“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

PELERINAJ ÎN ROMA

 

A devenit o tradiție în parohia noastră, cu hramul “Zămislirea Maicii Domnului” din Roma, ca în fiecare an, o dată sau de mai multe ori, credincioși ai parohiei, însoțiți de părintele paroh Ilie Ursachi, să mergem într-un scurt pelerinaj la locurile de importanță creștină din Roma sau împrejurimi. Şi anul acesta facem la fel. Cel mai recent pelerinaj a fost în preajma sărbătorii Sf. Ap. Petru şi Pavel. Astfel, după ce am prânzit cu toţii la umbra unor măslini de lângă Colosseum (prilej de comuniune dar şi reflectare împreună asupra evenimentelor antice, dar şi anticreştine, legate de acest loc), am mers mai întâi să vizităm biserica "Sf. Cosma şi Damian", doctorii fără de arginţi. Aici am coborât şi în spaţiul de sub biserică, unde este mormântul acestor sfinţi.

Următorul popas a fost la Carcera Marmetino, locul unde au fost întemniţaţi, pentru nouă luni, Sf. Ap. Petru şi Pavel. Am putut vedea o bucată din stâlpul de care au fost legaţi, precum şi locul de unde a izvorât apă, în mod miraculos, necesară sfinţilor pentru a boteza doi temniceri şi alte persoane. Apoi am vizitat Biserica Ara Coeli, biserică care adăpostește în stânga sfântului Altar, într-un frumos baldachin, o parte din moaștele sfintei Împărătese Elena. A urmat Biserica Sf. Marcel, loc unde am descoperit moaștele sfinților Marcel, Lin, Felicitas, Ianuarie, Filip, Alexandru, Martial și Vitalie, adăpostite în Altarul principal. Nu departe de această biserică este Biserica "Sfinţilor douăsprezece Apostoli", unde am putut să ne închinăm la mormintele Sf. Ap. Filip şi Iacob, ruda Domnului. Aici sunt şi moaştele Sf. Mc. Eugenia şi ale mamei ei, Claudia. Ultimul popas a fost în faţa Columnei lui Traian, “certificatul de naştere” al poporului român.

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici