"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Slujire arhierească în Parohia „Sf. Sfințit Mucenic Haralambie” din Legnago

Din mila lui Dumnezeu și cu bucurie în suflete, duminică, 10 februarie 2019, Parohia Ortodoxă Română „Sf. Sf. Mc. Haralambie” din orașul Legnago și-a prăznuit ocrotitorul.

Cu această ocazie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, l-am avut în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Atanasie de Bogdania, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înaintea căreia a hirotesit pe domnul Szijarto Robert ca citeț pe seama parohiei și a binecuvântat pe domnul Băț Vasile ca paraclisier.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a amintit faptul că se apropie perioada binecuvântată a Triodului, subliniind atitudinea femeii cananeence, ca fiind o școală a smereniei, de pregătire pentru perioada liturgică ce urmează. Rugăciunea acestei mame este comparabilă cu rugăciunea stăruitoare a Bisericii, ca mamă a noastră a tuturor. De asemenea, Preasfințitul Părinte Atanasie a amintit și de importanța curajului în rugăciunea către Dumnezeu, rugăciune ce trebuie făcută cu nădejde și credință, insistând până la împlinirea celor spre folos. Cuvântul de învățătură a continuat cu câteva repere legate de viața și mucenicia Sf. Sf. Mc. Haralambie, ocrotitorul parohiei.

În cele din urmă, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a adresat întregii comunități îndemnul pentru susținerea proiectului construcției noii biserici parohiale și a înmânat diploma de ctitor familiei Lixăndroiu Ion și Doina, care au donat terenul pe care se va construi viitorul sfânt locaș.

După Sfânta Liturghie și agapa frățească, praznicul Sf. Sf. Mc. Haralambie s-a încheiat cu o conferință duhovnicească intitulată „Viața spirituală și provocările lumii de azi”, susținută de Pr. Diacon Conf. Univ. Dr. Adrian Sorin Mihalache.

Mulțumim, de asemenea, grupului Byzantion, condus de protopsaltul Adrian Sîrbu, care a asigurat răspunsurile de la strană.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

A consemnat: Pr. Paroh Ilie Daniel

 

 

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Apostolia

Reportage EORI

Calendario ortodosso

Buona parola

Numero di visitatori

2655709