Reacții ortodoxe la actualele dezbateri pe marginea
Testamentului Biologic
şi alte teme bioetice afine
 
            Dezbaterile actuale pe marginea Testamentului Biologic, cele referitoare la legea 40 (privind fecundația asistată) şi acelea mai ample desfăşurate la nivelul Uniunii Europene asupra celulelor stem şi a folosirii embrionior în prelevarea acestora, dar şi a experimentării ştiințifice, suscită un viu interes în rândul cetățenilor italieni sau străini de confesiune ortodoxă. Angajarea lor în dezbateri nu poate decât să fie utilă şi să îmbogățească societatea italiană în care trăim cu toții.
            Chestiunea Testamentului Biologic nu pare să fie aşa de gravă sau stringentă pentru ortodocşi. Acest fapt se datorează probabil unei percepții specifice asupra vieții, şi deci asupra morții şi a durerii. Astfel se explica şi lipsa unei documentații aprofundate pe aceste teme. Cu toate acestea, probabil din mimetism, aceste tematici nu lipsesc din dezbaterea socială, fără a fi însă privite ca o necesitate stringentă.
             Credința creştină ne învață că Dumnezeu este izvorul vieții şi doar El hotărăşte cele privitoare la începutul şi sfârşitul vieții noastre. După cum nimeni nu ne întreabă când şi din ce motiv venim pe această lume, tot aşa, moartea nu se arată îngăduitoare cu nimeni şi nu ne cere părerea. Aceste două taine ale vieții – naşterea şi moartea – sunt un dar de mare preț al Providenței dumnezeieşti şi trebuiesc respectate ca atare. De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă cu hotărâre uciderea, sinuciderea şi eutanasia.
            Problema testamentului biologic sau a aşa zisei declarații anticipate de tratament are implicații morale ce se cer evaluate cu privire la viață şi la originile sale. Dacă noi mărturisim că Dumnezeu este izvorul şi că Providența Sa este fundamentul vieții noastre, atunci orice dispoziție a noastră asupra momentului sau a modului în care am vrea ca ea să se încheie sfidează Providența însăşi. Dacă cineva doreşte să lase dispoziții despre felul în care ar dori să fie tratat, în cazul în care s-ar găsi în imposibilitatea de a o face singur, acest lucru n-ar crea mari probleme. Însă redactarea unui document cu efecte legale, aşadar constrângător pentru sine şi pentru ceilalți, necesită o evalare atentă. Căci cel ce o face nu doar arată că are prea puțină credință şi încredere în Dumnezeu şi în dragostea familiei şi rudelor sale, dar şi că frica în fața durerii şi a morții este evident exagerată. Se alunecă cu uşurință în emoțional, pierzându-se din vedere câteva aspecte. Înainte de toate, condițiile în care se găseşte persoana în momentul în care semnează testamentul biologic sunt cu totul diferite de acelea în care el va fi aplicat; în plus, se lasă prea puțins spațiu pentru situații neprevăzute ce se pot ivi. Aici, e importat să se facă, în modul cel mai corect, consimțământul informat. Dacă testamentul biologic este semnat la internarea în spital a bolnavului, el va fi pregnant influențat de emoțiile puternice cauzate de boală, de slăbiciune, de sentimentul fragilității. O dată înlăturate aceste aspecte, hotărârea anticipată se poate revela fatală. E bine să nu se piardă din vedere nici faptul că deciziile semnatarului urmează a fi interpretate şi aplicate de medici şi că interpretările ar putea să nu reflecte cu fidelitate situația reală. Tot la dispoziția medicilor rămâne şi interpretarea multor termeni, care pot rezulta destul de ambigui: “fază terminală”, “boală invalidantă gravă”, “stare de incapacitate naturală”, tratament “proporționat / disproporționat” etc. Sunt frecvente modificările de umoare la persoana bolnavă, precum şi schimbările de părere; mulți bolnavi, când se apropie de moarte, se agață cu disperare de orice speranță. Se poate întâmpla ca în momentul semnării testamentului să nu existe unele medicamente (inclusiv tranchilizante), care, dimpotrivă, să fie disponibile atunci când survine boala. Deşi modificarea deciziei este posibilă, întrucât scrisul rămâne, nu totdeauna se ajunge la timp pentru a opera modificări ale propriei voințe anticipate. Toate aceste aspecte relevă serioase insuficiențe, datorate celor două motivații mai sus amintite şi care conduc către o decizie în favoarea testamentului biologic: neîncrederea în Providență şi pericolul alunecării în emoțional.
            Viața umană e un dar al lui Dumnezeu şi omul nu poate dispune nici de viața sa, nici de a altuia. Doar Dumnezeu, în atotputernicia Sa, poate da viața şi o poate lua. Viața umană este intrinsec bună şi merită trăită pe deplin, până la sfârşit, chiar dacă ea se manifestă în deplinătatea sa sau cu unele neajunsuri. Eutanasia este un atentat grav la adresa vieții, fapt pentru care ea reprezintă un păcat în fața lui Dumnezeu şi o greşală în fața Bisericii. Biserica Ortodoxă condamnă atât eutanasia activă, cât şi pe aceea pasivă, acuzând atât subiectul, cât şi intermediarii implicați în realizarea ei. Medicul e dator, în ştiință şi conştiință, să nu-şi dea concursul la o astfel de practică.
            E de datoria medicului să aplice cel mai potrivit tratament paliativ, care să nu alunece spre încăpățânare (sau îndârjire) terapeutică. La fel de îndreptățită este admninistrarea de hrană, apă şi oxigen, care, în nicun caz, nu pot fi considerate ca având funcțiune terapeutică. Deconectarea de la aparate este o crimă.
            Se constată că aproape toate cererile de eutanasie apar în cazurile în care raporturile familiale sunt defectuoase. Doar solitudinea şi lipsa dragostei generează o astfel de urgență. De aceea, Biserica este foarte atentă în a oferi bolnavilor terminali suportul său duhovnicesc, sacramental, sfatul şi afecțiunea de care muribundul are nevoie, pentru a-şi încredința în pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
            Ingineria genetică a ajuns la puctul de a interveni asupra patrimoniului genetic al ființelor vii, iar acest lucru face să se ivească numeroase dileme etice. Problemele cele mai complicate apar în jurul posibilității de a modifica însăşi natura omului. E evident că orice experiment asupra omului nenăscut este imoral, ca şi utilizarea embrionilor obținuți prin FIV (fecundație in vitro). În funcție de finalitate, intervențiile în sfera genetică pot fi: diagnostice (în acest caz, sunt discutabile intervențiile prenatale), terapeutice (care privesc generapia), productive (aplicate pe animale şi plante) şi alterative (care urmăresc să altereze ADN-ul uman, pentru a crea hibrizi etc.). Nivelurile asupra cărora se poate interveni sunt trei: celulele somatice, celulele germinale şi embrionii precoci. Trebuie subliniată cu hotărâre imoralitatea oricărui tip de intervenție asupra celulelor germinale (sexuale), cel puțin în stadiul actual de cercetare, având în vedere riscurile care ne pot paşte. Trebuie avut mereu în vedere principiul terapeutic, inclusiv latura diagnostică (asupra adulților), evitând orice fel de încercare de “a crea”, de a manipula în scopuri non terapeutice şi chiar de a substitui, ținând cont de riscuri. În ce priveşte manipulările genetice şi experimentele pe animale şi pe plante, trebuiesc avute mereu în vedere riscurile pentru sănătatea omului şi pentru echilibrul ambiental.
            Aşadar, Biserica Ortodoxă nu poate să nu fie favorabilă biotehnologiilor, încurajează cercetarea ştiințifică, dar, în acelaşi timp, indică şi limitele de pericol. Nu trebuie nicidecum uitată diferența ontologică dintre om, pe de o parte, şi animle şi plante, de cealaltă parte.
            Într-o țară ca România, cercetarea pe celule stem se afla la începuturile sale, aşadar, dezbaterile pe acest argument sunt mai ales teoretice. Cu toate acestea, principiile etice de bază trebuiesc puse în evidență, cu scopul apărării demnității morale a persoanelor implicate: pacient, medic, eventual donator. Iar principiul terapeutic nu trevuie nicicând pierdut din vedere. De aceea, cultivarea celulelor stem, ce vor fi utilizate pentru regenerarea țesuturilor afectate (de ex., măduva osoasă, etc.) e un lucru foarte bun, din punct de vedere etic. În schimb, folosirea acestora pentru a obține embrioni umani cu scopuri experimentale sau, şi mai grav, cu alte scopuri nemedicale (care implică eugenia, etc.) este cu desăvârşire imorală. Aşadar, nu por fi utlizați embrionii ca sursă de celule stem; în schimb, se recomandă prelevarea celulelor stem din placentă, din cordonul ombilical, dar şi acelea din organele adulților.
            Dezbaterea actuală se catalizează în jurul folosirii embrionilor. Aici, Biserica este catgorică: embrionul uman, încă din momentul fecundației, este o ființă umană deplină (şi nu doar o persoană în potență, cum susțin unii cercetători), este interzisă orice intervenție care ar duce la moartea sa, inclusiv recoltarea de celule stem chiar şi cu scopuri terapeutice. Biserica Ortodoxă are o antropologie bine definită încă din perioada patristică şi, conform acesteia, uciderea unei ființe umane în orice stadiu al evoluției sale vitale este o crimă.
            În țările ortodoxe, dezbaterea acestor teme este destul de vie şi prezentă prin toate mijloacele mass media. Se organizează colocvii şi congrese, sunt publicate cărți şi reviste de specialitate, există structuri de învățământ universitar care conferă toate titlurile academice în câmpul bioeticii. Populația manifestă interes maxim, chiar dacă, până acum, n-a fost organizat nici un referendum pe astfel de teme. Argumentele sunt de interes general şi privesc aspecte fundamentale ale vieții noastre pe pământ, aşadar e normal să existe interes pentru ele.
            Progresul ştiințific în lumea industrializată a devenit de neoprit, iar biotehnologiile sunt deja prezente în viața noastră. De aceea, instituțiile competente şi-au creat structuri apropriate pentru a răspunde acestui tip de probleme. De exemplu, Biserica Ortodoxă Română a înființat o Comisie Naținală de Bioetică, prin care să-şi exprime poziția în contexte sociale din cele mai concrete şi problematice, şi prin care, în acelaşi timp, să promoveze un viu dialog cu lumea ştiințifică, pe marginea diverselor chestiuni bioetice.
            Pe lângă Colegiul Medicilor din România al Ministerului Sănătății funcționează o Comisie de Bioetică, ce-şi are sediul pe lângă Universitatea de Medicină din Iaşi. Comisia publică tot la Iaşi o revistă trimestrială de specialitate, “Revista Română de Bioetică”. Pe lângă Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, a fost înființat Centrul de Bioetica al U.B.B. În schimb, Mitropolia Olteniei are un Centru pentru Studii de Teologie Aplicată.
            Este adevărat că în țările ex-comuniste Biserica nu putea ridica glasul în probleme sociale. Dar, tocmai de aceea, acum Biserica Ortodoxă se bucură de maximă încredere în rândul populației. Astfel, cuvântul său are greutate. La aceasta se adaugă un alt mare avantaj: în România, cel puțin, există doar un tip de bioetică; nu se cunoaşte ruptura dintre bioetica laică şi cea religioasă, atât de prezentă în țările occidentale. Având în vedere condițiile tehnologice din țară, interesul pentru dezbaterile temelor de bioetică s-a limitat la chestiunile frecvent întâlnite în practică (avort, eutanasie şi transplant de organe). Considerăm că ar trebui abordate inclusiv tematici bioetice mai ample şi de mai strictă specialitate, pentru a preveni evenimente inopinate grave şi pentru a scuti societatea de suferințe inutile.
            În Italia, în ultimele luni, a fost reluată dezbaterea temei Testamentului Biologic. Modificările introduse, între iulie 2009 şi mai 2010, de către Comisia pentru Afaceri Sociale a Camerei Deputaților (Commissione Affari Sociali della Camera), la textul legii aşa numită Calabrò, aprobată de Senat în martie 2009, necesită unele amendamente.
            Într-adevăr, aşa cum se exprimă şi textul, alimentația şi hidratarea nu sunt acte medicale. De aceea, administrarea de apă şi hrană nu pot sfârşi prin a fi considerate  încăpățânare terapeutică şi nici nu riscă să fie considerate tratament disproporționat. Aşadar, nu trebuie nicidecum suspendate atâta timp cât pacientul este în viață. Oprirea lor, conform Bisericii Ortodoxe, devine eutanasie.
            Constatăm că legea acordă un rol foarte restrâns familiei. Dacă e adevărat că lipsa familiei îl determină adesea pe bolnav să solicite eutanasia, aceeaşi solitudine, frica şi lipsa iubirii îl împing să anticipeze măsurile privitoare la sfârşitul propriei vieți. În acest context, apare evidentă legătura dintre testamentul biologic şi eutanasie.
            Legea trebuie să facă loc şi obiecției de conştiință din partea medicului, în cazurile în care voința anticipată a pacientului ar genera conflicte de ordin etic.
            În ceea ce priveşte discuțiile acestei legi pe marginea testamentuli biologic, nu avem cunoştință să existe luări de poziție oficiale din partea Bisericilor sau Asociațiilor Ortodoxe. Ţinând cont de prezența masivă a imigranților de confesiune ortodoxă în Italia, considerăm utilă şi necesară implicarea lor în dezbateri, iar opinia lor să fie luată în considerație. Italia, ca de altfel toate țările Uniunii Europene, devine tot mai pregnant multietnică, multiculturală şi multireligioasă.
În ce priveşte chestiunile de bioetică, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se găsesc aproape mereu în sintonie, căci împărtăşesc o antropologie aproape identică, ce izvorăşte din aceeşi tradiție biblică şi patristică, conform căreia omul a fot creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi trebuie să-şi trăiască viața pământească în perspectiva celei veşnice.