştiinţat, că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul sau iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela. Iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seara, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: « Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate! » Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masă. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: « Cum te afli, avvo Evloghie? » Iar el a zis: « Roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, în mâini nimic! » Iar eu am zis către el: « O, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! » Iar el a zis: « Pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? » Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând de-ajuns, a zis: « Roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez! » Iar eu am zis: « Cu adevărat, fiule, să nu îngăduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia ». Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de aceasta lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia”.

      12. Ne-a povestit nouă avva Paladie, că intrând odată în Alexandria împreună cu avva Daniel pentru o trebuinţa oarecare, au întâlnit pe un tânăr ieşind din baie, că se scăldase. Şi văzându-l pe el bătrânul, a suspinat şi mi-a zis mie: vezi pe acest frate, are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul. Ci să mergem după el, ca să vedem unde petrece. Şi mergând pe urma lui, am intrat după el. Şi luându-l bătrânul deosebi, i-a zis: o frate, tânăr fiind şi sănătos, nu ţi se cuvine să te scalzi; căci să fii încredinţat, fiule, că pe mulţi' sminteşti, nu numai pe mireni ci şi pe călugări. Răspuns-a acela bătrânului: de as plăcea încă oamenilor, nu as fi sluga a lui Hristos. Ci scris este: nu judecăţi şi nu veţi fi judecaţi. Atunci i-a pus lui bătrânul metanie, zicând: iartă-mă pentru Domnul, căci ca un om am greşit. Şi am ieşit de la dânsul. Şi i-am zis bătrânului: nu cumva este neputincios fratele, şi atunci nu se va osândi? Iar bătrânul suspinând şi lăcrimând, a zis: să te încredinţeze pe tine adevărul, frate, mai mult decât cincizeci de draci am văzut înconjurându-l pe el şi turnând peste el noroi şi o arăpoaica şezând pe umerii lui şi sărutându-l pe el şi alta arăpoaica înaintea lui jucând şi neruşinare învăţându-l şi pe draci împrejurul lui mergând şi bucurându-se de el, iar pe sfântul înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurăţenia. Şi mărturisesc ceea ce se zice şi însăşi hainele lui, care sunt de capra şi moi şi îndoite la fir, încă şi a petrece el aşa fără de ruşine în mijlocul acestei cetăţi, întru care şi cei ce au îmbătrânit întru nevoinţe intrând pentru trebi neapărate, se sârguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească. Apoi şi alta: de nu era el iubitor de sine şi iubitor de dezmierdări şi iubitor de desfrânare, nu s-ar fi dezgolit fără de ruşine în baie şi pe alţii asemenea goi i-ar fi privit, când sfinţii părinţii noştri Antonie şi Pahomie, Amon şi Serapion şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, au legiuit, că nimeni din călugări fără de mare boală şi nevoie să nu se dezgolească pe sine. Că şi chiar pentru oarecare trebuinţe de nevoie vrând să treacă râuri şi nefiind luntre, nu sufereau să se golească, pentru că se cucereau de sfântul înger, care urma după dânşii şi de soarele care lumina, deşi nu îi vedea vreun om, ci se rugau lui Dumnezeu şi treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul de oameni şi atotputernicul Dumnezeu pe cea dreapta a lor şi plina de evlavie cerere, gata o primea şi preaslăvit o împlinea şi cu lucru o săvârşea. Acestea spunându-mi bătrânul, s-a astâmpărat. Iar după ce ne-am întors noi la Schetia, nu au trecut multe zile şi venind fraţii de la Alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (ca avea şi hirotonie), care şedea la biserică Sfântului Isidor, cel ce cu puţin mai înainte venise de la Constantinopol, (şi era acesta pentru care zisese bătrânul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie şi prinzându-se de slugile lui şi de vecini, i s-au tăiat cele doua boaşe ale lui împreună cu mădularul trupului şi după taiere mai trăind trei zile, a murit, făcându-se ocara şi ruşine tuturor călugărilor. Iar eu auzind, sculându-mă, m-am dus la avva Daniel şi i-am povestit lui cele ce s-au întâmplat. Şi auzind bătrânul a lăcrimat şi a zis: pedeapsa celui mândru este căderea. Şi însemnează bătrânul cu aceasta, că de nu bolea acela cu mândria şi ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pătimit una ca asta, prin care şi ceilalţi mândri se vor pedepsi, de nu se vor învăţa prin căderea aceluia, să fuga de o prăpastie ca aceasta.

      13. Au povestit ucenicii lui avva Evloghie, cum că trimiţându-ne bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul mâinilor, ne da porunci ca să nu facem mai mult de trei zile. Iar de veţi face mai mult de trei zile, nevinovat sunt de păcatul vostru, zicea el. Iar noi l-am întrebat pe el: cum călugării prin cetăţi şi prin sate cu mirenii petrecând, ziua şi noaptea nu se vatămă? Iar el a zis: credeţi-mă fiilor, că după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci şi opt de ani neieşind din Schetia şi după acela m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie împreună cu avva Daniel pentru o trebuinţa. Şi intrând în cetate, am văzut mulţi călugări şi vedeam că pe unii din ei corbii îi loveau peste obraz, iar pe alţii femei goale îi îmbrăţişau şi la ureche le vorbeau; iar înaintea altora, goi fiind ei, copii jucau şi cu baliga de om îi mânjau, iar pe unii îi vedeam că ţineau cuţite şi trupuri de oameni tăiau şi dădeau călugărilor să mănânce. Şi am înţeles că fiecare din călugări în ce patima era căzut, acest fel de draci avea care urmau după dânsul şi le vorbea în minte. Pentru aceasta, fraţilor, eu nu voiesc să zăboviţi niciodată în cetate, că nu de acest fel de gânduri, iar mai vârtos de draci, să va supăraţi.

      14. S-a suit odată avva Daniel de la Schetia la Terenut, iar pe cale a intrat într-o capişte să doarmă. Şi erau acolo idoli vechi ai elinilor şi luând unul, l-a pus ca un copac sub capul sau. Iar demonii (dracii), văzând îndrăzneala lui şi voind să-l înfricoşeze, strigau către o femeie, pe nume chemând-o şi zicând: cutare, vino cu noi la baie! Iar alt demon ascultând, răspundea ca din idolul cel ce era sub capul bătrânului şi zicea: străin am deasupra mea şi nu pot veni! Dar bătrânul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicând: du-te întru întuneric, dacă nu poţi şi auzind demonii au strigat toţi cu glas mare zicând: ne-ai biruit pe noi! Şi au fugit ruşinaţi.

      15. Zicea avva Daniel pentru avva Dula, că întâi a şezut în viaţă de obşte patruzeci de ani, apoi la Schetia s-a liniştit şi intre părinţii cei mai mari s-a socotit. Deci acesta spunea, că în multe feluri cercând, a aflat că cei ce petrec în viaţă de obşte, mai mult şi mai degrab decât cei ce se liniştesc, sporesc în lucrarea faptelor bune, de vor avea şi întrebuinţă supunerea din inima curată. Ca un frate era într-o viaţă de obşte cu chipul prost şi defăimat mai mult decât toţi cei ce erau într-însa, iar cu mintea mare şi cinstit. Acesta ocărându-se şi defăimându-se de toţi, iar de multe ori şi bătându-se cu nedreptate, răbda vitejeşte nezicând nimănui nimic; iar altul din fraţii cei ce erau acolo, îndemnat fiind de diavolul, a furat sfintele vase cele din Biserică, tăinuindu-se de toţi. Apoi cercetare făcându-se pentru cele furate, toţi la fratele acela care se defăima pe sine au lipit vina şi pe acesta l-au osândit din presupus că a furat cele sfinte. Iar de vreme ce acela zicea că nu are ştiinţă câtuşi de puţin de lucrul acela, cu îndemnarea igumenului, i-au luat chipul cel călugăresc de la dânsul şi punându-l în fiare, l-au dat iconomului lavrei spre cercetare. Acesta, după ce şi cu vine de bou l-a bătut de ajuns şi alte pedepse i-a dat, fiindcă nimic nu avea acela ce să mărturisească, ci dimpotrivă punea înainte neştiinţa faptei aceleia, l-a trimis la dregătorul locului, ca să-l pedepsească mai mult. Iar acela feluri de munci arătând asupra lui şi cu foc trupul arzându-i şi cu nemâncare de multe zile şi cu închisoare întunecoasă şi înecăcioasă pedepsindu-l, după ce deopotrivă a aflat tăgăduindu-se furtişagul de cele sfinte, cu voia igumenului şi a fraţilor l-a osândit la moarte, după cum orânduieşte pravila, că pedeapsa furtişagului de cele sfinte este moartea. Şi deci a fost dus să i se taie capul. Iar fratele cel ce furase cele sfinte, văzând şi pătimind cu sufletul, venind la avva a zis: m-am înştiinţat că s-au aflat vasele cele sfinte, pentru aceasta grăbeşte să nu i se taie capul fratelui. Iar el vesteşte dregătorului şi slobozindu-se fratele, a venit în viaţă cea de obşte. Şi mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, dându-şi sufletul în vremea când se ruga şi căzuse în genunchi. Deci venind toţi cei din mănăstire şi aflând trupul lui aşa stând spre pocăinţa (adică în genunchi), l-au luat pe el şi l-au dus în biserică, până când să se aşeze acolo! Şi lovindu-se în toaca, s-a adunat toată lavra şi toţi alergau la trupul acela, fiecare voind pentru blagoslovenie să ia vreo parte din haine, sau din par. Iar avva temându-se ca nu cumva să se rupă şi trupul, l-a băgat în altar şi l-au încuiat cu lacăt aşteptând să vina şi avva al lavrei. Iar după puţin venind şi acela şi aprinzând toţi foc şi punând tămâie, căutau trupul să-l scoată din altar şi sileau pe proistosul mănăstirii să deschidă degrabă. Iar acela deschizând şi intrând înăuntru cu alt mulţi, hainele şi încălţămintele răposatului le-au aflat, iar trupul nu era nicăieri. Deci au început toţi să slăvească pe Dumnezeu şi să strige unii către alţii cu lacrimi şi să zică: vedeţi, fraţilor, ce fel de daruri ne pricinuieşte nouă îndelunga-răbdarea şi smerenia! să ne nevoim dar şi noi să suferim ispita şi defăimare pentru Domnul şi vom fi slăviţi şi cinstiţi şi împreună cu El în veci vom împăraţi.

Pentru avva Dula

      1. A zis avva Dula: “De ne sileşte pe noi vrăjmaşul să lăsam liniştea, să nu-l ascultam pe el, că nu este nimic asemenea ca ea şi ca postirea, spre ajutor asupra lui. Pentru că ascuţită vedere dau ele ochilor celor dinlăuntru”.

      2. A zis iarăşi: “Taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra mintii tale şi va tulbura chipul liniştirii”.

Pentru avva Dioscor

      1. Povesteau părinţii pentru avva Dioscor, episcopul Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte şi în tot anul punea început de o viaţă, zicând: în anul acesta să nu mă întâlnesc cu cineva, sau să nu vorbesc, sau să nu mănânc fiertura, sau să nu mănânc poame, sau verdeţuri. Şi la toată lucrarea aşa făcea şi după ce săvârşea una, lua alta şi aceasta făcea în toţi anii.

      2. Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând: mă tulbura gândurile şi nu mă lăsa să mă grijesc de păcatele mele şi mă fac să iau aminte la neajunsurile fratelui. Şi i-a spus lui bătrânul avva Dioscor, că era în chilie, plângându-şi păcatele sale, iar ucenicul lui şedea în alta chilie. Deci când mergea la bătrânul, îl găsea pe el plângând şi îi zicea lui: părinte , de ce plângi? Iar bătrânul zicea: păcatele mele îmi plâng. Deci, îi zicea lui ucenicul: nu ai păcate, părinte! Şi a răspuns bătrânul: cu adevărat, fiule de mă voi lăsa să văd păcatele mele, nu sunt de-ajuns alt trei, sau patru, să le plângă.

      3. A zis avva Dioscor: de ne vom îmbrăca cu îmbrăcămintea cea cereasca, nu ne vom afla goi. Iar de nu ne vom afla purtând îmbrăcămintea aceea, ce vom face, fraţilor? Ca avem să auzim şi noi glasul acela care zice: arunca-l pe el întru întunericul cel dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Multă ruşine va fi nouă, dacă atâta vreme purtând noi chipul acesta, ne vom afla în ceasul de nevoie neavând îmbrăcămintea cea de nunta. O, ce căinţă va să ne urmeze! O, ce întuneric va să cada asupra noastră înaintea părinţilor şi a fraţilor noştri, care ne vor vedea pe noi muncindu-ne de demonii cei înfricoşători!

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11780693