"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Serile Filocalice Nepsis - Lodi

În cadrul proiectului “Serile Filocalice Nepsis”, în data de 8 martie, Parohia Ortodoxă Română, “ Sfinții Trei Ierarhi”, de la Lodi, l-a găzduit pe părintele Constantin Sturzu - consilier al Sectorului de Comunicare și Relații publice, al Arhiepiscopiei Iașilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În prezența numeroșilor tineri, veniți și de la parohiile din împrejurimi, părintele Constantin și-a început discursul cu afirmația pe care unul din credincioșii întâlniți în Spania a rostit-o: “ Nu mă simt bine nici aici și nici în țară când mă întorc – mă simt străin.” Răspunsul a fost unul pe cât de simplu, pe atât de adevărat și îmbietor – să ne facem rădăcini în ceruri. Pentru a adânci aceste rădăcini în rai este foarte important să construim și să menținem un raport sănătos cu cei care sunt “mormintele vii ale strămoșilor noștri”, așa cum ne definește marele scriitor Lucian Blaga. Însă pentru a ne înrădăcina și mai mult în veșnicie, este indispensabil să știm că rugăciunile noastre pentru cei care s-au mutat la cele nemuritoare sunt fundamentale pentru dezrobirea sufletului nostru. Drept urmare asta ne va ajuta să găsim traseul propriei existențe. Legat de acest argument dar și cu privire la a avea o trăire binecuvântată de Dumnezeu, părintele a atras atenția și părinților spre cum să-și educe proprii copii. Aceștia din urmă trăind într-o societate cu o anumită cultură și vorbind o limbă diferită, nu mai este eficient ca părinții și clerul să le vorbească, doar, în limba română, a “vechilor cazanii”. Neluând în considerare aceste detalii, tinerii se vor găsi în mare dificultate în a se exprima și în a apăra propria credință în momentul în care se vor confrunta cu situații mai puțin plăcute pe care le vor întâlni de-a lungul vieții lor. De asemenea, părintele ne-a explicat care sunt factorii determinanți existenței noastre: ceea ce am moștenit de la înaintașii noștri; ceea ce s-a înscris în noi ca informație; ceea ce noi înșine am ales să devenim.

Un alt argument foarte important, a fost “rostul de a posti”. Postirea nu este altceva decât o înfrânare de la cele pământești. În perioada postului trupul se simte vlăguit. Asta, însă, ne permite ca mintea și inima noastră să fie mai curate, astfel încât să putem să intrăm, mai ușor, în dialog cu Dumnezeu. Pentru un începător e mai dificil în a pune în practică toate acestea dar, cu timpul trupul, cel care simte foamea, este trecut în planul secund de sufletul care dorește trăirea cu cele sfinte și mântuitoare.

La fel s-a atins și subiectul “Existența sau Non Existența lui Dumnezeu”. Drept urmare părintele Constantin ne-a amintit ceea ce spune Scriptura ne îndeamnă: “Crede și Cercetează!”. Știința nu are nici o dovadă care să demonstreze că El nu există, ci din contră. Atâta timp cât omul afirmă că creierul nostru nu este folosit la maximul potențialului său, cum poate afirma cu certitudine în același timp că Dumnezeu nu există?!

La final părintele a lăsat un amplu spațiu întrebărilor adresate de către tineri. Una din întrebările care îi preocupă pe tineri în mod deosebit și face parte din realitatea cotidiană este: “Cum să explicăm acelora care ne întreabă de ce Dumnezeu, fiind Unul Bun, Milostiv și Drept, lasă ca astăzi, în secolul XXI, să se întâmple o groază de lucruri înspăimântătoare?” Părintele Constantin, într-un mod smerit și blând, a răspuns adresând la rândul său o întrebare: “Ce Dumnezeu ar fi Cel care să-i iubească pe toți și, totodată, să-i ia lucrul cel mai de preț dat de El nouă - Libertatea?” Omul a decis și decide cum să-și trăiască libertatea. Dumnezeu prin iubirea Sa absolută față de noi ne-a lăsat sa fim înșine autorii trăirilor noastre.

La tema “iubirii” părintele ne-a invitat la un “Test al Iubirii” (I Corinteni, cap 13). Rezultatul a fost că ne-a făcut să înțelegem că răul vine din adâncul inimii noastre și că multe din lucrările negative făcute de mâna omului, sunt îngăduite de Cel de Sus, tocmai pentru a le transforma în lucruri prielnice existenței noastre.

Drept încheiere ne-a îndemnat să avem o trăire sinceră, mai întâi cu noi înșine și să nu punem accent pe lucruri ci pe Creatorul acestora. Doar așa rădăcinile noastre se vor întări în cele de Sus!

“Doamne nu mă lăsa sa fiu sluga altuia decât Ție! Ajută Doamne neputinței mele!”