Îngrijirea vieții umane – principiu fundamental în bioetică
 
 
         Un discurs despre viata ridica in fata omului de azi o problematica complexa, ce-l face pe interlocutor sa se gaseasca intr-o dilema delicata: sa vorbesti despre viata e dificil, sa nu vorbesti despre ea este inuman. Cred ca subiecul reflectiei noastre s-ar putea opri asupra unui aspect: “de viata trebuie sa avem grija”.
         Inca de la inceputul sau, viata este continuu amenintata de pericole. Se consuma sub ochii tuturor amenintari la adresa vietii, care, de fapt, se raporteaza la sortii intregii umanitati. Viata, ca valoare maxima, este luata astazi in discutii mai ales in interiorul ecuatiei “calitate – sacralitate”, dar constatam ca in mod continuu este ofensata sau ucisa in demnitatea sa. Iata de ce consideram ca reflectia bioetica trebuie sa se opreasca si asupra fundamentelor vietii.
         Credem ca e necesar sa aratam ca grija fata de viata izvoraste din insasi exigenta valorii vietii; ca o astfel de exigenta necesita apararea intregii vieti si, in acelasi timp, crearea conditiilor socio-culturale pentru reabilitarea experientei mortii in interiorul experientei vietii; ca reflectia bioetica asupra vietii nu-si gaseste suport in afara discursului teologic indiferent de tipul de scoala bioetica cu care avem de-a face.
        
 
Problema definitiei
 
Cercetatorii in biologie se rezuma la a prezenta diversele caracteristici ale fiintelor vii, la faptul ca acestea exista, se reproduc si mor, dar nu pot raspunde la intrebarile ridicate de semnificatiile si resursele ultime ale vietii.[1]
Si istoria se ocupa de fiintele vii, e drept, cele mai reprezentative, dar e greu sa-i pretindem sa ajunga la resursele ultime ale vietii. La fel si filosofia incearca sa aduca in discutie principii generale privitoare la viata, dar nu poate surprinde aceasta realitate in profunzimea ei. Notiunea de viata, in afara de problemele de ordin ontologic–fundamentale, ca cele amintite, se preteaza la altele, in care viata e studiata in contextul problematicii omului, a existentei sale, a istoriei sale.
Viata este atat de complexa, incat, cel mai adesea, ramanem in raza de actiune a aproximarii. “In momentul in care ai gasit o definitie pentru viata, ea s-a schimbat deja”. In fata acestei dinamicitati a vietii, definitia se gaseste neputincioasa si cercetatorul se vede constrans sa apeleze la cai descriptive. Tocmai pentru ca nu se poate spune totul despre viata, ea ramane un mister nu doar de explorat, ci mai ales de contemplat[2]. Contemplarea sa nu este insa una statica, ci o continua luare la cunostinta a necesitatii surprinderii ei in dimensiunea sa fundamentala si, prin aceasta, de a o proteja, a o ingriji si a o promova, caci “e preferabil sa traiesti, decat sa nu traiesti”[3].
Aspectul sau fundamental, faptul ca este in posesia tuturor si dificultatea de a vorbi despre ea se traduc prin marea posibilitate de a povesti viata, mai degraba decat de a o descrie. A filosofa asupra vietii este o abordare, dar a o povesti este o mare posibilitate, aceea de a transforma limita limbajului in forta evocativa si clarificatoare a unor intuitii, pe cale de a fi elaborate[4]. Este aceasta marea aventura a romancierilor care au incercat sa filosofeze despre viata in baza a ceea ce cu totii am intuit, dar n-am reusit sa verbalizam complet[5].      
   Valoarea vietii, intrucat este valoare, depaseste capacitatile expresive ale omului si se preteaza la o reinterpretare tot mai aprofundata, dar niciodata exhaustiva in realitatea sa. A povesti viata inseamna a primi cu bucurie un dar de la Dumnezeu, iar a primi si a darui mai departe inseamna a trai. Nu se poate intelege viata decat traind-o.
 
Contextul cultural actual
 
Viata in contextul cultural actual e puternic caracterizata de un individualism exasperant si de o lipsa a perceptiei acesteia ca “dar dinainte daruit” si a unui plan initial de valori.
vdin punct de vedere istorico-social, secolul abia incheiat a trait diverse revolutii de natura economica, sociala, culturala si politica, ce au acutizat criza credintelor si a fundamentelor, pe care societatea traditionala era intemeiata si care au avut ca numitor comun pierderea unui mod de a trai viata comunitar si solidar. Insasi institutia familiala este amenintata de factori multipli: divorturi, nasteri in afara casatoriei, nuclee familiale cu un singur parinte, factori ce conduc la mutatii notabile privind modelele publice, care reglementau conduita sexuala, raportul de cuplu si procreatia[6]. Aceasta a dus la diminuarea constiintei responsabilitatii fiecaruia de a avea grija de viata celuilalt. Aceste mutatii au fost insotite de scenariul teribil si fascinant al marelui progres al stiintei medicale. Azi legam termenul “genetica” de cuvantul “inginerie”, fara sa ne gandim la alchimii de nerealizat, ci la realitati cotidiene. Dezvoltarea geneticii si a tehnicii a adus imbunatatiri in agricultura si zootehnie, a largit orizonturile farmacologiei, dar, mai ales, a deschis o ampla si complexa (si uneori dramatica) dezbatere privind limitele si liceitatea unei serii de interventii facilitate tocmai de catre stiinta[7]. Azi se vorbeste de biotehnologii, de biodrept si de bioetica. Tocmai bioetica devine terenul marilor confruntari privind interventiile asupra vietii.
vDin punct de vedere filosofico-practic. Vremurile actuale sunt caracterizate de necesitatea unor continue interpretari ale realitatii, pentru faptul ca este complexa si greu de gestionat de o ratiune omni-comprensiva. Aceast complexitate duce la evidenta unei fragmentaritati, reflex al unei atitudini anti-metafizice, in care nihilismul isi are rol preponderent. Aceasta gandire a dus la lichidarea “problemei” Dumnezeu si la o evidenta slabire sau relativizare a moralei. Scepticismul conduce semnificativ la subiectivismul valorilor morale si la tensiuni intre libertatile individuale. Terenul perceptiei varietatii de valori este desigur viata umana in integralitatea sa, de la primele stadii ale zigotului, pana la ultimele clipe ale bolnavului teminal. Astazi se traieste si se percepe in mod individualist autonomia si in mod relativist calitatea vietii, toleranta si pluralismul. Individul alege pe cont propriu ceea ce considera ca ii este bine privind modul de a trai si de a muri. 
 
Situatii concrete
 
Un argument bioetic printre cele mai discutate priveste liceitatea intreruperii sarcinii. In ultima analiza, problematica priveste statutul embrionului uman: pana la ce punct sau incepand cu ce moment sau dupa a cata zi de la fecundatie avem de-a face cu o persoana umana. Unii cercetatori, de matrice anglo-saxona, au afirmat ca pana in a 14-a zi avem de-a face cu un pre-embrion. Altii au ipotizat posibilitatea ca ar exista fiinte umane non-persoane si alte fiinte non-umane, care sunt persoane. In acest context, doar cele care sunt persoane se bucura de respect si recunoastere. Am avea astfel, oameni, fata de care nu ni se cere recunoastere si respect, si animale, fata de care acestea sunt cerute.  
         Daca trebuie sa avem grija de viata, atunci viata umana nu poate depinde de vreo conceptie pe care o avem despre ea, ci important este faptul ca ea este locul in care toate celelalte valori se pot realiza, asadar trebuie aparata, promovata, sustinuta, ajutata, respectata, acceptata, tutelata. Nu e nici o motivatie, care sa demonstreze ca exista un stadiu de pre-embrion sau in care viata umana sa nu fie umana.
Daca gandim astfel despre viata la inceputurile sale, la fel trebuie sa gandim despre intregul parcurs al vietii omului, pana in ultimele clipe. Daca trebuie sa avem grija de viata umana, eutanasia nu-si gaseste loc. Daca sustinem ca viata este valoare suprema, e clar ca eutanasia este un fapt ilicit. Ea lezeaza demnitatea omului ca persoana si viata omului ca valoare. Cand se vorbeste de eutanasie, se aduc in discutie doua argumente: 1) dorinta de a muri exprimata de un muribund este absolut libera; 2) convingerea ca eutanasia ar fi ajutorul unic si real pentru muribund. Daca imbratisam principiul privind datoria de a ne ingriji de viata in orice stadiu al ei, ne gasim intr-o dilema: nu stim momentul si nu cuprindem misterul care invaluie fecundatia si, de asemenea, nu cunoastem modul in care omul experimenteaza clipa mortii. Nu putem sti care sunt limitele vietii si care este clipa in care aceasta inceteaza. Eutanasia, revazuta prin prisma principiului ingrijirii vietii, nu este o cerere de moarte ca decizie libera, ci una care mentine vie posibilitatea de a lasa pacientul sa-si traiasca moartea chiar neignorand controlul durerii prin sedare. Este si acesta un mod de a sublinia demnitatea vietii umane.
 
Binomuri controversate
 
Viata este demna de a fi traita pentru ca este de la Dumnezeu – “Izvorul vietii”. El este “viata lumii” si este viata fiecaruia dintre noi si demnitatea vietii noastre decurge din insasi demnitatea lui Dumnezeu.
Uneori demnitatea vietii este asimilata cu sfintenia vietii. Se afirma ca “Dumnezeu Creatorul este singurul Domn absolut al vietii. Prin urmare, omului ii revine dreptul de a o folosi, dar nu si dreptul de a dispune de ea sau de suprimarea ei. Cine isi impropriaza viata, uzurpa drepturile de suveranitate al lui Dumnezeu”[8]. Intrucat vine de la Dumnezeu si doar de El tine, viata este valoare suprema. Fiind insa un dar, e drept, cel mai de pret, si suport pentru toate celelalte, viata nu este si valoarea absoluta. Altfel, nu s-ar justifica in nici un fel martiriul. Viata pamanteasca nu este singura viata , asadar ea trebuie vazuta si traita si prin prisma celei viitoare. Si prin aceasta se reveleaza sfintenia vietii, iar binomul demnitate–sacralitate se dizolva in insasi valoarea vietii insasi.
Un alt binom priveste demnitatea si calitatea vietii. E clar ca omul, prin insasi natura sa, este inclinat sa maximizeze placerea si sa minimizeze durerea. Viziunea este insa utilitarista, in sensul in care egalitatea intre persoane ar sta in capacitatea lor de a percepe placerea si durerea. Egalitatea intre oameni nu sta in aceasta functiune perceptiva, ci izvoraste din insasi valoarea vietii umane. Altfel, organismele dotate cu sistem nervos central, deci in stare sa perceapa placerea si durerea, s-ar bucura de demnitate egala cu cea a omului. Valoarea unei fiinte vii (si nu se poate vorbi doar de fiintele umane, pentru ca si animalele au sistem nervos central) ar fi perceputa doar in masura in care subiectul este in stare sa simta placere si durere, ceea ce ar duce la punerea sub semnul intrebarii a vietii unui embrion, a unei persoane handicapate sau aflate in stare vegetativa persistenta.   
Alteori, demnitatea este data de capacitatea de a dispune de viata umana in baza unor circumstante contingente. In acest caz, am ramane in aceleasi limite ale utilitarismului amintit, fundamentand demnitatea umana pe un “contract”: este aceasta directia in care merge asa-zisul “neo-contractualism”, in care subiectul moral este cel in stare de auto-determinare, constiinta si rationalitate. Pentru a se realiza un contract e nevoie de autonomie si de profit. Prima prerogativa este indispensabila, caci un contract nu are valoare fara autonomie. Ar insemna ca cei care nu se bucura de autonomie (ex: detinuti, prizonieri ecc), nu se pot bucura de demnitate umana. A doua prerogativa, aceea a profitului, nu este indispensabila, dar elimina subiecti din comunitatea de apartenenta: si aceasta lezeaza demnitatea persoanei umane, prin faptul ca ea creaza ierarhii valorice arbitrare intre persoane.        
Pentru cele trei variante enuntate, demnitatea vietii umane se bazeaza pe impartialitate si nu poate fi niciodata asezata in binom cu alte valori care, de fapt, decurg din ea.
 
A avea grija de viata inseamna a-ti asuma o pozitie morala impartiala, a percepe resorturile ultime, ontologice ale vietii ca dar divin, si a le traduce la nivel comunitar prin principii etico-normative, care sa sublinieze inviolabilitatea vietii, si responsabilitatea fiecaruia fata de propria viata si a celor din jur.
Bioetica poate si trebuie sa aiba un rol important in comunitatea umana, in sensul in care, ca stiinta de frontiera foloseste datele celorlalte stiinte, afirmand demnitatea si inviolabilitatea vietii umane si propunand principii etice, pe care ulterior stiinta dreptului sa le traduca in norme.   
  
 
[1] Aa.vv., Invito alla biologia, Zanichelli, Bologna 1990, pg. X;
[2] N. Hartmann, Etica. Fenomenologia dei costumi, Napoli 1969, pg.30;
[3] J. Ferrater, De la materia a la razon, Madrid 1970, pg 174; M. Vidal, Manuali di etica teologica.Morale della persona e bioetica teologica, 2, tom 1, Cittadella Editrice, Assisi 1995, pg.368;
[4] S. Privitera, Narrare la vita alla generazione presente per le generazioni future,Armando Mondatori, Roma, 1995, pg. 16-22;
[5] S. Privitera, Per una bioetica narrativa…, op. cit., pg.92-94;
[6] E. Hobsbawm, Il secolo breve. 1914-1991: l’era dei grandi cataclismi,Rizzoli, Milano 1999;
[7] M.Heidegger, Saggi e discorsi,Mursia, Milano, 1976; D. Venturelli, Etica e destino,Genova 1997, pg.11-35; V. Possenti, Prometeo scatenato?La tecnica, fra utopia e apocalisse, in Almanacco di filosofia, 1998,pg.15-41;
[8] Aa.vv., Aldilà del soggetto. Nitzsche, Heidegger e l’ermeneutica, Garzanti, Milano 1981, pg.26;

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10740752