Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Benedict şi răscumpărarea unui sărac cu aur, de la Dumnezeu

A fost în părţile Romei celei vechi un călugăr cu numele de Benedict, făcător de minuni şi slăvit foarte, sfânt şi minunat, încât şi pe morţi îi învia, că a iubit pe Hristos din tinereţe şi în viaţa monahicească se nevoia.

Încă şi foarte milostiv era şi îndurat către toţi care-i cereau. Şi acesta era părinte la multe mănăstiri şi cu totul lipsit de avere era. Ci, şi fraţii adunaţi de dânsul, petreceau în multă sărăcie şi întru facere de milostenii. Şi, cu atâta sârguinţă urmau cuvântul lui Dumnezeu pentru sărăcie, încât nici un galben nu se afla în toate mănăstirile părintelui Benedict.

Într-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie şi silit de cineva, care îi dăduse lui împrumut doisprezece galbeni. Iar Sfântul, neavând ce să-i dea, că era cuprins de lipsă, cu glas blând i-a zis lui: "Frate, iartă-mă pe mine, că nu am cei doisprezece galbeni pe care îi ceri. Deci, du-te acum şi după două zile iarăşi să vii". Şi, după ce s-a dus acela, Sfântul a început să se roage şi cerea de la Dumnezeu preţul de răscumpărare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu şi i-a făcut plecăciune. Şi era în mănăstire un vas, în care sta lintea. Iar deasupra, pe linte, cu rugăciunile Sfântului părinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luându-i, Sfântul i-a dat celui necăjit, zicându-i: "Mergi, fiule, şi dă-i pe aceştia celui ce ţi-a dat ţie împrumutul, iar un galben să-l ai la tine, pentru trebuinţele casei tale".

Acestea toate ştie a le face milostenia cea atotputernică şi sărăcia pentru Hristos, a Căruia este slava în veci. Amin.

Întru această zi, cuvântul Sfântului Grigorie, papă al Romei, despre ieşirea din trup a sufletului

Vreau să vă spun o mică povestire, pe care inimile voastre, cu frică, să o asculte. Părintele meu avea trei surori şi, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila, Emiliana şi Gordiana. Şi într-o zi, aprinzându-se cu un gând spre Dumnezeu, toate s-au îmbrăcat în chipul monahicesc şi într-o chilie de obşte vieţuiau, într-o mănăstire de călugăriţe petreceau după buna orânduială. Însă, Tarsila şi Emiliana, cu un gând doreau viaţa veşnică, alegându-şi adevărata viaţă călugărească cu post şi rugăciune, iar Gordiana, cu încetul, a început a se depărta de viaţa monahicească şi, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta, petrecând împreuna cu fetele cele din lume şi faţa ei a început a se rumeni de mâncare şi de băutură. Însă Tarsila şi Emiliana, în fiecare zi, se îngrijeau să o întoarcă pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, încât, mai pe urmă, Gordiana s-a şi măritat.

Iar într-o noapte Tarsila, mătuşa mea, rugându-se lui Dumnezeu cu dese rugăciuni şi lacrimi, i s-a arătat ei unchiul meu Felix, episcopul Bisericii din Roma, zicându-i: "Vino, că într-acest locaş al luminii te voi primi pe tine!" Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea şi i se apropia moartea. Iar când surorile toate şedeau de faţă, împrejurul patului ei, fiind şi maica mea acolo, Tarsila degrabă uitându-se în sus, a văzut pe Iisus, venind, şi a început a striga la cele ce stăteau de faţă: "Iată, că Iisus vine". Pe care văzându-L, sfântul ei suflet s-a despărţit de trup, şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă. Iar când au spălat-o, au văzut că pe mâinile şi pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea şi era ca pielea de cămilă. Şi s-a arătat după aceea, surorii sale Emiliana, zicându-i: "Vino, că fără de tine am prăznuit Naşterea Domnului, iar Sfânta dumnezeiasca Arătare (Boboteaza) iată, cu tine împreună o voi face". Deci, i-a zis Emiliana: "Dar cui voi lăsa pe sora noastră Gordiana?" Şi i-a răspuns ei Tarsila: "Gordiana, iată, cu mirenii este numărată". Deci, mai înainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat şi Emiliana la veşnica viaţă.

Iată, că aţi auzit viaţa tuturora, cum toate trei surorile, mai înainte, cu fierbinţeala inimii către Dumnezeu au vieţuit, dar, apoi, nu au petrecut în aceeaşi nevoinţă. Şi s-a împlinit cu dânsele cuvântul Domnului: "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi". Pentru că cele două au moştenit viaţa veşnică, iar cea de a treia, mai rău decât mirenii păcătoşi, în muncă s-a sfârşit. Şi am grăit povestirea aceasta ca să ne înfricoşăm de legământul făcut în faţa lui Dumnezeu şi de dragostea Lui să ne lipim cu toată inima, prin viaţă smerită, şi ca nişte fii ai lui Dumnezeu să fim, ca mila lui Dumnezeu peste noi să se odihnească; Căruia este slava în veci. Amin.