"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

10 ani de slujire în Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma

Cu ajutorul Domnului, joi, 6 decembrie 2018, la prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-au împlinit 10 ani de slujire în Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma.

Cu acest prilej, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre minunile pe care Sfântul Ierarh Nicolae le săvârșește în viața celor ce i se închină cu credință, el rămânând în conștiința lumii prin iubirea sa împărtășită tuturor. De asemenea, Preasfinția Sa a depănat amintiri legate de începuturile viețuirii monahale în acest locaș, el fiind „convertit” dintr-un simplu spațiu de depozitare într-un loc în care, de 10 ani, se săvârșește săptămânal Dumnezeiasca Liturghie, în care Hristos se împărtășește tuturor credincioșilor, alături de alte activități pastorale, misionare, catehetice sau sociale.

Momentul aniversar a fost sărbătorit și printr-un recital de colinde și cântece tradiționale românești susținut de către grupul coral al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani. Grupul coral va susține în perioada următoare mai multe concerte la diferite parohii din zona Lazio.

Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma, pe lângă destinația principală liturgică, a constituit, de-a lungul celor 10 ani de existență, fundamentul slujirii pastorale, misionare, catehetice și sociale pentru românii din zona Lazio. Prin acțiunile social-filantropice desfășurate (ajutoare pentru săraci și pribegi, asistență oferită bolnavilor din spitalele din vecinătate și din Roma), prin activitățile misionare, prin pelerinajele organizate și prin catehezele pentru adulți și pentru copii organizate în cele două săli destinate în acest sens, Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” și-a propus să descopere românilor din diaspora italiană, în special din zona Lazio, atât un refugiu pentru cei copleșiți de exigențele trăirii în străinătate, dar mai ales un loc pe pământul acesta în care omul să-și descopere adevărata chemare, aceea de viețuitor în Împărăția lui Dumnezeu, pentru ca omul să întâlnească, dincolo de orizontul lumii acesteia trecătoare, pe prietenul Hristos, nu un străin care a bătut la ușa sufletelor noastre și nu am răspuns.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Reportaje EORI

Cuvânt bun

Sinaxar

Vizitatori pe site

1982474