“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj la Ierusalim al parohiei Villafranca di Verona

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, in perioada 11-18 octombrie 2015, un grup de credincioși împreună cu preotul Mihail Ursachi, paroh al bisericii cu hramul ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din Villafranca di Verona, au plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă. Au urmat șapte zile pline de hrană duhovnicească și spirituală, pășind pe urmele Mântuitorului Hristos cu mari emoții în suflete si cu cei dragi purtați în gânduri și în inimi peste tot în locurile binecuvântate de Dumnezeu. 

Fiind cazați la Așezământul Românesc din Ierihon, am avut un program de rugăciune dimineaţa și seara, care ne-a folosit din plin. Momentul culminant al acestui pelerinaj l-a constituit participarea la Sfânta Liturghie, săvârșită la Mormântul Domnului, unde a slujit și Părintele Mihail Ursachi. Credincioşii s-au împărtăşit. 

Întorși acasă, plutind de atata încărcătură duhovnicească, am împărtășit celor dragi din experiența unică de la locurile sfinte, iar Părintele a împărțit credincioșilor în biserică mahramele binecuvântate prin ungerea cu mir de nard pe Piatra Ungerii de la Mormântul Domnului din Ierusalim! 

Multumim lui Dumnezeu pentru toate!

A consemnat: consilier parohial, Neagu Mariana

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici