"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Serate Filocalice Nepsis – Torino

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan , în seara zilei de 9 martie 2018, biserica Parohiei „Sfânta  Cruce”, Torino II, a găzduit ultima întâlnire duhovnicească, din şirul celor patru întâlniri propuse de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a Părintelui Constantin Sturzu, consilier al Sectorului de Comunicare şi Relaţii Publice al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu tinerii Nepsis .

Pentru că astfel de momente sunt rare, aşa cum avea să afirme Părintele Marian Preda, iniţiatorul acestui proiect şi cel care l-a însoţit pe Părintele Constantin în tot acest periplu duhovnicesc, tinerilor Nepsis li s-au alăturat preoţi şi credincioşi din parohii ale Protopopiatului Piemonte I, toţi „din naştere români” dar dornici de a cunoaşte mai bine căile prin care pot fi „în veşnicie ai lui Hristos”.

În începutul cuvântului, Părintele Constantin Sturzu a semnalat un zbucium sufletesc al multor români care au plecat peste hotare : „ ..simt că nu mai aparţin nici unui popor”. Plecând de la această constatare părintele a subliniat cât de important este să avem în primul rând „ ancorate rădăcinile fiinţei noastre în cer, în patria noastră cea adevărată”. De asemenea să conştientizăm că „nimic în viaţa noastră nu e întâmplător” şi că „ dacă am ajuns pe meleagurile acestea înseamnă că Dumnezeu vrea să oferim o rază de lumină celor care ne găzduiesc”. Pentru aceasta însă trebuie „ să facem ce ne spune Hristos şi atunci toată apa insipidă a vieţii noastre se preface în vin ce veseleşte inima noastră şi a celor din jurul nostru”. „Sfânta Împărtăşanie este cea care ne ajută să ne cunoaştem adâncurile fiinţei noastre şi să recunoaştem că, în definitiv , toate le facem cu puterea lui Dumnezeu, cu El şi de dragul Lui”, a mai spus părintele.

Au urmat o serie de întrebări la care părintele Constantin a răspuns în acelaşi duh filocalic ce a caracterizat întreaga serată duhovnicească. Sfinţia sa a îndemnat în special tinerii să limiteze cât mai mult contactul cu mediul virtual pentru că „ omul e făcut să trăiască în realitate şi e foarte dureros când vezi tinerii că stau unul lângă altul cu telefoanele în mână fără să schimbe un cuvânt”. În cele din urmă părintele a făcut un apel la „accentuarea stării de atenţie și de luare aminte a minţii la mişcările sufletului şi ale gândurilor precum o tot mai mare preocupare de a arăta că suntem  ortodocşi prin faptă, pentru că, azi mai mult ca oricând, oamenii judecă Biserica prin prisma faptelor noastre”.

La finalul întâlnirii, părintele Gabriel Burcescu a mulţumit părintelui Constantin Sturzu pentru bogatele sfaturi duhovniceşti semănate în sufletele celor prezenţi care au plecat, fiecare la casele lor , cu certitudinea că :„a iubi cu adevărat înseamnă a primi pe Dumnezeu în viaţa ta”.

Slavă lui Dumnezeu pentru aceste clipe unice care ne dau posibilitatea să observăm că „doar călătorind cu Hristos prin această viaţă în orice clipă se ascunde veşnicia”.

Diacon Valeriu Andrei Grosu