"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Serile Filocalice Nepsis - Roma

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului  Siluan, în data de 6 martie s-a desfășurat a doua întâlnire din cadrul proiectului "Serile Filocalice Nepsis". Invitatul a fost de această dată, Părintele Constantin Sturzu- consilier al Sectorului de Comunicare și Relații publice, al Arhiepiscopiei Iașilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei,  venit special  pentru a se întâlnii cu  tinerii în diferite parohii din Italia. Tema discuției a fost "Din naștere român, în veșnicie a lui Hristos". Părintele a deschis conferința printr-o întrebare care ne-a cam pus pe gânduri: "Ce este mai important  să fii creștin sau să fii român?".  Am fost de acord în cele din urma, că a fi creștin este mai important,  iar părintele ne-a explicat că la Judecata de Apoi, vom fi împărțiți pe popoare,  dar vom merge acolo cu toate ale noastre, cu personalitatea noastră, cu identitatea noastră  și implicit cu identitatea de român.  Putem observa cum credința noastră ne îndeamnă să menținem un contact cu cei adormiți, prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, ceea ce ne arată că suntem rezultatul unor combinații biologice care implică asemănarea cu strămoșii noștri. Tradițiile, obiceiurile, limba și cultura fac parte din noi și nu trebuie să negăm naționalitatea noastră în fața celorlalți, doar pentru a nu fi catalogați cu caracteristicile negative ale neamului nostru.                                                                        

În societatea și în realitatea în care trăim, ne este greu uneori să recunoaștem că suntem români și creștini (ortodocși ) din frica de a nu fi acceptați. Câțiva tineri, au dat exemple de situații  în care nu știau cum să se raporteze la cei care îl hulesc pe Dumnezeu, tocmai  pentru a nu fi excluși sau mai dureros, pentru a nu le da prilej de mai multă batjocură.  Uneori când încercăm să explicăm de ce avem credință, de ce credem în Dumnezeu,  primim argumente de la ceilalți care încearcă să ne convingă că de fapt credem în ceva ce nu exista , că este o iluzie și că primim  ajutor pentru că totul este” predestinat”.  Toate acestea ne pun la încercare și nu știm cum  e de cuviință să reacționăm.                                                                                                 

Am încercat apoi,  să analizăm împreună  comportamentul tinerilor atei și a celor creștini în situația  în care sunt umiliți și batjocoriți și cum  învățătura creștină ne influențează mai mult sau mai puțin, comportamentul în viața de zi cu zi, învățându-ne să răbdăm și să iubim cât mai mult. Iubirea în acest caz, trebuie interpretată ca esență  adică Dumnezeu.  Astfel când ne iubim pe noi înșine sau pe aproapele trebuie mereu să ne raportam la El. Faptele bune pe care le facem să nu fie pentru slava deșartă sau laudă ci pentru a manifesta iubirea către Dumnezeu, așa cum El ne-a spus ca "Daca ați făcut unora din acești frați mai mici, Mie mi-ați făcut" .                                                                                                                                           

Părintele a încheiat discuția spunându-ne că cel mai bun este să ne rugăm pentru cei care ne batjocoresc, să dăm exemplu prin faptele noastre si să iubim pe cei ce ne necăjesc,  în așa fel  încât Domnul să lucreze prin noi pentru a aduce și pe alții la credința.

Mulțumim Domnului pentru binecuvântarea de a primi răspunsuri la întrebările care ne frământă și nădăjduim să ne fie cu folos în urcușul  anevoios,  spre Împărăția Cerurilor.

Slava lui Dumnezeu  pentru toate!

 

A consemnat Veronica Vasile