“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj Israel parohia Moncalieri

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin mijlocirea celor 40 de mucenici de la Sevastia, al căror hram îl poarta biserica noastră, s-a încheiat în chip binecuvântat pelerinajul organizat în Tara Sfântă, timp de 7 zile, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, de către parohia Moncalieri. Mulțumim pe aceasta cale atât doamnei preotese Aurelia Dringo pentru perfecta organizare, cât și ghidului nostru domnului David Tomer pentru deosebita disponibilitate și profesionalismul dovedite în anumite circumstanțe nefavorabile (ne referim mai cu seamă la vreme), fără de care am fi fost văduviți de anumite obiective religioase.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

Mai multe fotografii găsiți aici