"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Ședința Protopopiatului Umbria-Marche

În data de 08 Octombrie 2018, a avut loc, întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Umbria-Marche, la care au participat preoţii din parohiile: Perugia, Terni, Ancona, Pesaro, Macerata, Città di Castello, Jesi, Ascoli-Piceno și Fermo.

Ședința a fost prezidată de Pr. Protopop Petru Heisu și a avut ca teme de discuție următoarele:

  1. Părintele Protopop a adus în discuție importanța anului în care ne aflăm, 100 de ani de la Marea Unire, și a făcut precizarea de a anunța și prezenta, fiecare dintre noi, evenimentele ce se vor desfășura în parohii cu ocazia acestu prilej;
  2. S-a discutat  ca în data de 8 Decembrie se va desfășura Proiectul ”Colindul Sfânt și Bun”, urmând ca, într-o următoare întâlnire, să se stabilească și parohia care va găzdui evenimentul;
  3. Au avut loc discuții organizatorice pentru ziua de 27 Octombrie, zi în care prăznuim pe Sfântul Dimitrie cel Nou și în care ne vom întâlni pentru a sluji Sfânta Liturghie în localitatea San Lorenzo in Campo;
  4. Organizarea Tainei Sfântului Maslu de obște în Protopopiatul Umbria-Marche. Am stabilit de comun acord datele calendaristice și orele pentru fiecare parohie în parte, astfel încât, până la jumătatea lunii Decembrie, să se săvârșească în toate parohiile din acest protopopiat;
  5. S-au subliniat aspecte cu privire la documentele contabile, întemeierea lor și verificarea acestora;

 

Urmare a celor menționate, dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

 

Pr. Bogdan Agherasimoaia,

Secretar al Protopopiatului Umbria-Marche