Să nu uităm țelul vieții noastre!

 

Începutul unui nou an calendaristic este însoțit de un suflu nou în viața omului. Dar, de cele mai multe ori, omul uită că timpul, măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni și ani, nu reprezintă altceva decât o numărătoare inversă ce se îndreaptă, inconturnabil, către punctul zero, către sfârșit. De aceea, creștinul conștient de finitudinea viețuirii sale pe pământ caută să convertească timpul vieții acesteia și să-l prefacă în veșnicie. Iar reușita acestei lucrări depinde de măsura în care creștinul reușește să rămână credincios țelului viețuirii sale – mântuirea.

Dacă primii creștini erau atât de râvnitori încât atrăgeau spre Hristos lumea înconjurătoare, aceasta se datorează faptului că ei păstrau mereu vie conștiința prezenței lui Hristos în viața lor – Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului (Mt. 28, 20) – și își trăiau viața în așteptarea Celui Care iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, după cum mărturisim în Crez. Astfel trăind, creștinii primelor veacuri nu pierdeau din vedere țelul viețuirii lor pe pământ – mântuirea.

Dar care sunt mijloacele prin care primii creștini păstrau vie conștiința prezenței lui Hristos în viața lor? Și în ce fel își țineau trează conștiința întru așteptarea Mirelui?

Iată ce ne îndeamnă Domnul: Privegheați, că nu știți ziua nici ceasul când va veni Fiul Omului (Mt. 25, 13). Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste (Lc. 21, 34). Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios (Mt. 26, 41).

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, zicând: Deci luați seama, cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele viclene sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului (Efes. 5, 15-17).

Ce voiește Dumnezeu? Voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoașterea adevărului să vină (1 Tim. 2, 4). Iar harul și adevărul ne-au venit prin Iisus Hristos (In. 1, 17). El este Calea, Adevărul și Viața. El S-a înomenit pentru ca noi să ne putem face părtași la viața Lui și, prin cunoașterea Lui, a Adevărului, să devenim liberi (cf. In. 8, 32) față de tot ceea ce caută să ne facă robi în această lume.

Părtășia cu Hristos este, așadar, vitală în devenirea noastră. Prin urmare, să ne folosim de toate “căile” pe care El ni le pune la îndemână pentru a ne împărtăși, prin Har, din viața Lui. Să nu ne lipsim, deci, de cuvintele Lui, ce sunt duh și sunt viață (cf. In. 6, 63) și, la rândul nostru, să-i înfățișăm în toată vremea gândurile, doririle și proiectele noastre. Să urmăm poruncii Domnului de a mânca Trupul Lui și Sângele Lui (cf. In. 6, 54), căci Trupul Lui este adevărată mâncare și Sângele Lui adevărată băutură (cf. In. 6, 55), singurele care satură cu adevărat setea sufletului nostru după “viață” în această lume, căci dacă nu vom mănânca trupul Fiului Omului și nu vom bea sângele Lui, nu vom avea viață în noi (cf. In. 6, 53). De aceea, bine este să căutăm să ne curățim mereu sufletul, prin pocăință, cerând iertare și acordând iertare celor care ne supără, pentru ca inima noastră să fie pregătită de a-L primi pe Domnul de fiecare dată când mergem la Sfânta Liturghie. Iar Dumnezeiasca Liturghie se mai numește și mulțumire sau euharistie (mulțumire în limba greacă), motiv pentru care creștinul nu merge la Liturghie doar pentru că “merge la biserică”, ci pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă cea din toată vremea și pentru binefacerile primite, știute și neștiute, vădite și tăinuite, pentru toate cele pentru noi făcute de El. Așa ne îndeamnă, de altfel, și Sfântul Pavel: Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (1 Tes. 5, 18). Și tot el adaugă: Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și, prin El, să mulțumiți lui Dumnezeu Tatăl (Col. 3, 17). Nu la întâmplare, unul dintre primele versete cântate de creștini în vremea împărtășirii este tocmai răspunsul la întrebarea: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și Numele Domnului voi chema. (Ps. 115, 3-4).

Chemarea Numelui Domnului nu este doar o “îndatorire” a monahilor, ci își are rădăcina tocmai la începuturile neamului omenesc, odată cu nașterea lui Enos, fiul lui Set care, la rândul lui, este fiul lui Adam, născut după moartea lui Abel. Acesta (Enos) – ne spune cartea Faceriia nădăjduit a chema Numele Domnului Dumnezeu (4, 26). De aceea, la Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Petru amintește poporului (cf. F.A. 2, 21) cuvintele prorocului Ioil: tot cel ce va chema Numele Domnului se va mântui (Ioil, 3, 5). Astfel chemarea Numelui Domnului este parte constitutivă din identitatea a tot omul, cu atât mai mult a creștinului. Iar cel care poartă în minte și în inimă Numele Domnului păstrează vie conștiința prezenței Sale și pomenirea venirii Sale întru slavă.

Privegheați, deci, că nu știți în ce zi vine Domnul vostru!(Mt. 24, 42).

 

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei


 

 

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11773173