"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Praznicul Sf. Ierarh Nicolae la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Astăzi, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește  pe cel numit ”canon al credinței și icoană a blândeții”, paraclisul ”Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a înveșmântat în straie de sărbătoare întrucât Sf. Ierarh Nicolae  este unul dintre ocrotitorii sfântului lăcăș - la praznicul Sf. Nicolae,  în urmă cu 9 ani săvârșindu-se cea dintâi Sfântă Liturghie.

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie,  înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit Fericirile pe care Mântuitorul Hristos le-a rostit în Evaghelia de la Luca. Preasfinția Sa a subliniat cum Domnul nu propune o fericire după cum o propune lumea aceasta, ci El îi fericește pe cei care caută să se îmbogățească în Dumnezeu, chiar dacă paradoxal aceasta înseamnă sărăcie, plâns sau chiar prigoană.

La momentul cuvenit, s-a rostit ectenia și rugăciunea pentru adormiți, întru pomenirea nou-adormitului, Majestatea Sa Mihai, Regele României, iar la finalul slujbei, a evocat rolul important pe care l-a jucat monarhia în devenirea României moderne, subliniind, totodată,  discreția si demnitatea cu care Regele Mihai a trăit perioada de după abdicarea sa la tron, inclusiv după revenirea sa oficială în România (1997).

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, credincioșii prezenți au avut bucuria de a se închina la o părticică din moaștele Sf. Ierarh Nicolae.

Sfinte Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!