“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerini la Vatoped

 

                În săptămâna 15-21 martie 2015, la început de primăvară, în plină perioadă a Postului Mare, un grup de credincioși din Roma și împrejurimi împreună cu pr. Gabriel Popescu, pr. Daniel Bageac, pr. Marian Jianu și diac. Gheorghe Zavate au găsit cu cale să meargă în pelerinaj la Sfântul Munte Athos pentru rugăciune, cercetare de sine și apropiere de Dumnezeu. De la Paraclisul Episcopal ”Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu” din Roma – Torre Spaccata au participat părintele Gabriel Popescu cu fiul său, Mihail, diaconul Gheorghe Zavate si citețul Vasile.

 

Din Roma spre Tesalonic și mai apoi spre portul Ouranupoli

 

Plecarea din Roma s-a făcut duminică, după Sfânta Liturghie, cu avionul din aeroportul Ciampino. În ciuda norilor ce lăsau să cadă stropi mărunți de ploaie încă rece, zborul a fost destul de liniștit, avionul trecând prin miezul norilor, uneori mai zdruncinându-se, dar tot urcând, si plutind ca o pasăre mai mare care zboară într-o direcție sigură si fără prea mare efort.

Ajunși la Tesalonic pe aeroportul umed, vedem în zare minunatul apus de soare pe cerul limpede, de după ploaie. Cu taxiul ne îndreptăm spre centrul orașului, mai bine zis spre Catedrala care adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie. Am fost  cazați în apropiere, la un mic, dar îngrijit hotel, binecunoscut de pelerinii care s-au mai perindat pe aici.

După lăsarea bagajelor, mergem spre închinare la moaștele Sfântului Dimitrie - izvorâtorul de mir, raclă așezată undeva în partea stângă, în interiorul măreței catedrale. Ne închinăm cu toții, cântăm troparul Sfântului, facem fotografii și rămânem în liniște lângă racla care împrăștie în jur un puternic parfum de mir ce se poate vedea în picături mai mici și mai mari deasupra raclei de argint, dincolo de geamul de sticlă. Cu multă răbdare ne închinăm și la alte Sfinte Moaște păstrate aici în catedrală, ca cele ale Sfintei Anisia  sau ale Sfântului Grigore Kalavritul, vedem minunate icoane pictate cu multă măiestrie, fresce foarte vechi conservate pe unele zone din pereții mai înalți, toate acestea prezentate cu de-amănuntul de părintele Marian Jianu.

După aceea, tot seara, traversăm câteva străzi principale și ne oprim lângă situl arheologic ce conservă ruinele anticului amfiteatru. Aici vorbim despre Grecia de demult, Grecia de astăzi, filozofia de altădată și teologia din vremea Părinților, până la vremea pe care o trăim acum și nu știm de fapt cum să o numim. Mergând în jos, prin zona largă rezervată pietonilor, spre litoralul care se află doar la câteva sute de metri, vedem în dreapta și în stânga edificii frumoase, impunătoare, puternic luminate, ce au la parter restaurante , cafenele sau magazine de lux ori alte magazine pentru turiști și pelerini.

Luni dimineața, mult înainte de răsăritul soarelui, luăm taxi spre autogară, iar de aici autocarul spre portul Ierissos. Călătoria este lungă, de câtăva sute de kilometri, de la un litoral până la celălalt, prin câmpie, dealuri și munți. După un ceas de așteptare, în dimineața destul de rece a acestui mic port, ni se spune că astăzi vaporul nu pleacă spre Athos deoarece sunt valuri mari pe mare și astfel nu primesc autorizația de navigare. Ne îndreptăm astfel cu alt autocar spre celălalt port mai mare numit Ouranupoli, situat nu prea departe, dar în altă direcție.

În acest port se află și biroul unde primim foaia (viza) pentru intrare în Sfântul Munte. Pelerinii dornici să ajungă la mănăstirile din Athos sunt mulți, iar vapoarele și șalupele sunt in numar limitat. Suntem nevoiți să așteptam ora prânzului ca să ne urcăm și noi într-un vapor și să plecăm la destinația noastră: Muntele Athos - Mănăstirea Vatoped.

 

Mănăstirea Vatoped - o cetate puternică și o perlă a Ortodoxiei

Mănăstirea Vatoped este socotită a doua mănăstire ca importanță între cele douăzeci de mănăstiri din Sfântul Munte, având una dintre cele mai numeroase obști de călugări, mai bine de o sută. Situată în partea de nord-est a peninsulei Athos, mănăstirea este închinată Bunei Vestiri, prăznuindu-și hramul în data de 25 martie, zi în care are loc priveghere și procesiune. Ea păstrează câteva odoare de mare preț, cum ar fi: Brâul Maicii Domnului, o parte din Sfânta Cruce a Mântuitorului, o cruce a Sfântului Constantin cel Mare și alte mici părți din moaștele altor sfinți.

Istoria Vatopedului se împletește cu istoria icoanelor minunate prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind mănăstirea de atacurile piraților, înmulțind untdelemnul în cămările acesteia și vindecând de boli sau pedepsind îndrăzneala unor viețuitori din mănăstire, a împărătesei Placidia sau a turcilor. Icoana ”Pantanassa” adică ”A-toate-Împărăteasa” este renumită ca ”Vindecătoare de cancer” și este cea mai cunoscută între cele șapte icoane făcătoare de minuni ce se găsesc la Vatoped. O copie a acestei icoane a fost pictată în toamna anului 2014 la mănăstire și a fost adusă la Roma la Paraclisul ”Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu” unde se află și acum spre închinare și spre vindecarea credincioșilor bolnavi și nu numai.

Mănăstirea Vatoped este o fortăreață, una dintre cele mai mari și bine zidite din întreg Sfântul Munte. Deși este înconjurată de ziduri înalte, de jur-împrejurul ei răsar, ca ciupercile, căsuțe mici, cu cerdacuri înalte, semn că în ele trăiesc schimnici sau muncitori care și aici restaurează sau reconstruiesc din temelii părți din clădirile distruse de vitregiile timpului.

Forma curții, poligonală, pietruită cu dale, clădirile înalte cu zeci de încăperi, turnul de apărare cu ceas, biserica centrală și paraclisele, culoarele boltite cu cărămidă de șamotă, pridvoarele lungi, sprijinite de stâlpi de lemn masiv sunt dovezi ale vechimii mănăstirii. În interiorul curții se află biserica centrală, turnul cel mare, clopotnița, trapeza, paraclisul cel mare, pe lângă numeroase chilii, magazii și alte dependințe.

Toate acestea ar fi lipsite de viață dacă monahii de aici nu ar avea ca primă chemare aceea de a sluji pe Dumnezeu și pe aproapele, de  a căuta sfințirea vieții prin lepădare de voia proprie, prin ascultare și prin viață de curăție trupească și sufletească.

 

Monahismul înfloritor  și viu al ultimului sfert de veac

Astfel, la Vatoped se poate vedea un monahism viu, dinamic, frumos de admirat, dar greu de realizat. Pelerinii vin la mănăstire în număr tot mai mare, din diverse colțuri ale Europei și nu numai, vin să caute ceva și revin ulterior, atâta timp cât găsesc aici un izvor de har și o comunitate model de împreună viețuire spre sfințire.

Aici te situezi undeva între pământ și cer, uneori poate mai aproape de cer. Plecat dintr-o aglomerație a orașelor mai mici sau mai mari, simți că acolo te afli în alt spațiu, nu numai fizic, dar și duhovnicesc, de nedescris.

Acolo liniștea vorbește, grăiește ceva celui care are simțirea trează, dă mărturie într-un fel aparte că lucrurile mari se pot realiza în mod negălăgios, că esențialul stă în a face și a tăcea. Monahii și părinții de acolo, aparent reci, indiferenți față de noii sosiți (dacă nu au ascultare specială pentru primirea pelerinilor), în realitate nu sunt așa, ci sunt rezervați, retrași în rugăciunea lor de toată vremea din care izvorăsc virtuți ca bunătatea, blândețea, îndeluga-răbdare, smerenia și multe altele. Asta se poate înțelege după câteva zile în care pelerinul acceptă să viețuiasă printre ei, cu ei, ca ei.

Fiecare este cu ascultarea lui, nu-i vezi pierzând vremea, ci, în toată discreția, oricine face ce trebuie făcut, cu toată smerenia. La rugăciune îi vezi venind grabnic, coborând de la chilii sau venind de la trapeză, arhondaric, seră sau alte locuri, intră în biserică, se închină la icoane, se duc la locul potrivit și se roagă dacă nu au o ascultare specifică (strana, slujirea de un fel sau altul).

Masa nu o iau decât o dată în zi în timpul postului, în trapeză, dar și aici liniștea domnește pentru a putea asculta cuvântul care se citește de undeva de sus, iar singurele zgomote ce se mai pot auzi sunt provocate de mișcarea sau lovirea farfuriilor, cănilor sau a lingurilor de inox. Doar pelerinii tot mai numeroși care vin aici și nu știu rânduiala locului mai glăsuiesc în șoaptă câte ceva, impresionați fiind de ceea ce văd și trăiesc.

Multe ar fi de spus în urma viețuirii printre acești minunați monahi, dar intenția nu este aceea de a slăvi pe cineva în locul lui Dumnezeu, ci de a da mărturie celor care nu mai văd și nu cred că mai există asemenea oameni de jertfă și asemenea familii duhovnicești, care iau în serios viața în Hristos.

Venit aici ca pelerin, ai ocazia să te vezi ca-ntr-o oglindă, să lași la o parte automulțumirea, încrederea în sine și alte categorii de apreciere - reflex ar unor standarde sociale medii, dar larg răspândite, și să te confrunți cu exigențe și modele înalte, anevoioase de urmat, dar nu imposibil de realizat.

Monahii  nu mai sunt din lume, cum nici creștinii nu ar trebui să fie, atunci când, duhovnicește, fiecare își înțelege chemarea și menirea de creștin în toată profunzimea ei.

Despărțirea de un asemenea loc cu așa viețuitori este un moment nu tocmai ușor. Mai ales atunci când afară parcă și natura te împiedică să pleci, datorită ploii și zăpezii de la munte, sufletul parcă vrea să spună că nu-i destul de încărcat, că mai vrea să adune comori duhovnicești, că doar el nu se reglează după  ora zborului avionului sau a navigării pe mare cu vaporul.

 

Pelerinii se reîntorc spre Tesalonic și mai apoi acasă

Reveniți la Ouranopoli, după o călătorie cu microbuzul prin Sfântul Munte și una pe mare cu șalupa de mare viteză, înainte de lăsatul serii, poposim aici pentru noapte, dar nu înainte de a merge la biserica din localitate, unde se slujea acatistul Bunei Vestiri. Masa modestă o servim undeva lângă litoral, loc în care chelnerița româncă, în așteptare de clienți buni, ne servește cu fructe de mare, cartofi, salată și vin alb.

În dimineața următoare, luăm autocarul spre Tesalonic. Bagajele sunt multe și gențile pline până la refuz cu cadouri luate de la magazinul din Vatoped. Călătoria de mai bine de două ceasuri pare mai lungă și mai grea decât cea de la începutul săptămânii, asta datorită oboselii și căldurii de afară și din autocar. Este un timp prețios, bun pentru a schimba impresii, a privi minunata natură a Greciei, pentru liniște sau rugăciune, fiecare făcând ceva potrivit stării sale sufletești.

Coborâți în autogară, ne deplasăm cu taxi spre Tesalonic la Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, locul cel mai căutat de pelerini și prea bine cunoscut de șoferii de taxi. Ne închinăm din nou la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, cumpărăm mir și iconițe, apoi ne îndreptam spre sediul Facultății de Teologie a Universității ”Artistotel” - unde intrăm spre închinare în capela frumos amenajată, de mărime medie. Cu pași grăbiți, prin intersecții și străzi destul de aglomerate, ne deplasăm către Catedrala Metropolitană, unde se află moaștele Sfântului Grigorie Palama, la care ne închinăm în grabă, fiind ora prânzului, inainte de închidere.

 

Mai rămăseseră doar câteva ceasuri până la plecarea avionului și parcă printr-o minune părintele Marian ne spune că ne vom duce undeva, dar nu trebuie să știm mai dinainte. Mașinile în care ne aflam părăsesc orașul și călătoresc mult, urcând niște coline, pânăîn localitatea Suroti și se opresc la Mănăstirea "Sfântul Ioan Teologul".Trecând prin curtea mănăstirii bine aranjate și primitoare, mergem spre închinare la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul, de curând canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice. Trăim momente de mare bucurie duhovnicească, acum, la încheierea pelerinajului nostru tocmai la mormântul Sfântului Paisie, atât de drag nouă tuturor pentru cuvintele sale și pentru exemplul vieții  de dăruire, de adâncă smerenie și bunătate. O ultimă privire de ansamblu de pe dealul mănăstirii deschide un orizont larg spre oraș, spre mare, spre colinele înverzite și spre munții din depărtare. Aceasta-i Grecia cu natura și sfinții ei!

Așteptarea în aeroport și călătoria cu avionul sunt trăite altfel de cum s-ar crede după asemenea experiențe pline de încărcătură duhovnicească și umană. Majoritatea preferă să stea în liniște și să sedimenteze bine în suflet minunatele trăiri de care a avut parte, si nu să le risipească prin vorbele multe care diluează sau golesc deseori tot ce-i frumos.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

A consemnat: un pelerin

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici