"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Familia creștină - Icoană a Bisericii

În duminica a șaptea după Sfintele Paști, când Domnul subliniază în Sfânta Evanghelie cât este de important să fim una după chipul și asemănarea Preasfintei Treimi, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei prin Departamentul pentru Familie organizează Ziua Familiei Creștine, dedicată celulei de bază a Bisericii și a societății, eveniment la care va participa Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
Programul va începe cu slujba de Te Deum după care invitatul special, preotul Saul Șoptică-Vid de la Parohia "Sf. Dimitrie Basarabov" din Budrio, Emilia Romagna, va împărtăşi celor prezenți din experiența de tată a cinci copii și de duhovnic a multor familii din Italia. Vor urma mărturii ale unor familii de mireni cu peste 25 de ani de căsătorie,  ale unor familii numeroase din cuprinsul eparhiei și se va încheia cu un recital susținut de tinerii Nepsis din Lazio.
Evenimentul se va desfășura începând cu orele 15:00, la Auditorium Seraphicum, via del Serafico, 1, Roma (zona Laurentina).


Departamentul pentru Familie al EORI

 

TAINA NUNȚII

Pr. Constantin Galeriu 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Reportaje EORI

Cuvânt bun

Sinaxar

Vizitatori pe site

1776265