PAROHIA „SF. CUV. DIMITRIE CEL NOU”

ROMA

 

Parohia ortodoxă română Roma VIII Borghesiana a fost înfiinţată la data de 1 ianuarie 2004, conform adresei nr. 6/2004, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

La data de 18 octombrie 2008, în baza adresei nr. 555/2008, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan înaintează decizia de numire ca preot paroh părintelui Simuţ Dumitru Ioan, iar parohia primeşte hramul „Sfântul Dimitrie cel Nou”, prăznuit la data de 27 octombrie.

Familia preotului paroh este compusă din următorii membri: preoteasa Georgeta, fiul Sergiu Sebastian – diacon, Oana Simona – noră, Darius Emanuel – nepot, Cezaria Ioana Mirabela – fiica, Nelu Adrian – ginere, Zasmina Alexandra – nepoată.

Primele demersuri spre înființarea unei comunități parohiale au avut loc în anul 2000, la început primind din partea Bisericii romano-catolice o capelă mică, până în 14 aprilie 2010, dată când parohia a părăsit acel spaţiu. Prin urmare, s-a găsit o altă locaţie, unde se slujește şi în prezent, plătindu-se o chirie substanțială. Spaţiu de cult a fost înzestrat cu un frumos iconostas, 12 prapori şi prăznicare pentru anul bisericesc. 

 Duminical şi la sărbătorile de peste an parohia primește mulți creștini care caută o oază de liniște sufletească și un moment de reîmprospătare duhovnicească. Comunitatea încearcă să fie în acord  cu cuvintele Sf. Apostol Pavel care îndeamnă  ca să „nădăjduim şi noi a lăsa o mărturie de rod bun şi binecuvântat de Dumnezeu” (Cor I, 3, 6), pe aceste meleaguri unde atâția sfinți au mărturisit credința cea adevărată în Fiul lui Dumnezeu.

 

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11809845