“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj în Grecia al parohiei din Veneția

 

În perioada 19-24 octombrie a avut loc un pelerinaj în Grecia, organizat de parohia "Sfânta Lucia" din Veneția. 

Grupul de pelerini conduși de pr. Paroh Avram Matei a vizitat mai multe biserici și mănăstiri, unde pelerinii s-au închinat la sfintele moaște ale mai multor sfinți: Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Sf. Paraschevi, Cuvioasa Teodora, Sf. Teodora împărăteasa, Sf. Spiridon, Sf. Partenie, Sf. Haralambie, Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul, Sf. Efrem cel Nou, precum și la mormântul Sf. Paisie Aghioritul. 

Pe tot parcursul itinerariului, pelerinii au fost însoțiți de doamna ghid, preoteasa Carmen Voicescu, care le-a prezentat participanților într-un mod deosebit de frumos și clar istoria locurilor vizitate, precum și frumusețea duhovnicească a vieților sfinților cercetați și minunile pe care aceștia continuă să le săvârșească în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Pr. Avram

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici