"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Praznicul Nașterii Domnului la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma

 

 

Cu ajutorul Domnului, am ajuns la luminatul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Marți, 25 decembrie 2018, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta sediului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de la Roma, credincioșii prezenți la acest mare Praznic s-au bucurat la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania și alături de un sobor de preoți și diaconi.

Înainte de Dumnezeiasca Liturghie a avut loc un moment emoționant, Preasfințiții Părinți, împreună cu tot soborul de slujitori și cu toți credincioșii, i-au colindat pe toți românii de acasă, prin intermediul unei transmisii TV mijlocită de Televiziunea Română, la emisiunea „Universul credinței".

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan le-a vorbit credincioșilor despre iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, trimițând, pentru a noastră mântuire, pe Însuși Fiul Său în lume, să Se facă om asemenea nouă, deschizând astfel calea noastră, a oamenilor, spre a deveni dumnezei după har și moștenitori ai iubirii Sale, în Împărăția Cerurilor. Preasfinția Sa a îndemnat la pregătirea sufletului și a inimii noastre spre a deveni iesle curată în care să Se sălășluiască Hristos, pregătire care ar trebui să fie cel puțin la fel de entuziastă ca pregătirile caselor și a meselor de sărbători.

În cadrul activităților care se desfășoară în mod constant la Paraclisul din incinta sediului episcopal, un loc aparte îl ocupă cateheza dedicată copiilor și tinerilor. Rodul acestei activități s-a concretizat astăzi prin două momente artistice, o serbare a celor mici și un concert de colinde al celor mai mari. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan le-a oferit tuturor copiilor daruri.

La final, Preasfințitul Părinte Siluan a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania pentru împreună-slujire, cât și tuturor credincioșilor veniți să se hrănească și să se bucure de venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care, odată sălășluit înlăuntrul nostru, ne face inima Cer.

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos!