Praznicul Înălțării Domnului


Troparul

Glasul al 4-lea

Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.

Condacul

Glasul al 6-lea

Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!

Înălțarea Domnului – Comentarii patristice 

„Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la Cer.”

Înălțarea Domnului la Cer (Ev.: Luca 24, 36-53)

(Luca 24, 36-43) Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor.

Hristos este prezent pentru a întări credinţa

Mai întâi trebuie să observăm şi să ne amintim că Domnul a binevoit să stea în mijlocul ucenicilor care vorbeau în jurul Lui şi să-şi descopere prezenţa într-o arătare a Sa. Acest lucru l-a promis tuturor credincioşilor atunci când a spus: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20). Pentru a întări statornicia credinţei noastre, pe care prezenţa bunăvoinţei dumnezeieşti o aduce, El doreşte uneori să-şi arate prezenţa într-o arătare fizică a Sa. Deşi noi stăm departe până şi de picioarele Apostolilor, în cazul nostru, trebuie să fim încredinţaţi că acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi din mila Sa. El este în mijlocul nostru ori de câte ori suntem adunaţi în numele Lui. Numele Lui este Iisus, adică Mântuitorul nostru (Ioan 14, 8). Când venim împreună şi vorbim despre modul cum primim mântuirea cea veşnică, este fără de îndoială că ne adunăm în numele lui Iisus. Nu este deci permis să ne îndoim că Iisus este în mijlocul nostru atunci când vorbim despre lucrurile pe care El le iubeşte. Cu cât mai adevărat este El prezent, cu atât mai mult noi reţinem în inimă deplin ceea ce mărturisim cu gura noastră.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus aduce pace de la Naşterea la Moartea Sa

Noi trebuie să vedem că atunci când Iisus apare în faţa apostolilor, El imediat le dăruieşte lor bucuriile păcii. El repetă acelaşi lucru care este o parte a cinstitei slave a nemuririi, pe care l-a dat ca o făgăduinţă specială a mântuirii şi vieţii, când era pe cale să meargă la Pătimire şi la moarte. Pacea Mea o las vouă. Pacea Mea o dau vouă (Ioan 14, 27). Îngerii văzuţi imediat după ce S-a născut proclamau de asemenea păstorilor harul acestui dar, lăudându-L pe Dumnezeu şi spunând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Cu siguranţă, întregul plan al venirii Izbăvitorului în trup este reconcilierea lumii. Pentru acest scop El a devenit Om, a suferit moarte şi a înviat din morţi. El a făcut aceasta pentru a ne conduce pe noi, care stârniserăm mânia lui Dumnezeu prin păcat, înapoi la pacea lui Dumnezeu, prin lucrarea împăcării Sale. Profetul în mod corect I-a dat lui Iisus numele Părinte al veacului ce va să fie şi Domnul Păcii (Isaia 9, 6). Apostolul de asemenea a scris despre El neamurilor care au crezut. El a spus Veniţi, El v-a adus vestea cea bună a păcii, celor de departe, şi pace celor de aproape, pentru că prin El noi avem intrare la Tatăl prin Acelaşi Duh (Efeseni 2, 17-18).

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Ucenicii sunt tulburaţi

Convinşi de atâtea exemple de virtute, noi credem că Petru nu s-ar fi putut îndoi. Este de asemenea clar că Ioan a crezut atunci când L-a văzut pe Mântuitorul (Ioan 21, 7). El crezuse deja când a văzut mormântul gol, fără trupul lui Iisus (Ioan 20, 8). Atunci de ce spune Luca că ei erau tulburaţi? Mai întâi afirmaţia majorităţii include opinia celor puţini. În al doilea rând, deşi Petru a crezut în Înviere, el a putut să fie tulburat când a văzut că Domnul apare neaşteptat în trupul Său, într-o cameră unde uşile erau încuiate, iar zidurile erau solide (Ioan 20, 19). Luca urmează detaliile din punct de vedere istoric. Unul priveşte sfârşitul, iar celălalt succesiunea evenimentelor. Spunând Apoi le-a deschis mintea, să înţeleagă Scripturile, el de asemenea declară că ucenicii au crezut.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Expunere la Evanghelia după Luca 10, 179, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Ucenicii dispreţuiesc moartea

Eu însumi sunt convins şi cred că El a fost în trup după Înviere. Când a venit la Petru şi la ceilalţi, El a spus: Pipăiţi-Mă, atingeţi-Mă şi vedeţi că nu sunt o nălucă fără de trup. Şi ei imediat L-au atins. Şi ei s-au convins, punând mâna pe trupul Lui şi simţind respiraţia Lui. Din această pricină, ei au dispreţuit moartea şi s-au arătat biruitori asupra ei. După Înviere, Iisus de asemenea a mâncat şi a băut cu ei ca o fiinţă umană reală, deşi duhul Lui era unit cu Tatăl.

(Sfântul Ignatie de Antiohia, Epistola către Smirneni 3, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus le arată rănile Lui

Pentru a-i convinge cu adevărat şi pe deplin, că El este acelaşi care a suferit, imediat le arată că, fiind Dumnezeu prin fire, El cunoaşte ceea ce este ascuns. Gândurile neliniştite din ei nu au putut fi ascunse de El. Şi le spune De ce sunteţi tulburaţi­? Aceasta este dovada clară că Cel care este înaintea lor nu este o altă persoană. El este acelaşi pe Care L-au văzut suferind moarte pe Cruce şi pogorâre în mormânt, chiar Cel care vede mintea şi inima şi de Care nimic nu este ascuns. El le dă aceasta ca un semn: cunoaşterea Lui despre tumultul gândurilor lor. Cu alte cuvinte, El le dovedeşte că moartea a fost biruită şi că firea omenească a dezbrăcat stricăciunea întru El. El le arată mâinile Sale, picioarele şi găurile piroanelor. El le îngăduie să-L atingă şi să se convingă în orice fel că acelaşi trup care a suferit, acum este înviat. Nimeni să nu se îndoiască de Înviere. Deşi auzi Sfintele Scripturi care spun că trupul omenesc se seamănă trup fizic şi învie trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 44), nu te îndoi de întoarcerea trupurilor omeneşti la nestricăciune.

(Sfântul Chiril de Alexandria, Comentariu la Luca 24, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Firile dumnezeiască şi omenească ale lui Hristos sunt nedespărţite

Învierea Domnului a fost cu adevărat învierea trupului real, pentru că nu a fost înviată altă Persoană decât Aceea care a fost răstignită şi a murit. Ce altceva a fost împlinit în cele patruzeci de zile, dacă nu aceea că s-a întregit credinţa noastră şi s-a realizat curățarea de orice întuneric? Pentru o vreme, El a vorbit cu ucenicii şi a rămas cu ei, a mâncat cu ei şi le-a permis să Îl atingă cu atingere cercetătoare şi atentă celor care erau sub influenţa îndoielii. Acesta a fost scopul pentru care El a intrat atunci când uşile erau încuiate. El le-a dăruit Sfântul Duh prin suflarea Lui. După ce le-a dat lumina inteligenţei, El le-a deschis tainele Scripturilor Sfinte. În aceeaşi persoană, El le-a arătat rana din coastă, urmele cuielor şi toate dovezile proaspete ale Pătimirii. El le-a spus Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, căci Eu Însumi sunt. Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase cum Mă vedeţi pe Mine având. El a făcut toate acestea pentru ca noi să cunoaştem că proprietăţile firii umane şi ale celei dumnezeieşti rămân în El fără a cauza o despărţire. Acum noi cunoaştem că Cuvântul nu este ceea ce este trupul. Acum noi putem mărturisi că Unicul Fiu al lui Dumnezeu este Cuvânt şi Trup.

(Sfântul Leon cel Mare, Tomos 5, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 Iisus le arată ucenicilor rănile pe care le va arăta Tatălui

Atunci, ucenicii fiind tulburaţi, gândeau că văd un duh. Pentru a ne arăta evidenţa Învierii, Domnul spune Pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, cum Mă vedeţi pe Mine având. El de fapt intră în camera închisă şi încuiată cu prezenţa învierii trupului, nu printr-o fire spirituală. Ei ating şi pipăie un trup, deci noi vom învia în trup. Se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 44). Primul este în regulă, al doilea este necopt pentru că poartă încă firea petelor pământeşti. Nu le-a dat Iisus ucenicilor să atingă trupul Lui care era plin de semnele rănilor şi de urmele zgârieturilor (Ioan 20, 27)? Prin aceasta nu numai că întăreşte credinţa, ci şi aprinde iubirea, pentru că El a primit aceste răni de dragul nostru şi a refuzat să le înlăture, pentru a-I arăta lui Dumnezeu Tatăl preţul libertăţii noastre. Tatăl Îl pune pe Fiul acesta unic de-a dreapta Sa, îmbrăţişând cununile mântuirii noastre.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Expunere la Evanghelia după Luca 10, 169-170, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Peştele fript reprezintă credinţa martirilor

În timp ce ei erau copleşiţi de bucurie, ei se bucurau şi se îndoiau în acelaşi timp. Ei văzuseră şi atinseseră, dar credeau cu greu. Ce cutremurător favor dăruit nouă! Noi nici n-am văzut, şi nici nu L-am atins, şi totuşi am crezut. În timp ce ei erau cuprinşi încă de bucurie şi de mirare, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Desigur că voi puteţi crede că sunt viu şi sănătos, dacă vă însoţesc pe voi la o masă. Ei I-au oferit ceea ce aveau: o bucată de peşte fript. Peştele fript înseamnă martiriul, credinţa dovedită prin foc. De ce este doar o bucată? Pavel zice: Dacă voi da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu sunt (I Corinteni 13, 3). Imaginaţi-vă o companie întreagă de martiri. Unii suferă din iubire, alţii suferă din mândrie. Îndepărtează această bucată de mândrie şi oferă bucata de iubire. Aceasta este mâncarea pentru Hristos. Dăruieşte-I lui Hristos această bucată. Hristos iubeşte pe martirii care suferă din iubire.

(Fericitul Augustin, Predici 229, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus lasă deoparte toate pătimirile

După Învierea din morţi, El lasă deoparte toate pătimirile: foame, sete, somn şi oboseală şi celelalte asemenea. Deşi El a gustat mâncare după Înviere, nu a fost supus niciunei legi a firii. El nu a simţit foame, dar la vremea potrivită, El a confirmat adevărul Învierii, arătând că trupul cu care a suferit şi cel cu care a înviat este acelaşi.

(Sfântul Ioan Damaschinul, Credinţa ortodoxă 4.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus mănâncă peşte fript pentru a le confirma credinţa

Pentru a naşte în ei o mai statornică credinţă în Învierea Lui, El cere ceva de mâncare. Ei aduc o bucată de peşte fript, pe care El o ia şi o mănâncă în faţa lor. El a făcut aceasta doar pentru a arăta că Cel înviat din morţi este acelaşi cu cel care a mâncat şi a băut cu ei în toată perioada când a fost şi a vorbit cu ei ca Om, aşa cum spune proorocul (Baruh 3, 37). El voia ca ei să perceapă că trupul omenesc cu siguranţă are nevoie de acest fel de susţinere, pe când duhul nu are. Puterea lui Hristos depăşeşte cercetarea omenească. Ea nu este la nivelul înţelegerii evenimentelor obişnuite. El a mâncat o bucată de peşte datorită Învierii. Consecinţele fireşti ale mâncării nu au avut loc în cazul lui Hristos, aşa cum necredincioşii ar putea obiecta, ştiind că orice mâncare care intră în gură trebuie neapărat să iasă (Matei 15, 17). Credinciosul însă nu se va lăsa amăgit de asemenea subterfugiu, ci va lăsa toate acestea la puterea lui Dumnezeu.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca 24, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Luca 24, 44-49

Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.

Iisus aminteşte de profeţiile Sale şi de profeţiile din Vechiul Testament

După ce El a ţinut strâns gândurile lor prin ceea ce a spus, prin atingerea mâinilor lor şi prin împărtășirea din mâncare, apoi le-a deschis mintea ca să înţeleagă că El trebuia să sufere, până la moartea pe lemnul Crucii. Domnul le reaminteşte apostolilor ceea ce El a spus. El i-a avertizat de suferinţele Sale pe Cruce, după cum şi profeţii au vorbit din vechime. El de asemenea deschide ochii inimii lor pentru a înţelege vechile profeţii.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca 24, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Credinţa tuturor celor aleşi este aceeaşi

Când era aproape de a se înălţa la Ceruri, Domnul nostru mai întâi a avut grijă să instruiască ucenicii cu blândeţe despre taina credinţei în El. Ei vor putea să o propovăduiască cu mai mare siguranţă lumii, pentru că ei au primit-o din gura Adevărului Însuşi şi au recunoscut faptul că toate cuvintele proorocilor s-au referit la El. El a venit în mijlocul lor după biruința Învierii Sale, aşa cum ascultăm acum ceea ce s-a spus în Evanghelie. El a spus: Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram cu voi. Aceasta înseamnă pe când aveam încă trup pătimitor şi muritor, ca voi. Tot ceea ce a fost scris despre Mine în Legea lui Moise şi în prooroci şi în psalmi trebuia să fie împlinit. El a spus că a împlinit tainele pe care Moise, proorocii şi psalmii le-au proclamat. Este pe deplin evident că Biserica este una în toţi sfinţii ei şi că credinţa tuturor celor aleşi este aceeaşi, a celor care au precedat şi a celor care au urmat vieţii Lui în trup. Noi suntem mântuiţi prin credinţa în Întrupare, în Pătimire şi în Învierea Lui, pe care le-a împlinit.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Hristos vorbeşte despre Biserică

Ce le-a spus lor din Scripturi? El le-a spus: Pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuie să fie propovăduite în numele Lui la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Ucenicii nu ştiau asta. Ei puteau să vadă pe Hristos vorbind despre Biserica ce avea să fie. Când Hristos a spus ceva ceea ce nu puteau să vadă, ei au crezut. Ei puteau vedea capul, dar nu puteau vedea trupul. Noi putem vedea trupul, dar credem despre Cap. Ele sunt două: Mire şi Mireasă, Cap şi Trup, Hristos şi Biserica. El s-a arătat ucenicilor şi le-a făgăduit lor Biserica. El ne-a arătat nouă Biserica şi ne-a poruncit să credem în El. Apostolii au văzut un lucru, dar nu l-au văzut pe celălalt. Noi vedem un lucru şi nu-l vedem pe celălalt. Având Capul împreună cu ei, au crezut cele despre Trup. Având Trupul cu noi, noi trebuie să credem cele despre Cap.

(Fericitul Augustin, Omilii 229, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Succesiunea necesară

Ucenicii învaţă faptul că Învăţătorul lor S-a supus pe Sine la un nenumărat şir de abuzuri din mâinile celor fărădelege şi până la condamnarea la moarte pentru mântuirea lor. Aceasta efectiv îi îndeamnă să rabde toate adversităţile de orice fel pentru mântuirea lor. Ei şi-au adus aminte că prin Tainele Lui ei au fost curăţiţi, sfinţiţi şi uniţi în trupul Celui care, atunci când a gustat moartea pentru ei, le-a dat lor model de înviere imediată din morţi. Căci prin ce altceva ar putea ei să primească speranţă pentru învierea lor? A fost necesar pentru Hristos să sufere şi să învie din morţi a treia zi, spune El, şi pentru voi să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor în numele Lui la toate neamurile. Este, desigur, o succesiune necesară. Mai întâi Hristos a trebuie să-şi verse Sângele Său pentru mântuirea lumii. Apoi, prin Înviere şi Înălţare, El le-a deschis fiinţelor umane porţile Împărăţiei cerurilor. La sfârşit, El a trimis pe cei care trebuie să propovăduiască la toate neamurile, în toată lumea, cuvântul vieţii şi să săvârşească Tainele credinţei. Prin aceste Taine, ei pot fi mântuiţi şi ajung la bucuriile Patriei Cereşti, împreună cu Omul Iisus Hristos. El este singurul Mediator între Dumnezeu şi fiinţele umane (I Timotei 2, 5), şi Lucrător împreună cu ele. El trăieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Propovăduirea începe la Cincizecime

Domnul nu numai că şi-a vărsat Sângele, ci şi-a folosit moartea pentru pregătirea vindecării. El a înviat din morţi pentru a ne arăta un exemplu de înviere. El a suferit cu răbdare pentru a ne învăţa răbdarea pe care trebuie să o avem. În Învierea Lui, El ne-a arătat răsplata răbdării. Aşa cum ştiţi şi cum mărturisim toţi, El s-a înălţat la Ceruri şi apoi a trimis pe Duhul Sfânt, aşa cum a făgăduit. Vă amintiţi că a spus apostolilor: Rămâneţi în cetate până vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Făgăduinţa Lui s-a adeverit. Sfântul Duh a venit, a umplut pe ucenici, iar ei au început să vorbească în limbi tuturor neamurilor. Un semn de unitate a fost pecetluit în ei. O singură persoană vorbea lor în toate limbile, pentru că unitatea Bisericii avea să vorbească în toate limbile.

(Fericitul Augustin, Omilii 175, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Propovăduirea pentru pocăinţă şi iertare începe la Ierusalim

Propovăduirea pentru pocăinţă şi pentru iertarea păcatelor prin mărturisirea numelui lui Hristos începe pe bună dreptate de la Ierusalim. Prima rădăcină a credinţei în El avea să fie adusă la lumină acolo unde s-au împlinit măreția învăţăturilor şi virtuţilor Lui, triumful Pătimirii Sale, bucuria Învierii şi Înălţării Sale. Prima mlădiță a Bisericii înfloritoare, ca un fel de viţă preabună, avea să fie plantată aici. Printr-o creştere a răspândirii Cuvântului, Biserica avea să-și extindă ramurile învăţăturilor Sale în întreaga lume. Proorocia lui Isaia avea să fie adusă la împlinire. El spune că Legea va ieşi din Sion şi Cuvântul Domnului din Ierusalim şi El va judeca neamurile şi va osândi pe mulţi (Isaia 2, 3-4)Era potrivit ca propovăduirea pocăinţei şi iertarea păcatelor, vestea cea bună predicată neamurilor idolatre şi celor întinaţi de diferite fapte rele, să înceapă de la Ierusalim.

Poate că unele dintre neamuri, adânc îngrozite de gravitatea păcatelor celor din Ierusalim, s-ar putea îndoi de posibilitatea de a primi iertare dacă ar rodi fapte vrednice de pocăinţă (Matei 3, 8; Luca 3, 8). Însă El le-a dăruit iertarea chiar celor din Ierusalim, care L-au blasfemiat şi L-au răstignit pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus le dăruieşte Duhul Sfânt

Mântuitorul făgăduieşte ucenicilor pogorârea Duhului Sfânt, pe Care Dumnezeu Îl anunţase din vechime prin Ioil (Ioil 2,28). El de asemenea făgăduieşte putere de sus, pentru ca ei să fie tari, invincibili şi fără frică în propovăduirea tainelor dumnezeieşti neamurilor de pretutindeni.

El le spune că ei au primit Duhul după Înviere. Luaţi Duh Sfânt (Ioan 20, 22). Şi adaugă: Aşteptaţi făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine. Că Ioan a botezat cu apă, dar după puţine zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt (Fapte 1, 4-5)Botezul nu va mai fi în apă, pentru că ei primiseră botezul apei deja, ci va fi cu Duhul Sfânt. El nu adaugă apă la apă, ci completează ceea ce era incomplet, adăugând ceea ce lipsea.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca 24, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Duhul Sfânt le va da putere

El spune Voi sunteţi martorii acestor lucruri. Şi iată trimit asupra voastră făgăduinţa Tatălui Meu. Şi adaugă ceva legat de aşteptarea promisă atunci când spune: Şedeţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de Sus. El a promis că puterea va veni asupra lor din ceruri, pentru că, deşi ei aveau deja Duhul Sfânt, ei L-au primit deplin după ce Hristos s-a înălţat la ceruri. Chiar înainte de Pătimirea Sa, prin puterea Duhului Sfânt, ei puteau alunga mulţi demoni, vindecau mulţi bolnavi şi propovăduiau cuvântul vieţii oricui puteau (Matei 10, 1; Marcu 3, 7; Luca 9, 1-2).

Odată ce El a înviat din morţi, ei au fost în mod special împrospătaţi de harul Aceluiaşi Duh Sfânt. Ioan scrie: Luaţi Duh Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi (Ioan 20, 22-23). El i-a îmbrăcat pe ei cu această putere mai mare din ceruri atunci când ei au primit limbile de foc la zece zile după Înălţarea Domnului (Fapte 2, 2-3). Aşa că ei au fost aprinşi cu o asemenea siguranţă a puterii, încât nici o ameninţare de la stăpânitori nu i-a putut opri să vorbească tuturor despre numele lui Iisus (Fapte 4, 18-21).

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Îmbrăcaţi cu putere de sus

Voi aveţi încă multe de auzit. El se înalţă la ceruri fiind însoţit de ochii ucenicilor care priveau la El. El îi lasă să vadă înălţarea, pentru a-i face mărturisitori. Ei cu siguranţă L-au văzut, L-au atins şi L-au simţit. Ei îşi confirmă credinţa privind la El (înviat) şi atingându-L. Acum, ei Îl însoţesc cu privirea lor când se înalţă la cer. Cu urechi ascultătoare, ei aud glasul îngerului, asigurându-i şi spunându-le că Hristos va veni iarăşi.

Toate acestea s-au împlinit pentru ei. Nu numai privirea către El, nu numai că au fost ţinuţi de mână de mâna lui Iisus, ci toate acestea s-au împlinit pentru ca ei să devină mărturisitori ai lui Hristos şi să rabde toate cu vitejie pentru propovăduirea Adevărului, luptându-se împotriva minciunii chiar şi cu vărsarea sângelui lor. Cine le-a dat lor o asemenea putere? Ascultaţi-L pe Domnul Însuşi: Rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Aţi văzut şi aţi atins, dar încă nu sunteţi capabili să propovăduiţi şi să muriţi pentru ceea ce aţi văzut şi aţi atins, până când nu vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Lăsaţi fiinţele umane să plece acum şi să-şi atribuie diferite puteri, dacă pot să facă ele ceva. Aşa era Petru, dar El încă nu fusese confirmat a fi piatra. El nu era încă îmbrăcat cu putere de sus, pentru că nimeni nu poate primi nimic dacă nu i-a fost dat din ceruri (Ioan 3, 27).

(Fericitul Augustin, Predici 265 D 6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Luca 24, 50-53

Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

La Betania, Iisus îi binecuvântează

Apoi i-a dusafară până în Betania, şi ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat. Mântuitorul nostru vine în trup ca să ia păcatele lumii, să desfiinţeze ceea ce oamenii meritau datorită primului blestem şi să dăruiască credincioşilor moştenirea veşnicelor bunătăţi. Cu dreptate a încheiat tot ceea ce a făcut în lume, cu cuvinte de binecuvântare. A arătat că El este cu adevărat Cel despre Care s-a scris: Căci binecuvântare va da Cel ce pune Lege (Psalmul 83, 7). Era potrivit ca pe cei pe care îi conducea către binecuvântare să-i ducă spre Betania, care se tâlcuieşte casa ascultării. Dispreţul şi mândria merită blestemul, iar ascultarea merită binecuvântarea. Domnul Însuşi a fost ascultător faţă de Tatăl până la moarte (Fil. 2,8), pentru ca să restaureze harul pierdut al binecuvântării lumii. El dăruieşte binecuvântarea vieţii cereşti doar celor care se luptă în Sfânta Biserică să respecte poruncile dumnezeieşti.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Hristos se înalţă de pe Muntele Măslinilor

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Betania este pe un versant al Muntelui Măslinilor. Aşa cum Betania reprezintă Biserica ascultătoare de poruncile lui Dumnezeu, tot aşa Muntele Măslinilor reprezintă foarte potrivit Persoana Domnului. Venind în trup, El este deasupra tuturor sfinţilor, care sunt doar simple fiinţe umane, prin măreţia demnităţii Lui şi prin harul puterii Lui spirituale. Noi Îi cântăm Lui în Psalmi: Dumnezeu, Dumnezeul nostru, te-a uns cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii tăi (Psalmul 44, 7). Citirea aceasta din Evanghelie aduce mărturie că El a promis darul aceleiaşi sfinte ungeri părtaşilor Săi, credincioşii. El a trimis ceea ce promisese, aşa cum ştim, nu mult după aceea (Fapte 2, 2-4). Este încântător să auzi cum casa ascultării, Sfânta Biserică, este clădită pe coasta Muntelui Măslinilor. Să citim Evanghelia lui Ioan, unde este scris că, atunci când s-a împlinit suferinţa de pe Cruce, unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Sa, şi îndată a ieşit sânge şi apă (Ioan 19, 34). Acestea cu adevărat sunt Sfintele Taine prin care se naşte Biserica şi se hrăneşte în Hristos. Acestea sunt apa Botezului, care spală Biserica de păcate, şi Sângele din Potirul Domnului, care confirmă darurile ei. Ea este pecetluită cu ungerea Sfântului Duh. Muntele pe ale cărui coaste este situată Sfânta Cetate, pe care este împărţit darul binecuvântării, cu dreaptă măsură este numit Muntele Măslinilor, ca să poată fi desăvârşit în ziua izbăvirii.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

El a creat o nouă cale pentru noi

După ce i-a binecuvântat şi a mers puţin mai departe, El S-a înălţat la ceruri pentru a se împărtăşi de Tronul Tatălui, cu trupul care era unit cu El. Cuvântul a făcut această nouă cărare pentru noi atunci când a venit în trup. După aceasta, la timpul rânduit, El va veni iarăşi în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii, şi ne va înălţa şi pe noi pentru a fi împreună cu El. Să Îl slăvim pe El!

Fiind Dumnezeu Cuvântul, El a devenit Om de dragul nostru. El a suferit de bună voie în trup, a înviat din morţi şi a desfiinţat stricăciunea. A fost înălţat la ceruri şi va veni cu slavă mare să judece viii şi morţii, pentru a răsplăti fiecăruia după faptele lui.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca 24, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus se înalţă după ce îi binecuvântează pe ucenici

Şi în timp ce îi binecuvânta, s-a despărţit de ei şi s-a înălţat la cerTrebuie să observăm că Mântuitorul S-a înălţat la ceruri după ce a dat binecuvântare ucenicilor Lui. În acelaşi timp, trebuie să ne amintim că, aşa cum citim în Faptele Apostolilor, îngeri s-au arătat lor în timp ce priveau înălţarea Domnului. Aceştia au zis către ei: El va veni iarăşi tot aşa cum L-aţi văzut înălţându-Se la cer (Fapte 1,11). Trebuie să lucrăm cu toată atenţia pentru a înţelege că Domnul se va pogorî să ne judece pe noi în aceeaşi formă şi fire a trupului cu care s-a înălţat. De vreme ce a plecat binecuvântând pe apostolii Săi, El de asemenea ne va face şi pe noi părtaşi şi vrednici de binecuvântarea Lui atunci când va veni. El ne va dărui nouă aceeaşi demnitate ca a celor cărora le va spune atunci când vor sta de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, şi primiţi împărăţia (Matei 25, 34).

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Iisus se înalţă la ceruri în Trupul Său, cu firea cea dumnezeiască şi cu cea omenească

Aţi auzit ceea ce a ajuns la urechile noastre chiar acum, din Evanghelii: Şi ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de dânşii şi s-a înălţat la cer. Cine a fost înălţat la cer? Domnul Hristos. Cine este Domnul Hristos? Este Domnul Iisus. Ce este aceasta? Ai de gând să separi dumnezeiescul de omenesc şi să distingi Persoana lui Dumnezeu de persoana Omului, aşa încât să nu mai fie o Treime de trei Persoane, ci o Pătrime de patru? Tot aşa cum tu, o fiinţă umană, eşti suflet şi trup, tot aşa Domnul Hristos este Cuvântul, suflet şi trup. Cuvântul nu pleacă de la Tatăl. El deopotrivă a venit la noi şi nu L-a părăsit pe Tatăl. El deopotrivă a luat trup în pântece şi a continuat să guverneze universul. Ce a fost înălţat la cer, dacă nu ceea ce a fost luat de pe pământ? Adică, vrem să spunem, trupul însuşi, carnea însăşi, despre care El vorbea atunci când spunea apostolilor: Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase cum Mă vedeţi pe Mine având(Luca 24, 39). Să credem aceasta, fraţilor şi surorilor, şi dacă avem dificultăţi în a răspunde obiecţiilor filosofilor, să rămânem în ceea ce a fost demonstrat în cazul Domnului, fără nici o dificultate a credinţei. Să îi lăsăm pe ei să vorbească, iar noi să credem.

(Fericitul Augustin, Predici 242, 6, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Bucuria intrării în ceruri prin Trupul lui Iisus

Iubiţii mei, în tot acest timp dintre Învierea Domnului şi Înălţarea Lui, providența lui Dumnezeu s-a gândit la aceasta, a învăţat aceasta şi a pătruns în ochii şi în inima lor. El a dorit ca ei să-L recunoască pe Domnul Iisus Hristos cu adevărat înviat, peCel ce s-a născut cu adevărat, a suferit cu adevărat şi a murit cu adevărat. Adevărul evident i-a întărit pe fericiţii apostoli, şi pe toţi ucenicii care erau înfricoşaţi de moartea Lui pe Cruce şi care se îndoiau de Învierea Lui. Rezultatul a fost nu numai acela că n-au mai fost cuprinși de tristeţe, ci s-au umplut de mare bucurie atunci când Domnul a plecat în înălţimile cerurilor.

A fost cu adevărat un izvor de mare şi negrăită bucurie în ochii oştirilor cereşti că firea neamului nostru omenesc s-a înălţat deasupra demnităţii tuturor creaturilor cereşti. A trecut de cetele îngereşti şi s-a înălţat dincolo de înălţimile arhanghelilor. În înălţarea ei, firea noastră omenească nu s-a oprit la nici o înălţime cerească până când această fire nu a fost primită pe Tronul Tatălui celui veşnic. Firea noastră omenească, unită cu dumnezeirea Fiului, s-a aşezat pe Tronul Slavei Sale.

Înălţarea lui Hristos este înălţarea noastră. Speranţa Trupului (Biserica) este acolo unde este slava Capului (Hristos). Să ne bucurăm, iubiţilor, cu bucurie vrednică şi să ne veselim în sfântă recunoştinţă. Astăzi nu numai că am fost făcuți cetăţeni ai raiului, dar am pătruns chiar în înălţimile cerurilor, în Hristos. Harul cel de negrăit al lui Hristos, pe care l-am pierdut prin voia cea rea a diavolului, ne pregăteşte pe noi mai deplin pentru această slavă. Fiind incorporaţi în El, Fiul lui Dumnezeu ne-a pus pe noi, cei pe care vrăjmaşul cel violent ne-a aruncat din fericirea cea dintâi, de-a dreapta Tatălui. Fiul lui Dumnezeu trăieşte şi domneşte împreună cu Dumnezeu Tatăl cel atotputernic şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Leon cel Mare, Predici 73, 3-4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

Pururea în Templu

Rugându-se, ei s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare şi erau toată vremea în Templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Iubiţi fraţi şi surori, trebuie pururea să ne aducem aminte, mai ales în acest loc, cuvintele Domnului spuse în timp ce-i fericea pe apostoli: Fericiţi sunt ochii care văd ceea ce vedeţi voi (Luca 10, 23). Cine este cu adevărat capabil să descrie sau să-şi imagineze cu vrednicie cu ce binecuvântată tristeţe şi-au coborât ochii către pământ ei care priveau către Cel care era slăvit de ceruri ca Împărat al tuturor? El s-a întors acum pe Tronul slavei Tatălui Său, împreună cu firea cea muritoare cucerită, pe care a luat-o întru Sine. Cât de dulci erau lacrimile care au curs din ochii lor, ai celor care ardeau de speranţă vie şi de bucurie, în aşteptarea propriei intrări în ţara părintească a Tatălui! Ei ştiau că Dumnezeul şi Domnul lor duce pe tronul slavei însăşi firea lor. O asemenea privelişte cu adevărat i-a mângâiat! Apoi ei s-au închinat locului unde au stat picioarele Lui (Psalmi 131, 7). Cu multe lacrimi, ei au udat locul unde erau urmele paşilor Lui. Apoi imediat s-au întors la Ierusalim, unde El le-a poruncit să aştepte venirea Duhului Sfânt.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 11, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

De la Înălţarea lui Iisus la Cincizecime

El s-a înălţat în cea de-a patruzecea zi. Iată-ne astăzi, când toţi cei prezenţi sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, acum când El vine asupra lui sau a ei, şi ei vorbesc în limbile tuturor neamurilor. El ne poruncește unitatea prin limbile tuturor oamenilor. Domnul porunceşte unitatea când învie din morţi. Hristos porunceşte aceasta în timp ce Se înalţă la cer. Duhul Sfânt confirmă aceasta atunci când vine astăzi.

(Fericitul Augustin, Predici 268, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

https://doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice/inaltarea-domnului-comentarii-patristice

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com