"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Sfântul Maslu la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2

 

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri 6 Septembrie 2019, în biserica "Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2, a fost săvârșită taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți din parohii ale Protopopiatului Piemonte I.

Credincioșii au venit cu bucurie, la început de an bisericesc, pentru a se ruga împreună cu preoții slujitori, ca prin ungerea cu untdelemnul sfințit, să primească tămăduirea sufletească și trupească.

La sfârșitul slujbei, părintele Gabriel Burcescu, de la parohia gazdă, în contextul Anului Omagial al Satului Românesc a ținut o prelegere cu tema “Satul Românesc, în perioada de după Revoluția din 1989”. El a amintit printre altele, faptul că “după 1989 până astăzi, țăranul român trăiește suferința dezrădăcinării și a înstrăinării sale prin plecarea în alte țări” și că satul românesc nu mai este zariștea cosmică așa cum îl numea Lucian Blaga și nici țăranul român, nu mai poate determina destinul nostru ca neam așa cum spera Liviu Rebreanu.

Mai apoi, părintele a mulțumit, în numele părintelui paroh Lucian Roșu, tuturor celor prezenți pentru participare, punându-le la suflet îndemnul Sfântului Vasile cel Mare, care spunea “să ne bucurăm cu cei ce se bucură, să ne întristăm cu cei ce se întristează și să suferim cu cei ce suferă”.                                                               

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Apostolia

Reportage EORI

 
 

Calendario ortodosso

Buona parola

Numero di visitatori

2760704