“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

PELERINAJUL PAROHIEI FIRENZE 2 ÎN ȚARA SFÂNTĂ

 

În perioada 26 octombrie – 2 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, Parohia Sfânta Muceniță Lucia – Firenze 2 a organizat prin intermediul Centrului de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei un pelerinaj în Țara Sfântă, la care au participat 40 de pelerini. În cele șapte zile ale pelerinajului, credincioșii, însoțiți de Pr. Paroh Ioan Trandafir Bobîrnea și călăuziți de Preacuviosul Pr. Roman de la Așezământul Românesc din Ierusalim, au trăit într-un mod aparte istoria mântuirii neamului omenesc.

Biserica Bunei Vestiri din Nazaret, în incinta căreia Feciora Maria cu pruncul Iisus este reprezentată iconografic după tradițiile a numeroase țări; Biserica Nașterii Domnului din Bethleem, în care se află Peștera ce păstrează steaua de argint cu 14 colțuri, care indică locul Nașterii lui Iisus; Sfințirea Mică a apei și afundarea în râul Iordan, la locul Botezului Domnului; Cetatea Capernaum, centrul activității Mântuitorului, cu impresionantele sale ruine antice; Muntele Fericirilor, la nordul Mării Galileii, cu biserica în formă octogonală și grădina de o rară frumusețe; Biserica Sfinților Apostoli, înconjurată de o mulțime de arbori, plante, flori și păuni, care zugrăveau în minte imaginea Raiului; plimbarea pe Marea Galileii cu corabia de lemn; Biserica Schimbării la Față de pe Muntele Tabor; Biserica Pater Noster, în incinta căreia rugăciunea Tatăl Nostru se găsește imprimată pe plăci de ceramică în circa 170 de limbi; Biserica Ghetsimani cu cele douăspezece cupole, care păstrează piatra rugăciunii Mântuitorului din Ghetsimani; Drumul Crucii, calea străbătută de Mântuitorul Hristos de la locul condamnării la locul răstignirii Sale, tradițional împărțită în 14 opriri, în care se află numeroase biserici și mănăstiri care aparțin diferitelor confesiuni creștine; Biserica Mormântului Maicii Domnului de la poalele Muntelui Măslinilor; Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în care vine an de an în mod minunat Sfânta Lumină în ziua Învierii Domnului, ce păstrează la intrare Piatra Ungerii, pe care a fost așezat Mântuitorul după coborârea de pe Cruce, în apropierea acesteia înălțându-se Altarul Golgotei, care are un disc de argint ce indică locul răstignirii Domnului Hristos, iar sub cupola mare a bisericii afându-se Capela Mormântului Mântuitorului, cu două spații: Încăperea Îngerului și Sfântul Mormânt în care se află Piatra Sfântă de marmură a Mormântului; Biserica de pe Muntele Măslinilor și Capela Înălțării Domnului, care păstrează piatra cu urmele tălpilor Mântuitorului Hristos – toate acestea au făcut ca lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu să atingă în sufletul fiecărui pelerin o profunzime de negrăit, pecetluită de binecuvântarea slujirii Sfintei Liturghii și primirii Sfintei Taine a Euharistiei în Biserica Sfântului Mormânt.

 
Pelerinaj la Florența pentru credincioșii parohiilor din Cirié și Ivrea

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, joi 01 noiembrie, o parte dintre credincioșii Parohiilor ”Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” - Cirié și “Sfântul Leontie de la Rădăuţi” – Ivrea, au mers în pelerinaj la Florența. Acesta este recunoscut pentru bogăția culturală și artistică pe care o deține la nivel mondial, dar şi pentru personalitățile pe care le-a dat mai ales în perioada Renaşterii italiene.

În prima parte a zilei s-a vizitat Biserica Santa Maria Novella (locul unde s-au desfășurat lucrările Sinodului de la Ferrara - Florența: 1438-1439), Capelele Medici cu închinare la părticele din moaştele: Sfântului Apostol Andrei, Sfântului Ioan Damaschin, Sfintelor Femei Mironosițe, Sfintei Maria Egipteanca, Sfântului Ioan Botezătorul, ș.a. și Domul Santa Maria del Fiore (a doua biserică ca mărime din Italia).

Pelerinaj în Țara Sfânta - Lodi

 

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, in perioada 23-31 Octombrie 2018 Parohia Ortodoxa Romană “Sfinții Trei Ierarhi”-Lodi a organizat al treilea pelerinaj in Țara Sfânta la care au participat 54 de credincioși. Am pășit pe urmele Mântuitorului ,  al Apostolilor și al sfinților Săi in cele 7 zile, pornind din Ierusalim, de la Mormântul Sfânt, urmând drumul crucii, poposind la Mormântul Maicii Domnului și pe piatra lapidarii  primului martir creștin, Sfântul Stefan. Am ajuns cu bucurie la locul nașterii Sale, la Bethleemul cantat in multele colinde românești, am coborât in pustiul Iordanului unde Sfântul Sava a pustnicit și unde se nevoiesc sfinți in viața. Ne-am rugat la sfântul nostru Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt, am urmat drumul pe Muntele Maslinilor unde am atins locul Înălțării la ceruri a  Mântuitorului Hristos, am trecut pe Muntele Sion unde am cunoscut o alta realitate a evreilor închinători  la mormântul Proorocului David, ne-am amestecat cu toate credințele lumii in Foișorul Cinei celei de taina, locul pogorârii Duhului Sfânt, pentru ca apoi sa îl purtam in rugăciune și pe marele Ioan Botezătorul la locul nașterii sale, in Ein Kerem.

Nazaretul, cu casa copilăriei Mântuitorului, Cana Galileii cu prima minune făcută in văzul lumii, Cezareei Palestinei, locul din care s-a plecat la propovăduirea in cele 4 Colțuri ale lumii au fost următoarele popasuri duhovnicești, încheiate cu un apus de soare oglindit pe latura estica a Mediteranei intr-o splendoare de lumina ce ne-a lăsat fără suflare!

Sâmbătă noaptea Biserica Învierii și Mormântul Sfânt ne-au fost lacaș de rugăciune, împreuna cu multimea impresionanta de frați ortodocși romani sosiți din Romania sau din Italia, pentru ca după prânz sa încercam profunzimile Marii Moarte și a Iordanului lin curgător de care cu toții ne-am bucurat.

Parohia Ferrara-Pelerinaj în Grecia

 

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, credincioşii parohiei Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, din Ferrara, au efectuat al doilea pelerinaj din toamna aceasta, în Grecia.

Grupul format din 53 de persoane, au vizitat multe locuri binecuvântate de Dumnezeu, închinându-se la sfintele moaşte a multor sfinţi, cum ar fi Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie din Eghina, deasemenea au ajuns şi la renumita bisericuţă cu copacii a Sfintei Teodora din Peloponez, la biserica Maicii Domnului cu şerpii, au trecut pe la Sfântul Gherasim în Chefalonia, unde s-au închinat la sfintele moaşte, care erau aşezate în poziţie verticală. Pelerinajul a culminat cu participarea la procesiunea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ce a avut loc joi, 25 octombrie, iar în ziua prăznuirii Sfântului au participat la Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie, unde s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului.

Pelerinajul s-a încheiat cu frumoasa croazieră în jurul Sfântului Munte Athos şi, de data aceasta, pe lângă frumuseţea naturii, au avut bucuria duhovnicească de a se închina la moaştele mai multor sfinţi, cum ar fi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Paraschevi, Sfântul Trifon şi altele, care au întâmpinat vasul de croazieră, prin purtarea de grijă a părinţilor de la mănăstirea Xenofont, din Sfântul Munte.

PELERINAJ LA LOCURILE SFINTE PAROHIA „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Ostia (Roma V)

 

În perioada 15-22 octombrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, parohia ortodoxă română „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Ostia (Roma V) a pornit în Pelerinaj la Locurile Sfinte.

Copleșiți de emoție, toți credincioșii dar in mod special cei care se aflau la primul lor Pelerinaj în Țara Sfântă, au pășit aici cu dorința vie de a se adapa „în duh și în adevăr” din ceea ce până în acel moment cunoșteau doar din cuvântul Sfintelor Evanghelii.

Toți au dorit să fie împlinitori ai „evangheliei a cincea”, nescrisă, a creștinului, anume cea a pașilor Mântuitorului Iisus Hristos. Este o evanghelie a trăirii și a rugăciunii profunde pe care nu ai cum să nu o simți la Locurile Sfinte și pe care nu o poți nicicum descrie în cuvinte.

Primul pas în acest pelerinaj a însemnat pentru fiecare din noi o pregătire prealabilă prin post și rugăciune, spovedanie, dar mai ales prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos.

Astfel, pelerinajul a urmat firul istoric al ținuturilor biblice, pornind de la Bethlehem, mergând apoi la Nazaret, Ierihon, Marea Galileii sau Ierusalim, respectiv de la Nașterea Mântuitorului la Patimirile, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Sa la Ceruri. Tuturor acestor locuri minunate li s-au alăturat numeroasele mănăstiri care adăpostesc moaștele a numerosi sfinti, ostenitori sau pustnici, cu mare evlavie la poporul român: Sf. Mare. Mc. Gheorghe purtătorul de biruință, Sf. Ioan Iacob Hozevitul Românul, Sfântul Gherasim, Sf. Teodosie cel Mare, Sf. Sofia, Sf. Maria Egipteanca, etc.