Îndemnuri la postirea cea adevărată‎ - Sf Ioan Gură de Aur

 

Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice.

 

De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.

 

Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.

 

Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.

 

Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.

 

A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. "Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte" - este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri ruşinoase.

 

La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?

 

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit.

 

Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: "Eu am ţinut tot postul", răspunde-i: "E aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat".

 

Ceea ce foloseşte negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fară să ne gândim la nimic şi cum o fi.

 

Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit - şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire."

La paternità spirituale: note di un padre spirituale athonita dell’archimandrita Sofronio

 

Tratto da: Père Sophrony, La prière, expérience de l’éternité, Le Sel de la Terre/Cerf, 1998.

 

Padre Sofronio

 

In un modo inatteso e incomprensibile, la Provvidenza divina mi ha posto in circostanze che mi hanno permesso di essere testimone, per un lungo periodo, della vita spirituale di numerosi asceti della Santa Montagna. Alcuni di essi furono disposti a rivelarmi degli aspetti della loro vita che non avevano certamente rivelato ad altri. Ero commosso di vedere degli eletti di Dio nascosti sotto apparenze modeste. A volte, custoditi da Dio, essi non comprendevano quale benedizione ricca riposava su loro.

 

Era soprattutto dato loro di osservare i loro errori, a tal punto, a volte, che non osavano neppure immaginare che Dio riposasse in loro e loro in Dio. Alcuni avevano ricevuto la grazia di contemplare la Luce increata, ma non avevano preso coscienza del carattere spirituale di questo evento, anche perché conoscevano poco le opere patristiche che descrivono questa forma di grazia. La loro ignoranza li proteggeva da una possibile caduta nella vanità. Conformemente alla tradizione della paternità spirituale ortodossa, non spiegavo loro ciò che il Signore ad essi concedeva in realtà. Per aiutare un asceta, occorre parlargli in modo che il suo cuore e il suo intelletto si umilino, altrimenti la sua ascesa ulteriore sarà arrestata.

 

Mi ricordavo di ciò che lo staretz Anatoli, che viveva al Vecchio Rossikon, aveva detto a Silvano, ancora giovane novizio: “Se sei già ora come sei, cosa sarai dunque nella tua vecchiaia?”. Con queste parole, lo staretz Anatoli precipitò per lunghi anni Silvano nelle fiamme di tentazioni da cui uscì evidentemente vincitore, ma ad un prezzo estremamente elevato. La forza della visione di Dio che gli era stata concessa trionfò sul dinamismo degli attacchi del Nemico; quindi è uscito dal suo eccezionale combattimento spirituale arricchito come pochi lo sono stati durante tutta la storia della Chiesa. Ci ha lasciato per la nostra istruzione il suo insegnamento sulla distinzione tra l’umiltà ascetica e l’“indescrivibile umiltà di Cristo”. Ma, per Silvano, il rischio della perdizione fu grande, come lo è per ogni cristiano e, generalmente, per ogni uomo. L’orgoglio costituisce il nucleo della caduta spirituale; rende gli uomini simili a demoni. Dio è caratterizzato dall’amore umile; la fiamma di quest’amore porta la redenzione agli uomini caduti per introdurli nel Regno del Padre celeste.

 

Ortodoxia hainelor româneşti de la Gura Rîului

 

Dacă întâlnirea între oameni este o sărbătoare producătoare de bucurie, românul a simţit nevoia să accentueze, prin portul său, sărbătoarea şi bucuria întâlnirii.

 

 

Pr. Dumitru Stăniloae

 

    

În cercetarea mea legată de hainele româneşti din comuna Gura Rîului, judeţul Sibiu (zona Mărginimii Sibiului), nu de puţine ori mi-a fost dat să aud afirmaţia următoare, făcută de gurăni: „costumul nostru e ceva sfânt”. Sacralitatea costumului este legată de credinţa lor în Dumnezeu, de aceea oamenii îmbracă hainele româneşti mai ales la biserică. Iar faptul că la Gura Rîului încă se poartă costumul popular, se datorează prezenţei duminicale la biserică.
„Activitatea religioasă este centrul vieţii satului românesc” spunea Ernest Bernea. Credinţa poate fi unul din elementele definitorii pentru un popor în ceea ce priveşte existenţa sa, căci credinţa sa îi structurează decisiv viaţa, gândirea, comportamentul. 
Duminică dimineaţa gurănii se îmbracă româneşte, luându-şi hainele într-o ordine precisă (bărbaţii îmbracă în această ordine: izmenele - iarna purtând numele de nădragi sau cioareci-, cămeşa, şerparul, cheptarul, pălăria/căciula, iar femeile îmbracă mai întâi ia, apoi poalele, brâul, şurţele - şurţ şi crătinţă-, cheptarul, păstura), printr-un ritual asemănător preotului care se îmbracă înaintea Sfintei Liturghii. Dacă preotul spune anumite rugăciuni care-i însoţesc îmbrăcarea veşmintelor liturgice, unii gurăni îşi fac semnul crucii înainte de a se îmbrăca şi spun Tatăl nostru
Rolul pe care credinţa îl joacă în viaţa oamenilor din Gura Rîului e foarte important. Ei există pentru că Domnul le-a dăruit viaţa. Sunt conştienţi de faptul că poporul român, în general, e un popor protejat de divinitate având, astfel, o imensă responsabilitate: aceea de a-şi arăta recunoştinţa pe măsura darurilor primite de la Dumnezeu. De aceea, gurănii respectă duminica şi zilele de sărbătoare. Ei merg la „biserica mare” sau la „biserica mică” la Sfânta Liturghie – momentul de comuniune cu Domnul. Cei mai în vârstă sunt îmbrăcaţi în haine româneşti, în costumul de duminecă.
În credinţa ortodoxă, costumul e văzut ca expresia interiorităţii omului. Cei îmbrăcaţi în culori discrete, vor să arate sobrietatea lor, respectul, importanţa acordată momentului la care sunt prezenţi. La ortodocşi, ţinuta este o stare de spirit arătată Domnului şi oamenilor. Corpul este locaşul sufletului, iar Dumnezeu ne-a dat poruncă să ne îngrijim de el. Astfel, nu putem neglija haina care-l îmbracă.        
Părintele Gheorghe Şpan spunea într-un interviu: „Am cunoscut costumul popular de la Gura Rîului în biserică. Prima impresie a fost extraordinară. Nu există ceva mai frumos decât aceste două culori care sunt în contrast, dar care sunt atât de armonioase în modul în care percep viaţa oamenilor de aici – fără articulaţii, fără alte culori. Căci ei sunt convinşi că această viaţă le-a fost dată ca să se poată pregăti pentru viaţa de dincolo, o viaţă mai albă decât zăpada, decât lumina. Moartea e doar o trecere între aceste două vieţi”.
Iată de ce putem vorbi despre o ortodoxie a portului de la Gura Rîului. Dar mai ales pentru că gurănii, prin portul lor, întăresc şi mai mult cuvintele Sfântul Apostul Pavel care spune: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”. (I Corinteni 15, 14). În portul lor, albul domină negrul.
                                                                                                              
Maria Şpan

 

 

Cuvânt la Duminica Vameșului și Fariseului - începutul Triodului

 

Poate că între voi nici nu sunt oameni care ar cuteza să spună în gura mare, lăudându-se pe sine: "nu sunt ca ceilalţi"; însă eu cred că rar se găseşte cineva care să nu fi căzut în părere de sine şi încuviinţare de sine atunci când prin inimă trec fără cuvinte gânduri ce dau nu puţină însemnătate ostenelilor noastre şi lucrării noastre în mijlocul celorlalţi. Nici acest simţământ al mulţumirii de sine nu este bun! Trebuie, să simţim, şi să simţim adânc, că nu merităm absolut nimic şi nu putem pune temei pe nimic din cele ale noastre. Temeiul nostru este unul singur - milostivirea lui Dumnezeu; iar aceste laude lăuntrice de sine trebuie alungate.

 

Iată că au venit din nou săptămânile pregătitoare pentru Marele Post! - Să mulţumim Domnului, Care ne-a învrednicit să apucăm această vreme mântuitoare de suflet! Să ne ru­găm ca El să ne ajute şi să ne folosim de această vreme potri­vit bunelor Lui hotărâri privitoare la noi. În această privinţă, totuşi, nu cred că e nevoie să vă spun prea multe. Nu întâm­pinaţi acest răstimp pentru prima oară; nu o dată aţi ascultat tâlcuirea însemnătătii acestor zile şi arătarea învăţăturilor pe care trebuie să le tragem din ele; nu o dată, cred, aţi cunoscut şi cu lucrul cum sunt petrecute ele în chip ziditor şi cum sunt petrecute în chip stricător. Şi atunci, ce nevoie mai este de povăţuiri întinse? Este îndeajuns să spunem: Fraţi şi părinţi! Faceţi aşa cum deja ştiţi, aşa cum vă insuflă conştiinţa voas­tră şi vă învaţă cercarea [experienţa], numai să se întoarcă toate spre zidirea voastră şi mântuirea sufletelor voastre.

Cu toate acestea, nu vreau, totuşi, să vă las fără a vă aminti câte ceva,  măcar în mare, spre a vă călăuzi la petrecerea în chip mântuitor a răstimpului care a venit.

 

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10622670