Cu Nepsis prin veacuri spre sfințenie

Rignano Flaminio este o mică localitate din provincia Romei, situată la kilometrul 38 al anticii străzi consulare Flaminia, într-o deosebit de frumoasă zonă verde, la poalele muntelui Sorate. În urmă cu cinci ani a luat ființă, pentru românii ortodocși care trăiesc pe aceste meleaguri, o parohie închinată Sfântului Proroc Ilie. Nu demult, din dorința și cu binecuvântarea Preasfințitului  Părinte Episcop Siluan, ea a fost transformată în schit, întrucât părintele Ștefan, neobositul păstorul al acestei obști creștinești, este ieromonah.

 În acest loc am poposit duminica trecută, pe 9 mai 2010, cu un grup de tineri de la Nepsis Italia, dornici de a ne ruga împreună cu credincioșii de aici și a vedea câte ceva din frumoasele bogății lăsate posterității, deci și nouă celor de azi, de primii închinători ”în Duh și în adevăr” care au trăit și s-au jertfit pe pământul acesta. Chiar biserica în care românii ortodocși participă la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare mai importantă și pe care atât de frumos au împodobit-o în stil ortodox, este închinată sfinților Abondiu și Abondanțiu, un preot și un diacon, martirizați pe aceste locuri în timpul persecuției lui Dioclețian, în anul 304.  Ea a fost construită în secolul XI pe ruinele alteia mai vechi, din secolul VI, construită la rândul său peste un șir de catacombe, din care astăzi se poate vedea doar intrarea, sub altarul bisericii.

 Moaștele acestor doi sfinți, mutate în secolul X la Roma, în biserica Sfântul Bartolomeu din Insula Tiberina, au fost găsite în Catacombele Sfânta Teodora din Rignano Flaminio, împreună cu cele ale sfinților militari Ioan și Marcian,  proveniți se pare din Dacia, și ale sfintei Teodora, matroana romană care a înmormântat în catacombele sale mulți sfinți martiri.

După terminarea Sfintei Liturghii, catacombele au fost primul obiectiv la care părintele Ștefan ne-a condus. Aici am ascultat istoria locului, povestită de un bun cunoscător, profesorul  Sandro Marcorelli, președintele Asociației ”Pro Loco”, care ne-a și însoțit prin catacombe.

Spre ora 14, obosiți și flămânzi dar încântați în același timp de ceea ce văzusem, am mers în afara  orașului, ”la iarbă verde”, unde credincioșii din parohie ne pregătiseră mâncare. Ne-au ospătat cu multă dragoste și ne-au asigurat ca suntem bineveniți oricând dorim sa revenim la ei.

După ce ne-am odihnit puțin ascultând pe părintele Ștefan care le povestea tinerilor de ce a decis dânsul să devină călugăr, am plecat spre ultimul și probabil cel mai impresionant dintre obiectivele noastre: biserica Sfântul Silvestru de pe vârful muntelui Sorate.

Această frumoasă biserica în care se mai păstrează încă fresce creștine timpurii, este atestată documentar chiar din secolul V. Ea a fost construită peste un vechi templu închinat zeului Apollo. Tot în acest loc își aduceau jertfele lor și alte popoare păgâne dinaintea cuceririi romane: etruscii, falii și capenatii. După cum se păstrează prin tradiție orală, muntele Sorate, în trecut ”munte sfânt” pentru diverse popoare păgâne,  a fost sfințit într-adevăr în secolul IV prin prezența pe aceste locuri a Sfântului Silvestru, episcopul Romei (314-335). Se zice că el ar fi petrecut un timp într-o peșteră, nu departe de templul păgân, fugind de persecuția lui Dioclețian. Peste mai puțin de un secol, păstrându-se încă vie amintirea viețuirii sale acolo, creștinii construiesc o biserică în cinstea sa. Ceva mai târziu, monahii benedictini, atrași de frumusețea și sfințenia locului, se stabilesc aici și construiesc alte câteva mănăstiri în împrejurimi. Între aceștia, două persoane au rămas în amintirea locuitorilor: Nonos, amintit de Sfântul Grigorie Dialogul în scrierile sale, și Carlomanno, fiul lui Pipin cel Scurt, care renunță la tron și devine monah pe muntele Sorate. El va și renova mănăstirea veche.

Asemeni nenumăraților pelerini care de-a lungul secolelor au urcat muntele Sorate pentru a se închina Domnului și a se ruga împreună cu viețuitorii sfinți ai acestor locuri, tinerii Nepsis, însoțiți de părintele Ștefan și de alți câțiva credincioși din Rignano Flaminio, au urcat muntele, s-au rugat, au cântat Acatistul Învierii Domnului și alte tropare pascale, au admirat peisajul și sau bucurat împreună.

Prof. Florica Zavate

Acest articol a fost scris marți, mai 11th, 2010 la 10:01 pm si este inscris in categoria Pelerinaje. Puteti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. Puteti lasa un raspuns/comentariu, sau trackback de pe sit-ul d-voastra.