Împărtăşirea cu Sfintele Taine - înrudirea întregii comunităţi

 

Primirea Sfintei Împărtăşanii ne uneşte atât cu Hristos, cât şi între noi, deoarece, astfel, se intensifică acea comu­niune clădită prin iubire, jertfă, dăruire de sine. Adesea, însă, nu realizăm că apropierea noastră de Hristos constituie o înrudire cu El şi cu ceilalţi creştini care primesc cu cuget curat şi inimă iubitoare cereştile şi de viaţă făcătoarele Taine. Sfântul Nicolae Cabasila ne explică pe îndelete ambele aspecte.

Legătura de sânge a fost considerată întotdeauna drept un liant foarte pu­ternic, capabil să unească şi persoane cu caractere, obiceiuri şi dispoziţii relativ diferite. Cu toate acestea, este util să observăm că, în lipsa iubirii reciproce, chiar şi legătura de sânge nu poate garanta o relaţie cu adevărat profundă pe termen lung. Adesea, din cauza ale­gerilor greşite şi comportamentului ostil, părinţii şi copiii ajung la disensiuni majore, fraţii se ceartă aprig, iar bunicii şi nepoţii nu se mai văd aproape deloc. Toate acestea ne dezvă­luie că simpla legătură de sânge nu este suficientă pentru ca oamenii să poată convieţui la un nivel acceptabil. Însă, din punct de vedere bisericesc, această legătură poate fi cu adevărat întărită şi ridicată la un nivel superior, deoarece, atât prin faptele iubirii de aproapele, cât  mai ales prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, putem transforma relaţia noastră cu cei din jur într-una cu adevărat duhovnicească, adică plină de căldură sufletească, fraternitate şi dărnicie jertfelnică. Aşa cum ne spune Sfântul Nicolae Cabasila: „Căci în cele naturale sângele de acum al copiilor nu mai este cel al celor care i-au născut, ci era al acelora înainte de a fi al copiilor, şi ceea ce face neamul este faptul că ceea ce e acum al acestora era mai înainte al acelora. Dar opera celebrării şeuharisticeţ este faptul că sângele prin care suntem vii acum este sângele lui Hristos, şi carnea pe care taina o încheagă în noi este Trupul lui Hristos, şi pe lângă aceasta, comune sunt mădularele şi comună este şi viaţa. Aceasta este adevărata comuniune, când acelaşi lucru este prezent în acelaşi timp în două făpturi, fiindcă atunci când îl are fiecare, dar acum unul, acum celălalt, ele n-ar putea avea între ele o comuniune, ci mai degrabă o distanţă“ (Sfântul Nicolae Cabasila, „Despre viaţa în Hristos“, IV, 44-45 apud Împărtăşirea continuă cu Sfin­tele Taine. Dosarul unei controverse - mărturiile Tra­diţiei, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Ed. Deisis, 2006, p. 476). Trupul şi Sângele lui Hristos, primite la Sfânta Litur­ghie, ne ajută să devenim consangvini cu El. Iată cum, între Hristos şi noi se creează, efectiv, o legătură de sânge, care nu poate fi întreruptă niciodată dacă păzim cu multă atenţie şi grijă poruncile Sale şi evităm săvârşirea pă­catelor de moarte, străduin­du-ne totodată să curăţim orice pată de pe propria conştiinţă. De asemenea, această înrudire cu Hristos, prin consumarea Sfin­telor Taine, ne transfigu­rează fizic şi spiritual şi ne uneşte tot mai mult şi cu cei din jur, deoarece numai astfel putem cu adevărat să învăţăm iubirea de aproapele şi să creştem în comuniunea cu ceilalţi.

 

 

Legătura de sânge pe care o avem cu Mântuitorul se află mai presus de orice rudenie. Cu toate că părinţii noştri au conlucrat pentru ca noi să apărem pe acest pământ şi suntem „carne din carnea lor şi sânge din sângele lor“, adesea, din nepăsare, din uitare, din oboseală şi muncă excesivă, această legă­tură poate slăbi sau chiar înce­tează, mai ales dacă fie părinţii, fie copiii pleacă peste hotare pentru a începe acolo o nouă viaţă sau pentru a asigura, cel puţin la nivel teoretic, o viaţă mai bună pentru familia lor. Hristos nu ne părăseşte niciodată, deoarece nu încetează să ne iubească, indiferent de câte de multe greşeli am face. El este Cel Care a îngăduit să ne naştem şi să trăim pe acest pământ, iar ruperea comuniunii cu El are consecinţe dezastruoase pentru sufletul omului, pentru că acesta din urmă efectiv moare în lipsa luminii harului dumnezeiesc. În cuvintele Sfântului Nicolae Cabasila: „Iar dacă ceea ce îi face pe copii este faptul de a avea în comun carnea şi sângele, este evident că prin Sfânta Masă ne facem mai înrudiţi cu Mântuitorul decât avem înru­dire prin natură cu cei care ne-au născut; şi El nu ne părăseşte ca aceia, odată ce ne-a dat viaţă şi ne-a alcătuit, ci este prezent şi unit cu noi pururi, şi ne dă viaţă şi ne alcătuieşte prin însăşi această prezenţă. Pe cei ce s-au depărtat de cei ce i-au născut nimic nu-i împiedică să supra­vieţuiască, dar celor distanţaţi de Hristos nu le mai rămâne nimic altceva decât moartea. Şi de ce să nu spun mai mult? Nu este cu putinţă ca fiii să se constituie pe ei înşişi pentru ei înşişi dacă nu se distanţează de cei care i-au născut, şi acest lucru se face încă de la început, împăr­ţindu-i pe unii faptul că nasc, iar pe alţii acela că sunt născuţi. Dar la aceste Taine fi­lialitatea stă tocmai în faptul de a fi împreună şi a avea comuniune, iar dis­tan­ţarea înseamnă aici a se distruge şi a nu mai fi“ (Sfântul Nicolae Cabasila, „Despre viaţa în Hristos“, IV, 46-47 apud Îm­părtăşirea continuă cu Sfintele Taine…, p. 477). Între­ru­perea comuniunii cu Hristos conduce şi la distrugerea comuniunii cu cei din jur, la fel cum certurile cu cei din jur erodează relaţia noastră cu Hristos. De vreme ce atât Hristos, cât şi aproapele nostru constituie cu adevărat viaţa noastră, atunci când ne depărtăm de această existenţă fericită, născută şi crescută prin iubire, ne răcim sufleteşte şi ajungem rapid la o dezintegrare interioară, simţind fiorul morţii spirituale.

 

Comuniunea cu Hristos - înrudirea creştinilor

 

Aşadar, împărtăşirea cu Sfintele Taine ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a creşte cu adevărat în iubirea aproapelui, deoarece, astfel, ne înrudim cu fiecare creştin dreptmăritor. Trupul şi Sângele lui Hristos ne înrudeşte reciproc, creând astfel o legătură infinit mai puternică decât cea de sânge. Prin venele fiecărui creştin dreptmăritor curge, aşa­dar, sângele iubirii şi al jertfelniciei, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. De aceea, Sfântul Nicolae Cabasila observă judicios: „Aşadar, dacă numele de înrudire vrea să însemne o comuniune, şi el îi desemnează, cred, pe cei uniţi printr-un sânge comun, atunci n-ar putea fi decât o singură comuniune şi o singură înrudire şi filialitate: cea prin care avem comuniune cu Hristos“ (Sfântul Nicolae Cabasila, „Despre viaţa în Hristos“, IV, 46-47 apud Împăr­tăşirea continuă cu Sfintele Taine…, p. 477). Tot ceea ce avem de făcut pentru a întări această comuniune şi înrudire cu Hristos şi cu aproapele nostru constă în a ne pregăti continuu pentru pri­mirea Sfintelor Taine, cu cuget smerit şi suflet iubitor, neuitând niciodată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de necesar este să învăţăm şi noi să iubim pentru a atinge măsura desă­vâr­şi­rii spirituale. În definitiv, fie­care primire a Sfintei Împăr­tăşanii este o reînnoire a legă­mântului iubirii de Dum­nezeu şi de aproapele, deoarece Trupul şi Sângele lui Hristos întăresc nu doar o rudenie consangvină între El şi noi, ci însăşi temelia iubirii noastre…

sursă: Ziarul Lumina

 

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10602869