“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pelerinaj la Bari și Loretto

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Siluan, sâmbătă, 21 noiembrie 2015, de sărbătorea Intrării Maicii Domnului în biserică, credincioşii parohiei “Sf. Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora şi Sf. Ierah Nicolae” din Imola au primit darul a fi trăit o zi minunata cu ocazia pelerinajului la moaştele Sf. Ierarh Nicolae, în străvechiul oraş de la malul mării Adriatice, Bari.

Ȋncă de la sosirea noastră darurile au început sa curgă... Darul unei dimineți frumoase dăruite de Dumnezeu, darul bătrânului oraş care abia se trezea, darul grijii cu care am fost întâmpinaţi la sosire de Diac. Nicolae Mihăşteanu, darul bucuriei cu care am fost primiţi de credincioşii de la parohia ortodoxă română “Sfânta Treime” din Bari, darul Sfintei Liturghii săvârşite de Pr. Florin Cârlig, păstorul Parohiei “Sf. Cuvios Irodion de la Lainici” din Lecce şi Pr. Doru Gârboan, însoţitorul nostru, Darul cel Mare al Lui Hristos - Sfânta Împărtăşanie - şi nu în cele din urmă... darul părintelui nostru ocrotitor, Sf. Ierarh Nicolae, pe care l-am cinstit prin slujba Acatistului şi la ale cărui sfinte moaşte ne-am închinat!

Şi cum ar fi putut fi altfel!? Doar veniserăm acasă la bunul şi blândul nostru ocrotitor, Sf. Ierarh Nicolae, cel ce împarte cu bucurie daruri tuturor celor ce-l cinstesc şi îl cheamă în ajutor în rugăciunile lor! Şi ne-a primit Sf. Ierarh cu o îmbrătişare caldă, părintească, sfântă, plină de dragoste... bucuros de oaspeţi, el şi toţi ceilalţi sfinţi ale căror sfinte moaşte te întâmpină în capela de la intrarea în maiestuoasa catedrală închinată lui.

Am plecat de la Bari încărcaţi cu toate aceste daruri şi cu îndemnul de a le împărţi, odată ajunşi acasă, tuturor celor dragi din familiile şi din parohia noastră, spre sanctuarul Casei Maicii Domnului din Loreto. Ploaia puternică de pe drum ne-a încetinit pasul, si am ajuns târziu la sanctuar, când porţile măreţei catedrale erau deja închise... Dar nu am fost lispiţi nici aici de daruri duhovnicești! Ne-a cuprins pe toţi Maica Domnului într-o mare îmbrăţişare, în albastrul serii, în adierea unui vânt răcoros, în luminile feerice ale splendidei pieţe ce înconjoară catedrala, într-o atmosferă ca de basm! Aici a răsunat imnul nostru de slavă şi de mulţumire închinat Maicii Domnului!

Încet-încet, într-un târziu, mângâiaţi şi ocrotiţi de rugăciunile Maicii Domnului şi cu inimile pline de bucurie, lăsând în urma Loreto, cu speranţa unei cât mai apropriate reîntâlniri, am pornit spre casă mulţumind şi dând slavă lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dăruit în această zi şi nu numai!

 

A consemnat: un pelerin

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici