Predică la Duminica a XXV-a după Rusalii – Pilda samarineanului milostiv – IPS Irineu Pop-Bistriţeanul


Dreptmăritori creştini,

Într-o zi, un legiuitor L-a întrebat pe Mântuitorul Hristos ce trebuie să facă el pentru a moşteni viaţa veşnică. Domnul i-a răspuns prin pilda bunului samarinean, acel călător de omenie, care s-a milostivit de omul rănit ce zăcea în drum şi l-a ajutat cu multă compasiune şi iubire (Lc. 10, 33-35).
De aici rezultă adevărul că toţi care vor să se mântuiască trebuie să săvârşească fapte de îndurare pentru semenii lor aflaţi în suferinţă. Prin milostivire ne asemănăm cu Hristos Cel iubitor şi manifestăm supremaţia noastră, adică demnitatea noastră de creaturi răscumpărate cu preţul jertfei dumnezeieşti (cf. I Pt. 1, 18-19).

Iubiţi credincioşi,

Omul îşi arată demnitatea de chip al lui Dumnezeu atunci când concretizează prin fapte iubirea sa pentru aproapele. Domnul zice: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi” (In. 13, 34).
Hristos vrea să continue prin fiecare din noi, până la sfârşitul veacurilor, opera de „Samarinean milostiv”. El vrea ca Împărăţia lui Dumnezeu sădită înăuntrul nostru (cf. Lc. 17, 20-21) să nu rămână fără rezultat.
Numai punând în lucrare iubirea pentru semenii noştri, ne arătăm superioritatea noastră, fiindcă ne asemănăm cu Dumnezeu, Care este iubire (cf. I In. 4, 8).
În anul 1912, noua şi uriaşa navă oceanică Titanic s-a izbit de un bloc de gheaţă în voiajul ei inaugural şi s-a scufundat, cu sute de vieţi pierdute. În urma acestei tragedii, într-un ziar au apărut două ilustraţii. Una conţinea o imagine a vaporului izbindu-se de blocul de gheaţă şi fărâmiţându-se ca o coajă de ou. Dedesubtul ilustraţiei, se putea citi aceste cuvinte: „Slăbiciunea omului, supremaţia naturii”.
Celălalt desen îl reprezenta pe unul dintre pasageri, W.T. Stead, păşind înapoi spre a oferi locul său în ultima barcă de salvare unei femei cu un copil; sub acea imagine, se aflau înscrise cuvintele: „Slăbiciunea naturii, supremaţia omului”.
Despre această supremaţie a omului vorbeşte Hristos în Evanghelie când ne arată că aceasta trebuie găsită în slujirea smerită a altora. „Cine vrea să fie întâi între voi – zice Domnul – să fie tuturor slugă. Pentru că Fiul Omului n-a venit să fie slujit, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa Sa răscumpărare pentru mulţi” (Mc. 10, 44-45).
Supremaţia nu constă în faptul că mulţi te servesc pe tine, ci în faptul că tu slujeşti pe oameni, din iubire pentru Hristos. Aceasta este adevărata supremaţie în ochii lui Dumnezeu! Pentru că El, Dumnezeul suprem, a trăit în mijlocul nostru timp de 33 de ani ca un slujitor, spălând picioarele oamenilor ca un sclav şi murind moarte de sclav pe cruce pentru mântuirea noastră!
Înainte de a putea fi slujitori eficienţi pentru Hristos, trebuie să ajungem să ştim cine suntem şi de ce suntem aici. Noi nu suntem aici să fim fericiţi şi să avem parte din belşug de toate bunurile.
Noi nu suntem aici să acumulăm atâta cât putem să mâncăm, să bem şi să ne veselim. Noi suntem aici ca şi copii ai lui Dumnezeu spre a fi folosiţi de El drept instrumente în lucrarea nesfârşită de a sluji, de a aduce sănătate şi izbăvire oamenilor care suferă în această lume.
Noi suntem aici spre a traduce credinţa şi iubirea noastră în fapte de slujire, semenilor noştri. Dumnezeu caută să exprime prin noi Împărăţia cerului, să o facă pe ea reală înaintea oamenilor prin practicarea iubirii întru slujire smerită. „Slujiţi unul altuia prin iubire”, scrie Sfântul Apostol Pavel (Gal. 5, 13).
Evlavia faţă de Dumnezeu îşi găseşte expresia ei exterioară în iubirea semenilor, adică este validată prin iubirea noastră pentru ceilalţi oameni. Sfântul Apostol Ioan scrie: „Cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său” (I In. 4, 20-21).
Iubirea este unitatea între două persoane, datorită căreia, acestea ajung la realizarea de sine, îmbogăţindu-se spiritual una pe alta.
Cu cât te dăruieşti mai mult, cu atât te îmbogăţeşti mai mult, cum se exprimă părintele Nicolae Steinhardt: „Dăruind vei dobândi”. Iubirea este „brăţara de aur a sufletului” (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur), care dă omului nobleţe şi măreţie.
Bine spunea marele Dostoievski: „Toată gloria şi tot meritul omului pe pământ sunt împlinirea milosteniei”. Supremaţia omului străluceşte acolo unde domneşte iubirea. Căci iubirea are puterea de a transforma un păcătos în sfânt. Ea este un toiag în mâna omului, cheia de aur care este în stare să deschidă poarta de aur a cerului.
Arhiepiscopul Vasile al Cezareei, vizitând pe prezbiterul Anastasie, a găsit acolo, într-un bordei, un om grav bolnav de lepră, căruia îi căzuseră mai multe mădulare ale trupului. Văzându-l, ierarhul a zis lui Anastasie: „Pentru ce ai vrut să-mi tăinuieşti această comoară a ta? De laudă este vrednicia ta, dar în noaptea aceasta să mă laşi pe mine să-i slujesc, ca să fiu şi eu părtaş la plata ta”.
Stând cu el şi rugându-se, dimineaţa l-a scos cu totul sănătos. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, omul însemna o comoară, iar preţuirea semenului însemna o sporire în demnitatea ta de „om pentru alţii”, după Modelul divin, Iisus Hristos.
Soljeniţân s-a rugat odată: „Dumnezeule, dă-mi harul să cunosc cum ceea ce nu mi-ai dat mie să fac, Tu ai dat altuia să facă şi lasă-mă să fac ceea ce Tu doreşti să fac!”.
Da, noi trebuie să-L rugăm pe Domnul să ne lumineze şi să ne arate unde este nevoie de credinţă, de speranţă, de iubire şi de servire şi să ne folosească pentru a duce aceste lucruri acolo unde sunt necesare. Pentru aceasta se cere o permanentă trezvie.
Odată, unui soldat i s-a încredinţat o datorie; el fusese însărcinat să păzească un prizonier. Aceasta este tot ce i se ceruse lui să facă, dar prizonierul a scăpat. Când i s-a cerut o explicaţie, soldatul a putut răspunde doar atât: „În timp ce eu eram ocupat cu alte treburi, el a fugit!”.
În viaţă ni se oferă prilejuri pe care n-avem voie să le pierdem şi datorii pe care trebuie să le îndeplinim. Acum este „vremea potrivită” în care trebuie să lucrămiubirea.
„Dar un samarinean…, i-a legat rănile…şi a purtat grijă de el”, aşa citim în pericopa evanghelică de astăzi (Lc. 10, 33-34). Sfânta Scriptură ne îndeamnă să-l iubim pe aproapele nostru. Domnul a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atât de familiară a samarineanului milostiv.
El ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea. Exemplu, în această privinţă, este Însuşi Mântuitorul nostru, Care a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decât să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei şi în calitate de Samarinean milostiv, a avut milă de cei năpăstuiţi şi i-a ajutat.
Făcându-Se Model al slujirii, Hristos vindecă bolile sufleteşti şi trupeşti şi revarsă binecuvântarea mângâierii în sufletele necăjite.
Identificându-Se cu noi pentru a ne sluji, merge până acolo că Îşi dă viaţa pentru noi (cf. In. 10, 18). De aceea „şi noi suntem datori să ne punem sufletele pentru fraţi” (I In. 3,16).

Iubiţii mei,

Noi, creştinii, suntem „călători pe pământ” (Evr. 11, 13), dar în această călătorie spre cealaltă lume ne decidem destinul nostru veşnic. De aceea, nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă lipsurile şi necazurile semenilor care cu glas sau fără glas solicită sprijinul nostru.
Să ducem ajutoare de tot felul prin azile de bătrâni, prin casele celor nevoiaşi, prin orfelinate şi spitale. Uşurând poveri, alinând dureri, miluind pe săraci şi mângâind pe cei zdrobiţi cu inima, ne asemănăm cu Iisus Hristos, Care a avut şi a arătat îndurare şi iubire faţă de toţi (cf. Mt. 9, 36).
Îndurarea faţă de cei în suferinţă urcă pe ucenicii Domnului la Rai, pentru că cei ce fac fapte bune vor ieşi din morminte „spre învierea vieţii” (In. 5, 29). Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Aveţi un ban? Cumpăraţi cerul! Nu aveţi bani? Dăruiţi un pahar cu apă, o pâine şi veţi primi Raiul. Daţi lucruri pieritoare şi veţi primi fericirea veşnică. Miluiţi pe cel sărac şi chiar dacă veţi tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea”.
Într-adevăr, Dreptul Judecător va răsplăti pe miluitori şi binefăcători, zicându-le: „Veniţi,
binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34). Amin.

Sursa web: https://doxologia.ro/predici/predica-la-duminica-xxv-dupa-rusalii-pilsa-samarineanului-milostiv-ips-irineu-pop