LECTURA LUNII - Prezentarea cărții ”Starețul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos”

 

După cum însăși biografia cărții consemnează, starețul Dionisie s-a născut la 22 septembrie 1909 în județul Botoșani într-o familie de țărani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. Din cauza condițiilor vitrege din timpul Primului Război Mondial a absolvit doar patru clase primare, de fiecare dată fiind premiant, și doi ani de școală profesională. Împreună cu unul dintre frații mai mari, Gheorghie, au urmat calea monahală, ajungând în Sfântul Munte în 1926. Construiesc două chilii, a Buneivestiri și a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Colciu, la ultima rămând până la moarte. În 1927 este călugărit, în 1931 este hirotonit ierodiacon, iar 1937 este hirotonit ieromonah; în 1945 primește duhovnicia. S-a bucurat de sfaturile unor părinți sporiți ca Antipa Dinescu, Elisei Filibiu, Macarie Untan, Ioan Guțu, Dometie Trihenea, Iosif Vatopedinul, etc. Pe 11 mai 2004, la 95 de ani, dintre care 78 de ani de nevoință în Munte, a trecut la Domnul.

            Cartea pe care o prezentăm a fost editată în 2014, iar noi v-o aducem acum înainte pentru câteva motive, între care enumerăm: în luna septembrie se împlinesc 110 ani de la nașterea părintelui Dionisie, iar sfaturile și viața pot fi un model de viețuire în Noul An Bisericesc, mai ales că ele vin din partea unui ieromonah care a păstrat o dragoste sinceră către tot omul și respect față de neam.

            Volumul are două proloage, o notă asupra ediției și 15 capitole în care ucenicii au editat o parte din convorbirile părintelui cu studenții ASCOR, cu părinții de la diferite mănăstiri, etc. Între titlurile capitolelor amintim: Dragostea, Mirenii, Modernismul, Ortodoxie, Ecumenism, Patimi, Preoția, Tinerii, Despre români și România, etc., Prima sută de capete. Conform mărturisirii ucenicilor, starețul Dionisie „dobândise harima mângâierii sufletelor, știind cum să înmoaie cele mai împietrite inimi și să le întoarcă spre Dumnezeu, și nu de puține ori a dovedit că are darul vederii înainte și cel al cunoașterii tainelor ascunse din inimile oamenilor”[1].

            Față de cea mai mare dintre virtuți, părintele scrie: „Cât e de ușor a avea dragoste, și uite cît de mult lipsește acuma între oameni dragostea! Vezi? Și-i cea mai mare. Faci canon, te duci la biserică, faci mătănii, te bați cu capul de pământ ... dacă n-ai dragoste, nici un folos nu este. ... Dacă fiecare vrea să-și facă voia, n-o să ajungem bine. Ispitele sunt multe, și noi, dacă căutăm să ne facem voia noastră, suntem dărâmați[2]. O dată, de două ori, de trei, de o sută de ori n-o să ne răstoarne, dar dacă nu ne osârduim, cerând ajutorul lui Dumnezeu prin smerita cugetare, ca să ne îndreptăm, atuncea e rău de noi”. Apoi, părintele întreabă: „Ce greutate este să ai dragoste? Dragostea acoperă mulțime de păcate, dar vezi cât e de ușor de avut dragoste și totuși cât de mult ne-o ascunde Satana ca să n-o avem în fața noastră!”[3].

            Cu referire la greaua lucrare de pază a minții în fața atâtor imagini și provocări, părintele îi sfătuiește pe mireni așa: „Știi prea bine, ca și creștin, lucrurile care te vatămă, nu-i așa? Ei, să te osârduiești să nu le faci. Știi foarte bine și faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le și te mântuiești cu ele. De aceea, să consideri ca și cum ai fi într-un război, ca și cum ai fi un soldat care te lupți și în dreapta și în stânga să-l omori pe dușmanul tău (diavolul), să nu-l lași să dea înainte”. Așa și noi, creștinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă ... Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ți-ajută neapărat, e cu neputință să nu-ți ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînțeles, Dumnezeu ajută[4].

            Conștientizând importanța darului botezului în Biserica Ortodoxă, suntem îndemnați așa: „Vedeți, ne-o binecuvântat Dumenzeu și ne-am născut creștini. Dacă ne-am născut creștini, să nu ne depărtăm sub niciun motiv de sfaturile Bisericii. Biserica niciodată nu are greșeală, sub niciun motiv. Să ascultăm ceea ce ne spune Biserica și atunci nu putem călca cuvintele Domnului”[5].

            Importanța smereniei de multe ori substituie altei forme de nevoință personală, fapt încorujator pentru noi care avem multe lucruri de făcut: „Mirenii au necazurile lor, cu gospodăria, și le e mai greu. Dar dacă mireanul are smerita cugetare în suflet, harul Sfântului Duh se pogoară și peste el și nu-i vine greu”[6].

            Întrebat fiind dacă este indicat ca să-i împărtășim pe copii duminică de duminică, el a spus: „Da, să se împărtășească, sigur. E foarte bine așa. Foarte bine”[7]. Iar adulților le recomanda mai întâi spovedania amănunțită și apoi primirea cât mai conștientizată a Împărtășaniei: „Ca om, de-acuma tu știi: <<Măi, am făcut cutare lucru, am să-i spun duhovnicului, și cutare și cutare>>. Ca să nu le uiți, însemnează-le pe hărtie, și când te duci acolo zici: <<Părinte, uite, cutare am făcut, cutare, cutare>>. Odată ce el ți-a zis <<Dumenzeu să te ierte!>>, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a șters. De-acuma ești dator să nu mai faci păcate. Doamne păzește dacă le-ai făcut din nou, dar dacă le-ai făcut, du-te imediat la preot, că zice sfânta Carte, <<de câte ori ai căzut, scoală-te!>> Adică, de câte ori s-a întâmplat de ai păcătuit, să nu întârzii cu spovedania. Dar să nu păcătuiești cu nepăsare și să-ți spui: <<Eh, m-am dus la preot, m-am spovedit, da’ acuma haide, de-acuma o să încep din nou, că iar am să mă mărturisesc>>. Da’ nu-i așa”[8].

Părintele credea că iubirea față de neamul din care ne naștem este o datorie; sfatul este de prețuit și datorită faptului că vine din partea unui bărbat care a trăit mai bine de șapte decenii în afara țării: „Iubești Biserica și credința și cutare, dar trebuie să-ți iubești și neamul. Dacă ești contra neamului, nu ești român, nici creștin-ortodox”[9].

El era pentru o mărturisire fățișă a Ortodoxiei, așa cum mărturiseau odinioară mucenicii: „– Sunt unii care zic că poți să fii credincios rămânând și acasă la tine, de ce să te mai duci la biserică? Răspuns: – Vezi cât de meșteșugăreț e vrăjmașul? Trebuie să mă duc, să arăt întregii lumi că sunt creștin. Asta nu-i ceva ce trebuie să ascunzi. Pot să ascund metaniile pe care le fac acasă, posturile, pe care le știu numai eu și Dumnezeu, dar să mă duc la biserică e o fală a mea, e ca o mândrie. Mă duc și arăt omenirii întregi că sunt creștin-ortodox. ... Mă duc la biserică pentru că acolo este Dumnezeu, acolo sunt Sfintele Taine cu care se împărtășește creștinătatea, este Maica Domnului, sunt toți îngerii ... Ce mai vorbă? Cea mai mare sfințenie și cea mai mare speranță a noastră e Biserica, mama noastră”[10].

Cu un realism asumat părintele Dionisie vorbește deschis despre milioanele de avorturi pe care noi le-am făcut, despre politica internațională, despre corupția conducătorilor, despre păcatele trupești, despre migrație, etc. Totuși, ca om al Duhului el îndeamnă la unitate: „Totul e să aveți unire între dumnevoastră. Nu falsă unire. Unire, așa cum era la Sfinții Mucenici. Se duceau la moarte și aveau toți un cuget. Nu se uitau că pe cutare dintre ei l-a omorât stăpânirea. Și el vroia să moară pentru credință, și fiecare dintre ei întocmai. Așa și dumneavoastră, dacă aveți unire între voi.

Să nu se găsească între adevărații români vreun Iuda, că acela strică mult, Iuda! Că nimeni nu poate ști adevărul, decât numai cei care sunt împreună, frați întru Hristos. Și acela, Iuda, e unul și se dă la o parte și vine. Asta e cel mai rău. Dar aveți nădejde! Odată ce sunteți români, fii ai națiunii române și sunteți creștini, nu ne lasă Dumnezeu niciodată. Că dacă suferim, suferim pentru binele nostru”[11].

Adăugăm, la final, câteva din cele o sută de capete ale marelui trăitor.

„Dumnezeu este dragoste. Cine are dragoste este în Dumenzeu. Dumnezeu este pace. Trebuie dragoste de aproapele, dar nu numai de cei prieteni, ci și de vrăjmași”.

„Mântuirea atâta-i de ușoară dacă suntem noi sinceri, dar dacă suntem vicleni, vai de capul nostru”.

„Dacă nu facem greșeală înaintea lui Dumnezeu, apoi ne binecuvântează Dumnezeu și totdeauna suntem veseli, fiindcă sulfetul nu-i apăsat”.

„Fiecare să fie conștient că dacă lucrează ceva este pentru Dumenzeu și are plată de la Domnul. Deci nu-l interesează ce face altul. Dacă apare cârteala, lucrul ăla nu mai are valoare duhovnicească”.

„Cine are înălțarea minții este în mâna diavolului. Când știe că îl stăpânește pe om astfel, nici nu-l mai muncește în alt chip, pentru că știe că nu se mântuiește”.

„Răbdarea este cea mai mare forță, iar răbdătorul este cel mai puternic om”.

„Să ne rugăm unii pentru alții cu dragoste și Domnul ne va împlini la toți cererile cele bune”.

            „Adevărul e Biserica, Adevărul e Ortodoxia, Adevărul e Iisus Hristos, Dumnezeu Care S-a pogorât din cer”[12].

Nădăjduim că cele scrise până aici să fie un temei serios spre descoperirea starețului Dionisie și în celelalte cărți ale sale, iar în Noul An bisericesc să le lucrăm cu râvnă,

            Departamentul Misiunii al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

            Consilier, preot Cristian Prilipceanu

 


[1]Dionisie de la Colciu, ieromonah, Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Familia Ortodoxă, București, 2014, p. 13.

[2]Părintele are în vedere aici atât viața de obște, cât și viața de familie, sau organizarea oricărui colectiv de oameni, între care el așează întâi Biserica. Principiul ascultării ca și forma prin care dezrădăcinăm egoismul a fost la mare cinste pentru părintele: „Prin întreaga viață și prin cuvintele sale de folos, Părintele Dionisie ne-a lăsat și transmis un mesaj de mare actualitate, anume că doar trăirea întru smerenia și iubirea lui Hristos poate fi remediul uriașei crize spirituale de astăzi, provocată de mândria și orgoliul omului contemporan, care au atins proporții luciferice”. Ibidem, p. 15.

[3]Ibidem, p. 24.

[4]Ibidem, pp. 27-28.

[5]Ibidem, p. 29.

[6]Ibidem, p. 36.

[7]Ibidem, p. 39.

[8]Ibidem, pp. 177-178.

[9]Ibidem, p. 65.

[10]Ibidem, p. 65.

[11]Ibidem, p. 246.

[12]Ibidem, pp. 283-298.

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11809571