“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj toscan la Locurile Sfinte

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ziua de duminică, 15 februarie, a fost una de mare binecuvântare pentru cei 50 de pelerini toscani aflați la Locurile Sfinte (în perioada 10 - 17 februarie 2015) împreună cu preoții lor: părintele Liviu MARINA FIT de la parohia Sf. Antonie cel Mare din Lucca, părintele Ciprian CALFA de la parohia Sf. Paisie de la Neamț din Livorno şi părintele Viorel MATEI de la parohia Sf. Teodosie de la Brazi din San Giovanni Valdarno.

Astfel, după ce la miezul nopții am participat la Sfânta Liturghie la Sfântul Mormânt, unde majoritatea pelerinilor s-au împărtășit cu Sfintele Taine, în cursul zilei am săvârșit "Acatistul Sf. Ioan Iacob Hozevitul" chiar lângă moaștele Sfântului şi am fost binecuvântați în apele Iordanului la locul Botezului Domnului.

De asemenea, am trecut pe la Dudul lui Zaheu şi pe la Sf. Gherasim de la Iordan.

Seara am săvârșit Taina Sf. Maslu în sobor de 7 preoți, bucurându-ne de prezența Preacuviosului Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.

Dumnezeu să primească şi să răsplătească jertfa şi râvna pelerinilor noștri!

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici