Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului tatălui părintelui Laurențiu Costache (Teramo) și al părintelui Claudiu Costache (Ascoli)

Preacucernici Părinți Laurențiu și Claudiu,

Stimate Doamne Preotese ,

Îndoliată Familie,

Am aflat cu întristare despre trecerea la cele veșnice, a robului lui Dumnezeu Aurel preotul, tatăl părintelui Laurențiu Costache (Teramo) și a părintelui Claudiu Costache (Ascoli) și soț, tată, socru, unchi și bunic pentru cei care faceți parte din familia sa.

Dacă primul simțământ care ne încearcă la moartea celor apropiați este întristarea, îndreptându-ne spre Domnul Hristos, biruitorul morții, întristarea noastră se preface în mângâiere, dispunându-ne inima să primească cuvântul psalmistului care zice: "Fericită este calea în care mergi astăzi suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă".

La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, mă rog, împreună cu clerul și cu credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului robului Său Aurel preotul, acolo unde toți drepții se odihnesc, iar pe cei rămași întristați de pe urma plecării sale, Domnul milei să vă mângâie și să vă întărească cu Harul Său.

Pomenire veșnică sufletului robului lui Dumnezeu Aurel preotul!

Cu părintească îmbrățisare și arhierească binecuvântare,

 

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Căutare

5 X 1000

Catedrala Neamului

construimcatedrala.ro

Tinerii ortodocși

Nepsis

Vă Recomandăm

 

 

 

 

 
 

Vizitatori pe site

Avem 6579 vizitatori și nici un membru online

Numărul total de vizitatori

9607047