"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Naşterea Domnului în penitenciarul din Torino

 

 

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 27 decembrie 2017, în ziua praznicului Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, vestea Naşterii Domnului a fost purtată şi în Penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită cu acest prilej în limba română şi italiană de Preotul Gabriel Burcescu şi diaconul Grosu Valeriu Andrei de la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II. Conducerea penitenciarului a îngăduit ca la această Sfântă Liturghie sărbătorească să participe laolaltă femei şi bărbaţi din toate pavilioanele. S-au adunat astfel în rugăciune 40 de persoane, în marea majoritate români ortodocşi, dar şi ortodocşi de alte naţionalităţi şi fraţi catolici.

Cu mila Domnului, câteva dintre numeroasele persoane care s-au spovedit în perioada în care preoţii au vizitat penitenciarul au primit Sfânta Împărtăşanie. După Sfânta Liturghie s-au cântat colinde tradiţionale, într-o atmosferă ce a depăşit graniţele oricărui zid , purtând pe cei prezenţi pe aripile amintirilor până în acel spaţiu al copilăriei în care singurele „cătuşe” erau ale iubirii : braţele părinţilor. 

În cuvântul de învăţătură, părintele Gabriel a spus celor prezenţi că locul lor nu este aici şi că „aceste lucruri sunt îngăduite în viaţa omului ca să conştientizăm că suntem responsabil faţă de marele dar al libertăţii pe care Dumnezeu ni l-a dat ca să putem intra în comuniune veşnică cu El”.

Pe lângă darul prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos Cel ce S-a născut spre a înţelege dragostea cu care ne înconjoară, fraţii şi surorile din penitenciar au primit şi daruri oferite de credincioşii Parohiei „Sfânta Cruce”: calendare şi pacheţele cu cozonac.

Să ajute bunul Dumnezeu ca această lucrare să continue ca atunci când întrebarea Mântuitorului  va fi :„În temniţă am fost ... aţi venit la Mine?”, răspunsul să fie mereu afirmativ.

Diac Grosu Valereiu Andrei

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Reportage EORI

Calendario ortodosso

Buona parola

Numero di visitatori

1143664