"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfânta Cruce” –Torino II

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri, 11 ianuarie 2019, în biserica Parohiei „Sfânta Cruce” –Torino II a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi şi diaconi din parohii ale Protopopiatului Piemonte I – Valle d’Aosta, Centru – Nord.

În căutarea Celui care este „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre” , credincioşii s-au adunat în biserică pentru a se ruga împreună cu preoții ca „ Domnul să dea tuturor alifia dumnezeiască care închide rănile prilejuite de păcat”, cum spunea Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.

La sfârşitul slujbei, părintele Gabriel Burcescu a dat citire cuvântului rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la proclamarea solemnă a anului 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, cuvânt prin care suntem îndemnaţi, printre altele, să „ aducem recunoştinţă vrednicilor slujitori ai credinţei şi culturii românești, precum şi să intensificăm misiunea Bisericii în societatea de astăzi, printr-o intensă conlucrare între cler şi credincioșii mireni, între slujitorii cultului religios şi ai culturii româneşti”.

 Mai apoi părintele Gabriel a mulţumit, în numele părintelui paroh Lucian Roşu, tuturor celor prezenţi pentru participare amintind cât de important este „ să ne rugămunii pentru altii si mai ales pentru cei bolnavi, ca Domnul sa le dea răbdare si putere sa duca Crucea bolii,  prin care  ni se descoperă taina iubirii Sale”.

Slavă Domnului pentru toate !

                                          Preot Gabriel Burcescu

 

 

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Reportage EORI

Calendario ortodosso

Buona parola

Numero di visitatori

2028973