Rugători în cer pentru poporul român. Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor Români)


„În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi: pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi, de acolo mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.” (Matei 4, 18-23)

Evanghelia de astăzi ne spune că Iisus, după ce a ales pe primii Săi ucenici, Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, i-a luat cu El şi a început a binevesti în toată Galileea Evanghelia Împărăţiei, nu a unei împărăţii lumeşti, pământeşti, trecătoare, ci Evanghelia Împărăţiei cerurilor, Evanghelia Împărăţiei iubirii şi slavei veşnice ale lui Dumnezeu. Iar deodată cu predicarea Evangheliei vieţii veşnice El vindeca orice boală şi orice neputinţă din popor. Predica Sa începe astfel: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17), adică schimbaţi-vă felul de a fi, de a gândi, de a trăi şi de a făptui, deoarece Dumnezeu este aproape de oameni, devenind Om printre oameni, ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu.

Deci predica lui Iisus, predica pocăinţei, a schimbării şi sfinţirii vieţii oamenilor este însoţită de fapte minunate, de vindecări, de izbăviri din stări grele. „El tămăduia toată boala şi toată neputinţa în popor” (cf. Matei 4, 23). Prin aceasta, Hristos Domnul confirmă prin fapte ceea ce spune prin cuvinte, şi anume că Împărăţia pe care o binevesteşte El prin Evanghelia Sa este Împărăţia vindecării oamenilor de păcat şi de moarte, este Împărăţia vieţii, iubirii şi fericirii veşnice. Prin vindecările săvârşite de Iisus se vede că iubirea Sa milostivă şi smerită se arată ca fiind dătătoare de lumină, de viaţă, de sănătate, de libertate şi de bucurie. Iubirea Lui ridică pe oameni din păcat prin îndemnul la pocăinţă, îi ridică din suferinţă prin vindecări de boli şi prin eliberări de demoni. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos pregăteşte pe ucenicii Săi să înţeleagă taina Bisericii şi îi învaţă că la cuvântul bun trebuie să adauge şi fapta cea bună de ajutorare a semenilor, de alinare a suferinţei şi singurătăţii lor, de ridicare a lor din starea de umilire la starea de demnitate, de schimbare a stării lor de întristare într-o stare de bucurie şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primesc. Această Evanghelie a Împărăţiei iubirii lui Dumnezeu a fost ascultată, trăită şi transmisă de-a lungul veacurilor mai ales de către Sfinţii lui Dumnezeu din neamuri diferite. Între aceştia se află şi sfinţii din neamul românesc sau din poporul român dreptcredincios.

Prezenţa Duhului Sfânt în om lucrează sfinţirea omului: Pentru a arăta nu numai identitatea fiecărui sfânt pomenit într-o zi din calendar, ci şi comuniunea tuturor sfinţilor, Biserica a instituit sărbătoarea numită Duminica Tuturor Sfinţilor, întrucât cea mai frumoasă podoabă a Bisericii sunt Sfinţii ei, în care au rodit darurile Duhului Sfânt, pe care ei le-au cultivat cu multă credinţă şi stăruinţă în fapte bune. Această frumuseţe a lucrării harului Preasfintei Treimi în oameni se vede în primul rând în Duminica Tuturor Sfinţilor, bărbaţi şi femei din neamuri diferite, din categorii sociale diferite, de vârste diferite. Iar după modelul Duminicii Tuturor Sfinţilor şi la o săptămână după aceasta, serbăm noi astăzi Duminica Sfinţilor Români, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în şedinţa sa de lucru din 19-20 iunie 1992.

Redăm mai jos textul acestei hotărâri: „De acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul nostru, ştiuţi şi neştiuţi, sau de alt neam care şi-au sfârşit viaţa în hotarele pământului românesc, toţi cei care au sfinte moaşte cu cinstire în Biserica noastră, precum şi toţi sfinţii din neamul nostru care s-au nevoit pe alte meleaguri. Pentru cinstirea tuturor acestora se instituie „Duminica Sfinţilor Români” care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre în fiecare an în a doua Duminică după Rusalii.
În această Duminică vor fi amintiţi şi cu evlavie cinstiţi:

– Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârşit muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră;

– Sfinţii cuvioşi şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit duhovniceşte pe toţi dreptcredincioşii;
– Sfinţii martiri din orice treaptă harică sau stare obştească şi toţi aceia care prin sângele şi patimile lor au primit cununa sfinţeniei;

– Sfinţii români ucişi de oştile păgânilor sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care au căzut în luptă cu aceştia sau în amară robie pentru credinţa strămoșească, Biserică şi neam;

– Sfinţii care s-au săvârşit luptând cu arma cuvântului pentru apărarea credinţei, a Bisericii Ortodoxe şi a binecredincioşilor ei fii;

– Toţi ceilalţi sfinţi creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugăciunii şi a virtuţii creştine, pe care Dumnezeu i-a scris în Cartea Vieţii.

Hotărâm, de asemenea, ca în Duminica Sfinţilor Români Icoana Praznicului să fie aşezată spre cinstire la locul cuvenit, în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române.
Unele biserici ce se vor zidi sau preînnoi îşi vor putea rândui hramul „Duminica Sfinţilor Români”. Spre veşnică cinstire despre cele ce am hotărât în chip canonic s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de canonizare, pe care-l întărim cu semnăturile noastre, spre a fi adus la cunoştinţa dreptcredincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române, a tuturor evlavioşilor  români, oriunde ar trăi aceştia.”

Creştinismul românesc are rădăcini adânci în sufletul poporului şi rugători în ceruri

Astăzi, în Duminica Sfinţilor Români, ne aducem aminte de cei ce au predicat Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre, începând cu însuşi Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolie sau la misiune, despre care ne vorbeşte chiar Evanghelia din această zi. Pe temelia predicii Sfântului Apostol Andrei şi a ucenicilor săi în sud-estul ţării noastre, în Dobrogea de astăzi, s-a răspândit creştinismul la străromâni şi români, astfel încât poporul român s-a format şi s-a creştinat lent, dar profund. Poporul român nu a fost creştinat într-un anumit an, la comanda cneazului, regelui sau împăratului, cum a fost cazul la unele popoare vecine, ci creştinarea românilor s-a făcut de jos în sus, începând cu oamenii simpli şi cu soldaţii creştini din legiunile romane veniţi în Dacia, iar apoi prin lucrarea unor misionari creştini, în special răsăriteni vorbitori de limbă greacă şi latină. Creştinismul primit şi cultivat de români s-a dovedit timp îndelungat a fi un creştinism cu rădăcini adânci în sufletul poporului român întrucât a rezistat în timpul invaziilor popoarelor migratoare ca: goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii şi turcii, astfel încât a rămas acelaşi creştinism ortodox latin răsăritean al ţării noastre şi după invaziile popoarelor migratoare necreştine. Iar prin sfinţii noştri străromâni şi români, cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, Crucea lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat a devenit lumina botezului şi vieţii poporului român.

Faptul că românii, de limbă latină şi credinţă ortodoxă răsăriteană, nu despart Crucea de Înviere constituie un popor în acelaşi timp jertfelnic şi iubitor de înviere, răbdător în suferinţă şi purtător de speranţă. Credinţa poporului român creștinat, născută şi cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei şi prin lucrarea misionarilor creştini, vorbitori de limbă greacă şi latină, a rodit duhovniceşte mai ales în mulţimea sfinţilor martiri, a sfinţilor cuvioşi din mănăstiri, schituri şi sihăstrii, în mulţimea sfinţilor ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinţi apărători ai patriei şi ai credinţei, în mulţimea preoţilor, precum şi în mulţimea sfinţilor mireni cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, care au postit mult şi s-au rugat constant, au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut, crescut şi educat copii în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam.

Astăzi, prin sfinţii români, canonizaţi în diferite etape, poporul nostru ştie că are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, care-l ajută să-şi păstreze credinţa ortodoxă, singura prin care dobândeşte mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie, pentru a se bucura de slava Împărăţiei cerurilor….

Vedem, aşadar, că în calendarul Bisericii noastre nu există vreo lună în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român, însă astăzi, în Duminica Sfinţilor Români, sunt pomeniţi toţi sfinţii români împreună, cei cunoscuţi sau canonizaţi de Biserică şi cei necunoscuţi pe nume de către oameni, dar pe care Dumnezeu îi cunoaşte că sunt sfinţi. Numărul bisericilor care au ca hram „Duminica Sfinţilor Români ” este în creştere continuă în România şi în diaspora română. În Bucureşti, cea mai cunoscută biserică având acest hram este Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români”, Şoseaua Olteniţei nr. 255, ctitorie a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
Astăzi trebuie să mulţumim lui Dumnezeu mai ales pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinţii din poporul român, daruri pe care ei le-au cultivat prin credinţă şi nevoinţă, prin rugăciune şi fapte bune spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

(Predica Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la duminica a II a după Rusalii din anul 2012.)

http://www.actualmm.ro/predica-patriarhului-daniel-rugatori-in-cer-pentru-poporul-roman-duminica-a-ii-a-dupa-rusalii-a-sfintilor-romani/

             Să nu trăim egoist, ci să trăim deschis iubirii lui Dumnezeu și întrajutorării !

Împărăţia Cerurilor nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt, fapt pentru care trebuie să ne schimbăm viaţa, să nu mai trăim egoist şi exclusiv biologic, ci să trăim deschis iubirii lui Dumnezeu şi ajutorării semenilor noştri.

 La această schimbare ne cheamă Evanghelia, deoarece binevestirea Împărăţiei Cerurilor presupune chemarea la o remodelare a modului de a gândi, a modului de a vieţui în lume, de a fi şi de săvârşi fapte. Înseamnă să nu ne mai gândim la lumea aceasta.

Hristos Domnul a unit predica pocăinţei, a schimbării vieţii cu fapte minunate, vindecătoare şi eliberatoare. El întărea astfel cuvântul prin fapta milostivă. Hristos ne învaţă ca la predicarea Evangheliei să adăugăm şi faptele filantropiei, ale carităţii. De aceea, încă din primele veacuri, Biserica a avut grijă de bolnavi, de săraci, de călători, de tot sufletul care avea nevoie de ajutor.

Această lucrare apostolică de propovăduire a Evangheliei lui Hristos, nu numai prin cuvânt ci şi prin faptă, a fost împlinită în mod deosebit de sfinţi. Astăzi pomenim comuniunea sfinţilor români cunoscuţi şi necunoscuţi, pe cei rânduiţi în calendar, canonizaţi, dar şi pe cei încă necanonizaţi. Pe unii dintre ei doar Dumnezeu îi cunoaşte şi îi va arăta când şi cum doreşte El sau îi va arăta pe toţi în ziua celei de-a doua veniri a lui Hristos. Atunci sfinţii ca luminătorii vor străluci; sfinţenia din sufletele lor se va arăt şi prin trupurile lor înviate şi preaslăvite.

Pentru că nu a fost o încreştinare formală, la comandă, ci de la om la om, dezvoltată în acelaşi timp cu formarea poporului nostru din daco-geţi şi romani, creştinismul are rădăcini adânci în sufletul poporului român. Poporul român nu şi-a pierdut credinţa în profida numeroaselor încercări prin care a trecut, pentru că istoria ne arată că a rezistat în timpul invaziilor popoarelor migratoare, în timpul multor presiuni prozelitiste ulterioare a altor confesiuni creştine eterodoxe, dar a rezistat şi presiunilor ideologice ateiste din timpul comunismului.

Prin sfinţii români, poporul nostru are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, să o transmită generaţiilor tinere, să cultive sfinţenia vieţii şi fapele iubirii milostive.

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostită în data de 18 iunie 2017 – Duminica a 2-a după Rusalii)

Sursa: basilica.ro;https://doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/sa-nu-mai-traim-egoist-ci-sa-traim-deschis-iubirii-lui-dumnezeu-ajutorarii


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com