Macarie, Mitropolitul Moscovei - 30 decembrie †1563 - pictor și restaurator*

Părintele nostru Macarie s-a născut în anul 1482 în regiune din jurul Moscovei, purtând numele de Mihail. Atunci când tatăl său, care era preot, a murit, mama a luat calea mănăstirii. La fel a făcut și Macarie, mergând la Mănăstirea Sfântului Pafnutie din Borovsk care era renumită prin rigurozitate. Acolo a fost tuns monah cu numele de Macarie, și a trăit în asceză, dar s-a arătat a fi și un iconograf talentat. A fost hirotonit preot în 1523 și, la scurtă vreme, a fost ales stareț al Mănăstirii Lujetsk din orașul Mojaisk, iar trei ani mai târziu (1526) a fost hirotonit Arhiepiscop de Novgorod și Pskov, episcopie care rămăsese vacantă vreme de șaptesprezece ani. S-a angajat în a restabili buna rânduială și a trimis misionari la popoarele din Nordul Rusiei. Printre aceștia au fost și Cuviosul Trifon de la Pecenga, luminătorul laponilor (prăznuit pe 15 decembrie) și Cuviosul Theodoretos de Kola (prăznuit pe 17 august).

În slujirea sa de episcop, Macarie a luptat cu perseverență împotriva rămășițelor idolatre și a ridicat multe biserici: 40 numai în ținutul Novgorodului. A adunat pe toți stareții mănăstirilor și schiturile din episcopie și le-a impus Tipicul obștesc al Sfântului Pafnutie de la Borovsk și al Sfântului Iosif de Volokolamsk, pentru a opri ispita idioritmiei, care era foarte răspândită în acel moment în monahismul rusesc.

Macarie a contribuit foarte mult la răspândirea manuscriselor valoroase și s-a angajat personal la colectarea Vieților Sfinților care se găseau împrăștiate în nenumărate manuscrise, adunându-le într-o colecție, Mineiul cel Mare, lucrare care a necesitat doisprezece ani de muncă pentru a fi finalizată. De asemenea, a încurajat scrierea de noi Vieți de Sfinți locali și alcătuirea unei Cronici a orașului Novgorod.

Episcopul Macarie postea într-o asemenea măsură, încât abia putea să meargă pentru a face activitatea filantropică. Nu făcea nici o diferență între bogați și săraci, și-i înconjura cu afecțiune părintească pe toți fii duhovnicești. Cu mâinile lui a îngropat robi care muriseră într-un accident și, cu venituri obținute prin colectă, a răscumpărat ostatici luați de tătari.

În 1542 Macarie a fost ales Mitropolit al Moscovei și Întâistătător al Bisericii Rusiei. În timpul slujirii sale ca patriarh al Bisericii Ruse, a pus rânduială în viața ecleziastică. A convocat două sinoade la Moscova (1547, 1549), în care s-a făcut adăugarea multor sfinți ruși în sinaxar. A fost contemporan cu mulți sfinți din timpul său: a oficiat înmormântarea Sfântului Vasile al Moscovei (prăznuit pe 2 august); pe Sfântul Macarie din Novgorod (prăznuit pe 19 ianuarie și 15 august) l-a numit egumen la mănăstirea pe care a înființat-o și era în foarte bune legături cu Cuviosul Alexandru din Svir (30 August). Apogeul lucrării sale ecleziastice a fost Convocarea Adunării celor o sută de capitole (1551), care a condamnat ereticii vremii, a stabilit principii de educație creștină și de conduită morală precum și reguli în iconografie și arta bisericească.

În 1531, pe când era Arhiepiscop de Novgorod și Pskov, Macarie a participat la sinodul care l-a condamnat pe Sfântul Maxim Grecul ca „eretic”. Deși a inclus părți din scrierile Sfântului Maxim Grecul în Mineiul cel Mare de la 1441, nu i-a admis niciuna din cererile de grațiere trimise de acela, și abia după 20 de ani de temniță, în 1551, pe când a ajuns Mitropolit al Moscovei, Macarie a îngăduit ca Sfântul Maxim Grecul să fie scos din închisoare, dar nu l-a lăsat să se întoarcă în Grecia, ci l-a trimis la Lavra Sfântului Serghie din Serghiev Posad, lângă Moscova.

În timpul marelui incendiu din Moscova (1547), Mitropolitul Macarie și-a pierdut un ochi. A continuat însă să picteze icoane și a avut inițiativa tipăririi de cărți în Rusia (1553). De asemenea, a organizat misiuni apostolice pentru convertirea tătarilor și a trimis misionari bine pregătiți în Hanatul din Kazan (1553). Printre primii trimiși a fost Sfântul Gurie (prăznuit pe 4 octombrie), pe care Mitropolitul Macarie la hirotonit Arhiepiscop de Kazan în 1555, după ce rușii au cucerit Hanatul de Kazan.

În 1547, Mitropolitul Macarie a aranjat urcarea pe tron a țarului Ivan al IV-lea, zis cel Groaznic, fiind unul dintre cei mai de încredere consilieri ai teribilului țar. În 1552, atunci țarul a fost plecat în campanie împotriva tătarilor din Kazan, Macarie a fost cel care a condus treburile imperiale, inclusiv contactele diplomatice. Macarie a contribuit la scrierea Cronicii Începutului Țarului și Marelui Prinț Ivan Vasilievici, o cronică a domniei lui Ivan cel Groaznic, dar și la volumul Cartea regească, manuscris cu ilustrații ce descrie domnia și activitatea aceluiași țar.

Se spune că atunci când țarul i-a cerut Mitropolitului să îi aducă o carte duhovnicească, acesta i-a trimis o copie după slujba înmormântării. Țarul și-a ieșit din fire, dar Mitropolitul i-a răspuns că i-a trimis o carte folositoare sufletului, pentru că cine o va studia, nu va mai păcătui din nou niciodată.

Atunci când Mitropolitul Macarie s-a îmbolnăvit, i-a cerut țarului permisiunea de a se retrage la mănăstirea lui de pocăință. Acesta, însă, nu i-a dat voie, iar Sfântul și-a dat sufletul în mâinile Dumnezeului celui viu la Moscova, la data de 30 decembrie 1563.

În 1988, Sinodul Bisericii Ruse l-a trecut pe Mitropolitul Macarie al Moscovei în rândul sfinților.

 

*”[…]Sfântul a restaurat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea numită a Semnului, pe care trecerea timpului o deteriorase grav. Odată ce munca a luat sfârșit, Preasfinția Sa, însuși Arhiepiscopul, înconjurat de o mulțime de novgorodeni, a purtat în procesiune icoana Maicii Domnului către biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. […] Minunatul Mitropolit, Sfântul Macarie al Moscovei și al întregii Rusii, făcător de minuni, a pictat sfinte icoane și a scris cărți și Viețile Sfinților Părinți pentru fiecare zi a anului, la fel ca și Minei Chetii, așa cum niciun alt rus nu mai făcuse înaintea lui. El a rânduit prăznuirea sărbătorilor Sfinților Ruși; a introdus un regulament pentru catedrală; și a pictat o icoană a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.”

 

 

Surse: http://www.pemptousia.ro/; Pr. Stephane Bigham, Icoana în tradiția ortodoxă, Ed. Theosis, Oradea, 2016, pag. 124-125

A consemnat: presb. Andreea Stîngă – San Bonifacio

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10622630