Cuvânt la încheierea primei ediții a proiectului pastoral-misionar Săptămânii Misiunii în Episcopia Italiei

Preacuvioși și Preacucernici Preoți și Diaconi,

Preacuvioși Monahi și Monahii,

Cucernice Preotese și Diaconițe,

Iubiți Credincioși și Credincioase din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei,

 

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi, cu toți.

 

După cum a fost anunțat și după cum ați putut constata prin intermediul mijloacelor de informare Mass-media, începând cu lunea trecută, a avut loc prima ediție a proiectului misionar-pastoral Săptămâna Misiunii, în cadrul Episcopiei noastre. Astfel, au fost organizate conferințe și sesiuni de formare misionară, susținute de invitați de seamă din România, la care au putut participa clericii și soțiile acestora, precum și credincioșii, un accent aparte punându-se pe misiunea tinerilor printre tineri.

Întâi de toate, dorim să dăm slavă lui Dumnezeu pentru bogatele roade duhovnicești și misionare ale acestei prime ediții a Săptămâna Misiunii. De asemenea, se cuvine să mulțumim invitaților noștri care au conferențiat și condus sesiuni de formare misionară, veniți din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu bunăvoirea și binecuvântarea respectivilor ierarhi, cărora, de asemenea, le mulțumim.

Se cuvine, de asemenea, să felicităm Departamentul pentru Misiune al Episcopiei noastre și pe coordonatorul acestuia, PC Pr Consilier Cristian Prilipceanu, pe toți Consilierii din cadrul Sectorului Pastoral, Catehetic și pentru Misiune, precum și pe toți Părinții Protopopi și Parohi, implicați în organizarea evenimentelor din cadrul Săptămânii Misiunii.

O apreciere aparte o adresez tuturor preoților și preoteselor, diaconilor și diaconițelor care, cu jertfelnicie și râvnă, aleargă, cu timp și fără timp, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor credincioșilor risipiți în zona lor de slujire, pentru a căuta sufletele înfrânte de viață și prăbușite sub povara greutăților și a necazurilor ce le-au cuprins, pentru a aduce mângâiere celor bolnavi și încurajare celor aflați în închisoare.

Dat fiind că tot ce s-a petrecut în cadrul acestei săptămâni nu înseamnă decât aruncarea unei “semințe” sau răsădirea unui răsad pe pământul doritor de misiune al celor care au participat la conferințe și la sesiunile de formare misionară, principalul rămâne de împlinit de către noi toți. Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune, cu privire la împlinirea misiunii: Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească (cf. 1 Cor. 3, 6), pentru a înțelege mai bine care e partea noastră și care e partea lui Dumnezeu în lucrarea misionară.

Dar cineva s-ar putea întreba de ce e nevoie de misiune în cadrul Episcopiei noastre, dat fiind că numărul parohiilor și al preoților care le slujesc este deja unul foarte mare? De ce e nevoie să facem cateheză, nu doar cu copiii și cu tinerii, ci și cu cei mari: cu părinții care își botează copilul și cu nașii de botez; cu mirii și cu nașii de cununie? Ce rost are misiunea, din moment ce majoritatea românilor sunt botezați și merg cel puțin o dată pe an la biserică, pentru a lua lumină, la Paști?

Dar oare cine își pune astfel de întrebări știe că numărul parohiilor noastre, comparativ cu numărul credincioșilor din cuprinsul Episcopiei, este foarte mic, nereușind să acopere cu adevărat nici măcar zece la sută din nevoile celor pe care îi are în grijă? V-ați pus vreodată întrebarea ce s-ar întâmpla dacă ar veni la biserică toți copiii botezați de la înființarea Episcopiei (din 2008), adică aproximativ 100.000 de copii? Unde ar încăpea cu toții, fiind însoțiți cel puțin de un adult? Câți ar încăpea în biserică și câți ar rămâne pe dinafară? Dar eu vă îndemn să vă puneți întrebarea și unde merg la biserică toți cei care locuiesc în aceeași localitate cu frățiile voastre, mai ales când există o singură biserică și numărul credincioșilor e de ordinul miilor sau al zecilor de mii?!? Dar să ne punem întrebarea și care este numărul de persoane de care un preot se poate ocupa cu adevărat, în așa fel încât să-l cunoască personal pe fiecare credincios și fiecare credincios să se simtă în purtarea de grijă a preotului lui? Eu vă mărturisesc, ca episcop, cu durere și cu îngrijorare, că nu reușesc să port de grijă, cu adevărat, de toți cei peste 280 de preoți și de diaconi, care slujesc în Episcopia noastră. Mă doare să constat faptul că nu cunosc bine familia fiecăruia dintre ei și, cu atât mai puțin, reușesc să rețin numele fiecăruia dintre membrii familiilor lor… Aceasta mă face să mă îndoiesc că un preot se poate ocupa, cu adevărat responsabil și părintește, de mai mult de 200 sau maxim 250 de suflete… Și întrebările și mărturisirile ar putea continua…

Așadar, dacă fiecare face un calcul simplu, poate să înțeleagă de câte parohii și de câți preoți mai este nevoie pentru a acoperi toate nevoile pastorale ale Episcopiei noastre, pentru a reuși să ajungem la toți fiii și fiicele Bisericii noastre trăitori în cuprinsul acesteia chiar și atunci când aceștia sunt doar “doi sau trei” într-o localitate; să ajungem la cei aflați în spitale sau în închisori; să-i căutăm și să-i găsim pe toți cei izolați și care nu pot ajunge duminica la biserică, din lipsa mijloacelor de transport. Și știm cu toții ce ne spune Domnul Hristos: Acolo unde sunt doi sau trei, adunați  în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Mt. 18, 20). Aceasta este măsura la care suntem chemați să ajungem.

E bine, așadar să ne amintim, mai ales noi, clericii, că Stăpânul nostru este Însuși Dumnezeu, că Arhiereul nostru Cel Mare este Însuși Hristos Domnul și El ne trimite, precum i-a trimis pe ucenicii Săi, să căutăm oile cele pierdute ale Bisericii Sale. Lui Îi aparțin credincioșii, NU NOUĂ! Dar nouă ni s-au dat în grijă, ca unor slujitori ai Lui și iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (cf. 1 Cor. 4, 1) și împreună-lucrători cu Hristos (cf. 1 Cor. 6, 1). De aceea, Sfântul Apostol Petru adaugă, îndeamnându-ne: Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu; nu după câștig urât, ci din dragoste, nu ca și cum stăpâni ați fi peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei (1 Pt. 5, 2-3).

Astfel cugetând și astfel slujind Biserica lui Hristos, Îl avem pe Dumnezeu împreună cu noi și El va face să crească “sămânța” cuvântului și a jertfelniciei pe care noi o semănăm și să rodească “răsadurile” faptelor de milostenie și de întrajutorare pe care noi le împlinim.

Dar misiunea nu este doar a clerului, ci a fiecărui creștin, în propria familie, la locul de muncă, oriunde s-ar afla. Fiecare este chemat să se îngrijească de propria sa credință și viețuire, de credința și viețuirea propriilor săi copii, de ale fraților și a surorilor sale, de credința și viețuirea finilor săi și ale aproapelui său.

Nu e de ajuns să ne bucurăm noi (cu noi) de frumusețea slujirii și a praznicelor, dacă cel de lângă noi este singur, neajutorat, descurajat sau înfrânt de viață… Iar “primul nostru ajutor” constă în a ne ruga pentru cel de lângă noi și pentru toți cei asemenea lui și, prin extensie, pentru tot omul, ca și pentru sine însuși. A dori binele celui de lângă mine și al tuturor oamenilor, ca și propriul meu bine. A mă îngrijora pentru mântuirea celui de lângă mine și pentru a tuturor oamenilor, ca și pentru propria mea mântuire. De aici începe adevărata și eficienta misiune.

Pentru a putea face față cerințelor atât de mari ale misiunii printre frații noștri risipiți pe meleagurile Italiei, ale republicii San Marino și ale Maltei, unde are jurisdicție Episcopia noastră, pentru a sprijini începerea a noi parohii și pentru a putea asigura măcar chiria pentru familiile preoților care încep misiunea în zone mai puțin populate de români, avem nevoie de sprijinul frățiilor voastre, a celor care vă bucurați de prezența și de purtarea de grijă a unui preot. De aceea, vă rog și vă îndemn să ajutați misiunea din Episcopia noastră și să contribuiți, după putință, la colecta pe care o organizăm astăzi, la finalul Săptămânii Misiunii. În acest fel, putem deveni cu toții ctitori a noi parohii, pentru frații noștri care, chiar acum când se citește acest cuvânt, suspină însingurați și descurajați, pentru că nu au posibilitatea de a ajunge la localitatea unde se află parohia cea mai apropiată de ei.

Cu nădejdea că misiunea noastră, primită de la Mântuitorul Hristos, se va duce la mântuitoare îndeplinire, atât pentru frații și surorile noastre, cât și pentru noi înșine, vă adresez tuturor părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare, încredințându-vă pe toți și pe fiecare de purtarea în inima mea și în gândul meu și de chemarea Numelui Domnului peste fiecare dintre voi, cu dorirea binelui celui nestricăcios și veșnic.

Al vostru Părinte și Întâistătător, din mila lui Dumnezeu,

 

 

+ Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

La pomenirea nașterii Sfântului Slăvitului Proroc Înaintemergător și Botezător Ioan, 24 Iunie, anul mântuirii 2018.

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    11011476