• Acasa
  • Atelier literar
  • Despre Nepsis Italia
  • Galerie Multimedia
  •  

    Excursie la Viterbo

    Excursia de după examene

    Într-o zi însorită de vară mediteraneană, duminică 11 iulie 2010, un grup de tineri Nepsis din Roma și împrejurimi au organizat o excursie la Viterbo, oraș situat la 80 de km de Roma spre nord-vest.

    La Paraclisul Episcopal cu hramul Sfântul Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Universitar și Cultural Român din Viterbo unde slujește părintele Vasile Bobiță, tinerii cu participat la Sfânta Liturghie.

    În cuvântul de învățătură rostit de părintele Vasile după citirea Sfintei Evanghelii și la încheierea slujbei, a îndemnat tinerii oaspeți să-și dăruiască viața și tinerețea lui Dumnezeu creatorul și stăpânitorul a toate cele văzute și nevăzute și să fie modele de viață creștină într-o lume a provocărilor de tot felul.

    Masa de prânz a fost oferită de credincioșii care aparțin de Paraclis, undeva intr-un colț de pădure din apropierea lacului Vico.

    Lacul Vico situat în apropiere de Viterbo constituie un loc de atracție deosebit datorită frumuseții zonei muntoase unde este așezat lacul,  datorită bogăției reliefului și faunei variate. Din anul 1982 atât lacul de origine vulcanică cât și o bună parte a zonei din preajmă au fost declarate rezervație naturală.

    După-amiază, tinerii au călătorit pe jos cale de doi kilometri până la marginea lacului și aici s-au oprit câteva ceasuri pentru a se odihni, a comunica sau a se juca cu mingea în apă și pe țărm.

    Diacon Gheorghe

    One Response to “Excursie la Viterbo”

    1. motfolea mihai spune:

      a fost o duminica foarte frumosa.ma bucur ca ne-am revazut cu totii dupa o perioada in care o parte din tineri au avut de studiat pentru examene.sper sa mai facem iesiri de acest gen cat mai curand.

    Leave a Reply

    You must be logged in to post a comment.