"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Hramul Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” - Moncalieri
Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă, 9 martie 2019, am sărbătorit al cincilea hram al parohiei noastre. Am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, împreună cu un sobor de preoți.
În cuvântul de învățătură dăruit credincioșilor, Preasfinția Sa a vorbit despre jertfa martirilor, aceștia fiind cei care și-au încredințat în mod deplin întreaga lor viață lui Hristos și au suferit moarte martirică pentru tăria credinței lor și pentru puterea cuvântului lor mărturisitor.
Sfânta Liturghie s-a încheiat cu hirotesia întru protoiereu a părintelui paroh Floricu Marius, pe seama Protopopiatului Piemonte III.
Evenimentul liturgic s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească.
Mulțumim Bunului Dumnezeu și Sfinților 40 de mucenici pentru toate darurile îngăduite parohiei noastre.
 

 

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Apostolia

Reportage EORI

Calendario ortodosso

Buona parola

Numero di visitatori

2244116