Mesaj de solidaritate și compasiune cu cei afectați de cutremur

 

Ca urmare a cutremurelor care au afectat mai ales regiunile Marche și Umbria în ultimele zile, culminând cu seismul din 30 Octombrie dimineață, cel mai mare din ultimii 35 de ani, dorim să exprimăm, în numele clerului, al monahilor și al credincioșilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, solidaritatea și compasiunea noastră cu zecile de mii de sinistrați care suferă de pe urma nefericitului eveniment, deplângând pagubele materiale considerabile pe care acesta le-a produs.

 

Aducem slavă lui Dumnezeu pentru faptul că, în ciuda violenței cutremurului cu o magnitudine de 6, 5 pe scara Richter, nu au fost victime, și ne rugăm pentru liniștirea tuturor celor care sunt înspăimântați și pentru consolarea tuturor celor obligați să-și părăsească propriile case împreună cu familiile lor. Deplângem, totodată, pagubele aduse patrimoniului religios și în special bisericilor din zonele afectate de cutremur, exprimând solidaritatea noastră cu frații noștri creștini care și-au pierdut lăcașurile de rugăciune.

 

În aceste momente de încercare, avem cu toții un gând de rugăciune și pentru frații noștri de la Macerata și Fermo care, în urma cutremurelor din ultima perioadă, s-au văzut puși în situația de a nu mai putea folosi lăcașurile de rugăciune, declarate necorespunzătoare, și îi asigurăm de sprijinul nostru pentru a regăsi cât mai curând un spațiu în care să se închine lui Dumnezeu.

 

Ne rugăm cu toții ca Dumnezeu să-i întărească pe cei sinistrați de pe seama cutremurului să poată trece cu bine și peste această încercare și să liniștească cutremurul pământului pentru a le permite cât mai curând cu putință să revină la o viață liniștită, împreună cu familiile lor, și să își vadă reconstruite casele și bisericile.

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10928082